• Dr. Mihai Rascu
    Dr. Mihai Rascu
    Medic primar Ortopedie -Trautomatologie
  • Dr. Mihai Rascu
    Dr. Mihai Rascu
    Medic primar Ortopedie -Trautomatologie

Interventii chirurgicale dr. Mihai Rascu

Artroscopia de sold
Artroscopia de sold

Artroscopia este o procedura chirurgicala care ofera medicilor o vedere clara a interiorul unei articulatii. Acest lucru ii ajuta la diagnosticarea si tratarea problemele articulare.

In timpul artroscopiei de sold, chirurgul introduce un aparat mic de fotografiat, numit artroscop, in articulatia soldului. Camera afiseaza imagini pe un monitor de inalta definitie, si chirurgul foloseste aceste imagini pentru a ghida / manipula instrumente chirurgicale miniaturale.
Artroscopia de sold se foloseste de mai multi ani, dar nu este la fel de comuna ca cea de genunchi sau de umar.

Anatomie
Soldul este o articulatie sferica si cu rol de balama. Acest aranjament ofera soldului o mare mobilitate, necesara pentru activitatile zilnice ca mersul, statul pe vine si urcatul treptelor.
Intelegerea constructiei diferitelor straturi ale soldului si conexiunilor sale, ajuta la intelegerea modului de functionare al acestei articulatii, cum se pot produce leziunile si cat de dificila poate fi recuperarea dupa asemenea leziuni. Cel mai profund strat al articulatiei este format din oase si articulatia in sine. Urmatorul strat este format din ligamentele capsulei articulare. Tendoanele si muschii reprezinta urmatorul strat.

Structurile importante ale soldului pot fi divizate in mai multe categorii.
Acestea includ:
– oasele si articulatiile;
– ligamentele si tendoanele;
– muschii;
nervii;
– vasele de sange;
bursele

Oasele si articulatiile
Oasele acestei articulatii sunt femurul si oasele pelvisului. Capatul proximal al femurului are forma unei bile. Aceasta minge poarta numele de cap femural. Acest cap femural se potriveste intr-un locas rotunjit, situat la unul dintre capetele osului coxal. Acest locas poarta numele de acetabulum.
Capul femural se ataseaza la restul femurului printr-o sectiune scurta de os numita col femural. O creasta de dimensiuni mai mari se gaseste la capatul femurului, langa gatul femural. Aceasta creasta, numita marele trohanter, poate fi simtita la palpare lateral . Muschii mari si importanti isi afla insertia la nivelul marelui trohanter. Unul dintre ei poarta numele de muschiul gluteus mediu; acesta este un muschi cheie pentru stabilizarea membrului pelvin in timpul mersului.

Cartilajul articular este un material care acopera capetele osoase ale oricarei articulatii. Cartilajul articular are o grosime de aproximativ 0,6 cm, in articulatiile care suporta greutate mare, cum ar fi articulatia soldului. Acest cartilaj este alb stralucitor si are o consistenta de cauciuc, este alunecos, lucru care permite suprafetelor articulare sa alunece una pe langa alta fara a produce leziuni. Functia cartilajului articular este de a absorbi socurile si de a oferi o suprafata foarte neteda care sa inlesneasca miscarea. Exista cartilaje articulare oriunde doua capete osoase se misca una pe langa alta sau se articuleaza.
La nivelul soldului, cartilajul articular acopera capatul femurului si portiunea scobita din acetabulum la nivelul osului coxal. Cartilajul este in mod special mai gros in regiunea scobiturii, intrucat la acest nivel apar cele mai mari forte in timpul mersului sau al alergarii.

Ligamentele si tendoanele
Ligamentele sunt structuri tisulare moi, care fac conexiunea oaselor intre ele. O capsula articulara este un saculet impermeabil, care inconjoara articulatia. La nivelul soldului, capsula articulara esta formata dintr-un grup de trei ligamente puternice care fac legatura intre capul femural si acetabulum. Aceste ligamente sunt principala forta de stabilitate a soldului. Ele mentin soldul la locul sau.
Un ligament mic face conexiunea intre varful capului femurat si acetabulum. Acest ligament, numit ligamentul teres (rotund), nu poarta un rol in controlul miscarii soldului asa cum fac principalele ligamente. Totusi, exista o mica artera in interiorul ligamentului care asigura o mica parte din vascularizatia capului femural.
O banda lunga de tendon merge de-a lungul femurului de la sold la genunchi. Aceasta este banda iliotibiala. Ofera un punct de insertie mai multor muschi ai soldului. O banda iliotibiala prea scurta poate determina probleme ale soldului si ale genunchiului.
Un tip special de ligament formeaza o structura unica in interiorul soldului numita labrum. Acest labrum este atasat aproape complet in jurul marginii acetabulum-ului. Forma si modul in care labrum este atasat, creeaza o cupa mai profunda pentru scobitura acetabulara. Aceasta margine mica de cartilaj poate fi lezata si determina durere la nivelul soldului.

Musculatura
Soldul este inconjurat de muschi grosi. Muschii gluteali formeaza musculatura de la nivelul feselor si din spatele soldului. Coapsa interna este formata si din muschii adductori. Principala actiune a adductorilor este de a aduce coapsele una langa alta.
Muschii care flecteaza soldul se afla in fata articulatiei. Dintre acestia face parte si muschiul iliopsoas. Acest muschi profund isi are originea la nivel lombar si pelvin si se insera pe fata interna a femurului superior. Alt flexor mare al soldului este dreptul femural. Acest muschi face parte dintre muschii cvadriceps, cel mai mare grup de muschi de pe fata anterioara a coapsei. Muschii mai mici isi au originea la nivelul pelvisului si merg pana la sold pentru a ajuta la stabilizarea si rotatia acestuia.
In sfarsit, muschii ce se gasesc pe fata posterioara a coapsei isi au originea la nivelul pelvisului. Intrucat acesti muschi traverseaza fata posterioara a articulatiei soldului in drumul lor spre genunchi, ei ajuta la extensia soldului.

Nervii
Toti nervii care traverseaza coapsa trec pe la nivelul soldului. Principalii nervi sunt nervul femural pe fata anterioara si nervul sciatic pe fata posterioara. Un nerv mic, numit nervul obturator, trece, de asemeni, pe la nivelul soldului.
Acesti nervi transporta semnale de la creier spre muschi pentru a misca soldul. De asemeni, tot acesti muschi transporta semnale de la creier despre sensibilitate cum ar fi atingerea, durerea si temperatura.

Vasele de sange
Alaturi de nervi coapsa este traversata de vase de sange mari care vascularizeaza membrul inferior. Artera femurala, o artera mare, isi are originea profund la nivelul pelvisului. Trece pe fata anterioara a soldului si traverseaza coapsa spre fata interna a genunchiului. Pulsul acestei artere poate fi simtit la nivel inghinal.
Artera femurala are o ramura profunda, numita artera femurala profunda. Aceasta trimite doua vase de sange spre capsula articulara a soldului. Aceste vase de sange sunt principala sursa de vascularizatie a capului femural. Asa cum a fost mentionat anterior, ligamentul teres (rotund) contine un vas de sange mic care ofera foarte putin sange pentru varful capului femural.
Alte vase mici se formeaza in interiorul pelvisului si vascularizeaza portiunea posterioara a feselor si soldului.

Bursele
In locul unde apar de obicei frecari intre muschi, tendoane si oase, in acele locuri se gasesc de obicei burse seroase. Bursa este un sac subtire care contine un lichid care lubrifiaza zona si reduce frecarea. Bursa este o structura anatomica normala. Corpul va produce chiar o bursa in caz de frecare.
O bursa care uneori determina probleme la nivelul soldului este cea cuprinsa intre marele trohanter si muschii si tendoanele care il traverseaza. Aceasta bursa, numita bursa marelui trohanter, poate fi iritata daca banda iliotibiala este prea stransa. Alta bursa se gaseste intre muschiul iliopsoas, in locul in care acesta trece prin fata articulatiei soldului. Aceasta bursa poarta numele de bursa iliopsoasului. O alta bursa se gaseste deasupra tuberozitatii ischiale, o formatiune osoasa de la nivelul feselor, pe care omul sta.

Cand este recomandata artroscopia de sold?
Medicul dumneavoastra va poate recomanda o artroscopie de sold, daca aveti o durere de sold  care nu raspunde la tratament nechirurgical. Tratamentul nechirurgical include repaus, fiziokinetoterapie, medicamente sau injectii care pot reduce inflamatia. Inflamatia este una dintre reactiile normale ale organismului dumneavoastra atunci cand intervine un prejudiciu sau o boala in organismul dvs.In cazul articulatiei soldului , inflamatia se manifesta prin edem, durere si rigiditate.

Artroscopia de sold poate ameliora simptomele dureroase, leziunile de labrum, leziunile de cartilaj articular, sau a altor tesuturi moi din jurul articulatiei. Dintre cauze mentionam:

–  Impigment femuroacetabular(FAI)

–  Displazia soldului

–  Snapping hip syndromes( retractia tractului iliotibial)

–  Sinovita.

–   Fragmente cartiloginoase libere in articulatie

–  Infectie in articulatia soldului


Pregatirea pentru operatie
Pentru artroscopia de sold trebuie sa faceti un examen clinic complet . In urma acestui examen, medicul va identifica problemele ce pot surveni in timpul interventiei chirurgicale.

Daca prezentati anumite riscuri , medicul va va cere sa faceti o evaluare mai minutioasa inainte de operatie. Informati medicul chirurg ortoped de orice medicament sau supliment alimentar luati. Acesta va va spune daca puteti continua sau opri administrarea acestora inainte de interventia chirurgicala.
Medicul va va contacta inainte de interventia chirurgicala pentru a va oferi informatii cu privire la procedura acesteia. Urmati instructiunile oferite si nu mancati si beti nimic cu o noapte inainte de interventie.

Inainte de operatie, va fi necesar si o evaluare de catre un membru al echipei de anestezie. Artroscopia de sold este realizata cel mai frecvent sub anestezie generala. Anestezia locala, cum ar fi spinala sau epidurala, poate fi, de asemenea, folosita. Anestezia locala inseamna ca esti treaz, dar corpul tau este amortit de la talie in jos. Ortopedul si anestezistul vor discuta cu dvs care metoda de anestezie este cea mai buna.

Procedura chirurgicala
Inainte de operatie piciorul dvs va fi mobilizat. Acest lucru inseamna ca soldul va fi tras din priza indeajuns de mult ca chirurgul sa poata introduce instrumentele, sa poata vizualiza intreaga articulatie .

Dupa mobilizarea piciorului, chirurgul va face o punctie mica in sold (cam de marimea unui nasture) pentru a introduce artroscopul. Prin artroscop, medicul poate vizualiza in interiorul soldului si poate identifica daunele.

Chirurgul va introduce si alte instrumente prin incizii separate pentru a trata problema. O serie de proceduri se pot efectua, in functie de afectiunile soldului. De exemplu, chirurgul poate:
–  Abrazarea cartilajului rupt
–  Indepartarea osteofitelor
–  Eliminarea tesutului sinovial inflamat
Durata interventiei chirurgicale va depinde de ceea ce gaseste chirurgul in interiorul articulatiei.

Complicatiile
Complicatiile aparute in urma artroscopiei de sold sunt putine si apar rar. Orice interventie chirurgicala in articulatia soldului implica un risc mic de leziune a nervilor din jur. Tractiunea aplicata piciorului, necesara pentru interventie poate intinde nervii si poate cauza amorteala, dar acest lucru este, de obicei temporar.

Exista, de asemenea, riscuri mici de infectie, precum cheaguri de sange la nivelul picioarelor (tromboza venoasa profunda).

Recuperarea
Chirurgul dvs. va concepe un plan de recuperare pe baza procedurilor chirurgicale folosite. In unele cazuri, carjele sunt necesare . Daca interventia chirurgicala a fost mai extinsa, atunci exista posibilitatea ca folosirea carjelor sa se faca pe o perioada de o luna sau doua.

In cele mai multe cazuri, fiziokinetoterapia este necesara pentru recuperare. Exercitii specifice sunt importante pentru a restabili forta si mobilitatea.

Rezultate pe termen lung
Multi pacienti se pot intoarce dupa artroscopie la activitatile zilnice fara a fi restrictionati de la ceva anume. Recuperarea depinde de tipul de interventie aplicata soldului.
Pentru unii pacienti, stilul de viata se poate modifica pentru a proteja articulatia. Acest lucru va fi decis de catre ortoped.

Uneori, daunele provocate articulatiei soldului pot fi suficient de mari incat nu se pot remedia, acest lucru insemnand un insucces al operatiei.

Evolutiile viitoare
Artroscopia a ajutat medicii si cercetatorii sa inteleaga mai bine si sa descopere mai multe probleme ale articulatiei de sold. Tehnicile chirurgicale evolueaza, si se anticipeaza ca artroscopia de sold va juca un rol mult mai important in diagnosticarea si tratarea bolilor acestuia.

Vezi tot
Artroscopia incheieturii mainii
Artroscopia incheieturii mainii

Artroscopia este o procedura chirurgicala folosita de chirurgii ortopezi pentru a diagnostica si trata problemele din interiorul unei articulatii. Incheietura mainii este o articulatie complexa cu opt oase mici si multe ligamente de conectare.
Artroscopia permite chirurgului de a vizualiza partile anatomice si miscarile lor, fara a face incizii mari in muschi si tesuturi.
O artroscopie este folosita din doua motive: pentru un diagnostic mai precis (artroscopie de diagnostic) si pentru a trata diversele afectiuni ale articulatiei.

Chirurgia artroscopica este un instrument valoros de diagnosticare si tratament. Pentru ca are nevoie de mai putine incizii de dimensiuni mici , pacientii au, in general, mai putine complicatii si o recuperare mai rapida decat dupa interventii chirurgicale dechise.

Tehnica
Chirurgii fac portaluri / incizii in anumite locuri de pe incheietura mainii, in functie de zona care trebuie vizualizata. Acest set de portaluri, numit portaluri radiocarpiene standard vor oferi acces la incheietura mainii. Alte seturi de portaluri ofera acces la alte zone ale minii .
Chirurgul face mici incizii prin piele in anumite locuri in jurul articulatiei.

Prin aceste incizii este introdus artroscopul de dimensiunea unui creion ce are la un capat obiectiv mic, un aparat de fotografiat in miniatura si un sistem de iluminare.

Imaginile tridimensionale ale articulatiei sunt proiectate prin camera pe un monitor de inalta definitie. Chirurgul urmareste pe monitor fiecare miscare pe care o face cu artroscopul in interiorul articulatiei.

Diagnostic artroscopic
Artroscopia de diagnostic ar putea fi utilizata in cazul in care  nu este clara cauza durerilor la nivelul incheieturii  mainii. Ar putea fi de asemenea utilizata in cazul in care durerile incheieturilor persista de mai multe luni, in ciuda tratamentului nechirurgical.

Inainte de chirurgia artroscopica, medicul dumneavoastra va face urmatoarele:

1. efectuarea unui examinari clinice a mainii  si incheieturii

2. anamneza amanuntita

3. efectuarea de teste, care ar localiza durerea (teste de provocare). Aceste teste presupun miscarea mainii in scopul de a reproduce durerea.

4. investigatii imagistice,acestea pot include radiografii, imagini prin rezonanta magnetica, sau raze X cu substanta de contrast injectata in articulatie.
De obicei, chirurgia artroscopica necesita numai ca o parte din brat sa fie amortita (anestezie regionala). Un sedativ poate fi administrat pacientului pentru relaxare.

Doua sau mai multe incizii mici (portaluri) sunt realizate pe partea din spate a incheieturii mainii. Artroscopul si instrumentele sunt introduse prin aceste portaluri pentru a vizualiza articulatia.
Dupa operatie, inciziile sunt inchise cu o sutura mica si se aplica un pansament. Uneori se foloseste o atela de protectie a articulatiei.

Tratamentul chirurgical artroscopic
Chirurgia artroscopica poate fi folosita pentru a trata o serie afectiuni ale incheieturii mainii. Acestea includ dureri cronice (pe termen lung) ale incheieturii mainii, fracturi, chisturi ganglionari,leziuni ligamentare, si leziuni ale complexului fibrocartilaginos triangular (TFCC). Artroscopia incheieturii mainii poate fi de asemenea utilizata pentru a netezi suprafetele osoase si pentru a indeparta tesutul inflamat.

–     durerile cronice ale incheieturii mainii: chirurgia artroscopica de explorare poate fi folosita pentru a diagnostica cauza durerii cronice, in cazul in care rezultatele altor teste nu ofera un diagnostic clar. De multe ori, pot exista zone de inflamatie, leziuni ale cartilajului, .
–     fractura incheieturii mainii: fragmente mici osoase pot ramane in articulatie, dupa o fractura.Artroscopia incheieturii mainii poate elimina aceste fragmente, alinia bucatile de os, si  a le stabiliza folosind ace, fire, sau suruburi.
–     chisturi ganglionari:
–     ligament / leziuni ale complexului fibrocartilaginos triangular (TFCC: ligamentele sunt benzi de tesut fibros conjunctiv care leaga oasele (balama). Ele ofera stabilitate si sprijin pentru articulatii. TFCC este o structura de amortizare in incheietura mainii. O cadere poate rupe ligamentele, TFCC, sau ambele. Rezultatul este durerea la miscare sau o senzatie de zgomot articular ( crepitatie). In timpul interventiei chirurgicale artroscopice, chirurgul poate reface ligamentul.
–     eliberarea tunelului carpian: sindrom de tunel carpian este caracterizat de amorteala sau furnicaturi in mana, si uneori cu dureri ale bratului. Aceasta este cauzata de presiune crescuta pe un nerv care trece prin tunelul carpian. Aceasta presiunea in tunel poate aparea din mai multe motive, inclusiv iritare si umflarea tesutului (sinovial), care acopera tendoanele. Daca sindromul de tunel carpian nu raspunde la tratament nechirurgical, o optiune este interventia chirurgicala. POZA

Dupa operatie
Pentru primele doua sau trei zile dupa operație, incheietura mainii ar trebui sa fie tinuta in pozitie  ridicata. Bandajul ar trebui sa fie pastrat curat si uscat. Gheata poate ajuta incheietura sa nu se inflameze (umfle). Exista exercitii care pot fi folosite pentru a ajuta la recuperarea incheieturii. Desi durerea dupa operatie este de obicei usoara, se pot administra analgezice pentru a ameliorare.

Complicatiile
Complicatii in timpul sau dupa o interventie chirurgicala artroscopica la incheietura mainii nu prea sunt intalnite. Daca acestea totusi apar, complicatiile pot fi sub forma unor infectii, leziuni ale nervilor, edem, sangerare, cicatrici, sau ruptura unui tendon.

Vezi tot
Sindromul de tunel carpian
Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian se manifesta clinic prin senzatii de amorteala si durere la nivelul mainii. Acest sindrom se intalneste mult mai frecvent la femei decat la barbati.

Anatomie
Tunel carpian este o structura ingusta,ca un tunel – la nivelul incheieturii mainii. Partea de jos si peretii laterali ai acestui tunel sunt formati din oasele carpiene. Partea de sus a tunelului este acoperita de o banda puternica de tesut conjunctiv numit ligament carpian transvers.

Nervul median ajunge de la antebrat la mana prin acest tunel. Nervul median controleaza senzatiile din partea laterala a policelui, degetul aratator si degetul al treilea. Nervul, controleaza, de asemenea, muschii din jurul bazei degetului mare. Tendoanele flexoare ale degetelor trec deasemeni prin canalul carpian.

Cauze
Sindromul de tunel carpian apare atunci cand tesuturile din jurul tendoanelor flexoare se imflameaza, cresc in dimensiuni si pun presiune asupra nervului median. Aceste tesuturi sunt numite teci sinoviale. Sinoviala lubrifiaza tendoanele si face mai usoara miscarea degetelor.

Aceasta imflamatie/ingrosare a sinovialei ingusteaza spatiul limitat al tunelului carpian, si in timp afecteaza nervul.

Multe lucruri contribuie la dezvoltarea sindromului de tunel carpian :

• ereditatea este factorul cel mai important – tunelurile carpiene sunt mai mici, la unele persoane, iar aceasta trasatura poate fi transmisa ereditar.
• utilizarea excesiva a mainii.
• schimbarile hormonale legate de sarcina.
• varsta – boala apare mai frecvent la persoanele in varsta.
• afectiuni medicale, inclusiv diabetul zaharat, artrita reumatoida si dezechilibrul glandei tiroide.
In cele mai multe cazuri de sindrom de tunel carpian, nu exista doar o singura cauza.

Simptomele
Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt:

• amorteala, furnicaturi si durere in mana
• durere asemanatoare unui soc electric – se resimte mai ales la nivelul policelui, indexul si degetul al treilea

• dureri ce iradiaza catre brat si umar.
Simptomele de obicei, incep treptat, fara un o cauza aparenta.
Simptomele pot aparea in orice moment al vietii. Deoarece multi oameni dorm cu incheieturile in pozitie vicioasa, simptomele  sunt mai frecvente in timpul  noptii In timpul zilei, simptomele apar frecvent atunci cand doriti sa apucati ceva, cum ar fi un telefon, sau atunci cand cititi sau conduceti autovehiculul. Miscarea sau scuturarea mainilor ajuta de cele mai multe ori la reducerea durerii.

Simptomele initiale, apar si dispar, dar, in timp, ele pot deveni constante, iar anumite miscari pe care le facem in mod curent in viata de zi cu zi cum ar fi incheierea nasturilor de la camasa, pot deveni dificile.In timp musculatura policelui se atrofiaza.

Examinarea medicului
Pentru a determina daca aveti sindromul de tunel carpian, medicul va discuta simptomele si istoricul medical cu dumneavoastra. Acesta va examina, de asemenea, mana si va efectua o serie de teste , cum ar fi :

• verificarea tonusului musculaturii policelui
• flexia palmara fortata poate declansa amorteala la nivelul mainii.
• presiune exercitata asupra nervului median la nivelul incheieturii mainii pentru a vedea daca declanseaza o senzatie de amorteala sau furnicaturi

• testarea sensibilitatii degetelor

Teste
Teste electrofiziologice.

Testarea electrica a functiei nervului median ( EMG)se face de cele mai multe ori pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului si pentru a evalua cea mai buna optiune de tratament in cazul dumneavoastra.

Radiografii. Daca miscarea incheieturii mainii este limitata, medicul va poate solicita raze X la nivelul incheieturii mainii.

Tratament
In majoritatea cazurilor, sindromul de tunel carpian se va agrava progresiv, daca nu este tratat la timp. In cazul in care simptomele sunt legate in mod clar de o activitate sau de o anumita ocupatie profesionala, starea nu se poate imbunatatii daca aceasta ocupatie sau activitate nu este oprita sau redusa.

Tratamentul nonchirurgical
Sindromul de tunel carpian poate fi tratat fara interventie chirurgicala prin diagnosticare precoce si tratament. In cazul in care diagnosticul este incert, medicul va incerca intotdeauna un tratament simplu.

Atela sau orteza de repaus.

Atela de pumn tine incheietura mainii intr-o pozitie neutra. Acest lucru previne iritarea pe timp de noapte a nervului median, care apare atunci cand incheieturile sunt tinute in pozitii fortate in timpul somnului. Atelele pot fi, de asemenea, purtate in timpul diverselor activitati,care suprasolicita articulatia pumnului.
Medicamente.

Medicamente simple pot ajuta la ameliorarea durerii. Aceste medicamente includ medicamente antinflamatorii, miorelaxante,paracetamol.

Schimbari de activitate.

Schimbarea metodelor de utilizarea a mainii si evitarea anumitor pozitii pot ameliora simptomele. In cazul in care cerintele de la locul de munca agraveaza simptomele, schimbarea sau modificarea locului de munca ar putea incetini sau opri evolutia bolii .

Injectii cu steroizi. O injectie cu corticosteroizi amelioreaza simptomatologia, dar de cele mai multe ori doar temporar.

Tratamentul chirurgical
 Decizia de a interveni chirurgical se bazeaza in mare parte pe severitatea simptomelor,dar si datorita lipsei de raspuns la tratamentul nonchirurgical.

• in cazurile mai severe, interventiile chirurgicale se vor efectua mai rapid, deoarece alte optiuni de tratament conservator, nu vor ajuta.
• in cazurile foarte grave, de lunga durata cu amorteala constanta a degetelor interventiile chirurgicale pot fi recomandate  imediat pentru a preveni leziuni ireversibile.
Tehnica chirurgicala. In cele mai multe cazuri, interventiile chirurgicale de tunel carpian se faccu internare de o zi, sub anestezie locala sau locoregionala.

In timpul interventiei chirurgicale, se face o incizie in palma. Acoperisul ( ligament carpian transversal ) a tunelului carpian este sectionat. Aceasta mareste dimensiunea tunelului si scade presiunea asupra nervului.
Odata ce pielea este inchisa, ligamentul incepe sa se refaca intr o pozitie mult mai laxa permitand astfel mai mult spatiu nervului si tendoanelor flexoare ale degetelor.

Metoda endoscopica. Unii chirurgi fac o incizie a pielii mai mica si folosesc un aparat de fotografiat mic, numit endoscop, pentru a sectiona ligamentul din interiorul tunelului carpian. Aceasta metoda duce la o recuperare mai rapida.
Rezultatele finale ale procedurilor clasice si endoscopice sunt aceleasi.

Recuperare. Imediat dupa operatie, veti fi instruit sa mentineti mana in sus in pozitie procliva si sa miscati degetele. Acest lucru reduce umflarea mainii( edemul).

Unii pacienti prezinta durere, umflare si rigiditate dupa interventie chirurgicala. Uneori este necesare folosirea uneiorteze de pumn pentru 3 saptamani. Dureri minore in palma pot aparea si la cateva luni dupa interventia chirurgicala.

Condusul autovehicului, apucarea diverselor obiecte etc., pot fi permise la scurt timp dupa operatie. Medicul va va spune cand va puteti intoarce la locul de munca si ce restrictii aveti.
Complicatii.

Cele mai frecvente riscuri in timpul operatiei de sindrom de tunel carpian sunt:

• sangerarea
• infectia
• leziuni ale nervilor
Rezultate pe termen lung. Simptomele celor mai multi pacienti se imbunatatesc dupa  interventie chirurgicala ,in medie, forta musculara normala o castigam dupa aproximativ 2 luni de la operatie.

Recuperarea completa poate dura pana la un an. In sindromul de lunga durata de tunel carpian, cu pierderi severe senzitive, recuperarea este mult mai lenta si ar putea sa nu fie completa.

Recidiva de sindromul de tunel carpian poate sa apara uneori si  necesita interventii chirurgicale suplimentare.

Vezi tot
Artroscopia umarului (de umar)
Artroscopia umarului (de umar)

Artroscopia este o procedura chirurgicala utilizata de chirurgii ortopezi pentru a vizualiza, diagnostica si trata problemele articulare .
Cuvantul artroscopie provine din cuvintele grecesti, „Arthro” (articulatie) si „skopein” (a se uita). Tradus literal inseamna „a privi in articulatie”. In timpul artroscopiei de umar, chirurgul introduce printr-o incizie mica a pielii, in articulatia umarului un instrument de marimea unui creion care la unul din capete are o camera video miniaturala, numit artroscop. Camera afiseaza imaginile din articulatie marite pe un monitor de inalta definitie, ortopedul putand folosi imaginile pentru ghidarea instrumentelor chirurgicale miniaturale.
Deoarece instrumentele artroscopice si chirurgicale sunt subtiri, chirurgul  face incizii (taieturi) foarte mici, fata de inciziile mari folosite in chirurgia standard deschisa. Acest lucru duce la o durere mai mica pentru pacienti, scurteaza timpul necesar de recuperare si pacientul poate reveni la activitatile preferate mai rapid.

Artroscopia de umar a fost aplicata inca din anii 70.Imbunatatirile aduse artroscopiei de umar apar in fiecare an, cu instrumente si tehnici noi.

Anatomie
Umarul este o articulatie foarte complexa si care este capabila de mai multa miscare decat orice alta articulatie din corpul omenesc. Aceasta este alcatuita din trei oase: osul bratului (humerus), omoplatul (scapula) si clavicula (clavicle) .

Cavitatea glenoida a scapulei are aspect concav, este acopeita de cartilaj hialin si este marginita de catre labrul glenoidal.

Capsula articulara este cea care inveleste articulatia, inserandu-se pe circumferinta cavitatii glenoide, dar si pe fata externa a labrului glenoidal si pe colul anatomic.
Coafa rotatorilor: deasupra capsulei, un strat muscular inconjoara articulatia umarului. Este format din patru muchi scurti care asigura nu numai majoritatea miscarilor umarului, dar si stabilitatea acestuia.

Bursa subacromiala este o membrana foarte fina care contine o mica cantitate de lichid sinovial,ce se interpune intre clavicula si acromion, in partea superioara si humerus in partea inferioara. Rolul sau este de a facilita alunecarea dintre coafa rotatorilor si partea superioara a umarului.

Cand este recomandata artroscopia de umar
Medicul dumneavoastra va poate recomanda artroscopia de umar, daca miscarea umarului este dureroasa si nu raspunde la tratament nechirurgical. Tratamentul nechirurgical include punerea in repaus a umarului, fizioterapie, medicamente sau injectii intraarticulare care pot reduce inflamatia.
Leziunile umarului, uzura, lipsa exercitiilor fizice sau traumatismele repetate sunt cauzele cele mai frecvente, responsabile pentru cele mai multe probleme de umar. Artroscopia de umar poate ameliora simptomele dureroase si poate reda functionalitatea normala a umarului.

Cele mai frecvente interventii artroscopice ale umarului cuprind:

Reparatia leziunilor coafei rotatorii
Indepartarea osteofitelor
Excizia sau sutura leziunilor de labrum
Sutura ligamentelor
Indepartarea tesutului inflamat sau a fragmentelor de cartilaj.
Tratamentul chirurgical al luxatiilor recidivante de umar

Proceduri mai putin comune, cum ar fi decompresia nervilor, fixarea anumitor fracturi si excizia chisturilor pot fi de asemenea efectuate folosind un artroscop. Unele proceduri chirurgicale, cum ar fi proteza de umar, nu sepoate face artroscopic, fiind nevoie de interventii chirurgicale deschise, cu incizii mai ample.

Planificarea pentru operatie
Chirurgul dvs. ortoped va poate cere sa fiti vazuti de medicul de familie pentru a va asigura ca nu aveti alte probleme medicale, care trebuie sa fie abordate inainte de interventia chirurgicala. Teste de sange , electrocardiograma pot fi necesare pentru a efectua in conditii de siguranta, interventia.
Daca prezentati anumite riscuri de sanatate, o evaluare mai ampla poate fi necesara inaintea interventiei chirurgicale. Asigurati-va ca informati corect medicul ortoped de orice medicamente sau suplimente pe care le luati. Ar putea fi necesar sa incetati administrarea unora dintre acestea inainte de interventia chirurgicala.
Spitalul sau clinica de chirurgie va vor contacta din timp pentru a va furniza detalii specifice despre procedura chirurgicala.
Inainte de operatie, un anestezist va vorbi cu dvs despre optiunile de anestezie. In artroscopia de umar cel mai frecvent mod de anestezie este cel regional care amorteste umarul si bratul. Acest anestezic este injectat la baza gatului sau in partea superioara umarului. In aceasta zona sunt localizati nervii  senzitivi care controleaza simturile din umar si brat. In plus fata de utilizarea sa ca un anestezic in timpul interventiei chirurgicale, un bloc de nerv va ajuta la controlul durerii timp de cateva ore dupa ce operatia este finalizata. Multi chirurgi combina blocuri nervoase cu sedare sau anestezie generala, deoarece pacientii trebuie sa ramana intr-o singura pozitie pe toata durata operatiei.
Cele mai multe proceduri de artroscopie dureaza mai putin de o ora, cu toate acestea, perioada operatiei depinde de ceea ce chirurgul gaseste in articulatia umarului .

Procedura chirurgicala
Pozitionarea si pregatirea
Odata ajuns in sala de operatie, veti fi pozitionat pe masa de operatie astfel incat medicul poate manevra cu usurinta artroscopul, pentru a avea o imagine clara din interiorul umarului. Cele doua pozitii mai frecvent intalnite ale pacientului pentru artroscopia de umar sunt:

–  Pozitia „scaun de plaja”: aceasta este o poziție semi – sezanda, similara cu sezutul intr-un scaun rabatabil .
–  Pozitia decubitus lateral: in aceasta pozitie, pacientul se afla pe partea laterala a corpului (stanga sau dreapta) pe masa de operatie.

Odata ce totul este pregatit, echipa chirurgicala va elimina parul din zona viitoarelor incizii, daca este necesar si apoi vor aplica o solutie antiseptica pe umar pentru a dezinfecta pielea. Acestia vor acoperi umarul si bratul cu campuri sterile, si cel mai probabil vor pozitiona antebratul intr- un dispozitiv pentru a asigura ca ramane nemiscat pe toata perioada interventiei chirurgicale.

Procedura
Chirurgul dvs. va injecta mai intai un fluid in umar( ser fiziologic) pentru a mari spatiul articular. Acest lucru face mai usoara vizualizarea elementelor anatomice din umar . Apoi, chirurgul va face o incizie mica in umar (cam de marimea unui nasture) pentru artroscop. Un lichid ( ser fiziologic) va curge prin artroscop pentru a mentine vizibilitatea clara si pentru a controla orice sangerare. Imaginile furnizate de artroscop sunt proiectate pe un monitor.

Odata ce problema este identificata , chirurgul va introduce alte instrumente chirurgicale mici, prin incizii separate pentru a repara leziunile.

Chirurgul dvs. poate inchide inciziile cu suturi sau benzi sterile si sa le acopere cu un bandaj mare, moale .

Recuperarea postoperatorie
Dupa operatie, veti fi transportat in postoperator timp de 1-2 ore inainte de a reveni in salonul dvs.

Desi recuperarea dupa artroscopie este de cele mai multe ori mai rapida decat recuperarea dupa interventii chirurgicale deschise, se poate estima ca pentru articulatia umarului recuperarea completa poate fi de cateva saptamani.

Va puteti astepta la unele dureri si disconfort pentru cel putin o saptamana dupa operatie. Daca ati avut o interventie chirurgicala mai extinsa, disparitia durerii si a disconfortului poate dura mai multe săptămâni. Gheata va ajuta la ameliorarea durerii si umflarii umarului. Medicul dumneavoastra va poate prescrie medicamente antiinflamatoare, daca este necesar .

Desi nu afecteaza modul in care se vindeca umarul, repausul in pat poate cauza umarului, disconfort. Unii pacienti au dormit mai confortabil intr-un scaun rabatabil sau in sezut in pat in primele zile dupa operatie.

La cateva zile dupa operatie, ar trebui sa fiti in masura sa schimbati bandajul mare, cu unul simplu, mic.

Veti avea nevoie de cel mai probabil de un dispozitiv special de imobilizare a umarului pentru protejarea acestuia( esarfa). Chirurgul va discuta cu dvs cat timp va fi nevoie sa l purtati.

Recuperarea
Recuperarea joaca un rol important in revenirea dvs la activitatile de zi cu zi. Un program de exercitii va va ajuta sa recapatati tonusul normal al  umarului si  gradul de miscare al acestuia. Chirurgul dvs. va dezvolta un plan de recuperare pe baza procedurilor chirurgicale folosite.

Daca ati avut o interventie chirurgicala mai complicata, chirurgul poate recomanda un kinetoterapeut pentru a va supraveghea programul de exercitii.
Este important sa faceti un efort mare de recuperare pentru ca operatia sa reuseasca.

Complicatiile
Majoritatea pacientilor nu vor suferi complicatii in urma artroscopiei de umar. Ca la orice interventie chirurgicala, cu toate acestea, exista unele riscuri. Acestea sunt de obicei minore si tratabile.  Potentiale probleme dupa artroscopie sunt infectiile, sangerari excesive, cheaguri de sange si deteriorarea vaselor de sange sau a nervilor.
Chirurgul va discuta posibilele complicatii cu dvs inainte de operatie.

Rezultate pe termen lung
In functie de starea de sanatate a pacientilor, timpul de recuperare completa este diferit pentru toata lumea.
Daca ati avut o interventie chirurgicala minora, puteti reveni la capacitate maxima dupa o scurta perioada de recuperare. Ati putea fi capabil sa va intoarceti la locul de munca sau scoala in termen de cateva zile de la interventie.

Este nevoie de mai mult timp de recuperare dupa interventiile chirurgicale mai complicate. Desi inciziile sunt mici in artroscopie, leziuni importante ale articulatiei pot fi reparate prin aceasta procedura. Recuperarea completa poate dura mai multe luni. Desi poate fi un proces lent, daca urmati sfaturile chirurgului si planul de recuperare oferit de acesta, rezultatul va fi unul de succes.

Vezi tot
Sindromul de impingement al umarului
Sindromul de impingement al umarului

Sindromul de impingement al umarului / Tendinita rotatorilor
Una dintre cele mai frecvente dureri este durerea de umar. Umarul este format din mai multe articulatii, ligamente si tendoane  care permit o gama mare de miscari. Pentru ca sunt atat de multe structuri diferite in umar, acesta este vulnerabil la diverse afectiuni .

Anatomie
Umarul este o articulatie foarte complexa si reprezinta cea mai mobila articulatie din corpul omenesc. Aceasta este alcatuita din trei oase: osul bratului (humerus), omoplatul (scapula) si clavicula. .

Cavitatea glenoida a scapulei are aspect concav, este acoperita de cartilaj hialin si este marita de catre labrul glenoidal.

Capsula articulara este cea care inveleste articulatia, inserandu-se pe circumferinta cavitatii glenoide, dar si pe fata externa a labrului glenoidal si pe colul anatomic.
Coafa rotatorilor: deasupra capsulei, un strat muscular inconjoara articulatia umarului. Este format din patru muchi scurti care asigura nu numai majoritatea miscarilor umarului, dar si stabilitatea acestuia.
Bursa subacromiala este foarte fina si contine o mica cantitate de tesut sinovial care se interpune intre clavicula si acromion in partea superioara si humerusul in partea inferioara. Rolul sau este de a facilita alunecarea intre coafa muschilor rotatorilor si partea superioara a umarului.

Descriere
Coafa rotatorilor este alcatuita din 4 muschi care incojoara capul humeral. Aceasta manseta mentine umarul constant in articulatie in timp ce se misca bratul. Durerea poate fi rezultatul a:

1.Tendinitei. Tendoanele sunt extensii specializate ale muschilor, formate din tesut conjunctiv care leaga fibrele musculare de capetele osoase. Tendonul poseda proprietati elastice care scad riscul de rupturi. Una din afectiunile acestor structuri este tendinita.Ca si durerea musculara aparuta dupa un efort prelungit, tendinitele sau tenosinovitele reprezinta inflamatii dureroase ale tendoanelor. Tendinita reprezinta de fapt ruptura partiala a unor fibre de collagen,si care este insotita un edem local. Evolutia acestor leziuni poate dura mai multe luni. Netratate, tendinitele se pot agrava si se poate ajunge in stare cronica. Instituirea la timp a unui tratament adecvat poate grabi vindecarea si reluarea cat mai rapida a activitatilor zilnice.
2. Bursita apare cu predilectie la cei care efectueaza actiuni repetitive in viata de zi cu zi. Astfel, sportivii, muncitorii din fabrici, gradinarii, persoanele care stau mult timp pe genunchi, coate etc. sunt predispusi la aceasta afectiune.
3. Impingement apare atunci cand partea superioara a omoplatului (acromion) “preseaza” tesuturile moi (tendoanele coafei rotatorii) subiacente. Atunci cand bratul este ridicat, acromionul (portiunea superioara a omoplatului) “freaca” coafa rotatorilor si face compresie asupra bursei subacromiale. Acest lucru poate duce la bursite si tendinite ce provoaca durere si limiteaza miscarile. Cu timpul, impingementul sever poate duce la ruperea coafei rotatorilor.

Cauze
Durerile la nivelul coafei rotatorilor este o problema comuna atat pentru tinerii sportivi cat si pentru persoanele de varsta mijlocie. Tinerii sportivi care folosesc bratele, radicandu-le deasupra capului pentru inot, baseball, tenis, sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de dureri. Deasemenea, mai sunt vulnerabili la acest tip de durere sunt si persoanele care lucreaza in constructii, pictorii, sau toti cei care isi folosesc bratele in astfel de activitati,in mod repetitiv.

Simptome
Durerile datorate leziunor la nivelul coafei rotatorilor, se asociaza cu edem si sensibilitate in partea din fata a umarului. Este posibil sa apara dureri si rigiditate, atunci cand este ridicat bratul. Pot exista, de asemenea, dureri, atunci cand bratul este coborat din pozitia ridicata.

La inceput simptomele pot fi usoare, de aceea pacientii, adesea nu solicita tratament intr-un stadiu incipient. Aceste simptome pot include:

– dureri minore atat in timpul unor activitati ale bratelor cat si in repaus
– durerea merge din partea frontala a umarului spre lateralul acestuia
– durere brusca la ridicare si miscari de apucare
– sportivii pot avea dureri atunci cand arunca o minge de tenis,cand ridica bratele deasupra corpului.

Cand afectiunea se agraveaza si simptomele cresc:

– dureri pe parcursul noptii
– pierderea fortei din brat si limitarea miscarii acestuia
– dificultatea de a face activitati care pun bratul la spate, cum ar fi inchiderea nasturilor sau a fermoarului

In cazul in care durerea apare brusc, umarul poate avea deja probleme grave. Toate miscarile pot fi limitate si dureroase.

Examinarea medicului
Istoricul medical si examinarea fizica

Dupa discutarea simptomele si istoricul medical, medicul va examina umarul. Acesta va verifica gradul de miscare al  umarului sau daca apar dureri la mobilizare. Pentru a masura gradul de miscare din umar, medicul va trebui sa miste bratul  in mai multe directii. Acesta va testa, de asemenea si forta musculara.

Testele imagistice
Alte teste care pot ajuta medicul la confirmarea diagnosticului, sunt:

Radiografiile. Pentru ca radiografia nu arata partile moi ale umarului, cum ar fi coafa rotatorilor, imaginile radiologice sunt de obicei normale sau pot prezenta un mic pinten osos ( osteofit).

Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) si ultrasunete. Aceste teste pot arata imagini mai detaliate ale partilor moi, cum ar fi tendoanele coafei rotatorilor. Ele pot arata depuneri osoase subacromiale, burstita subacromiala, inflamatia tendoanelor coafei rotatorii,uneori ruptura partiala sau totala a acestora,sinovita,leziuni capsulare sau de labrum.

Tratament
Scopul tratamentului este de a reduce durerea si de  a restabili functia umarului. Pentru planificarea tratamentului, medicul  va lua in considerare varsta, nivelul de activitate zilnica si de starea generala de sanatate.

Tratamentul nechirurgical
In cele mai multe cazuri, tratamentul initial este nechirurgical. Desi tratamentul nechirurgical poate dura mai multe saptamani sau luni, multi pacienti prezinta o ameliorare treptata si se reintorc la activitatile zilnice.

Repaus. Medicul va poate recomanda repaus si schimbari in activitatile zilnice, cum ar fi evitarea activitatilor sportive, ca de exemplu tenisul, innotul etc.

Medicamente antiinflamatorii reduc durerea si imflamatia la nivelul umarului.

Kinetoterapia. Un kinetoterapeut se va concentra initial pe restabilirea miscarilor normale ale umarului, prin exercitii de stretching. Daca aveti dificultati in a ajunge cu bratul la spate, este posibil sa fi aparut o retractie a capsulei posterioare a umarului (capsula se refera la captuseala interioara a umarului). Intinderi specifice ale capsulei posterioare pot fi foarte eficiente in ameliorarea durerii umarului si in recastigarea mobilitatii.

Injectii cu steroizi. Daca repausul, medicamentele si kinetoterapia nu calmeaza durerea, o infiltratie cu un anestezic si cortizon, poate fi de ajutor. Cortizonul este un medicament antiinflamator foarte eficient. Injectarea acestuia in bursa subacromiala, poate calma durerea.

Tratamentul chirurgical
Cand tratamentul nechirurgical nu calmeaza durerea, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala.
Scopul interventiei chirurgicale este de a crea mai mult spatiu pentru tendoanele coafei rotatorii. Pentru a face acest lucru, medicul va elimina portiunea inflamata din bursa. Acesta poate efectua, de asemenea, o acromioplastie anteriora, in care o parte din acromion este eliminat. Aceasta este, de asemenea, cunoscut ca o decompresie subacromiala. Aceste proceduri pot fi efectuate fie folosind tehnica artroscopica, fie prin interventia chirurgicala deschisa.

Tehnica artroscopica. In artroscopie, instrumentele chirurgicale subtiri sunt introduse prin doua sau trei incizii mici in umar. Medicul examineaza umarul printr- un instrument cu fibra optica conectat la o camera video( artroscop). In cele mai multe cazuri, marginea din fata a acromionului este eliminata, impreuna cu o parte din bursa subacromiala.

Ortopedul. poate trata, de asemenea si alte probleme ale umarului. Acestea pot include artrita dintre clavicula si acromion (artrita acromioclaviculara), inflamatia tendonului bicepsului, sau o ruptura partiala a tendoanelor coafei rotatorii.

Interventia chirurgicala clasica.Medicul va face o incizie mica in partea din fata a umarului. Acest lucru permite medicului vizibilitatea directa a acromionului si a  coafei rotatorilor.

Recuperare
Dupa operatie, bratul poate fi imobilizat intr o esarfa pentru o perioada scurta de timp. Acest lucru permite o vindecare mai rapida.Medicul va va oferi un program de recuperare in functie de leziunile avute si de rezultatul interventiei chirurgicale Acesta va include exercitii pentru recuperarea miscarilor de umar si cresterea fortei bratului. Acesta, de obicei durează 2-4 luni pentru disparitia completa a durerii, dar poate dura uneori si pana la un an de zile.

Vezi tot
Artroscopia de glezna
Artroscopia de glezna

Introducere
Artroscopia este o procedura chirurgicala utilizata de chirurgii ortopezi pentru a vizualiza, diagnostica si trata problemele din interiorul unei articulatii. Intr-o examinare artroscopica, medicul face o incizie mica in pielii pacientului si introduce un instrument de marimea unui creion care contine un mic sistem  de lentile si de iluminare pentru a mari si ilumina structurile din interiorul articulatiei. Artroscopia este acum utilizata pentru a evalua si trata probleme ortopedice in mai multe articulatii diferite ale corpului. Articulatia gleznei este una dintre cele mai comune articulatii in care artroscopia este folosita pentru a evalua si trata anumite problemele.

Urmatorul ghid va ajuta sa intelegeti despre:

–  Ce parti ale gleznei sunt tratate in timpul artroscopiei de glezna
–  Ce tipuri de interventii sunt tratate prin artroscopia de glezna
–  La ce sa se astepte pacientul inainte si dupa artroscopia de glezna

Anatomie
Ce parti ale gleznei sunt implicate?
Articulatia gleznei este formata din conexiunea a trei oase. Osul gleznei poarta numele de talus; fata superioara a talusului se potriveste intr-un locas format din capetele inferioare ale tibiei si fibulei (osul subtire al gambei); fata inferioara a talusului sta pe osul calcaiului numit calcaneu. Talusul functionaza ca o balama in locasul sau pentru a permite piciorului sa se miste in sus (dorsiflexie) si in jos (flexie plantara).
Ligamentele sunt tesuturi moi care leaga oasele intre ele. Acestea sunt asemanatoare tendoanelor, doar ca acestea din urma unesc muschii de oase. Trei ligamente realizeaza ligamentul lateral complex, pe partea laterala a gleznei, la distanta cea mai mare fata de cealalta glezna (lateral inseamna mai departe decat centrul corpului). Acestea includ ligamentul talofibular anterior, ligamentul calcaneofibular si ligamentul talofibular posterior. Un ligament gros, numit ligamentul deltoid sustine glezna medial (pe fata cea mai apropiata de cealalta glezna).

Ligamentele care inconjoara glezna ajuta la formarea capsulei articulare. O capsula articulara este un sac impermeabil care se formeaza in jurul oricarei articulatii. Este formata din ligamentele din jurul articulatiei si din tesutul moale aflat intre ligamentele, care umple spatiile lasate de acestea si formeaza un sac.

In cazul in care capsula articulara este umpluta cu ser fiziologic steril si este umflata, chirurgul poate insera artroscopul in acest buzunar, pentru a vedea in interiorul articulatiei. Chirurgul poate vedea structurile care sunt in interiorul articulatiei gleznei, inclusiv suprafetele articulare ale tibiei , fibulei si talusului precum si tesutul sinovial.

Argumente
Artroscopia de glezna a fost utilizata initial pentru a privi in interiorul gleznei si a stabili un diagnostic. Astazi, artroscopia de glezna este utilizata pentru a efectua o gama larga de proceduri chirurgicale, inclusiv pentru a confirma un diagnostic, pentru eliminarea de osteofite, eliminarea excesului de tesut sinovial inflamat, vizualizarea unor fracturi ale suprafetei articulare, etc.
Scopul chirurgului este de a repara sau imbuntati problema dumneavoastra prin efectuarea unei proceduri chirurgicale adecvate; artroscopul este un instrument care imbunatateste abilitatea chirurgului de a efectua aceasta procedura. Imaginea artroscopului este amplificata si permite chirurgului vizibilitate buna si clara. Artroscopul permite chirurgului vizualizarea si efectuarea interventiei chirurgicale prin incizii mai mici.

Pregatirea
Ce trebuie sa stiti inainte de operatie?
Pacientul impreuna cu chirurgul ortoped se vor decide pentru acest tip de interventie chirurgicala. Pacientul trebuie sa inteleaga cat mai mult despre aceasta procedura. Daca pacientul are nelamuriri si intrebari, trebuie sa se asigure ca aduna toate informatiile de la medicul acestuia.
Odata ce s-a luat decizia pentru aceasta interventie chirugicala, vor trebui luate si alte masuri precum un examen fizic complet.

Deasemenea, pacientul va avea nevoie de un medic teraput pentru recuperarea de dupa operatie. Unul din scopurile acestei vizite preoperatorii este de a intocmi o baza de informatii legate de nivelul de durere actual, capacitatea de a efectua activitati fizice normale, miscari si nu in ultimul rand informatii legate de stabilitatea gleznei.

Un al doilea scop al vizitei preoperatorii este de a vă pregati pentru operatie. Terapeutul va invata pacientul cum sa mearga in siguranta folosind carje sau baston. Deasemenea, pacientul va invata unele exercitii pe care le va folosi in timpul recuperarii dupa operatie.

In ziua in care se va efectua interventia chirurgicala, pacientul va fi chemat probabil de dimineata la spital sau clinica ortopedica si va fi rugat sa nu manance si sa nu bea nimic dupa miezul noptii, in noaptea premergatoare operatiei.

Procedura chirurgicala
Ce se intampla in timpul artroscopiei de glezna?
Inainte de operatie va fi efectuata o anestezie generala sau anestezie spinala / regionala. Articulatia gleznei este foarte stransa, cu putin spatiu intre tibie si talus. Prin punerea unei tractiuni, chirurgul este capabil de a mari acest spatiu si a permite artroscopului patrunderea in articulatie.Capatul artroscopului va fi miscat in acest spatiu pentru a  vizualiza  toata articulatia. In cele din urma, campuri sterile sunt puse peste picior pentru a crea un mediu steril chirurgului atunci cand opereaza. Exista o multime de echipamente care inconjoara masa de operatie, inclusiv monitorul de inalta perfomanta, aparat foto, surse de lumina si instrumente chirurgicale.
Chirurgul incepe operatia prin doua sau trei incizii mici in glezna, numite portaluri (SF-uri J ). Prin aceste portaluri sunt introduse instrumentele artroscopice si chirurgicale in interiorul gleznei. Se acorda mare atentie protejarii nervilor din jur si vaselor de sange. Un tub de plastic sau de metal mic (canula) va fi introdus prin unul dintre portaluri pentru umflarea gleznei cu ser fiziologic steril.
Artroscopul este un instrument de marimea unui creion care contine un mic sistem  de lentile si de iluminare pentru a mari si ilumina structurile din interiorul articulatiei. Lumina este transmisa prin fibra optica catre capatul artroscopului introdus in articulatie. Prin atasarea artroscopului la o camera video miniaturala, medicul are posibilitatea de a examina prin aceasta incizie foarte mica, in detaliu si in intregime, interiorul articulatiei – spre deosebire de incizia mare  folosita in chirurgia clasica. Camera video miniaturala atasata artroscopului afiseaza imaginile din articulatie marite de aproximativ 12 ori pe un monitor de inalta definitie, care permite medicului sa examineze, sa testeze si sa trateze toate structurile din interiorul articulatiei gleznei.

De-a lungul anilor, de la inventarea artroscopiei, numeroase instrumente chirurgicale au fost dezvoltate pentru a efectua diferite tipuri de interventii chirurgicale cu ajutorul artroscopului si pentru a vedea ce se intampla in timp ce instrumentele sunt utilizate. Astazi, mai multe proceduri chirurgicale se realizeaza prin incizii de mici dimensiuni. Proceduri chirurgicale mai extinse pot necesita incizii mari. Chirurgul poate decide mai departe daca este nevoie si / sau de o operatie traditionala de tip deschis. In cazul in care acest lucru a fost discutat inainte de operatie, atunci operatia poate fi facuta imediat, daca nu, procedura artroscopica va fi incheiata si o operatie traditionala de tip deschis va fi planificata mai tarziu. Chirurgul va discuta toate detaliile ce au fost descoperite in timpul artroscopiei si ce trebuie facut mai departe.
Odata ce interventia chirurgicala este finalizata, portalurile artroscopice si inciziile chirurgicale vor fi inchise cu suturi sau capse chirurgicale. Exista posibilitatea ca pacientului sa i se aplice bandaje sterile de dimensiuni mari si sa i se puna atela de la genunchi pana la degetele de la picioare. Atela si bandajul sunt folosite pentru a imobiliza si pentru proteja glezna. In cazul in care chirurgul considera ca pacientul nu are nevoie de un bandaj voluminos si atela, atunci articulatia  ar putea fi pusa intr-un ciorap de compresie. Un bandaj compresiv (sau ciorapi) reduce edemul si ajuta la prevenirea trombozrlot venoase.

Complicatiile
Ca in toate interventiile chirurgicale majore, pot aparea complicatii in timpul artroscopiei de glezna. Acest articol nu ofera o lista completa a posibilelor complicatii, dar scoate in evidenta unele dintre cele mai frecvente probleme. Unele dintre cele mai frecvente complicatii dupa artroscopia de glezna sunt:
–  complicatiile anesteziei
–  tromboflebita
–  infectie
–  defectarea echipamentelor
–  recuperare lenta

Complicatiile anesteziei
Cele mai multe proceduri chirurgicale solicita un anumit tip de anestezie . Un numar foarte mic de pacienti au probleme cu anestezia. Aceste probleme pot fi reactii la medicamentele folosite, probleme legate de alte complicatii medicale si probleme din cauza anesteziei. Asigurati-va ca discutati toate riscurile ce pot aparea in timpul anesteziei cu medicul anestezist.

Tromboflebita (cheaguri de sange)
Tromboflebita, uneori numita tromboza venoasa profunda (TVP), poate aparea dupa orice operatie, dar este mult mai probabil sa apara dupa o interventie chirurgicala la sold, pelvis, sau genunchi. TVP apare atunci cand se formeaza cheaguri de sange in venele mari ale piciorului. Acest lucru poate duce la umflarea piciorului, incalzirea acestuia si devine dureros la atingere . Daca cheagurile de sange din vene se sparg, ele pot migra la plamani, unde se depun in capilare si taia alimentarea cu sange la o parte din plaman. Aceasta se numeste embolie pulmonară. Majoritatea chirurgilor iau foarte in serios TVP-ul. Exista mai multe moduri de a reduce riscul de TVP, dar, probabil, cel mai eficient este mobilizarea cat mai rapida a pacientului dupa interventia chirurgicala. Doua alte masuri de prevenire sunt:

–  ciorapi de compresie pentru a mentine sangele in picioare in miscare
–  medicamente care subtiaza sangele si previn formarea cheagurilor (anticuagulante)

Infectia
In urma artroscopiei de glezna, este posibil sa apara o infectie postoperatorie . Acest lucru este foarte putin frecvent si se intampla in mai putin de 1 % din cazuri. Posibil ca pacientul sa aibe dureri, edem, febra si roseata sau disconfort de la incizii. Pacientul trebuie sa informeze imediat chirurgul despre toate simptomele aparute.

Infectiile sunt de doua tipuri: superficiale sau profunde. O infectie superficiala poate aparea pe pielea din jurul inciziilor sau portalurilor. O infectie superficiala nu se extinde in articulatie si poate fi, de obicei tratata cu antibiotice. In cazul in care articulatia gleznei se infecteaza, aceasta este o complicatie grava si va fi nevoie de antibiotice si, eventual, o alta procedura chirurgicala pentru a drena infectia.

Defectarea echipamentelor / instrumentelor
Multe dintre instrumentele folosite de catre chirurg pentru efectuarea artroscopiei de glezna, sunt mici si fragile. Aceste instrumente pot fi rupte rezultand plutirea unei bucati in interiorul articulatiei. Piesa rupta este de obicei usor de localizat si indepartat, dar acest lucru poate duce la o durata mai lunga a interventiei chirurgicale decat a fost planificata initial. Nu exista, de obicei, nici o deteriorare a articulatiei datorita ruperii instrumentarului.

Recuperare lenta
Nu toti pacientii se pot intoarce la activitatile de rutina, repede, dupa artroscopia de glezna. . Artroscopul permite medicilor sa faca chirurgie reconstructiva in interiorul articulatiei gleznei fara a face incizii mari. Cat de repede se recupereaza glezna dupa artroscopie, depinde de tipul leziunii de glezna. Probleme simple care au nevoie de proceduri simple utilizand artroscopul, se recupereaza, in general, mai bine si mai repede. Pacientii cu leziuni extinse la cartilajul articular in glezna au tendinta de a necesita proceduri chirurgicale mai complexe si extinse. Aceste reconstituiri mai extinse pot necesita mai mult timp de vindecare si au o recuperare mai lenta. Ar trebui sa discutati acest lucru cu medicul dumneavoastra si sa va asigurati ca aveti asteptari realiste dupa o interventie chirurgicala de glezna artroscopica.

Dupa operatie
Ce se intampla dupa artroscopia de glezna?
Artroscopia de glezna se face de obicei in blocul operatoe, pacientii fiind externati  la 24 ore dupa interventia chirurgicala. Reconstituiri mai complexe, care necesita incizii mari si interventii chirurgicale mai complexe pot necesita o scurta sedere in spital pentru a controla mai bine durerea si pentru a urmari cu atentie evolutia. Puteti incepe, de asemenea, kinetoterapie in timp ce sunteti spitalizat.

Portalurile sunt acoperite cu benzi chirurgicale, inciziile mai mari pot fi reparate, fie cu capse sau suturi chirurgicale. Carjele sunt utilizate in mod obisnuit dupa artroscopia de glezna. Ele pot fi necesare numai pentru una sau doua zile dupa proceduri simple.

Urmati indicatiile chirurgului despre cat de mult puteti sa va lasati greutatea pe piciorul operat in timpul mersului. Evitati efortul prea mare. Ati putea fi instruiti sa aplicati gheata pe glezna si sa mentineti piciorul ridicat.


Recuperarea
Cum se face recuperarea?
Recuperarea pacientului depinde de tipul de interventie chirurgicala folosita. Oficial, nu aveti nevoie de kinetoterapie dupa interventii simple.
Multi chirurgi indruma pacientii catre kinetoterapie dupa orice tip de artroscopie de glezna. In general vorbind, interventiile chirurgicale mai complexe implica o recuperare mai lunga. Primele cateva sedinte de kinetoterapie sunt concepute pentru a ajuta la controlul durerii si edemului secundar operatiei.
Amintiti-va, doar pentru ca aveti incizii mici pe exterior, poate exista o vindecare de lunga durata a tesutului pe interiorul articulatiei gleznei. Daca ati suferit interventii chirurgicale reconstructive majore, trebuie sa va asteptati la o recuperare completa dupa mai multe luni. Scopul terapeutului este de a va ajuta sa pastrati durerea sub control si de a imbunatati miscarile si stabilitatea gleznei.

Vezi tot
Artroscopia genunchiului
Artroscopia genunchiului

Artroscopia este o procedura chirurgicala ce permite doctorului sa vada articulatiile corpului cu ajutorul unei camere video miniaturale. Artroscopia ofera medicilor o vedere clara a interiorului genunchiului. Acest lucru ii ajuta la diagnosticarea si la tratarea problemelor genunchiului.

Progresele tehnice au dus la realizarea unor monitoare si camere de inalta rezolutie si performanta. Acestea si multe alte imbunatatiri au facut artroscopia un instrument foarte eficient pentru tratarea problemelor la genunchi. Potrivit Societatii Americane de Ortopedie in Medicina Sportiva, mai mult de 4 milioane de artroscopii la genunchi sunt realizate anual in intreaga lume.

Descriere
Artroscopia se face prin mici incizii . In timpul procedurii, chirurgul ortoped introduce artroscopul (o camera video miniaturala, de marimea unui creion) in interiorul genunchiului. Artroscopul trimite imaginea catre un monitor. Pe monitor, chirurgul poate vedea structura genunchiului in cel mai mic detaliu

Chirurgul poate folosi artroscopia sa vada,  sa repare sau sa elimine tesutul deteriorat. Pentru a face acest lucru, instrumente chirurgicale de mici dimensiuni sunt introduse in  genunchi prin alte incizii.

Pregatirea pentru operatie
Pacientul are nevoie de o examinare fizica completa inainte de interventia chirurgicala. Inainte de operatie, trebuie sa informeze ortopedul despre orice medicamente sau suplimente pe care le ia si deasemenea despre alte boli de care mai sufera. Acesta va va spune ce medicamente nu trebuiesc luate inainte de interventia chirurgicala.
Pentru a ajuta la o buna planificare a interventiei chirurgicale, chirurgul dvs. ortoped poate solicita efectuarea de teste pre-operatorii. Acestea pot include hemoleucograma sau un EKG (electrocardiograma).

Interventia chirurgicala
Toate interventiile artroscopice se fac in blocul operator.

Internarea in spital
Spitalul sau clinica de chirurgie ortopedica va contacta pacientul pentru mai multe detalii legate de programare. Probabil pacientul va fi rugat sa ajunga la spital sau clinica cu o ora sau doua inainte de inteventie. Deasemenea pacientul nu are voie sa manance sau bea lichide cu o noapte inainte de interventie.

Anestezia
Odata internat pentru interventia chirurgicala, primul cadru medical ce va discuta cu pacientul va fi anestezistul.
Artroscopia poate fi efectuata sub anestezie locala, regionala sau generala.
–   Anestezia locala se realizeaza numai la genunchi
–   Anestezia regionala inseamna amortirea de la talie in jos
–   Anestezia generala inseamna adormirea pacientului pentru o perioada de timp (o ora, doua ore )

Anestezistul va ajuta pacientul sa decida metoda cea mai eficienta.
Daca va opta pentru anestezia locala sau regionala, va avea posibilitatea sa urmareasca interventia pe un monitor.

Procedura
Ortopedul va face cateva incizii mici in genunchi.Va fi folosita o solutie sterila( ser fiziologic) pentru a destinde articulatia genunchiului. Acest lucru ajuta chirurgul  la o vedere clara si in detaliu a genunchiului.

Prima sarcina a chirurgului este de a diagnostica corect problema pacientului. Chirurgul va introduce artroscopul si se va folosi de imaginea proiectata pe ecran pentru ghidare. Daca este nevoie de tratament chirurgical, acesta va introduce instrumentele necesareprintr-o alta incizie mica: foarfeca,palpator, shaver.
Aceasta procedura dureaza, de obicei, intre 30 de minute si o ora.
Artroscopia la genunchi este cel mai des utilizata pentru:
–  Inlaturarea sau sutura rupturii de  menisc
–  Reconstructia ligamentului anterior incrucisat
–  Indepartarea bucatilor de cartilaj articular
–  Eliminarea de fragmente desprinse de os sau cartilaj
–  Indepartarea tesutului sinovial inflamat

Chirurgul poate inchide inciziile printr-o sutura sau poate aplica benzi sterile (bandaje mici).

Recuperarea
Recuperarea dupa artroscopia de genunchi este mult mai rapida decat recuperarea dupa interventii chirurgicale traditionale, deschise la genunchi. Totusi, este important ca pacientul sa urmeze cu atentie instructiunile ortopedului, dupa ce se intoarce acasa.

Umflarea genunchiului
Piciorul trebuie sa stea ridicat cat mai mult timp posibil in primele cateva zile de la operatie. Trebuie aplicata gheata pentru calmarea edemului si durerilor.

Ingrijirea plagii postoperatorii
De la spitalul sau clinica de ortopedie unde se va efectua artroscopia, pacientul va pleca cu un pansament ce acopera genunchiul. Incizia trebuie pastrata curata si uscata. Medicul va hotari cand pacientul va putea face dus sau baie si cand trebuie schimbat pansamentul.

La cateva zile de la interventie, medicul  va chema pacientul la un control pentru a vedea  rezultatele interventiei chirurgicale si pentru a incepe programul de tratament postoperator.

Mersul dupa operatie

Cei mai multi pacienti au nevoie de carje sau alte tipuri de asistenta dupa  artroscopie. Medicul c va hotari cand este sigur ca pacientul sa lase greutatea pe picior.

Condusul automobilului
Medicul va discuta cu pacientul atunci cand va putea conduce. Aceasta decizie se bazeaza pe o serie de factori, printre care:
–  Implicarea genunchiului
–  Tipul de masina automata sau manuala
–  Natura procedurii
–  Nivelul de durere
–  Medicatia
–  Cat de bine puteti controla genunchiul.

De obicei, pacientii sunt apti de a conduce dupa o saptamana, maxim trei saptamani de la interventia chirurgicala.

Medicamentatia
Medicul  va prescrie analgezice pentru a ajuta la ameliorarea disconfortului dupa interventie. Acesta poate recomanda, de asemenea, medicamente cum ar fi aspirina/anticuagulante orale pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sange si diverse antibiotice.

Exercitii fizice pentru recuperarea genunchiului
Dupa operatie, ar trebui ca pacientul sa faca exercitii fizice pentru genunchi, cateva saptamani la rand. Acest lucru va duce la recuperarea functiei si intarirea muschilor de la nivelul picioarelor si a genunchiului.

Exercitiul terapeutic va juca un rol important in recuperarea genunchiului. Un program de fizioterapie / kinetoterapie va imbunatati rezultatul in mod vizibil

Complicatii si semne de avertizare
Ca la orice interventie chirurgicala, exista riscuri asociate cu artroscopia la genunchi. Acestea apar rar, sunt minore si tratabile.

Complicatiile
Potentialele probleme postoperatorii la artroscopia de genunchi sunt:
–   infectiile
–   tromboze venoase profunde si superficale
–   acumularea de sange in genunchi

Semne de avertizare
Pacientul trebuie sa sune chirurgul ortoped, daca apar oricare dintre următoarele probleme:
–  febra
–  frisoane
–  caldura persistenta sau roseata in jurul genunchiului
–  durere persistenta
–  umflarea semnificativa a genunchiului

Rezultate
Daca pacientul nu a avut o reconstructie de ligament incrucisat, ar trebui sa fie capabil de a se intoarce la activitatile fizice obisnuite, după 6 – 8 saptamani sau uneori, mult mai devreme. Activitatile cu impact mai mare ar trebui evitate pentru un timp mai indelungat.
Daca slujba pacientului presupune munca grea, s-ar putea ca intoarcerea la acesta sa se faca dupa o perioada mai lunga de timp.
Rezultatul final al operatiei va fi probabil determinată de gradul de deteriorare a genunchiului. De exemplu, in cazul in care cartilajul articular din genunchi a fost indepartat complet, atunci recuperarea completa nu este posibila. S-ar putea sa fie nevoie ca pacientul sa si schimbe stilul de viata. Acest lucru ar putea insemna limitarea activitatilor si gasirea unor exercitii cu solicitare redusa.

Vezi tot
Leziuni ale ligamentelor incrucisate anterioare (LIA)
Leziuni ale ligamentelor incrucisate anterioare (LIA)

Anatomie
Structura genunchiului:
Oase si cartilaje

Articulatia genunchiului este formata din 3 oase – femurul (osul de la nivelul coapsei), tibia (osul mai mare de la nivelul gambei) si patela sau rotula. Patela are intre 5–7 cm latime si intre 7–10 cm lungime. Este asezata in fata celorlalte oase din articulatie si aluneca deasupra femuruui la miscarea genunchiului. Are rol protector asupra genunchiului si actioneaza ca o parghie pentru muschi.
Extremitatile oaselor din articulatie sunt acoperite cu un cartilaj articular – este un tesut puternic, elastic, care absoarbe socul si permite miscarea lina la nivelul genunchiului. Meniscurile sunt formate din tesut conjunctiv, fiind impartite in doua discuri in forma de secera si pozitionate intre tibie si femur, in portiunile interioare si exterioare ale fiecarui genunchi. Cele doua meniscuri de la fiecare genunchi absorb socul, amortizand gamba de greutatea corpului si crescandu-i stabilitatea.

Musculatura
Exista doua tipuri de muschi la nivelul genunchiului. Muschiul cvadriceps cuprinde patru muschi din portiunea anterioara a coapsei si ajuta la miscarea de extensie a piciorului (indreptarea piciorului din pozitia flectata). Muschii din loja posterioara a coapsei realizeaza miscarea de flexie a piciorului.

Ligamente
Ligamentele sunt benzi puternice, elastice, care conecteaza oasele intre ele. Ele aduc stabilitate si forta articulatiei. Exista 4 ligamente care leaga femurul de tibie:
– ligamentul colateral medial: aduce stabilitate in portiunea interna (mediala) a genunchiului
– ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate in portiunea externa (laterala) a genunchiului
– ligamentul incrucisat anterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza rotatia si miscarea anterioara a tibiei
– ligamentul incrucisat posterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza miscarea posterioara a tibiei.
Capsula genunchiului este o structura fibroasa protectoare care inconjoara articulatia genunchiului. In interiorul capsulei, articulatia este captusita cu un tesut subtire, moale, numit sinoviala.

Tendoane
Tendoanele sunt cordoane puternice care leaga muschiul de os. La nivelul genunchiului, tendonul cvadriceps leaga muschiul cvadriceps de patela si asigura forta pentru miscarea de extensie. Tendonul patelar leaga patela de tibie. Tehnic, acesta este un ligament, dar in mod obisnuit este numit tendon.

Descriere
Ligamentul incrucisat anterior, sau LIA, este situat in centrul genunchiului, impreuna cu ligamentul incrucisat posterior , sau LIP. Aceste ligamente sunt bine ancorate pe femur si a tibie, pentru a forma o structura incrucisata in genunchi, care impiedica deplasarea oaselor, inainte sau inapoi.

Ligamentul incrucisat anterior (LIA) este cel mai frecvent afectat ligament  al genunchiului. Anual sunt estimate 200.000 de cazuri de leziuni ale LIA, cu 100.000 de cazuri de reconstructie ale LIA efectuate anual. In general, accidentarile care se lasa cu leziuni ligamentare la genunchi este mai mare la persoanele care practica sport cu risc ridicat, cum ar fi baschet, fotbal si schi.

Aproximativ 50 % din leziunile LIA apar in asociere cu afectarea meniscului, cartilajului articular, sau alte ligamente. In plus, pacientii pot avea leziuni si  pe suprafata cartilajului. Acestea pot fi observate pe o imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) .

Accidentarile  LIA sunt, de obicei, legate de sport. Cu toate acestea, entorsa, intinderea sau ruperea LIA-ului poate fi cauzata si de stresul fizic repetitiv, cum ar fi excesul de pivotare sau rasucire a genunchiului.

Leziunea ligamentelor incrucisate poate sa nu determine durere. Mai degraba pacientul poate sa auda doar un zgomot in articulatie iar piciorul se indoaie la tentativa de a sta in ortostatism (in picioare),ca urmare a lipsei de stabilitate.

Cauze
Se estimeaza ca 70 la suta din leziunile LIA apar prin mecanisme fara contact direct, in timp ce 30 la suta apar ca rezultat al contactului direct cu un alt jucator sau obiect.
Mai multe studii au aratat ca sportivii de sex feminin au o incidenta mai mare a  LIA decat sportivii de sex masculin.Acest lucru se datoreaza diferentelor de conditie fizica, forta musculara si de controlul neuromuscular.
Imediat dupa accident, pacientii prezinta de obicei dureri si edem, iar genunchiul se simte instabil. In termen de cateva ore dupa ruptura LIA, pacientii prezinta umflarea genunchiului, pierderea mobilitatii, durere sau sensibilitate de-a lungul liniei articulare si disconfort in timpul mersului.

Leziunile ligamentului apar atunci cand articulatia genunchiului este flectata si rotata ( sansele de accidentare sunt mai mari cand aceste miscari se asociaza ), sau in cazul unui contact dur: piciorul este fixat la sol si o forta brusca loveste din exterior genunchiul intins sau usor flectat ( lovitura din partea unei persoane sau a unui obiect ) .
Lezarea acestui ligament apare frecvent la cei care practica un sport ce presupune schimbari rapide de directie, opriri si alergari repetate sau aterizari din saritura, precum fotbal, rugby, baschet, ski, gimnastica, arte martiale.
Ratarea unei trepte la coborarea scarilor sau pasitul intr-o groapa poate genera de asemenea lezarea ligamentului incrucisat anterior.
Rezistenta ligamentului incrucisat anterior devine mai mica odata cu inaintarea in varsta, lucru valabil pentru orice alta parte a corpului. Astfel, rupturile apar mai usor la persoanele cu o varsta mai mare de 40 ani.

Examinarea de catre medic
Cand un pacient cu o leziune LIA se prezinta la medic, acesta ii va efectua o evaluare clinica si i se poate recomanda o radiografie pentru a evidentia si o posibila fractura. Medicul poate cere, de asemenea, o imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) pentru a evalua LIA si pentru a verifica celalate ligamente ale genunchiului, meniscurile, sau  cartilajul articular.

In plus fata de efectuarea de teste speciale pentru identificarea leziunilor de menisc si  altor ligamente de la genunchi, medicul va efectua de multe ori testul Lachman pentru a vedea daca LIA este intact.

Daca LIA este rupt tibia are o miscare catre anterior fata de femur mai mare decat la genunchiul sanatos.

Un alt test pentru a verifica prejudiciul LIA este testul de pivot shift. In acest test, daca LIA este rupt, tibia se va duce inainte genunchiului cand acesta este in pozitie complet dreapta si apoi se va deplasa inapoi in pozitia corecta in raport cu femurul cand genunchiul este indoit la 30 de grade.

Istoria naturala
Evolutia naturala a unei leziuni LIA fara interventie chirurgicala, variaza de la pacient la pacient si depinde de nivelul de activitate al pacientului, gradul de lezare si instabilitate simptomatica.

Prognosticul pentru un LIA, partial rupt, este de multe ori favorabil, necesitand recuperare, aproximativ trei luni. Cu toate acestea, unii pacienti cu leziuni partiale LIA, pot avea inca simptome de instabilitate.

Rupturile complete de LIA pot avea un rezultat mai putin favorabil. Dupa o ruptura completa de LIA majoritatea pacientilor sunt incapabili sa practice sporturi care necesita miscari de pivotare pe piciorul afectat,dar exista si pacienti care prezinta instabilitate a genunchiului la mers. Exista unele persoane, un numar mic, care pot practica sport fara nici un simptom de instabilitate. Aceasta variabilitate este legata de severitatea initiala leziunii genunchiului, precum si solicitarile fizice ale pacientului.

Aproximativ jumatate din leziunile LIA apar in asociere cu afectarea meniscului, cartilajului articular sau a altor ligamente. Daune secundare pot sa apara la pacientii care au episoade repetate de instabilitate din cauza leziunii LIA. Cu instabilitate cronica, pana la 90 la suta dintre pacienti vor avea leziuni ale meniscurilor dupa o reevaluare la 10 ani de la leziunea initiala. Similar, prevalenta leziunilor cartilajului articular creste cu pana la 70 la suta la acestia.

Tratament nonchirurgical
In tratamentul nonchirurgical, kinetoterapia progresiva poate aduce genunchiul intr-o stare aproape de normalitate.Este important si educarea pacientului cu privire la modul de a preveni instabilitatea. Acest lucru poate fi completat cu utilizarea unei orteze mobile de genunchi. Cu toate acestea, multi oameni care aleg sa nu aiba o interventie chirurgicala ar putea avea leziuni secundare la genunchi din cauza episoadelor de instabilitate repetitive.

Tratamentul chirurgical este de obicei recomandat in leziunile combinate (leziuni LIA, in combinatie cu alte leziuni la genunchi). Tratamentul nonchirurgical al leziuni LIA izolate, poate fi de succes sau poate fi indicata la pacientii cu:

• cu leziuni partiale si nici un simptom de instabilitate
• cu leziuni complete si nici un simptom de instabilitate la genunchi in timpul activitatilor sportive de intensitate mica, si care sunt dispusi sa renunte la sporturile de intensitate mare
• persoanele care fac munca manuala usoara sau traiesc un stil de viata sedentar
• cei ale caror cartilaje de crestere sunt deschise (copii)

Tratament chirurgical
Leziunile LIA nu sunt de obicei reparate folosind sutura, pentru ca LIA-urile reparate au fost, in general, interventii esuate in timp. Prin urmare, ruptura de LIA se inlocuieste cu o grefa substituita din tendon. Grefele utilizate în mod obisuit, pentru a inlocui LIA includ:

• autogrefa tendonului patelar (autogrefele vin de la pacient)
• autogrefa de tendon semitendinos si gracilis ( cea mai frecventa metoda utilizata)
• autogrefa de tendon cvadriceps
• allogrefa (luata de la un cadavru) tendonului patelar, tendonul lui Ahile, semitendinosului, gracilis, sau tendonul tibial posterior.
Pacientii cu reconstructie chirurgicala a LIA, au o rata de succes pe termen lung de 82- 95 la suta. Instabilitati recurente si insuficienta grefei sunt observate la aproximativ 8 la suta dintre pacienti.

Scopul  reconstructiei LIA prin interventii chirurgicale este de a preveni instabilitatea si de a restabili functia ligamentului rupt, creand astfel un genunchi stabil. Acest lucru permite pacientului sa revina la activitatile sportive anterioare accidentarii. Exista anumiti factori pe care pacientul trebuie sa i ia in considerare atunci cand se decide pentru sau impotriva interventiei chirurgicale de LIA.

Pacientii
Pacientii adulti ce practica sport sau au locuri de munca care necesita multa forta sau munca manuala grea, sunt candidati pentru interventie chirurgicala. Activitatile de zi cu zi,si nu varsta, ar trebui sa fie luate in considerare pentru stabilirea oportunitatii interventiei chirurgicale.

Copiii mici sau adolescenti care au leziuni LIA, o interventie chirurgicala de reconstructie LIA poate fi un risc in dezvoltarea fizica a acestora. Medicul poate amana operatia pana cand copilul este mai aproape de maturitatea scheletului, sau, chirurgul poate modifica tehnica de chirurgie LIA pentru a reduce riscul afectarii cartilajului de crestere.

Un pacient cu o ruptura LIA si  instabilitate semnificativa a genunchiului, prezinta un risc mai mare de a produce leziuni secundare si de aceea  trebuie luata in  considerare o reconstructie a LIA.

Procentual: 50 la suta dintre pacientii cu leziuni LIA ,au asociate si leziuni de  menisc, 30 la suta  leziuni are cartilajului articular, 30 la suta  leziuni ale ligamentelor colaterale, capsula articulara. „Triada nefericita” este frecvent observata la jucatorii de fotbal si schiori, si reprezinta leziuni ale LIA,ligament colateral medial si menisc medial.

Optiuni chirurgicale
Autogrefa de tendon patelar.Treimea medie a tendonului patelar al pacientului, impreuna cu un fragment de os din tibie si rotula este utilizat in autogrefa de tendon patelar. Uneori sunt denumite de unii chirurgi ca „standardul de aur” pentru reconstructie LIA, si este adesea recomandat pentru sportivii de performanta si pacientii a caror locuri de munca nu necesita o suprasolicitare a  genunchiului.

In studiile care au comparat rezultatele tendonului patelar si tendoanele „labei de gasca”  autogrefa cu tendon semitendinos si gracilis, rata de esec pentru grefa a fost mai mica in grupul tendonului patelar (1,9 la suta comparativ cu 4,9 la suta).

In plus, cele mai multe studii arata rezultate egale sau mai bune in ceea ce priveste testele postoperatorii pentru laxitate a genunchiului (Lachman, sertar anterior si teste instrumentare), atunci cand este folosita  grefa tendon patelar in comparatie cu altele. Cu toate acestea, autogrefele de tendon patelar au o incidenta mai mare de dureri postoperatorii (durere in spatele rotulei), disconfort si alte probleme.

Capcanele autogrefei de tendon patelar sunt:
• durere postoperatorie in spatele rotulei
• dureri de genunchi generalizate
• risc usor crescut de rigiditate a genunchiului postoperator
• risc scazut de fractura de rotula
Autogrefa din tendonul semitendinos si gracilis. Tendonul semitendinos care se afla pe partea interioara a genunchiului este utilizat in crearea autogrefei de tendon hamstring pentru reconstructie de LIA. Unii chirurgi utilizeaza un tendon suplimentar, gracilis, care este atasat mai jos de genunchi in aceeasi zona. Cei care sustin autogrefa Hamstring spun ca sunt mai putine probleme de recoltare a grefei, comparativ cu autogrefa de tendon patelar, si anume:

• mai putine probleme legate de dureri de genunchi anterioare sau dureri generalizate de genunchi postoperator
• mai putine probleme de rigiditate a genunchiului postoperator
• incizii mai mici
• recuperare mai rapida

Functia grefei poate fi limitata de puterea si tipul de fixare in tunelele osoase, deoarece grefa tendonul semitendinos si gracilis nu are prize osoase. Dar ramane totusi metoda cea mai des utilizata pentru reconstructia LIA

Vezi tot
Condromalacia rotuliana
Condromalacia rotuliana

Cartilajul de pe suprafata articulara a rotulei este ca un amortizor natural. Suprasolicitarea, uzura sau alti factori pot duce la o stare cunoscuta sub numele de condromalacia patelara sau rotuliana – o definitie generala care indica deteriorarea cartilajului de pe suprafata rotuliana.
Cel mai frecvent simptom este durerea de genunchi, care creste in intensitate atunci cand mergeti pe jos sau cand urcati scarile. Tratamente simple – cum ar fi odihna si gheata – sunt utile pentru calmarea durerii, dar uneori poate fi nevoie si de fiziokinetoterapie, sau chiar interventii chirurgicale pentru a ameliora durerea.

Simptome
Durerea in condromalacia rotuliana apare in partea din fata a genunchiului. Aceasta durere se poate agrava atunci cand:
– mergeti pe jos sau urcati si coborati scarile
– ingenunchiati sau luati pozitia ghemuit
– stati cu un genunchi indoit pentru o perioada lunga de timp

Varsta. Sindromul de durere din condromalacia rotuliana se intalneste de obicei la adolescenti si tineri. Probleme la genunchi apar frecvent la persoane mai in varsta, dar la acestia  cauza cea mai frecventa este artroza.
Sex. Femeile sunt mult mai predispuse sa dezvolte afectiunea.
Anumite sporturi. Alergatul si sariturile pot pune un stress suplimentar pe genunchi.

Complicatiile
Durerile din condromalacia rotuliana pot duce la dificultati in desfasurarea activitatilor de rutina, cum ar fi pozitia ghemuit sau urcatul scarilor.

Teste si diagnostic
Examenul clinic identifica zonele de durere si poate stabili un diagnostic prezumtiv .
Pentru a ajuta la determinarea cauzei durerii de genunchi, medicul poate recomanda teste imagistice, cum ar fi:

Radiografiile. Aceasta tehnica vizualizeaza osul, dar este mai putin eficenta pentru a vizualiza partile moi.
Tomografie computerizata (CT). CT-ul combina imagini de raze X luate din unghiuri diferite pentru a crea imagini transversale ale structurilor interne. CT-ul poate vizualiza atat oasele cat si tesuturile moi, dar procedura ofera o doza mult mai mare de radiatii decat o simpla radiografie.
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Prin intermediul undelor radio si a unui camp magnetic puternic, RMN-ul produce imagini mult mai detaliate ale oaselor si a partilor moi. Dar RMN-urile sunt mult mai scumpe decat radiografiile sau CT-urile.

Tratamente si medicamentatie
Tratamentul durerii din  condromalacia rotuliana de multe ori incepe cu masuri simple:
– Punerea in repaus a genunchiul pentru o saptamana.
– Evitarea activitatilor suprasolicitante ce provoaca cresterea durerii, cum ar fi urcatul scarilor,activitati sportive,ridicare de greutati.

Medicamente
Daca este necesar, se vor administra antiinflamatoare, analgezice, corticosteroizi.
Exercitii de recuperare. Exercitii specifice pot creste tonusul muscular, la nivelul musculaturii care sustine genunchiul : cvadriceps, hamstring si ischiogambierii.
Orteze de genunchi. Ortezele de genunchi pot ajuta la protejarea articulatiei si de la imbunatatirea pozitiei rotulei.
Taping. Terapeutul va poate arata cum se aplica benzile kinesiotape la nivelul genunchiului pentru a reduce durerea si de a imbunatati mobilitatea .
Gheata. Impachetarea genunchiului cu gheata dupa exercitiile fizice poate duce la ameliorarea durerii.
Sporturi „prietenoase” pentru genunchi. In timpul recuperarii, sunt recomandate activitati fizice usoare, cum ar fi mersul pe bicicleta sau innotul.

Proceduri chirurgicale si alte proceduri
In cazul in care tratamentele nonchirurgicale nu sunt eficiente, medicul ar putea sugera:
Artroscopia. In timpul acestei proceduri, medicul introduce un artroscop – un dispozitiv de dimensiunea unui creion – subtire, echipat cu lentila si lumina pentru camera foto – in genunchi printr-o incizie mica. Instrumentele chirurgicale sunt introduse prin alte 2-3 incizii mici pentru a elimina fragmente de cartilaj deteriorate.
Realiniere. In cazurile mai severe, un chirurg ar putea avea nevoie in interventia chirurgicala la genunchi o  repozitionare a rotulei daca pozitia vicioasa a acesteia ar fi cauza aparitiei condromalaciei rotuliene.

Profilaxie
Anumite masuri pot ajuta la prevenirea durerii :
Mentinerea tonusului muscular. Cvadricepsul si muschii ischiogambieri ai pot ajuta la mentinerea echilibrului genunchiului in timpul diferitelor activitati.
Pierderea kilogramelor in exces. Daca sunteti supraponderal, scaderea in greutate reprezinta un plus in eliberarea stresului la  nivelul genunchilor.
Incalzirea. Înainte de inceperea  oricarui  exercitiu de gimnastica, trebuie sa  faceti o incalzire de aproximativ 5 minute.
Stretching-ul / Intinderea musculara. Cresterea flexibilitatii  musculare prin exercitii fizice usoare si stretching.
Cresterea treptata a intensitatii exercitiilor fizice. Evitati cresterea  brusca a  intensitatii  antrenamentelor dumneavoastra.
Incalataminte adecvata. Asigurati-va ca pantofii sunt comfortabili si ofera absorbtie buna a socului la mers. Daca aveti  platfus, trebuie sa purtati in pantofi talonete speciale.

Vezi tot
LEZIUNILE ARTICULATIEI ACROMIOCLAVICULARE
LEZIUNILE ARTICULATIEI ACROMIOCLAVICULARE

DEFINITIE
Reprezinta leziunea articulatiei acromioclaviculare, cu afectarea ligamentelor acromioclaviculare si cu/ fara afectarea ligamentului coracoclavicular.
 
EPIDEMIOLOGIE
Incidenta crescuta, leziunile  reprezinta apriximativ 9% din traumatismele umarului, mai frecvente la barbati si atleti.
Mecanismele de producere-caderea directa pe umar precum si caderea pe mana.
 
CE ESTE ARTICULTIA ACROMIOCLAVICULARA? 
Articulatia dintre scapula ( acromion) si marginea laterala a claviculei. Este orientata oblic, contine un disc fibrocartilaginos intre capetele osoase( acromion si clavicula) asemanator cu meniscul genunchiului, si care se degenereaza cu varsta, dupa 40 de ani.
Miscarea la nivelul articulatiei, este reprezentate de miscarea de alunecare si o miscarea de rotatie minima.
Stabilitatea a nivelul articulatiei este statica, data de capsula articulara, de ligamentele acromioclaviculare, de ligamentele coracoclaviculare si dinamica- oferita de muschiul deltoid si muschiul trapez.

CARE SUNT SIMPTOMELE ?
• durere la nivelul  articulatiei acromioclaviculare, iar la examinarea fizica, durere la apasare pe articulatia acromioclaviculara;
• deformarea articulatiei fata de umarul sanatos;
• instabilitatea articulara - care poate fi orizontala sau verticala. 
 
CE INVESTIGATII IMAGISTICE FOLOSIM?
• RX- prin  care putem vizualiza imagini anteroposterioare bilaterale ( care pot compara deplasarea la nivelul articulatiei fata de umarul sanatos si pot masura distanta de la varful coracoidei la clavicula).
• CT;
• RMN.

CU CE PUTEM FACE DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL?
• fracturi de coracoida;
• fracturi ale articulatiei distale.
 
IN CE CONSTA TRATAMENTUL?
• Majoritatea leziunilor articulatiei acromioclaviculare necesita tratament conservator, o disjunctie minima vindecandu-se in cateva saptamani, in timp ce disjunctiile severe pot necesita pana la cateva luni pentru a se vindeca;
• Medicamentele antiinflamatorii sau analgezice, pot reduce durerea la nivelul umarului;
• Repausul;
• Evitarea activitatilor care pot provoca durere la nivelul umarului, cum ar fi ridicarea bratului deasupra capului;
• De asemenea se poate imobiliza cu un bandaj in 8 care pune presiune pe articulatia acromioclaviculara si o mentine in pozitie corecta  favorizand vindecarea;
• Aplicatiile locale reci pot scadea edemul , aplicatii de 15-20 de min , de cateva ori pe zi;
• Exercitiile de stretching pot imbunatati tonusul si mobilitatea umarului.
 
CARE SUNT TIPURILE DE INTERVENTII CHIRURGICALE FOLOSITE?
• Fixarea coraco-claviculara cu ajutorul unui surub;
• Fixarea cu ajutorul suturii ligamentului coraco-clavicular;
• Fixarea articulatiei acromio-claviculare cu brosa;
• Fixarea articulatiei acromio-claviculare cu placa HOOK;
• Reconstructia ligamentului coraco-clavicular cu ligament coraco-acromial;
• Reconstructia ligamentului coraco-clavicular cu grefa libera de tendon.

CARE SUNT COMPLICATIILE INTERVENTIEI CHIRURGICALE?
• Persistenta durerii la niv articulatiei acrtomio-calviclara in 30%-50% din cazuri;
• Artroza acromio-claviculara;
• Deteriorarea implanturilor si fracturile de coracoida.

Vezi tot
Proteza totala de sold
Proteza totala de sold

Daca tocmai ati inceput sa va interesati pentru diverse optiuni de tratament sau ati decis deja sa va supuneti unei interventii chirurgicale de inlocuire a soldului, urmatoarele informatii va vor ajuta sa intelegeti mai bine beneficiile si limitarile date de o operatie de inlocuire totala de sold.
In cazul in care soldul a fost deteriorat de artoza, o fractura, sau alte probleme, activitati obisnuite cum ar fi mersul pe jos sau ridicatul/sezutul pe un scaun pot fi dureroase si dificile. Soldul poate fi rigid iar incaltatul pantofilor sau a sosetelor poate fi dificil. Puteti simti disconfort chiar si in timpul somnului.

Daca medicamentele, reducerea efortului fizic in cadrul activitatilor de zi cu zi, precum si utilizarea de suporturi de mers  nu ajuta in mod adecvat simptomele, puteti lua in considerare interventia chirurgicala de inlocuire a articulatiei soldului. Interventia chirurgicala de protezare a soldului este o procedura sigura si eficienta, care poate calma durerea si va poate ajuta sa va reintoarceti la activitatile normale de zi cu zi.

Prima interventie chirurgicala de protezare asoldului a avut loc in anul 1960 si a fost una dintre cele mai de succes interventii din istoria medicinei. De atunci s-au adus imbunatatiri in tehnica chirurgicala si potrivit agentiei pentru sanatate si cercetare de calitate, anual se fac mai mult de 285.000 de artroplastii totale de sold in Statele Unite.

Anatomie
Soldul este una dintre cele mai mari articulatii din corpul uman.
Articulatia coxofemurala sau articulatia soldului face legatura dintre femur si osul iliac si este una dintre cele mai robuste articulatii ale corpului uman, imbinand stabilitatea cu mobilitatea, datorita combinatiei dintre o capsula articulara foarte rezistenta si trei ligamente groase.
–  capsula articulara
–  ligament iliofemural
–  ligament ischiofemural
–  marele trohanter al femurului

Descriere
–  O articulatie sinoviala si sferoida
–  Ea este considerata o articulatie sinoviala deoarece oasele se articulea­za intr-un spatiu numit cavitate articu­lara. Aceasta este acoperita cu un strat de cartilaj hialin, cartilajul articular, care acopera oasele cu un strat neted, ceea ce reduce frictiunea in timpul miscarilor si amortizeaza socurile.
–  In acelasi timp este sferoida, ceea ce inseamna ca suprafata sferica a unui os, in cazul de fata femurul, se adapteaza la cavi­tatea concava si profunda, in forma de ceasca, a unui alt os, in acest caz, osul sol­dului (osul iliac). Acetabulul, cavitatea deli­mitata de osul ilion, de osul ischion si de osul pubis, unde se articuleaza capul rotun­jit al femurului, limiteaza, prin adancimea sa, amplitudinea miscarilor, dar confera o forta importanta articulatiei. Pe latura sa anterioara, exista o scobitura, incizura acetabulara, care formeaza un foramen (ori­ficiu) care serveste drept loc de trecere pen­tru nervi si  vasele sanguine.

Elemente
–  Capsula articulara
Foarte densa si foarte rezistenta, ea se in­tinde de la circumferinta acetabulului pa­na la colul femural. Fibrele sale, circulare si longitudinale, formeaza, pe de o parte, un colier in jurul colului femural: zona orbi­culara. Pe de alta parte, ele sunt consoli­date prin intermediul a trei ligamente: femural, pubofemural si ischiofemural.
–  Ligamentele
–  Ligamentul iliofemoral reprezinta portiunea ingrosata a capsulei articulare care se intinde de la spina iliaca a osului iliac pana la linia intertrohanterica femurala (care separa cele doua trohantere)
–  Ligamentul pubo­femural, o alta parte ingrosata a capsulei de la partea pubiana a circumferintei acetabulului pana la colul femural.
–  Ligamentul ischiofemural face lega­tura dintre peretele ischiatic al aceta­bulului si colul femural.
–  Ligamentul capului femural este o banda triunghiulara plata, care se intinde de la cavitatea acetabulului pana la fateta capului femural, fovea capitis (foseta capului femural).
–  Ligamentul transversal al acetabu­lului. Legat de ligamentul capului femu­ral si de capsula articulara, foarte rezis­tent, acest ligament sustine labrumul acetabular.
–  Labrumul acetabular
Acesta este un inel de cartilaj fibros, fixat pe circumferinta acetabulului.

Miscari
Extrema stabilitate a articulatiei coxofe-murale este datorata rezistentei capsulei sale articulare, precum si felului in care femurul se insereaza in acetabul si in muschii care il inconjoara. Miscarile in trei pla­nuri, permise de forma sa sferoida, sunt urmatoarele:
–  Flexia
–  Extensia
–  Abductia
–  Rotirea
Toate aceste miscari sunt limitate, in ceea ce priveste amplitudinea, de adan­cimea acetabulului.

Cauze comune de durere de sold
Cea mai frecventa cauza a durerii de sold cronica si invaliditate este artroza. Artroza, artrita reumatoida si traumele sunt cele mai frecvente cauze ale acestei boli.
–  Coxartroza. Acest tip de artrita este o „uzura” legata de varsta. Ea apare de obicei la persoanele de peste 50 de ani si de multe ori la persoanele cu un istoric familial de artroza. Oasele se freaca unele de celelalte, provocand dureri de sold si rigiditate. Coxartroza poate fi, de asemenea, cauzata sau accelerata de nereguli subtile in modul in care soldul se dezvolta in copilarie.
–  Artrita reumatoida. Aceasta este o boala autoimuna, in care membrana sinoviala devine inflamata si ingrosata. Aceasta inflamatie cronica poate duce la deteriorarea cartilajului, ceea ce duce la durere si rigiditate.
–  Artrita post-traumatica. Secundara unei fracturi a capului femural sau acetabulului. Cartilajul se poate deteriora si poate duce la dureri de sold si rigiditate de-a lungul timpului.
–  Necroza avasculara. Un traumatism de sold, cum ar fi o luxatie sau o fractura, poate limita alimentarea cu sange a capului femural. Aceasta se numeste necroza avasculara. Lipsa de sange poate determina prabusirea suprafatei osului si aparitia artrozei. Unele boli pot provoca, de asemenea, necroza avasculara.
–  Boli de sold din copilarie. Unii sugari si copii au probleme de sold. Chiar daca problemele sunt tratate cu succes in timpul copilariei, acestea pot cauza artroza de-a lungul vietii. Acest lucru se intampla pentru ca soldul nu poate creste  normal si suprafetele articulare sunt afectate.

Descriere 
Intr-o operatie de inlocuire a soldului deteriorat (de asemenea, numita artroplastia totala de sold), oasele deteriorate si cartilajul este eliminat si inlocuit cu componente protetice.
• capul femural deteriorat este indepartat si inlocuit cu o tija de metal, care este plasat in centrul tubular al femurului.
• un metal sau bile ceramice sunt puse pe partea superioara a tijei. Aceasta minge inlocuieste capul femural deteriorat, care a fost eliminat.
• cartilajul deteriorat din acetabulum este indepartat si inlocuit cu un soclu metalic. Suruburi sau ciment sunt uneori folosite pentru a tine componenta acetabulara pe loc.
• se introduce un distantier din plastic, ceramica sau metal intre noua minge si soclu pentru a permite o suprafata lina.

Este interventia chirurgicala de inlocuire de sold pentru dumneavoastra?
Decizia de a avea interventie chirurgicala de inlocuire a  soldului ar trebui sa fie una  luata de dvs., familia dvs., medicul de familie si chirurgul ortoped. Procesul de luare a acestei decizii, de obicei, incepe cu o trimitere de la medicul dumneavoastra de familie la un chirurg ortoped pentru o evaluare initiala.

Candidatii pentru interventia chirurgicala
Nu exista o restrictie de varsta sau de greutate pentru artroplastiile totale de sold.
Recomandarile pentru chirurgie se bazeaza pe durere si invaliditatea unui pacient, nu pe varsta acestuia. Cei mai multi pacienti care sufera interventia de protezare a soldului sunt cu varste cuprinse intre 50 si 80 de ani. Interventiile de protezare a soldului au fost efectuate cu succes la toate varstele, de la tineri adolescenti cu artrita juvenila la pacientii varstnici cu artrita degenerativa.

Cand este recomandata interventia chirurgicala
Exista mai multe motive pentru care medicul poate recomanda interventia de protezare a soldului . Persoanele care beneficiaza de acest tip de interventii chirurgicale  au adesea:
–  dureri de sold, care limiteaza activitatile de zi cu zi, cum ar fi mersul pe jos
–  dureri de sold care continua si in repaus, fie zi sau noapte
–  rigiditate soldului, care limiteaza capacitatea de a muta sau ridica piciorul
–  daca nu se amelioreaza durerea prin medicamente antiinflamatorii, fizioterapie sau suporturi de mers.

Evaluarea ortopedica
O evaluare aunui chirurg ortoped este formata din mai multe etape.
–  istoricul medical. Chirurgul ortoped va aduna informatii cu privire la starea de sanatate generala si va adresa intrebari cu privire la gradul de durere de sold si modul in care aceasta afecteaza capacitatea de a efectua activitatile de zi cu zi.
–  examenul fizic. Acesta va evalua mobilitatea soldului, tonusul muscular.
–  radiografii. Aceste imagini ajuta la determinarea gradului de deteriorare sau deformare a soldului.
–  alte teste. Ocazional alte teste, cum ar fi imagistica prin rezonanta magnetica (RMN), pot fi necesare pentru evaluarea in amanuntime a deteriorarii articulare

Decizia de a avea o interventia de protezare a soldului
Chirurgul ortoped va revizui rezultatele evaluarii cu dvs. si va discuta daca interventia de protezare a soldului  este cea mai buna solutie pentru a calma durerea si de a imbunatati mobilitatea. Alte optiuni de tratament – cum ar fi medicamentele, fizioterapia, sau alte tipuri de interventii chirurgicale – de asemenea, pot fi luate in considerare.

In plus, chirurgul ortoped va explica potentialele riscuri si complicatii ale interventiei de protezare a soldului , inclusiv cele legate de chirurgie in sine si cele care pot sa apara in timpul si dupa operatie.

Asteptari realiste
Un factor important in a decide daca este cazul sa faceti interventia de protezare a soldului , este intelegerea a ceea ce procedura poate si ce nu poate face. Cei mai multi oameni care au fost supusi unei interventii chirurgicale de inlocuire a soldului au observat o reducere semnificativa a dureri de sold si o imbunatatire in capacitatea lor de a efectua activitatile obisnuite de zi cu zi.

Cei mai multi chirurgi sfatuiesc pacientii sa nu faca activitati de mare impact, cum ar fi alergatul, jogging-ul, sarituri.

Activitatile recomandate dupa  protezarea  soldului  sunt mersul pe jos nelimitat, innotul, golful, condusul autovehiculului, drumetiile, ciclismul, dansul si alte sporturi cu impact redus.

Pregatirea pentru interventia chirurgicala
Evaluarea medicala
Daca va decideti pentru o interventia de protezare a soldului , chirurgul ortoped poate cere un examen fizic complet din partea medicului de familie inainte de procedura chirurgicala. Acest lucru este necesar pentru a va asigura ca sunteti suficient de sanatos pentru a suporta o interventie chirurgicala si a finaliza procesul de recuperare. Multi pacienti cu afectiuni medicale cronice, cum ar fi boli de inima, pot de asemenea a fi evaluati de catre un cardiolog, inainte de operatie.

Analize
Mai multe analize, cum ar fi de sange si proba de urina, o electrocardiograma (EKG) si radiografii, pot fi necesare pentru a ajuta la planul de operatie.

Pregatirea pielii
Pielea dvs. nu ar trebui sa aibe nici infectii sau iritatii inainte de interventia chirurgicala.

Donatii de sange
Ati putea fi sfatuit sa donati propriul sange inainte de interventia chirurgicala. Acesta va fi stocat in cazul in care aveti nevoie de sange dupa interventia chirurgicala.

Medicamente
Informati chirurgul ortoped despre medicamentele pe care le luati. Acesta  va va sfatui ce medicamente trebuie sa intrerupeti si care puteti continua sa le luati inainte de interventia chirurgicala.

Pierderea in greutate
Daca sunteti supraponderal, medicul dumneavoastra va poate cere sa pierdeti in greutate inainte de interventia chirurgicala pentru a reduce stresul pe noul sold si, eventual,a reduce riscurile in timpul interventiei chirurgicale.

Evaluarea stomatologica
Desi infectiile, dupa inlocuirea de sold nu sunt comune, o infectie poate aparea daca bacteriile intra in fluxul dvs. sanguin. Deoarece bacteriile pot intra in fluxul sanguin in timpul procedurilor stomatologice, procedurile dentare majore (cum ar fi extractii dentare si parodontale) ar trebui  finalizate inainte de interventia de protezare a soldului . Albirea dintilor ar trebui sa fie amanata pentru cateva saptamani dupa operatie.

Evaluarea urinara
Persoanele cu antecedente de infectii urinare recente sau cronice ar trebui sa efectueze o evaluare urologica inainte de interventia chirurgicala. Oamenii mai in varsta cu boli de prostata ar trebui sa ia in considerare completarea tratamentului necesar inainte de o interventie chirurgicala.

Planificarea sociala
Desi veti fi capabil sa mergeti in carje sau un baston pentru scurt timp dupa operatie, veti avea nevoie de ajutor pentru mai multe saptamani la activitati cum ar fi gatitul, cumparaturile, toaleta zilniza si spalarea rufelor.

Panificarea de acasa
Urmatoarele accesorii pot ajuta in activitatile de zi cu zi:
• bare de protectie bine fixate sau balustrade de dus sau baie
• balustrade de-a lungul scarilor
• un scaun de toaleta inalt
• o banca stabila pentru dus sau un scaun de baie
• un burete cu un maner lung pentru o manipulare usoara si furtun de dus
• un incaltator pentru pantofi, pentru a nu indoi excesiv nou sold
• un „apucator” care va va permite sa apucati diverse obiecte, fara indoire excesiva a soldului
• perne ferme pentru scaune, canapele si masina, care va permit sa stati cu genunchii la o distanta mai mica fata de sold
• indepartarea tuturor covoarelor si cablurilor electrice din zonele pe unde mergeti prin casa

Interventia chirurgicala
Cel mai probabil veti internat in spital chiar in ziua interventiei chirurgicale.

Anestezia
Dupa internare, veti fi evaluat de catre un medic anestezist. Cele mai frecvente tipuri de anestezie sunt anestezia generala sau rahianestezia (ramaneti treaz pe timpul interventiei, dar corpul dvs. este amortit de la talie in jos). Duap evaluarea medicului anestezit, acesta va decide ce tip de anestezie vi se potriveste.

Tipul de implant
Pentru articulatia soldului artificial, in prezent exista multe tipuri de modele si materiale. Toate constau in doua componente de baza: componenta in forma unei mingii (din metal puternic si foarte bine lustruit sau material ceramic) si componenta de priza (de forma unei cesti din plastic, ceramica sau metal, care ar putea avea un invelis metalic exterior).

Componentele protetice pot fi amplasate in os sau acestea pot fi cimentate. Decizia de a fi amplasate in os sau cimentate se bazeaza pe o serie de factori, cum ar fi calitatea osului. De asemenea se poate utiliza o combinatie dintr-o tulpina cimentata si un soclu necimentat.

Chirurgul ortoped va alege tipul de proteza care corespunde cel mai bine nevoilor dvs.

Procedura chirurgicala
Procedura chirurgicala dureaza cateva ore. Chirurgul ortoped va elimina cartilajul deteriorat de pe oase si apoi pozitioneaza proteza de metal, plastic sau ceramica pentru a restabili alinierea si functia soldului.
Dupa operatie, veti fi mutat in sala de recuperare unde veti ramane pentru cateva ore pana fiind monitorizat. Dupa ce va reveniti din anestezie, veti fi mutat intr-un salon din spital.

Spitalizarea
Cel mai probabil veti ramane cateva zile in spital. Pentru a va proteja soldul, vi se va pune intre picioare o perna.

Monitorizarea durerilor
Dupa operatie, veti simti unele dureri, dar chirurgul si asistentele medicale va vor oferi medicamente pentru a va face sa va simtiti cat mai confortabil. Monitorizarea durerii este un factor important al recuperarii dumneavoastra. Miscarea va incepe la scurt timp dupa operatie, iar cand veti simti mai putina durere, puteti incepe sa va miscati mai repede. Discutati cu medicul dumneavoastra daca durerea postoperatorie devine o problema.

Fizioterapia
Mersul pe jos si activitatile pe timp de zi sunt importante pentru recuperarea dvs., iar aceasta va incepe dupa prima sau a doua zi de la operatie. Cei mai multi pacienti care au suportat o astfel de interventie, incep a se ridica in picioare si de a merge pe jos, cu ajutorul unui suport (cadru metalic) si a unui kinetoterapeut  chiar de a doua zi de la interventie.

Prevenirea pneumoniei
Pentru pacientii in perioada postoperatorie precoce este ceva normal sa aibe o respiratie superficiala. De obicei, acest lucru se datoreaza efectelor anestezice, medicamentelor pentru durere si  timpului petrecut in pat. Aceasta respiratie superficiala poate duce la un colaps partial al plamanilor si poate duce la pneumonie anumiti pacienti mai sensibili.

Recuperarea
Succesul operatiei va depinde in mare masura de cat de bine veti urma instructiunile medicului ortoped in ceea ce priveste ingrijirea la domiciliu in primele cateva saptamani de la operatie.

Ingrijirea plagilor
Veti avea suturi sau capse de-a lungul ranii . Suturile sau capsele vor fi eliminate cateva saptamani mai tarziu de la operatie. O sutura facuta sub piele nu va necesita indepartarea acesteia.
Evitati contactul ranii cu apa pana cand aceasta este complet vindecata si uscata. Puteti continua sa va bandajati rana pentru a preveni iritarea de la haine sau ciorapi.

Dieta
Pierderea poftei de mancare este ceva normal la unii pacienti pentru mai multe saptamani de la operatie. O dieta echilibrata, de cele mai multe ori cu un supliment pe baza de fier, este importanta pentru a ajuta ca rana sa se vindece mai rapid.

Activitati
Exercitiul fizic este o parte foarte importanta de ingrijire la domiciliu, in special in primele cateva saptamani de la operatie. Pacientul ar trebui sa-si poata relua activitatile normale de zi cu zi in termen de 3 pana la 6 saptamani dupa interventia chirurgicala. Se poate ca pacientul sa aibe dureri chiar si in timpul noptii mai multe saptamani la rand de la operatie, dureri ce sunt normale.

Programul de activitati al pacientului ar trebui sa includa:

• Un program de mers pe jos gradat pentru a creste treptat mobilitatea, initial in casa si mai tarziu afara
• Reluarea altor activitati normale, cum ar fi asezatul sau ridicatul pe/de pe un scaun, urcatul/coboratul scarilor
• exercitii specifice de mai multe ori pe zi pentru a restabili circulatia sangelui si pentru a consolida soldul. Probabil, dvs. veti fi capabil de a efectua aceste exercitii fara ajutor, dar este posibil sa aveti nevoie de un kinetoterapeut care sa va ajute la domiciliu sau intr-un centru de terapie in primele cateva saptamani de la operatie.

Posibile complicatii dupa interventie
Rata aparitiei complicatiilor dupa interventia chirurgicala, este scazuta. Complicatii grave, cum ar fi infectia articulatiei, apare la mai putin de 2% dintre pacienti. Complicatii medicale majore, cum ar fi atac de cord sau accident vascular cerebral, sunt mai putin frecvente. Cu toate acestea, bolile cronice pot creste potentialul aparitiei complicatiilor. Desi frecventa acestora este scazuta, cand apar, aceste complicatii pot prelungi sau pot limita recuperarea completa.

Infectia
Infectia se poate produce superficial la nivelul plagii postoperatorii sau  poate ajunge la nivelul protezei. Aceasta poate aparea pe timpul spitalizarii sau acasa, dupa ce ati fost externat. Deasemenea, aceasta poate aparea ani de zile mai tarziu.

Infectiile minore ale plagii sunt, in general, tratate cu antibiotice. Infectii majore sau profunde pot necesita mai multe interventii chirurgicale si indepartarea protezei. Orice infectie in organism se poate raspandi in articulatia inlocuita.

Cheagurile de sange
Cheagurile de sange in venele picioarelor sau pelvis sunt cea mai frecventa complicatie a interventiei de protezare a soldului . Aceste cheaguri pot pune in pericol viata  pacientului in cazul in care aceste cheaguri migreaza catre plamani. Chirurgul ortoped va va prezenta un program de prevenire a acestora care pot include medicamente pentru subtierea sangelui, ciorapi elastici pentru picior, etc.

Inegalitatea picioarelor dupa interventie
Uneori, dupa o inlocuire a soldului, un picior poate fi mai mult sau mai putin scurt sau lung fata de celalalt. Chirurgul ortoped va face toate eforturile necesare pentru nu le inegala, dar acest lucru se poate intampla in scopul de a maximiza stabilitatea si biomecanica soldului. Unii pacienti se pot simti mult mai confortabil prin purtarea unui pantof tip lift dupa interventia chirurgicala.

Dislocarea
Riscul de dislocare este mai mare in primele luni dupa interventia chirurgicala, in timp ce tesuturile se vindeca. In cazul in care se produce aceasta dislocare, de obicei, se poate pune la loc fara a fi nevoie de mai multe interventii chirurgicale. In situatiile in care soldul continua sa se disloce, interventia chirurgicala pot fi necesara.

Relaxarea si purtarea implantului
De-a lungul anilor, protezele de sold se pot uza sau slabi. Acest lucru se poate intampla cel mai adesea ca urmare a activitatiilor de zi cu zi, dar deasemenea, se mai poate intampla din cauza subtierii oaselor, sau cum mai este numita, osteoartrita. In cazul in care atunci cand va relaxati, soldul devine dureros, se prea poate sa aveti nevoie de o noua interventie chirurgicala numita revizie.

Alte complicatii
Pot aparea leziuni la nivelul nervilor, vaselor de sange, poate aparea sangerarea, fractura si rigiditatea. La numar mic de pacienti, durerea poate continua sau poate aparea o noua durere dupa interventia chirurgicala.

Evitarea problemelor dupa operatie
Cum se recunosc semnele aparitiei unui cheag de sange
Urmati indicatiile chirurgului ortoped cu atentie pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sange in curs de dezvoltare in primele cateva saptamani de recuperare. Acesta poate recomanda sa continuati a lua medicamente pentru subtierea sangelui si dupa externarea din spital. Anuntati-va imediat medicul daca apar oricare dintre urmatoarele semne:
• dureri la nivelul gambei si piciorului, care nu sunt legate de incizie
• sensibilitate sau culoare rosie a gambei
• umflarea coapsei, a gambei, a gleznei sau a piciorului

Semne de avertizare de embolism pulmonar sunt acele semne in care un cheag de sange migreaza catre plamani si se pot manifesta dupa cum urmeaza:

• respiratie sacadata
• aparitia brusca a durerii in torace
• dureri in piept urmate de tuse

Prevenirea infectiei
O cauza frecventa de infectie in urma interventiei chirurgicale este atunci cand bacteriile intra in fluxul sanguin in urma unei proceduri dentare, sau, infectii ale tractului urinar, sau infectii ale pielii. Aceste bacterii se pot depune in jurul implantului de sold si pot sa provoace o infectie.
Dupa interventia chirurgicala, trebuie sa luati antibiotice preventiv inainte de orice procedura dentara sau chirurgicala care ar putea permite bacteriilor sa intre sange.

Semne de avertizare a aparitiei unei infectii sunt:
• febra persistenta
• frisoane
• roseata, sensibilitate, sau umflarea inciziei la sold
• scurgere unui lichid din incizia facuta la sold
• dureri de sold, atat in timpul activitatilor cat si in timpul repausului

Evitarea cazaturilor
O cazatura in primele cateva saptamani de la operatie poate deteriora soldul nou si poate duce la mai multe interventii chirurgicale. Scarile reprezinta un risc mai special pana cand soldul se intremeaza si devine mobil. Ar trebui sa folositi carje, un cadru metalic, o bara de  sustinere sau o persoana care sa va ajute pana cand va imbunatati echilibrul, flexibilitatea si puterea.

Alte precautii
Pentru a va asigura ca veti urma o recuperare adecvata si ca veti preveni dislocarea protezei, vi se poate cere sa luati masuri speciale de precautie – de obicei, in primele 6 saptamani de la operatie, cum ar fi:
• sa nu incrucisati picioarele
• sa nu indoiti soldul mai mult de 90 °
• sa puneti o perna intre picioare in timpul noptii
Medicul dvs. si kinetoterapeutul va vor oferi mai multe instructiuni inainte de externare.

Cat de diferit este noul sold
Puteti simti amorteala in jurul inciziei. De asemenea, puteti simti rigiditate, in special la indoiri excesive ale soldului. Aceste diferente se pot diminua odata cu trecerea timpului si cei mai multi pacienti gasesc aceste diferente minore in comparatie cu durerea si functia limitata a soldului dinaintea interventiei chirurgicale.

Soldul nou poate activa detectoarele de metal din aeroporturi si unele cladiri. Informati agentul de securitate cu privire la inlocuirea soldului in cazul in care alarma este activata. Puteti cere medicului ortoped o nota scrisa care sa confirme ca aveti un sold artificial.

Protejarea noului sold
Exista multe lucruri pe care le puteti face pentru a proteja soldul nou si pentru a prelungi durata de viata a acestuia.
• participarea in mod regulat la un program de exercitii usoare pentru a mentine   mobilitatea noului sold.
• luati-va masuri de precautie speciale pentru a evita cazaturile si leziunile.
• asigurati-va ca medicul stomatolog stie ca aveti o proteza de sold. Veti avea nevoie de antibiotice inaintea oricarei proceduri dentare.
• consultati medicul ortoped periodic pentru examinari de rutina ce constau in radiografii si diferite alte teste.

Vezi tot
Proteza totala a genunchiului
Proteza totala a genunchiului

Daca genunchiul este afectat de artroza, poate fi greu pentru dvs. sa va desfasurati activitati simple, cum ar fi mersul pe jos sau urcatul scarilor.In stadii avansate ale artrozei puteti incepe chiar sa simtiti durere in timp ce stati culcat (in repaus).

Daca tratamentele non-chirurgicale, cum ar fi medicamentele,fizioterapia,infiltratiile intraarticulare nu mai reusesc sa stapaneasca durerea, atunci puteti lua in considerare interventia chirurgicala de protezare a genunchiului afectat. Interventia chirurgicala de protezare a genunchiului este o procedura sigura si eficienta pentru a calma durerea, pentru a corecta un genunchi deformat si a va ajuta sa reluati activitatile normale de zi cu zi.
Interventia chirurgicala de inlocuire a genunchiului a fost efectuata pentru prima data in 1968. De atunci, s-au adus o multitudine de imbunatatiri in materiale si tehnici chirurgicale pentru a creste eficienta acesteia. Artroplastiile totale de genunchi sunt una dintre cele mai de succes proceduri chirurgicale din toata medicina. Potrivit Agentiei pentru Sanatate si Cercetare de Calitate, mai mult de 600.000 de operatii de genunchi sunt efectuate in fiecare an in Statele Unite.

Anatomie
Genunchiul este cea mai mare articulatie din organism, este formata din portiunea distala a femurului, portiunea proximala a tibiei si rotula (patela). Capetele acestor trei oase care se intalnesc in articulatia genunchiului sunt acoperite cu cartilaj articular.
Meniscurile sunt situate intre femur si tibie. Aceste garnituri in forma literei C actioneaza ca „amortizoare”, ca o perna de aer pentru cartilaj.
Ligamentele incrucisate, ligamentele colaterale, femurul si tibia, impreuna ofera stabilitate genunchiului..
Toate suprafetele neacoperite de cartilaj ale genunchiului, sunt acoperite de o captuseala subtire, numita membrana sinoviala. Aceasta membrana elibereaza un lichid, lichidul sinovial, care lubrifiaza cartilajul, reducand frecarea intr-un genunchi sanatos,.
In mod normal, toate aceste componente lucreaza in armonie. Dar diverse afectiuni pot perturba aceasta armonie, ducand la durere, slabiciune musculara si functionalitate redusa a genunchiului.

Cauze
• Artroza genunchiului( gonartroza) reprezinta o „uzura” legata de varsta. Ea apare de obicei la persoanele de peste 50 de ani, dar poate apare si la persoanele mai tinere. Cartilajul dintre oasele genunchiului devin friabile si se uzeaza. Oasele apoi se freaca unul de altul, cauzand dureri de genunchi si rigiditate articulara.
• Artrita reumatoida. Aceasta este o boala in care membrana sinoviala care inconjoara articulatia se inflameaza si se ingroasa. Aceasta inflamatie cronica poate duce la deteriorarea cartilajului si in cele din urma duce la pierderea completa a acestuia, dureri si rigiditate.
• Artrita post-traumatica. Acest lucru poate duce la un prejudiciu grav al genunchiului. Fracturi articulare ale femurului proximal sau tibiei distale sau leziuni ale ligamentelor incrucisate  pot duce la deteriorarea cartilajului articular in timp, cauzand dureri de genunchi si de limitare a functiei genunchiului.

Descriere
O protezare a genunchiului (de asemenea, numita artroplastie de genunchi) inseamna de fapt o inlocuire a portiunilor distale ale femurului si tibiei.
Exista patru etape de baza la o procedura de inlocuire a genunchiului.

• Pregatirea osului. Suprafetele cartilaginoase deteriorate de la capetele femurului si tibiei sunt eliminate, impreuna cu o cantitate mica de os subiacent.
• Pozitionarea implantului de metal. Cartilajul indepartat si oasele sunt inlocuite cu componente metalice care recreeaza suprafata articulara. Aceste componente metalice pot fi cimentate sau necimentate.
• Refacerea rotulei. Partea articulara a rotulei ,se taie si se reface cu un buton de plastic,dar acest lucru nu este necesar intotdeauna
• Introducerea unui distantier. Se introduce un distantier din plastic medical de calitate intre componentele metalice pentru a crea o suprafata lina.

Este artroplastia totala de genunchi indicata pentru dvs.?
Decizia de a avea o interventie chirurgicala de protezare a genunchiului ar trebui sa fie una de cooperare intre dvs., familia dvs., medicul de familie si ortoped. Medicul dumneavoastra de familie va poate da o trimitere la un ortoped pentru o evaluare completa si pentru a stabili daca ati putea beneficia de aceasta interventie chirurgicala.

Cand este recomandata acest tip de chirurgie
Exista mai multe motive pentru care medicul poate recomanda interventia chirurgicala de protezare a genunchiului. Persoanele care beneficiaza de protezarea  genunchiului au adesea urmatoarele simptome:
• dureri de genunchi severe sau rigiditate care limiteaza activitatile de zi cu zi, inclusiv mersul pe jos, urcatul scarilor si sezutul/ridicatul de pe un scaun.
• dureri de genunchi, moderate sau severe chiar si in timpul repausului fie zi sau noapte
• inflamatie cronica a genunchiului, care nu se amelioreaza la repaus, medicamente.
• deformarea genunchiului
• imposibilitatea de a imbunatati in mod substantial durerea cu alte tratamente, cum ar fi medicamentele antiinflamatorii, injectii cu cortizon, injectii cu solutii vascoelastice, fizioterapie.

Candidatii pentru interventie chirurgicala
Nu exista limita de varsta sau restrictii de greutate pentru o procedura chirurgicala de protezare  a genunchiului.
Recomandarile pentru interventia chirurgicala se bazeaza pe durere si invaliditatea unui pacient, nu pe varsta acestuia. Grupa de varsta care beneficiaza cel mai frecvent de protezare a genunchiului  este intre 50 si 80 de ani. Artroplastiile totale de genunchi au fost efectuate cu succes la toate varstele, de la tineri adolescenti cu artrita juvenila la pacienti in varsta cu artroza degenerativa.

Evaluare ortopedica
O evaluare a pacientului de catre un medic ortoped este compusa din urmatoarele::
• un istoric medical.Ortopedul va aduna informatii cu privire la starea generala de sanatate si va va intreba despre gradul de durere al genunchiului si capacitatea de functionare a acestuia.
• un examen fizic. Acesta va evalua miscarea genunchiului, stabilitatea, rezistenta si modificarile de ax ale membrului inferior
• radiografii. Aceste imagini ajuta la determinarea gradului de deteriorare si deformare a genunchiului.
• alte teste. Ocazional teste de sange, sau teste de imagistica avansate, cum ar fi de imagistica prin rezonanta magnetica (RMN), pot fi necesare pentru definitiva diagnosticul.

Decizia de a avea o intervenție chirurgicala de protezare a genunchiului
Asteptari realiste
Un factor important in a decide daca sa aibe loc interventia chirurgicala de protezare a genunchiului, este intelegerea a ceea ce procedura poate si ce nu poate face.
Mai mult de 90% din persoanele care au avut acest tip de interventie, au remarcat o reducere mare a durerii de genunchi si o imbunatatire semnificativa in capacitatea de a efectua activitatile de zi cu zi. Dar inlocuirea totala a genunchiului nu va va permite sa faceti mai mult decat ati putut face inainte de debutul gonartrozei.

Medicul ortoped nu recomanda activitatile suprasolicitante dupa interventiile chirurgicale de inlocuire a genunchiului (ex. alergatul, sariturile, etc.), deasemenea nu recomanda luare in greutate, deaorece poate duce la uzura mai rapida a implantului .Medicul va poate recomanda mersul pe jos, innotul, golful, condusul autovehiculului, drumetiile, ciclismul, dansul si orice sport cu impact redus asupra implantului.

Posibile complicatii ale interventiei chirurgicale
Rata de aparitie a complicatiilor in interventiile chirurgicale de protezare totala a genunchiului, este foarte scazuta. Complicatii grave, cum ar fi o infectie in articulatia genunchiului, apar la mai putin de 2% dintre pacienți. Complicatii medicale majore, cum ar fi infarct miocardic sau accident vascular cerebral apar foarte rar.
–  Infectia.Poate apare in timpul spitalizarii sau dupa ce ajungeti acasa.Uneori poate sa apara ani de zile mai tarziu. Infectii minore in zona plagii sunt, in general, tratate cu antibiotice. Infectii majore sau profunde pot necesita mai multe interventii chirurgicale si uneori indepartarea temporara a protezei.
–  Cheaguri de sange. Cheagurile de sange la nivelul venelor de la picioare sunt cea mai frecventa complicatie a interventiei chirurgicale de protezare a genunchiului. Aceste cheaguri pot pune viata pacientului in pericol, in cazul in care acestea se duc spre plamani. Chirurgul ortoped va va prezenta un program de prevenire, care poate include pozitia ridicata a picioarelor( pe o perna)., exercitii pentru membrul inferior cu intensitate mai mica pentru a stimula circulatia sangvina, ciorapi medicinali si medicamente pentru subtierea sangelui.
–  Probleme cauzate de implant. Cu toate ca detinem in prezent modele de implanturi si materiale performante si  cele mai avansate tehnici chirurgicale, pot totusi aparea probleme la unele componente, cum ar fi desprinderea acestorala contactul cu osul. In plus, desi exista o medie de miscare de 115 °postoperator, uneori dupa o interventie chirurgicala apar cicatrici retractile care vor limita miscarile la nivelul genunchiului operat.
–   Durere continua. Un numar mic de pacienti continua sa aiba dureri dupa o protezare a genunchiului. Aceasta complicatie este rara
–   Probleme neurovasculare. Pot aparea in timpul interventiei chirurgicale, rar, leziuni ale nervilor sau a vaselor de sange de la nivelul genunchiului.

Pregatirea pentru interventia chirurgicala
Evaluarea medicala
Daca va decideti pentru o interventie chirurgicala de protezare a genunchiului, trebuie facut in prealabil un consult preanestezic. Acest lucru este necesar pentru a va asigura ca sunteti suficient de sanatos pentru a suporta o interventie chirurgicala si a finaliza procesul de recuperare. Multi pacienti cu afectiuni medicale cronice, cum ar fi boli de inima, pot fi de asemenea evaluati de catre un specialist in cardiologie, inainte de operatie.

Analize
Mai multe analize, cum ar fi probele de sange si urina, si o electrocardiograma, pot fi necesare preoperator.

Medicamentele
Informati medicul ortoped despre medicamentele pe care le luati. Acesta va va spune la ce medicamente trebuie sa intrerupeti administrarea si la care ar trebui sa continuti a le lua inainte de interventia chirurgicala.

Evaluarile dentare
Desi aparitia infectiei dupa inlocuirea genunchiului este foarte scazuta, o infectie poate aparea daca bacteriile intra in fluxul dvs. sanguin. Pentru a reduce riscul de infectie, procedurile dentare majore (cum ar fi extractiile dentare si parodontale) ar trebui sa fie finalizate inaintea interventiei chirurgicale de inlocuire totala a genunchiului.

Evaluarile urinare
Persoanele cu un istoric de infectii urinare recente sau cronice ar trebui sa faca o testare urologica inainte de interventia chirurgicala. Oamenii mai in varsta cu boli de prostata ar trebui sa ia in considerare completarea tratamentul inainte de a efectua interventia chirurgicala de protezare a genunchiului.

Planificarea sociala
Desi veti fi capabil sa mergeti in carje sau in baston la scurt timp de la operatie, veti avea nevoie de ajutor mai multe saptamani, la activitati curente cum ar fi: gatit, cumparaturi, baie si spalarea rufelor.

Planificarea in locuinta dvs.
Puteti face mai multe modificari in casa pentru a va misca si recupera mai usor. Urmatoarele modificari va pot ajuta in activitatile dvs. de zi cu zi:
• bare de siguranta montate la dus sau cada
• balustrade sigure de-a lungul holurilor
• un scaun stabil pentru recuperare cu o perna ferma si o inaltime de 18-20 cm, cu un spate ferm, doua brate si un taburet pentru mentinerea piciorului in pozitie ridicata
• un scaun de toaleta cu brate, in cazul in care aveti o toaleta mica

Vezi tot
Osteotomiile de genunchi
Osteotomiile de genunchi

Este procedura chirurgicala recomandata atunci cand artroza afecteaza un singur compartiment al genunchiului.

Osteotomia se poate folosi in combinatie cu alte tipuri de interventii chirugicale cum ar fi cele adresate refacerii cartilajului. Osteotomia implica scoaterea sau aditia unei bucati de os la nivelul femurului sau tibiei, descarcand presiunea de incarcare ( data de greutatea corpului) la nivelul compartimentului afectat al genunchiului.
 
Osteotomia de genunchi, se aplica in general persoanelor mai tinere de 60 de ani, active. Persoanele mai in varsta, cu artroza avansata, vor beneficia de proteza totala de genunchi.
Cartilajul articular acopera capetele oaselor intr-un genunchi sanatos si permit ca oasele sa se miste usor intre ele. Artroza afecteaza cartilajul, creand o suprafata rugoasa care reduce miscarea si provoaca durere. Datorita cartilajului afectat, se miscoreaza spatiul articular dintre femur si tibie. Indepartand sau adaugand un fragment osos la nivelul femurului sau tibiei, putem creste spatiul in zona afectata, scazand frictiunea si durerea de la nivelul acesteia.

CARE SUNT COMPLICATIILE OSTEOTOMIEI?
-Infectia la nivelul osului sau partilor moi;
-Lipsa de integrare a fragmentului osos introdus;
-Leziunea nervilor si vaselor din jurul genunchiului;
-Persistenta durerii.
 
PREGATIREA PREOPERATORIE  pentru evaluarea oportunitatii osteotomiei. ortopedul recomanda radiografii sau CT prin care se  stabileste necesitatea osteotomiei, precum si tipul osteotomiei.

CE SE INTAMPLA IN TIMPUL PROCEDURII CHIRURGICALE?
Anestezia folosita poate fi generala sau rahianestezie.
Se practica o incizie la nivelul femurului sau tibiei, cea mai frecventa osteotomie fiind la nivelul tibiei.  
In osteotomia simpla de genunchi, chirurgul face o taietura simpla deasupra genunchiului, creeaza un spatiu, pe care il umple cu o grefa osoasa, si fixeaza osul in pozitie corecta cu placa si suruburi, aceasta numindu-se osteotomie de deschidere.
O alta varianta, o reprezinta indepartarea unui fragment osos, se practica incizie la nivelul osului, se extrage un fragment osos si se fixeaza osul cu placa si suruburi - osteotomie de inchidere. 
Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 2 ore.

CE SE INTAMPLA DUPA INTERVENTIA CHIRURGICALA?
In functie de complexitatea interventiei si dupa cum se simte pacientul postoperator, acesta poate pleca in aceeasi zi acasa, sau poate ramane o noapte in spital.
Pt deplasare sunt necesare carje, pentru aproximativ 2 luni, perioada in care osul se va vindeca.
Recuperarea completa poate dura pana la 6 luni si necesita recuperare medicala carre intareste musculatura coapsei-cvadricepsul, creste mobilitatea genunchiului, imbunatateste echilibrul.
Uneori se poate folosi o orteza de genunchi.

CE REZULTATE ARE OSTEOTOMIA?
In majoritatea cazurilor, osteotomia genunchiului reduce durerea data de artroza si amana proteza de genunchi pentru 10-15 ani.

Vezi tot
Refacerea cartilajului articular
Refacerea cartilajului articular

Cartilajul articular este un tesut alb linear, care se gaseste la nivelul capetelor osoase ce formeaza o articulatie.

Cartilajul ajuta la alunecarea armonioasa a oaselor in timpul miscarii.
Afectarile articulare determina lezarea cartilajului, care nu se poate reface singur.
Cartilajul poate fi afectat odata cu inaintarea in varsta sau prin trauma. Cartilajul afectat nu poate sustine miscarea normala in articulatie, ducand la aparitia durerii si inflamatie.
Refacerea cartilajului este o procedura chirurgicala prin care ortopezii stimuleaza cresterea unui cartilaj nou, redand functia normala a articulatiei.
 
CARE SUNT TEHNICILE DE REFACERE A CARTILAJULUI?
    • Suplimente alimentare –suplimente care contin glucozamina si condroitina – reprezinta optiune de tratament conservator. Condroitinsulfatul si glucozamina sunt substante care se gasesc in mod normal in corp si care previn degradarea cartilajului si ajuta la refacerea lui. Condroitinsulfatul si glucozamina obtinute din surse animale si pe care le gasim sub forma de suplimente alimentare pot reprezenta  o posibilitate de tratament pentru refacerea cartilajului;
    • Microfracturile – la nivelul suprafetei articulare afectate se realizeaza mini-gauri cu ajutorul unui dispozitiv ascutit, care stimuleaza vindecarea prin neovascularizare;
• Abrazarea  suprafetei articulare cu ajutorul unui shaver pentru indepartarea cartilajului afectat. Aceasta tehnica se realizeaza artroscopic;
• Autotransplant osteocondral – grefa de cartilaj sanatos este recoltata dintr-o zona a articulatiei care nu este solicitata la miscarile obisnuite realizate in timpul mersului si este transferata in zona articulara afectata. Aceasta metoda este utilizata pentru defecte de cartilaj mici;
    • Transplant cu allogrefa – o grefa de cartilaj, recoltata de la un donor, si transplantata in zona de cartilaj afectata. Aceasta metoda este indicata in cazul defectelor de cartilaj mai mari;
 • Implant autolog cu condrocite – O bucata de cartilaj sanatos, dintr-o alta zona a articulatiei, este recoltat prin tehnica artroscopica si apoi se cultiva celulele stem in laborator. Cultura de celule , sub forma unui petic, este apoi implantat in zona afectata prin chirurgie deschisa;
    • Sistem de transfer osteoarticular – este o tehnica chirurgicala prin care se trateaza defectele de cartilaj izolate cu dimensiuni intre 10 -20mm. Aceasta procedura implica transferul unei portiuni de cartilaj, recoltat dintr-o portiune  a articulatie care nu este implicata in sprijin la mers, si este implantata in zona defectului de cartilaj. Procedura se realizeaza prin artroscopie, se aviveaza marginile zonei afectate pana cand ramane o margine de cartilaj sanatos, se practica mici foraje la nivelul osului, cartilajul recoltat este implantat in spatiul creat. Dimensiunea cartilajului recoltat trebuie sa fie putin mai mare decat cel al gaurii formate, pentru o acoperire fixa. Aceasta procedura permite refacerea cartilajului la nivelul defectelor.
 
CARE SUNT COMPLICATIILE ACESTEI PROCEDURI?
    • Durere;
    • Necroza avasculara;
    • Fracturi;
    • Hemartroza.
    • Dupa aceasta interventie este recomandata utilizarea carjelor si limitarea miscarii pentru 6 saptamani.

Vezi tot
Epicondilita laterala
Epicondilita laterala

CE ESTE EPICONDILITA LATERALA/TENNIS ELBOW?

Epicondilita laterala este o conditie dureroasa a cotului, cauzata de o utilizare excesiva. Nu este surprinzator faptul ca tenisul, sau alte sporturi pot provoca aceasta afectiune. Cu toate acestea, mai multe activitati sportive si miscari repetitive pot reprezenta un factor de risc in aparitia acestei afectiuni.
Epicondilita laterala este o inflamatie a tendoanelor care se unesc cu muschii antebratului din exteriorul cotului. Muschii si tendoanele din antebrat sunt deteriorate din cauza utilizarii excesive – repetand aceleasi miscari din nou si din nou. Acest lucru duce la durere si sensibilitate la exteriorul cotului.
Exista mai multe optiuni de tratament pentru epicondilita laterala. In cele mai multe cazuri, tratamentul implica o abordare de echipa, cu medici , terapeuti si in unele cazuri si chirurgi, care lucreaza impreuna pentru a va oferi ingrijirea cea mai eficienta.
 
ANATOMIE
Articulatia cotului este formata din 3 oase: osul superior al bratului ( humerus) si cele 2 oase ale antebratului ( ulna si radius). Exista mici proeminente osoase aflate la baza humerusului, numite epicondili. Epicondilul de pe partea exterioara ( partea laterala) a cotului, se numeste epicondil lateral.
Muschii, tendoanele si ligamentele tin articulatia cotului impreuna.
Epicondilita laterala sau tennis elbow, afecteaza tendoanele musculaturii posterioare a antebratului. Muschii antebratului va permit extensia mainii si a degetelor. Tendoanele antebratului, numite si extensori, ataseaza muschii pe os. Acestia se ataseaza pe epicondilul lateral. Tendonul implicat de obicei in epicondilita laterala se numeste tendonul muschiului scurt extensor radial al carpului ( SERC).
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI EPICONDILITEI LATERALE?
Suprasolicitare
Studiile recenta au aratat ca epicondilita laterala este datorata in principal afectarii unui anumit muschi al antebratului. Muschiul scurt extensor radial al carpului ( SERC) ajuta la stabilizarea incheieturii mainii atunci cand cotul se afla in extensie ( mana este intinsa). Asta se intampla mai frecvent in timpul practicarii tenisului. Cand SERC este afectat prin suprasolicitare, apar rupturi microscopice la nivelul tendonului, in locul unde acesta se ataseaza la epicondilul lateral. Acest lucru genereaza inflamatie si durere.
 
Activitati excesive 
Nu doar sportivii se pot cofrunta cu acest tip de afectiune. Multe persoane care sufera de epicondilita laterala sunt persoane care efectueaza o munca sau participa la activitati recreationale ce presupun utilizarea excesiva si repetitiva a muschilor antebratului, cum ar fi pictorii, instalatorii, tamplarii, bucatarii, mecanicii auto,etc. In cazul acestor profesii, miscarea repetata si ridicarea greutatilor sunt actiunile care conduc la aparitia acestei afectiuni.
 
Varsta
Majoritatea pacientilor ce dezvolta epicondilita laterala, au varste intre 30 si 50 de ani, desi afectiunea poate aparea la orice varsta daca exista factori de risc predispozanti. In tenis, efectuarea necorespunzatoare a loviturii mingiei si echipamentul neadecvat constituie factori de risc.
 
Cauze necunoscute
Epicondilita laterala poate aparea si in absenta unei suprasolicitari repetitive, caz in care este denumita “ idiopatica” sau de cauze necunoscute.
 
CARE SUNT SIMPTOMELE EPICONDILITEI LATERALE?
Simptomele epicondilitei laterale apar treptat. In majoritatea cazurilor, durerea este usor suportabila la inceput si se accentueaza incet in decurs de cateva saptamani sau luni. Debutul simptomelor nu poate fi asociat cu o anumita lovitura la nivelul cotului.
Semnele si simptomele generale prin care se manifesta epicondilita laterala, includ:
-durerea sau senzatia de arsura la exteriorul cotului;
-imposibilitate sau greutate in strangerea pumnului.
 
Simptomele se agraveaza adesea la efectuarea unor miscari precum tinerea unei rachete de tenis, rasucirea unei surubelnite sau salutul prin strangerea de mana. Cel mai afectat este de regula membrul dominant.

IN CE CONSTA EXAMINAREA MEDICALA?
Pentru stabilirea unui diagnostic corect, medicul trebuie sa ia in considerare mai multi factori, precum modul de aparitie al simptomelor, factorii de risc ocupationali sau participarea la activitati sportive.
Medicul ortoped va va spune despre activitatile care genereaza simptomele si unde anume apar acestea la nivelul antebratului. Asigurati-va ca ati informat medicul daca ati suferit vreun traumatism la nivelul cotului si comunicati orice informatie cu privire la istoricul medical de artrita reumatoida sau diverse afectiuni nervoase.
In timpul examinarii, medicul examinator va folosi mai multe teste pentru stabilirea diagnosticului. Unul dintre acestea consta in intinderea fortata a incheieturii mainii si degetelor cu cotul aflat in extensie. Daca testul este pozitiv, apare o durere pe traiectul tendoanelor si muschilor extensori ai mainii.
 
TESTE PARACLINICE
Radiografia - ajuta la eliminarea suspiciunii de artrita a cotului;
RMN - medicul poate solicita un examen RMN in cazul in care acesta considera ca simptomele sunt specific unei afectiuni cervicale;
EMG – electromiografie - pentru eliminarea suspiciunii de compresie a nervilor, deoarece simtomele de compresie nervoasa sunt adesea similare cu cele din epicondilita laterala a cotului.
 
TRATAMENTUL EPICONDILITEI LATERALE
Tratamentul nechirurgical - este eficient pentru aproximativ 80-95% din pacienti si consta in :
- Repaus;
- Administratea de antiinflamatoare nesteroidiene, precum ketonal/ketoproxin sau ibuprofen, ce pot reduce durerea si inflamatia;
- Verificarea echipamentului sportiv - pentru a verifica daca este adecvat dumneavoastra;
- Fizio-kinetoterapia - anumite exercitii sunt benefice pentru intarirea musculaturii antebratului. Tratamentul cu ultrasunet, masajul cu gheata sau proceduri de stimulare musculara, pot grabi si ele vindecarea;
- Ortezele - utilizarea ortezelor aplicate in 1/3 superioara a antebratului poate contribui la ameliorarea simptomelor prin relaxarea muschilor si tendoanelor;
- Injectii cu steroizi - precum cortizonul, sunt antiinflamatoare foarte eficiente, a caror injectare in muschiul sau tendonul lezat poate fi recomandata de catre medicul ortoped;
- Terapia cu unde soc (Shokwave therapy) - procedura prin care se transmit unde sonore catre cot. Aceste unde creeaza o “microtrauma” ce faciliteaza procesul natural de vindecare al organismului.
 
Tratamentul chirurgical
In cazul in care simptomele nu dispar dupa o perioada de 6 pana la 12 luni de tratamente nechirurgicale, medicul ortoped va poate recomanda interventia chirurgicala.
Majoritatea interventiilor chirurgicale in caz de epicondilita laterala presupun excizia tesutului muscular lezat si reatasarea muschiului la os.
Procedura chirugicala depinde de mai multi factori, cum ar fi cauza leziunii, starea generala de sanatate a pacientului si nevoile pacientului. Este important sa cereti toate detaliile medicului ortoped si sa discutati rezultatele si riscurile asociate oricarei proceduri.
Interventia chirurgicala deschisa - presupune o incizie la nivelul cotului. Chirurgia deschisa se efectueaza de obicei in ambulator si nu necesita spitalizarea peste noapte.
 
Chirurgia artroscopica - se poate face cu ajutorul unor instrumente si incizii mici. Ca si in cazul interventiei deschise, pacientul este externat in aceeasi zi.
Care sunt ricurile chirurgicale in cazul interventiei pentru epicondilita laterala?
La fel ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, exista unele riscuri si in cazul interventiei pentru epicondilita laterala, cum ar fi:
-lezarea nervilor sau a vaselor de sange;
-o perioada de recuperare mai lunga;
-pierderea fortei musculare.
 
RECUPERAREA DUPA INTEREVENTIA CHIRUGICALA
Este posibil ca dupa interventia chirurgicala, sa aveti bratul imobilizat cu o atela gipsata. Firele de sutura si atela pot fi indepartate la aprozimativ o saptamana dupa interventie. Dupa indepartarea atelei, se incep exercitiile de mobilizare a cotului.
Medicul curant va va spune cand puteti relua activitatile sportive, acest lucru fiind posibil de regula la 4- 6 luni dupa interventie.
Interventia chirurgicala in cazul epicondilitei laterale are o rata de success de 80-90%, dar , in unele cazuri, este posibil ca pacientul sa se confrunte cu o pierdere a fortei musculare.
 

Vezi tot
Epicondilita mediala
Epicondilita mediala

CE ESTE EPICONDILITA MEDIALA?
Epicondilita mediala este o afectiune cauzata de inflamatia tendoanelor flexoare, la insertia pe epicondilul medial al humerusului si caracterizata prin durere la nivelul epicondilului medial. Aceasta durere poate iradia catre antebrat si pumn.
Aceasta afectiune poate aparea din cauza miscarilor repetitive ale tendoanelor antebratului.

CARE SUNT SIMPTOMELE?
Tabloul clinic al epicondilitei mediale este caracterizat de durere si scaderea fortei musculare.
- Durerea aparuta in portiunea mediala a cotului, uneori iradiata de-a lungul antebratului si accentuata de anumite miscari ale acestuia.
- Redoarea cotului;
- Slabiciunea musculara la nivelul pumnului si mainii;
- Parestezii la nivelul degetelor.
Durerea din epicondilita mediala poate aparea brusc sau gradual.

CAND TREBUIE SA MERGETI LA MEDIC?
Cand cotul este cald, inflamat, cu stare generala febrila;
Cand nu puteti flecta cotul;
Cand cotul arata deformat;
Cand suspicionati o fractura a cotului.
 
CARE SUNT CAUZELE EPICONDILITEI MEDIALE?
Epicondilita mediala este cauzata de afectarea muschilor si tendoanelor care realizeaza miscari ale pumnului si degetelor. Aceasta afectare apare prin solicitare excesiva si repetitiva a pumnului si degetelor.
Anumite activitati sau profesii predispun la aparitia epicondilitei mediale, ca de exemplu : tenisul de camp sau tenisul de masa.
- sporturile care presupun aruncarea unui obiect– baseball, volei, trasul cu arcul;
- antrenamente cu greutati – in special antrenamentele pentru biceps;
- miscari ocupationale repetitive – apar mai frecvent la cei care lucreaza in constructii, fabrica de mobila, tamplarie.
Pentru a provoca epicondilita mediala, aceste activitati trebuiesc facute cel putin 1 ora pe zi, mai multe zile.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC PENTRU EPICONDILITA MEDIALA ?
- Varsta peste 40 de ani;
- Activitati repetitive , cel putin 2 ore pe zi;
- Obezitatea;
- Fumatul.
 
PREVENTIA
Intarirea musculaturii antebratului prin manipularea unei mingi in mana;
Exercitii de stretching care trebuiesc facute pentru cateva minute inaintea unui efort fizic;
Evitarea suprasolicitarii musculare in activitatile sportive;
Utilizarea unui echipament adecvat;
In cazul jucatorilor de tenis – alegerea rachetei de tenis potrivita;
In cazul ridicarii de greutati, antebratul trebuie mentinut rigid si stabil, pentru a scadea forta aplicata cotului.
 
DIAGNOSTIC
Epicondilita mediala este in mod normal diagnosticata pe baza istoricului medical si a examinarii fizice.
Pentru evaluarea durerii si a redorii articulare, medicul poate aplica o presiune pe zona afectata, sau poate realiza anumite miscari cu cotul, antebratul si pumnul.
O radiografie poate ajuta diagnosticul in cazul unei fracturi sau artroze.
 
CARE ESTE TRATAMENTUL EPICONDILITEI MEDIALE ?
Dupa aparitia durerii, se recomanda o perioada de repaus fizic si aplicatii locale reci.
Medicatia – pacientului  i se pot recomanda medicamente antiinflamatorii, infiltratii cu cortizon sau cu PRP.
Terapia presupune:
- repaus fizic – pentru scaderea utilizarii tendonului afectat;
- aplicatii locale reci, timp de 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi;
- folosirea unei orteze pentru o perioada de cateva zile;
- exercitii de stretching pentru musculatura antebratului.
- terapia cu unde soc – ESWT.

INTERVENTII CHIRURGICALE
Chirurgia este mai rar utilizata in tratamentul epicondilitelor mediale care nu raspund la tratament conservator timp de 12 luni.
O noua procedura, denumita procedura TENEX, este o procedura minim invaziva , ghidata ecografic si consta in indepartarea tesutului cicatricial din zona tendonului dureros.
Dupa interventia chirurgicala este important sa efectuam un program de recuperare medicala, care are ca scop cresterea tonusului muscular si a mobilitatii articulare.

Vezi tot
Excizia capetelor osoase
Excizia capetelor osoase

CE ESTE ARTROPLASTIA?
Durerile articulare pot scadea calitatea vietii multor pacienti. Articulatiile sunt supuse uzurii, leziunilor, traumatismelor sau artrozei care apare o data cu inaintarea in varsta. Indiferent de tipul problemelor articulare, avem mai multe optiuni de tratament, una din acestea se numeste artoplastie sau excizie a capetelor osoase la nivelul articulatiei deteriorate. 
Artroplastia este tehnica chirurgicala de reconstructie a articulatiei. Rezectia osoasa este interventia chirurgicala prin care medicul indeparteaza o parte din articulatie pentru a reduce simptomele. In timp, spatiul creat prin rezectie ,se umple cu tesut cicatricial.
Pentru unele afectiuni articulare aceasta tehnica reprezinta  o procedura obisnuita, dar pentru altele reprezinta ultima solutie.

CAND AVEM NEVOIE DE ARTOPLASTIE?
    Chirurgia nu reprezinta in mod obisnuit prima indicatie de tratament pentru durerile articulare. Se incepe de obicei cu un tratament conservator cum ar fi : orteza, medicamente antiinflamatorii si recuperare medicala. Daca acestea nu ajuta si durerile se intensifica, este necesara interventia chirugicala. 
Excizia osoasa/ artroplastia se adreseaza:
- Degetelor, pentru tratarea atrozelor, calcificarilor si altor probleme cum ar fi hallus valgus, degete in ciocan si degete rigide;
- Pentru a reduce durerea asociata artrozei articulatiei carpometacarpiana a policelui. 
- Umarului, pentru a trata artroza acromioclaviculara.

CARE SUNT INDICATIILE ARTROPLASTIEI?
Excizia osoasa / artroplastia poate ajuta prin scaderea durerii, dar poate in acelasi timp reduce functionalitatea articulatiei, cum ar fi in interventia chirurgicala dupa artroza articulatiilor degetelor de la picioare, cand este redusa forta halucelui, iar in cazul policelui, scade forta acestuia in miscarea de prindere a obiectelor.
 
IN CE CONSTA EXAMINAREA MEDICALA?
Medicul se asigura de starea de sanatate a pacientului in vederea interventiei chirurgicale, si incepe printr-un examen fizic,  teste de analize uzuale de sange si teste de imagistica- radiografie pulmonara, EKG,etc.
 
CARE SUNT IMPLICATIILE INTERVENTIEI CHIRURGICALE?
Excizia extremitatilor osoase se poate face prin tehnica deschisa, printr-o incizie mai mare sau artroscopic, printr-o incizie mai mica la nivelul pielii. In cazul degetelelor de la picioare, ortopedul face o incizie la nivelul pielii pentru indepartarea capetelor osoase articulare. Pacientul poate pleca acasa in aceeasi zi. 
La nivelul policelui , interventia se face printr-o incizie la nivelul articulatiei carpometacarpiene , se indeparteaza un os mic numit trapez si se pune un tendon in locul lui. 
La nivelul articulatiei acromioclaviculare, rezectia artroplastica poate fi facuta prin incizie clasica sau artroscopica.
In perioada postoperatorie, este necesara recuperarea medicala, iar in cazul interventiei de artroplastie a degetelor de la picioare, sprijinul pe picior se poate face dupa cateva saptamani.
In cazul rezectiei artroplastice a policelui, se foloseste o orteza de police pentru 6 sapatamani. Recuperarea poate dura pana la 6 luni.
Dupa artroplastia acromioclaviculara mentinem o esarfa pentru 4 saptamani, iar pacientul se intoarce la activitatile obisnuite la 6 luni dupa intereventie.

Vezi tot
Sindromul Dupuytren
Sindromul Dupuytren

Boala Dupuytren este o afectiune care afecteaza fascia palmara - tesut fibros care se afla sub piele, pe palma si degete. La pacientii cu aceasta afectiune, fascia se ingroasa, si in timp incepe sa se retracte. Acest lucru face ca degetele sa fie trase spre interior, spre palma, rezultand ceea ce este cunoscut sub numele de “ contractura lui Dupuytren”.

La unii pacienti, o progresie a contracturii lui Dupuytren poate interfera cu functia mainii, facand dificila desfasurarea activitatilor zilnice. In cazul in care se intampla acest lucru, sunt disponibile atat tratamente conservatoare, cat si chirurgicale care ajuta la incetinirea progresiei bolii si la imbunatatirea miscarilor  degetelor afectate.
 
DESCRIEREA AFECTIUNII
Fascia este un strat de tesut care ajuta la ancorarea si stabilizarea pielii la palma. Fara fascie, pielea de pe palma ar fi la fel de libera si mobila ca pielea de pe exteriorul mainii. La pacientii cu afectare Dupuytren, fascia palmara incepe sa se ingroase incet, apoi se retracta.
Adesea, boala Dupuytren este diagnosticata atunci cand apar noduli sub piele, in palma. Acest lucru poate duce la leziuni  palmare pe masura ce afectarea fasciei progreseaza.
Contractura Dupuytren. Pacientul nu isi poate extinde complet degetul inelar.
Pe masura ce boala progreseaza, fibrele fasciei palmare se transforma in cordoane groase si pot afecta unul sau mai multe degete retractandu-le. Aceasta pozitie reprezinta contractura lui Dupuytren. Desi cordoanele palmare pot arata ca niste tendoane, tendoanele nu sunt afectate in cazul bolii Dupuytren.
In multe cazuri, contractura Dupuytren progreseaza foarte lent, in ani de zile si poate ramane intr-un stadiu incipient astfel incat nu necesita tratament. In cazuri severe, insa, pacientul nu mai este capabil sa realizeze indreptarea degetelor afectate. Cand se intampla acest lucru, este necesar un tratament care ajuta la reducerea contracturii si imbunatatirea miscarilor degetelor afectate.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI BOLII DUPUYTREN?
Cauza bolii Dupuytren nu este complet cunoscuta, dar cele mai multe dovezi relateaza faptul ca genetica are cel mai important rol.
Exista studii despre aparitia sau progresia bolii Dupuytren dupa ce pacientul a suferit o accidentare sau a avut o plaga ( inclusiv interventie chirurgicala) la mana; cu toate acestea, nu exista dovezi clare care sa sustina acest lucru. De asemenea nu exista dovezi convingatoare care sa sugereze ca si cauza utilizarea excesiva a mainii.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC IN APARITIA BOLII DUPUYTREN?
Exista o serie de factori despre care se crede ca contribuie la dezvoltarea sau agravarea bolii Dupuytren. Acestia sunt:
- Sexul- barbatii sunt mai predispusi la a dezvolta afectiunea decat femeile.
-Originea- Oamenii din Nordul Europei si scandinavii au o predispozitie crescuta;
- Ereditatea- Boala Dupuytren se transmite in familie;
- Alcoolul- consumul de alcool poate fi asociat bolii;
- Anumite conditii medicale-persoanele cu diabet zaharat si tulburari convulsive sunt mai susceptibile de a avea copii cu boala Dupuytren;
- Varsta-incidenta afectiunii creste o data cu varsta.
 
SIMPTOME
Contractura Dupuytren progreseaza de obicei foarte incet, intr-o perioada de cativa ani. Semnele si simptomele pot include:
- Noduli- pot aparea unul sau mai multi noduli in palma. Nodulii se pot ingrosa, contribuind la formarea de cordoane dense si dure de tesut, sub piele.
-Contractura fasciei- pe masura ce fascia palmara se strange, unul sau mai multe degete pot fi retractate catre palma si nu se pot indeparta unul de celalalt. Degetul inelar si degetul mic sunt cel mai frecvent afectate.
Pe masura ce gradul de retractare al degetelor  creste, indreptarea completa a acestora si miscarile de prindere a obiectelor mari devine dificila.
 
EXAMINAREA MEDICALA
Medicul va examina apoi cu atentie degetele si mana. In timpul examinarii va putea :
- observa localizarea nodulilor si a cordoanelor formate pe palma;
- evaluarea gradului  de miscare a degetelor;
- testarea sensibilitatii degetelor.

TRATAMENTUL BOLII DUPUYTREN
Desi variaza ca evolutie de la pacient la pacient, boala Dupuytren progreseaza foarte incet si poate sa nu fie deranjanta multi ani.

Tratamentul conservator
- Injectii cu corticosteroizi- antiinflamatoare puternice injectate in nodulul dureros. In unele cazuri, o injectie cu cortizosteroizi poate incetini progresia unei contracturi. Eficacitatea unei injectii cu corticosteroizi variaza de la un pacient la altul.
- Orteze - nu este cunoscuta eficacitatea lor preoperator.

Tratamentul chirugical
Daca contractura interfereaza cu functionalitatea normal a mainii, medicul va poate recomanda interventia chirugicala. Scopul interventiei chirurgicale este de a reduce contractura si de a imbunatati mobilitatea degetelor afectate.
Nu exista niciun tratament cunoscut pentru contractura lui Dupuytren, cu toate acestea, interventia chirurgicala este menita sa “dea timpul inapoi” prin remiterea efectului restrictiv al cordoanelor, prin rezectia lor. Din pacate, tesuturile vindecate care se vor reface, vor avea acelasi potential de a dezvolta cordoane fibroase in viitor, insa sunt castiguri substantiale in ceea ce priveste functionalitatea mainii.
Procedurile chirurgicale cel mai des efectuate pentru contractura lui Dupuytren sunt:
+ Fasciectomia simpla;
+ Fasciectomia palmara subtotala.

Fasciectomia simpla
Se va face o incizie in palma si prin sectionarea tegumentului si tesutului subcutanat, se evidentiaza cordoanele fasciale ingrosate care se vor sectiona. Desi cordonul in sine nu este indepartat, sectionarea acestuia ajuta la scaderea contracturii si la cresterea mobilitatii degetului afectat.
Fasciectomia este efectuata folosind un anestezic local care amorteste doar mana, fara ca pacientul sa adoarma. Va trebui sa purtati o atela pe perioada recuperarii.

Fasciectomia palmara subtotala
Pentru aceasta procedura, medicul va face o incizie la nivelul tegumentului, tesutului celular subcutanat, apoi va indeparta cat mai mult din tesutul si cordonul format, pentru a indrepta degetul (degetele). Pot fi folosite mai multe tipuri de incizii intr-o fasciectomie, dar de obicei se face o incizie in “zig-zag”, de-a lungul liniilor naturale ale palmei.
 In alte cazuri, cand apar probleme de vindecare la nivelul plagii incizionale, va fi necesara o grefa de piele pentru a ajuta la vindecarea ranii. Pentru grefa de piele, medicul va recolta  piele sanatoasa dintr-o alta zona a corpului si o va folosi pentru a inchide rana. Pe perioada recuperarii este nevoie sa imobilizam mana intr-o atela.
Fasciectomia palmara subtotala este o procedura cu zona de incizie mai mare decat fasciectomia simpla. Acest lucru implica  o rana mai mare, o perioada de ingrijire a ranii mai lunga, terapie fizica si un timp mai mare de vindecare.

COMPLICATII
Ca si in cazul oricarei interventii chirugicale, exista riscuri asociate interventiilor chirurgicale pentru contractura Dupuytren. Probabilitatea aparitiei complicatiilor creste o data cu:
- Severitatea contracturii;
- Numarul de contracturi rezolvate intr-o singura procedura;
- Prezenta oricaror alte afectiuni medicale asociate.
Medicul va discuta despre fiecare dintre aceste riscuri si va lua masuri specifice pentru a evita eventualele complicatii. Posibilele riscuri si complicatii ale interventiei chirurgicale pentru contractura Dupuytren includ:
- Durere;
- Cicatrici;
- Leziuni ale nervilor/ vaselor de sange;
- Rigiditate la nivelul mainilor si degetelor;
- Pierderea sensibiltatii. Pierderea temporara a sensibilitatii poate fi rezultatul elongarii nervilor care au fost contractati pentru o perioada lunga de timp;
- Pierderea viabilitatii unui deget/ pierderea unui deget ( foarte rar).

RECUPERAREA
Dupa interventie pot aparea unele dureri, inflamatie si rigiditate. Desi scopul chirurgiei este de a imbunatatii postura degetelor, uneori pacientii pot pierde flexia degetelor afectate, datorita rigiditatii postoperatorii. Mana trebuie ridicata deasupra nivelului inimii pentru a scadea inflamatia si a imbunatati mobilitatea.
Gimnastica medicala ajuta la recuperarea fortei si functiei degetelor si a mainii, la scaderea inflamatia si ajuta la vindecarea ranilor. Puteti purta o atela pe perioada recuperarii.
 
REZULTATE
Majoritatea pacientilor si-au imbunatatit mobilitatea degetelor dupa operatie, dar aproximativ 20% dintre pacienti vor avea un grad semnificativ de reaparitie a contracturii. Pentru unii pacienti poate fi necesara o noua interventie chirurgicala.
 
DESCOPERIRI RECENTE IN TRATAMENT
Injectiile cu enzime
Injectarea unei solutii enzimatice pentru tratamentul contracturii de tip Dupuytren a fost recent aprobata de catre Administratia Nationala a medicamentelor. Enzima, o colagenaza, se administreaza ca tratament in ambulator.
 Solutia enzimatica se va injecta direct în cordonul format. Pe parcursul a 24 pana la 72 de ore de la injectare, enzima va degrada tesutul contractat.
 Apoi se realizeaza manipularea degetelor sub anestezie, lucru care duce la ameliorarea contracturii si marirea gradului de miscare a degetelor.
 Injectarea cu enzime are de obicei rezultate mai putin dureroase si inflamatie mai mica decat interventiile chirurgicale majore. Desi rar, injectia poate provoca o reactie alergica sau o ruptura a tendonului flexor al mainii. 
Rezultatele initiale dupa injectarea enzimelor sunt promitatoare, insa rezultatele pe termen lung si ratele de recurenta nu sunt inca cunoscute.
Aponevrotomie percutana cu ac 
Aceasta procedura relativ noua, minim invaziva, se efectueaza de asemnea in ambulatoriu.
In timpul procedurii, medicul va amorti mai intai mana cu un anestezic local. Va trece apoi capatul ascutit al unui ac hipodermic inainte si inapoi prin cordoanele ingrosate pentru a slabi tesutul fibros contractat.  
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL CLASIC 
Aponevrotomia regionala – se face uneori doar excizia nodulului;
Aponevrotomia extensiva – se face in stadiile tardive, cand se incearca o excizie larga, care merge cat mai distal la nivelul degetelor;
Dermofasciectomia – dupa excizia larga, se scoate si tegumentul supraiacent, deoarece acesta este neviabil si uneori chiar necrozat.
 
Complicațiile aponevrotomiei  percutane cu ac sunt similare cu cele ale interventiei chirurgicale clasice, in ceea ce priveste recurenta, afectarea  nervului sau a vaselor sanguine, durerea si rigiditatea.
 
Rezultatele timpurii ale aponevrotomiei percutane cu ac, par similare cu cele ale chirurgiei clasice  si injectiilor  cu enzime, dar ratele de recurenta pe termen lung nu sunt inca cunoscute.
 

Vezi tot
Instabilitate umar bankart
Instabilitate umar bankart

Leziunea Bankart este reprezinta afectarea unei parti din articulatia umarului numita labrum. Articulatia umarului este reprezentata de capul humeral ( sferic), care se articuleaza cu cavitatea glenoida ( are aspectul unei farfurii plate), care prezinta pe marginea ei o structura ( ca o garnitura) ce poarta numele de labrum, care participa la stabilizarea capului humeral in articulatie.

Ce este o leziune Bankart?
Cand labrumul din articulatia umarului este rupt, stabilitatea articulatiei este compromisa. Un anumit tip de leziune labrala se numeste leziune Bankart. O leziune Bankart apare atunci cand o persoana sufera o luxatie de umar. Acest aspect se intampla de obicei la pacientii tineri. (Detasarea labrului antero-inferior de pe glena cu implicarea ligamentului gleno-humeral inferior). Continuitatea intre cartilaj si labrum este rupta, dar periostul ramane intact. In cazul leziunii acute, este prezenta hemoragia interstitiala, in timp ce luxatiile recurente lasa un tesut franjurat. Este foarte importanta inspecțarea acestei leziuni pentru ca de multe ori se asociaza si  cu alte modificari (fracturi, detasari periostale) care nu au rezolvare artroscopica.

Ce se intampla dupa un prejudiciu Bankart?
Simptomele tipice ale unei leziuni Bankart sunt:
• o senzatie de instabilitate a umarului
• luxatii repetate
• dureri de umar
Deseori, pacientii se plang ca nu pot  avea „incredere” in umarul lor, temandu-se ca l-ar putea disloca din nou.

Cum se diagnosticheaza o leziune Bankart?
 Exista o suspiciune mare a acestei leziuni oricand un pacient isi disloca umarul. La o examinare, pacientii vor avea de multe ori sentimentul ca umarul lor este pe cale de a disloca in cazul in care bratul  este plasat in spatele capului lor ( bratul in abductie si rotatie externa). Radiografiile sunt uneori normale, dar de multe ori ele pot indica o leziune a capului humeral ( prin impactare cu glena in momentul luxarii umarului) numita leziune Hill-Sachs (consta intr-o impactare condrala sau osteocondrala a partii postero-laterale a capului humeral. Are forma de V si reprezinta una din contraindicatiile repararii artroscopice). Pentru o vizualizare mai buna a leziunii Bankart se poate face un RMN nativ sau ARTRORMN (injectarea unei substante de contrast in articulatia umarului)

Care este tratamentul pentru o leziune Bankart?
Exista doua optiuni generale pentru tratamentul leziunilor Bankart. Prima optiune este de a pune umarul in repaus, prin imobilizarea bratului intr o esarfa . Aceasta este de obicei urmata de kinetoterapie pentru a  recastiga mobilitatea in articulatia umarului.Dar de obicei ,datorita detasarii labrumului de pe glena ,capul humeral poate iesi oricand din articulatie, aparand astfel reluxarea capului humeral.
Cealalta optiune este de a efectua interventia chirurgicala pentru a repara labrumul rupt( reatasarea printr o sutura a labrumului la glena inchizand astfel spatiul prin care capul humeral se luxeaza). Rezultatele interventiei chirurgicale sunt de obicei foarte bune,  peste 90 % dintre pacienti reveniti la activitatile de zi cu zi fara dislocari ulterioare ale umarului. Deobicei aceasta operatie se face artroscopic.
Care sunt sansele de o dislocare repetata dupa o accidentare Bankart?
Sanse de luxare a umarului dupa o leziune Bankart depinde de varsta pacientilor. Tinerii sunt cei mai  predispusi la leziuni Bankart, si prin urmare, sunt mult mai susceptibili de a o repeta. Statistic, sansele de redislocare a umarului sunt mai mari cu 80 % la pacientii mai tineri de 30 de ani. Peste 30 de ani, sansele de  dislocare repetata scad in mod semnificativ.

Dupa o dislocare initiala a umarului este recomandata o interventie chirurgicala?
Unii ortopezi recomanda interventia chirurgicala pentru a repara o leziune Bankart dupa o luxatie a umarului la tinerii sportivi. Tratamentul obisnuit consta intr-o perioada de imobilizare a umarului, urmata de kinetoterapie  intensiva. Apoi, o revenire treptata la activitatile de zi cu zi. In cazul in care umarul este dislocat din nou, interventia chirurgicala este obligatorie.
Cu toate acestea, unii ortopezi vor repara o leziune Bankart dupa o prima dislocare a umarului la tinerii sportivi, deoarece sansa de a repeta o dislocare a umarului este mare, mai ales la sportivii care practica sporturi de contact. O leziune Bankart are nevoie de cel putin sase luni pentru a se vindeca, iar multi pacienti doresc sa se intoarca la activitatile de zi cu zi cat mai curand posibil, fara teama de o eventuala dislocare repetata, de aceea de cele mai multe ori interventia chirurgicala reprezinta solutia optima.

Care este cea mai buna solutie?
Nu exista un raspuns „corect” la aceasta intrebare. Este adevarat ca tinerii sportivi, in special cei care participa la sporturi de contact (ex. fotbal), isi disloca umarul frecvent si au o sansa foarte mare de a o redisloca, in lipsa unei interventii chirurgicale.
Este important sa ne amintim ca o reparatie Bankart este o interventie chirurgicala importanta, iar recuperarea nu este usoara. Kinetoterapia poate fi incercata, dar pacientul trebuie sa inteleaga ca o redislocare a umarului este foarte posibila.
In luare unei decizii corecte trebuie sa tinem cont si de varsta . Pacientii peste 30 de ani, au sanse mai mici de o redislocare. Pacientii peste 30 de ani, in general, nu au nevoie de interventii chirurgicale, cu exceptia pacientilor care au suferit deja luxatii repetate ale umarului.

Vezi tot
Instabilitatile cotului
Instabilitatile cotului

 Instabilitatile de cot reprezinta slabiciunea articulatiei cotului,  in care articulatia poate prezenta miscari anormale, insotite de zgomote si blocaje.

Instabilitatile de cot apar cel mai frecvent dupa traumatisme care duc la dislocarea cotului. Acest tip de leziuni pot afecta atat osul cat si ligamentele din jurul articulatiei cotului.
 
ANATOMIE
Cotul este articulatia dintre humerus si oasele antebratului ( radius si ulna). Este stabilizat prin capsula articulara precum si prin ligamente puternice, ligamentele colaterale. Sunt doua ligament importante – ligamentul colateral lateral si ligamentul colateral medial. De asemenea, musculatura care traverseaza cotul la nivelul bratului, ajuta la stabilizarea acestuia. 

CATE TIPURI DE INSTABILITATI DE COT EXISTA?
Exista 3 tipuri de instabilitati de cot:
1. instabilitate posterolaterala rotatorie – care apare printr-un traumatism ce afecteaza complexul ligamentar colateral extern;
2. instabilitate  in valg – prin afectarea ligamentului colateral ulnar;
3. instabilitate rotatorie posteromediala in varus – care consta in leziunea ligamentului posterolateral medial  asociata cu o fractura a procesului coronoid al ulnei.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI INSTABILITATILOR COTULUI?
Instabilitatea rotatorie posterolaterala - este cea mai frecventa instabilitate de cot si este cauzata de un traumatism cum ar fi  : caderea pe mana, cu cotul in flexie si rotatie externa.
Instabilitatea in valg - este cel mai frecvent cauzata de stresul repetitiv, si apare mai frecvent in cazul atletilor.
Instabilitatea rotatorie posteromediala in varus – este frecvent cauzata de un traumatism, cum ar fi caderea pe mana.

CARE SUNT SIMPTOMELE INSTABILITATII COTULUI?
Instabilitatea se poate manifesta prin aparitia de cracmente, miscari anormale in articulatia cotului. De asemenea poate aparea o senzatie de mic blocaj la miscarea de flexie- extensie.
La atleti, se poate manifesta cu durere in articulatia cotului sau scaderea vitezei de miscare.
 
CUM SE FACE EXAMINAREA FIZICA?
Se face prin miscarea bratului in mai multe directii, pentru a testa stabilitatea cotului si uneori se pot identifica miscari de blocaj sau cracmente. De asemenea se verifica tonusul muscular pentru a depista eventualele leziuni nervoase.
 
CE TESTE IMAGISTICE FOLOSIM?
Radiografia- care este utila pentru identificarea fracturilor, dislocatiei sau pozitiilor vicioase ale cotului.

CARE ESTE TRATAMENTUL INSTABILITATILOR COTULUI?
TRATAMENTUL CONSERVATOR- este eficient in special la pacientii cu instabilitate in valgus si se adreseaza reducerii simptomatologiei.
In unele cazuri de instabilitate rotatorie posterolaterala, functionalitatea se poate imbunatati prin tratamente conservatoare, dar chirurgia este necesara daca instabilitatea cotului persista.
Instabilitatea posteromediala in varus necesita intotdeauna interventie chirurgicala pentru  fixarea fracturii si stabilizare ligamentara.
Tratamentul conservator include:
- recuperare medicala – care ajuta la reducerea simptomatologiei si cresterea capacitatii musculare si tonusului muscular.
- inlocuirea activitatilor curente cu  activitati in care articulatia cotului nu este solicitanta;
- imobilizarea in orteza pentru o perioada scurta poate reduce simptomatologia.
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
1.Reconstructie ligamentara – este necesara pentru a stabiliza articulatia cotului, de cele mai multe ori ligamentul rupt putand fi suturat. In situatiile in care ruptura ligamentara este mare, poate fi folosita grefa de ligament – autogrefa sau allogrefa.
2. Fixarea fracturii la pacientii cu instabilitate rotatorie  posteromediala in varus, este importanta fixarea fracturii de coronoida cu ajutorul suruburilor sau uneori a unei placute de metal cu sururburi , precum si repararea ligamentului.
 
CUM SE FACE RECUPERAREA POSTOPERATOR?
In prima saptamana dupa chirurgie, articulatia cotului este pusa in repaus cu ajutorul unei orteze de sustinere. Recuperarea incepe din a 2 a saptamana postoperatorie, orteza este indepartata si se incepe cu exercitii de mobilizare pasiva pentru a creste gradul de miscare al cotului.
Recuperarea mobilitatii complete a cotului se asteapta sa se obtina la aproximativ 6 saptamani postoperator, dupa care urmeaza recuperarea tonusului muscular, pacientul putand efectua orice activitate la 6 luni dupa interventie.
In cazul sportivilor de performanta, perioada de recuperare poate dura pana la 1 an.

Vezi tot
Proteza unicompartimentala de genunchi
Proteza unicompartimentala de genunchi

In timpul operatiei de protezare, cartilajul articular si osul degradat sunt inlocuite cu componente de metal si plastic. In proteza unicompartimentala, doar o portiune a genunchiului este inlocuita. Aceasta procedura reprezinta o alternativa la proteza totala de genunchi, la pacientii care au afectat un singur compartiment al genunchiului. Datorita faptului ca proteza se pune printr-o incizie mai mica, pacientii stau mai putin timp in spital si se intorc mai repede la activitatile curente.

DESCRIERE
In artroza, cartilajul care protejeaza oasele genunchiului, se degradeaza. Acestea pot afecta intreg genunchiul sau unul din urmatoarele compartimente:
- compartimentul medial;
- compartimentul lateral;
- compartimentul femuropatelar.
Artroza avansata, limitata la un singur compartiment poate fi tratata cu ajutorul protezei unicompartimentale de genunchi. In timpul procedurii, compartimentul afectat poate fi inlocuit cu un implant de plastic si metal. Cartilajul sanatos si osul, precum si toate ligamentele, vor fi pastrate.

Care este avantajul protezei unicompartimentale de genunchi?
- o recuperare mai rapida;
- durere mai mica;
- pierdere de sange mai mica.
Datorita conservarii osului,a cartilajului sanatos si a ligamentelor, pacientii simt genunchiul mai natural decat in cazul protezei totale de genunchi.

Care sunt dezavantajele protezei unicompartimentale de genunchi?
- o predictibilitate mai mica de reducere a durerii;
- posibilitatea de a necesita o proteza totala de genunchi in viitor.

CAND ESTE NECESARA PROTEZA UNICOMPARTIMENTALA DE GENUNCHI?
Atunci cand artroza este limitata la un singur compartiment. Proteza unicompartimentala nu este indicata in urmatoarele situatii:
- artrita inflamatorie;
- redoare mare de genunchi;
- afectare ligamentara.

EVALUAREA MEDICALA
Se bazeaza pe istoricul medical in care este importanta localizarea durerii la un singur compartiment. Daca durerea este generalizata, cel mai probabil este nevoie de o proteza totala de genunchi. Examinarea fizica- prin care medicul determina localizarea durerii, gradul de libertate de miscare si calitatea ligamentelor. Daca genunchiul este intepenit sau ligamentele sunt lezate, cel mai probabil este nevoie de proteza totala de genunchi.

TESTE IMAGISTICE
-Radiografia- prin care se poate evidentia afectarea si deformarea genunchiului;
-RMN – care adduce informatii suplimentare despre afectarea partilor moi.

INTERVENTIA CHIRURGICALA
Anestezia poate fi generala sau rahianestezie. Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 2 ore. Se practica o incizie pe fata laterala a genunchiului.
Exista 3 pasi de baza in timpul procedurii chirurgicale:
1-pregatirea osului- in care ortopedul indeparteaza cartilajul si osul afectat din compartimentul genunchiului;
2- pozitionarea implantului de metal- in care osul si cartilajul afectat sunt inlocuite de un implant metalic pentru a recreea suprafata articulara a genunchiului. Aceste parti se fizeaza de os cu ajutorul cimentului medical.
3-Inserarea unui spatiator de plastic intre cele 2 componente metalice, pentru a creea un spatiu de alunecare a acestora.

CARE SUNT COMPLICATIILE POSIBILE?
- tromboza – tromboza venoasa profunda este cea mai frecventa complicatie a protezei de genunchi. Pentru a evita aceasta complicatie, se utilizeaza injectii anticoagulante;
- infectiile – infectia partilor moi periprotetice. Pentru a evita aceasta complicatie se foloseste un tratament antibiotic profilactic inainte de inceperea interventiei chirurgicale si continuat aproximativ 24 de ore dupa terminarea acesteia.
- lezarea vaselor si nervilor in timpul operatiei, este o complicatie rara;
- persistenta durerii;
- riscuri legate de anestezie;

CUM DECURGE RECUPERAREA MEDICALA ?
Pacientul poate pleca acasa la 3 zile postoperator. Pentru controlul durerii postoperatorii, pacientului I se da o reteta cu medicamente antiinflamatorii. Mersul se face cu sprijin progresiv pe membrul pelvin operat. Pacientul poate sa se sprijine pe picior imediat dupa interventie, dar de cele mai multe ori este nevoie de un cadru metallic sau carje in primele saptamani, pana cand pacientul se simte confortabil sa mearga fara sprijin. Recuperarea medicala trebuie inceputa imediat dupa interventia chirurgicala si ajuta la recuperarea completa a functionalitatii genunchiului.

Vezi tot
Proteza totala de umar
Proteza totala de umar

 DESCRIERE
 In cadrul interventiei de protezare a umarului, partile afectate ale umarului sunt indepartate si inlocuite cu componente artificiale, numite proteza de umar.
Ca optiune de tratament, putem inlocui doar capul humeral sau atat capul humeral cat si glena.

CARE SUNT CAUZELE CARE DUC LA NECESITATEA PROTEZARII UMARULUI?
1. Artroza de umar- apare mai frecvent la pacientii de peste 50 de ani, cartilajul de la nivelul capului humeral si glenei fiind afectat, iar osul adiacent fiind suferind si el. Pacientul resimte durere intensa si limitarea miscarilor;
2. Artrita reumatoida- este o afectiune prin care membrana sinoviala care captuseste articulatia se inflameaza si se retracta.Inflamatia cronica poate afecta si cartilajul, ducand la pierderi de cartilaj, durere si redoare;
3. Artroza posttraumatica – apare dupa leziuni grave la nivelul umarului, care pot duce la afectarea osului, cartilajului, ligamentelor si tendoanelor;
4. Osteonecroza – consta in afectarea vaselor care iriga si hranesc o portiune a osului, prin afectarea acesteia osul nu mai este viabil si se resoarbe ducand la distructia lui. Cauzele frecvent asociate cu osteonecroza sunt: alcoolismul, tratament cortizonic indelungat, activitati fizice cum ar fi scufundarea la adancime mare, diverse fracturi ale umarului;
5. Fracturile severe.

CAND ESTE RECOMANDATA PROTEZAREA UMARULUI?
- In durerile severe de umar, care incomodeaza in efectuarea activitatilor zilnice;
- In durerile moderate sau severe in timpul noptii, ce scad calitatea somnului;
- In limitarea de miscare sau scaderea fortei la nivel bratului ;
- In esecul tratamentului conservator, cum ar fi medicamentele antiinflamatorii, injectiile cu cortizon sau recuperarea medicala.
 
CARE ESTE PREGATIREA PREOPERATORIE?
- Istoricul medical - pentru depistarea afectiunilor coexistente;
- Examinarea fizica, cu testarea mobilitatii, stabilitatii si tonusului muscular;
- Investigatii radiologice;
- Analize de sange;
- RMN.
Proteza totala de umar implica inlocuirea articulatiei  umarului afectat cu o bila metalica atasata de o coada ( stem) si un suport de plastic pentru glena. Aceste componente au mai multe dimensiuni, ele se pot fixa cu ciment medical sau prin presare. 
Implantul la nivelul glenei nu este indicat cand:
- glenoida are cartilaj bun;
- cand osul glenoidal este insuficient;
- cand leziunile coafei rotatorii sunt severe si nu se pot sutura.
Pacientii cu artoza dar cu coafa rotatorie normala sunt candidatii ideali pentru proteza totala de umar.

CUM DECURGE INTERVENTIA INTERVENTIA CHIRURGICALA?
Pacientul beneficiaza de anestezie : bloc scalenic sau anestezie generala.
Este asezat in pozitie de decubit dorsal , semisezanda; se practica o incizie pe fata anteriora a umarului, pornind de la coracoida pana la insertia deltoidului pe humerus, se incizeaza tegumentul, tesutul celular subcutanat, fascia clavipectorala, tendonul subscapular (dupa ancorarea lui cu 2-3 fire de sutura)  si capsula articulara.
 Se indeparteaza componentele osoase deteriorate si se inlocuiesc cu componentele protetice.
Se sutureaza in planuri anatomice.
 
CE COMPLICATII POT SA APARA ?
 • Infectia – este complicatia care poate aparea la orice interventie chirurgicala. In cazul protezei de umar, apare la nivelul partilor moi care inconjoara proteza. Infectia poate sa apara intraoperator, dupa ce pacientul ajunge la domiciliu sau la cativa ani dupa operatie.
 Infectiile minore se pot trata cu antibiotic, dar cele profunde necesita o noua interventie chirurgicala ce presupune indepartarea protezei, cu asanarea focarului infectios, tratament antibiotic si ulterior repunerea protezei de umar.
 -   Probleme legate de proteza (slabirea componentelor sau dislocarea acestora);
 - Leziuni nervoase – care pot aparea in timpul interventiei chirurgicale.
 
CUM DECURGE RECUPERAREA POSTOPERATORIE?
Programul de recuperare este foarte important dupa operatia de proteza totala de umar in vederea unei recuperari functionale complete;
Recuperarea se incepe prin miscari pasive si dupa castigarea tonusului muscular, se trece la miscari active;
La iesirea din spital, bratul este sustinut intr-o esarfa, timp de 2-4 saptamani.
Plaga postoperatorie trebuie pansata la 2 zile, iar firele de sutura trebuie indepartate la 2 saptamani;
Majoritatea pacientilor vor fi capabili sa faca activitati simple, de imbracare/dezbracare, mancat, condus , la 2 saptamani postoperator;
Condusul masinii nu este permis decat dupa 2-4 saptamani postoperator.
 
CE TREBUIE SI CE NU TREBUIE SA FACEM?
NU TREBUIE sa ne ridicam din pat sprijinindu-ne pe mana operata;
TREBUIE urmat un program de recuperare medicala- exercitiile trebuie facute de 2-3 ori pe zi;
NU TREBUIE ridicat nimic greu, mai greu decat un pahar de apa, in primele 2 saptamani de la operatie;
TREBUIE evitate sporturile de contact dupa protezarea umarului;
NU TREBUIE fortat bratul in pozitii extreme in primele 6 saptamani.
Majoritatea pacientilor, dupa operatie, observa  o imbunatire a calitatii vietii, cu scaderea durerii, cresterea mobilitatii si a tonusului muscular si o functionalitate  mai buna a articulatiei scapula-humerale.

Vezi tot
Proteza inversata umar
Proteza inversata umar

Acest tip de operatie nu este indicat la pacientii cu leziuni mari de coafa rotatorie. Pentru acestia, protezele totale, conventionale pot aduce un beneficiu mai mare in ceea ce priveste scaderea durerii si cresterea mobilitatii.

O proteza totala de umar, incearca sa imite anatomia normala a umarului si are o cupa din plastic care se ataseaza la glena si o bila metalica, atasata la extremitatea proximala a humerusului. In proteza totala inversata, componenta atasata glenei si bila de metal sunt inversate. Bila de metal este fixata la nivelul glenei, iar cupa de plastic este fixata la capatul humerusului.
Proteza totala inversata de umar este indicata in leziuni mari de  coafa rotatorie, deoarece se bazeaza pe actiunea altor muschi ( muschiul deltoid) pentru a misca bratul.  Fata de proteza totala inversata, proteza conventionala de umar utilizeaza coafa rotatorie ca sa functioneze corect.
 
CARE SUNT INDICATIILE PENTRU PROTEZA TOTALA INVERSATA DE UMAR?
- O ruptura completa de coafa rotatorie care nu poate fi reparata/suturata;
- Pentru inlocuirea unei proteze deteriorate;
- Durere severa de umar si dificultate in ridicarea bratului deasupra capului;
- Fracturi complexe de umar;
- Luxatie cronica de umar;
- Tumori de umar;
- Esecul tratamentelor conservatoare, cum ar fi medicamentele, injectii cu cortizon, recuperare medicala.

CUM SE FACE PREGATIREA PENTRU OPERATIE ?
Evaluarea medicala- Pacientii trebuie sa beneficieze de o examinare fizica completa, evaluandu-se de asemenea intreaga stare de sanatate.
Multi pacienti cu afectiuni cronice, cum sunt bolile de inima, necesita un consult cardiologic inaintea interventiei chirurgicale.
Medicatia
Exista medicamente care trebuiesc oprite inainte de interventia chirurgicala, deoarece pot cauza sangerare excesiva in timpul interventiei chirurgicale si de aceea trebuiesc oprite cu 2 saptamani inainte de operatie:
• antiiflamatoare nesteroidiene- aspirina si ibuprofenul.
Daca pacientul ia tratament anticoagulant, trebuie discutat cu medicul cardiolog intreruperea acestui tratament inainte de operatie.
 
CUM DECURGE INTERVENTIA CHIRUGICALA ?
Interventia chirurgicala de proteza totala inversata de umar dureaza aproximativ 2 ore. Se foloseste abordul deltopectoral. Se inlatura capul humeral si suprafata deteriorata a glenei si se pozitioneaza componentele protezei pentru a restaura functionalitatea umarului.

CARE SUNT COMPLICATIILE  INTERVENTIEI CHIRURGICALE ?
Proteza totala de umar inversata este o tehnica chirurgicala de inalta precizie in timpul careia pot aparea complicatii de tipul sangerarilor intraoperatorii,leziuni nervoase si infectii.
Complicatii specifice in cazul protezei totale inversate de umar includ dislocarea componentelor,  in aceste situatii fiind necesara revizia protezei de umar.

TRATAMENTUL DURERII
Dupa interventia chirurgicala, este normal sa simtim durere, face parte din procesul de vindecare. Medicul recomanda o serie de medicamente antiinflamatorii in vederea scaderii acesteia.
 
CUM DECURGE RECUPERAREA MEDICALA ?
Dupa operatie bratul trebuie tinut intr-o esarfa, dupa care se incepe recuperarea medicala, initial prin miscari pasive si ulterior active. Pacientul va fi capabil sa bea si sa manance folosind mana operata, la cateva saptamani dupa operatie.
 
CE TREBUIE SA FACI SI CE NU TREBUIE SA FACI DUPA OPERATIE?
TREBUIE urmat un program de recuperare medicala;
TREBUIE evitate pozitiile extreme ale bratului in primele 6 saptamani;
NU TREBUIE ridicate greutati mai mari de 5 kg in primele 6 saptamani;
NU TREBUIE sa ne sprijinim in mana operata la ridicare de pe scaun in primele 6 saptamani.

Vezi tot
HEMIARTROPLASTIA DE UMAR / PROTEZA DE RESURFACTARE
HEMIARTROPLASTIA DE UMAR / PROTEZA DE RESURFACTARE

CARE SUNT INDICATIILE HEMIARTROPLASTIEI DE UMAR ?
Indicatiile pentru hemiartroplastia de umar se impart in: cele secundare fracturilor precum si pentru afectiuni cronice ale umarului.
Obiectivele hemiartroplastiei include scaderea durerii, cresterea mobilitatii si fortei la nivelul articulatiei umarului.
 
INDICATIILE HEMIARTROPLASTIEI DE UMAR INCLUD:
Afectiunile generale
Durere - in cazul artrozei glenohumerale, care nu raspunde la tratament conservator;
Pacienti cu afectarea componentei glenoidale ( pacienti tineri) sau pacienti cu miscari dificile la nivelul umarului.
Afectiunile acute
Fracturi de col humeral gradul III-IV NEER ;
Fracturi de col humeral gradul III-IV NEER, cand reducerea si fixarea chirurgicala se complica datorita calitatii slabe a osului;
Fracturi de col humeral gradul III-IV NEER, asociata cu luxatia capului humeral.    
 
Afectiunile cronice care au indicatii de hemiartroplastie.
- Artroza glenohumerala- pacientii cu aceasta afectiune au redoare articulara, crepitatii si durere. La examinarea radiologica gasim o reducere a spatiului articular, chisturi subcondrale, scleroza si osteofite. Functia coafei rotatorii si a deltoidului poate fi normala sau redusa. Pacientii cu componenta glenoidiana adecvata si coafa rotatorie intacta au mai de graba indicatie pentru proteza totala de umar.
- Artropatii inflamatorii – cea mai comuna artropatie inflamatorie care poate afecta umarul , este artrita reumatoida. Semnele clinic ale afectarii glenohumerale sunt similare cu artroza, dar de obicei aceasta apare  la pacienti tineri si cu o degradare mai mare a articulatiei scapulohumerale.
Hemiartroplastia este principala optiune de tratament atunci cand componenta glenoidiana este inadecvata pentru proteza totala de umar.
- Instabilitatea umarului- pacientii care suferea luxatii repetate de umar au un risc crescut de a dezvolta artroza glenohumerala. De asemenea, stabilizarea chirurgicala a umarului in cazul luxatiilor recidivante, creste riscul de artroza scalupohumerala.
- Necroza avasculara a capului humeral – ramane principala indicatie pentru hemiartroplastie. Este frecvent asociata cu alcoolism, folosirea excesiva de cortizon, expunere indelungata la radiatii. Pacientii cu necroza avasculara de cap humeral prezinta dureri si o scadere a functionalitatii coafei rotatorii.
Diagnosticul de necroza avasculara de cap humeral se pune pe radiografie in stadii tardive si pe RMN in stadia incipiente.
    • Leziunile coafei rotatorii – pacienti cu leziuni de coafa rotatorie ireparabila asociata cu artroza glenohumerala, care prezinta dureri intense si scaderea mobilitatii , au indicatie de hemiartroplastie.
La examinarea radiologica se evidentiaza pierderea completa a spatiului subacromial, capul humeral fiind in contact cu acromionul. La acest tip de leziune se prefera proteza totala de umar inversata.
- Condroliza glenohumerala- condroliza este o afectiune care apare in urma altor interventii chirurgicale pe umar si se caracterizeaza prin dureri si redoare articulara. Testele musculare sunt normale, iar imaginea radiologica este de asemenea normala.
-Tumori – in tumori, indicatia de hemiartroplastie este destul de rara, de obicei preferandu-se proteza totala inversata de umar.
 
CARE SUNT CONTRAINDICATIILE HEMIARTROPLASTIEI DE UMAR ?
Sunt absolute si relative.
Contraindicatiile absolute:
- infectie activa;
- umar neuropatic;
- umar anchilozat;
- artrodeza glenohumerala;
- incongruenta in articulatia glenohumerala;
- afectarea osoasa a glenoidei;
- fracturi care au indicatie de fixare cu placa;
- fracturi nedeplasabile, cu indicatii de tratament conservator;
- pacienti care refuza interventia.
Contraindicatii relative:
- afectiuni asociate , care cresc riscul interventiei;
- paralizie de deltoid;
- pacienti cu asteptari exagerate.
 
EDUCAREA PACIENTULUI
Este o parte foarte importanta din evaluarea preoperatorie, ca si recuperarea postoperatorie.
O echipa multidisciplinara formata din chirurg, fizioterapeuti si kinetoterapeuti, ofera pacientului resursele necesare pentru o recuperare optima.
Pregatirea preoperatorie – consta in analize de sange, analize de urina, EKG, si alte teste , in functie de particularitatile fiecarui pacient, in special la pacientii cu varste de peste 50 de ani.
Pregatirea pacientului:
Anestezia- pacientul poate beneficia de 2 tipuri de anestezie:
1-blocul interscalenic;
2-anestezie generala;
Pacientul este asezat pe masa chirugicala in pozitie semisezanda, cu genunchii flectati.
Care este tehnica chirurgicala ?
Se foloseste abordul deltopectoral, care consta intr-o incizie de 10-15 cm facuta de la varful distal al procesului coracoid, pana la insertia deltoidului pe humerus. Se identifica vena cefalica si se izoleaza. Se incizeaza fascia clavipectorala longitudinal, lateral de tendonul conjunct. Bratul se tine in adductie pentru a evita lezarea pachetului vasculonervos axillar. Se identifica subscapularul, sub tendondul conjunct. Tendonul subscapular este ancorat cu 2-3 fire de sutura si apoi este sectionat la 2cm de mica tuberozitate, punandu-se in evidenta capsula care este incizata longitudinal, suficient pentru o buna vizualizare a articulatiei glenohumerale. Apoi bratul este rotat extern, in adductie si extensie, pentru dislocarea capului humeral. Se practica rezectia capului humeral cu cotul flexat la 90 de grade si cu 30 de grade rotatie externa.
Canalul humeral este pregatit cu alezoare specifice pentru dimensiunea cozii protezei. Apoi se introduce proteza in canalul humeral, se practica reducerea protezei in articulatie, se verifica mobilitatea si se practica sutura in planuri anatomice.

CUM DECURGE RECUPERAREA POSTOPERATORIE?
Recuperarea medicala postoperatorie, cuprinde recuperarea pasiva intial (6 sapatamani)  si ulterior activa, imbunatatirea putand fi vizibila pana la 1 an postoperator.
Exista 4 faze de recuperare:
1-pacientul are umarul imobilizat pentru 4 saptamani, in aceasta perioada pacientul putand face totusi exercitii de pendulare a bratului, precum si exercitii pasive, evitand rotatia externa mai mare de 40 de grade;
2- dupa 4 saptamani, imobilizarea se indeparteaza, pacientul putand utiliza bratul pentru activitati curente cum ar fi spalare, mancare ;
3- la 8 saptamani, consta in exercitii de stretching progresive;
4- la 16 saptamani, pacientilor le sunt premise exercitii sportive normale.
 
CARE SUNT COMPLICATII POSIBILE ALE PROTEZARII DE UMAR ?
COMPLICATII INTRAOPERATORII SI POSTOPERATORII IMEDIATE 

- Infectii bacteriene;
- Elongari de plex cervical;
- Fracturi intraoperatorii;
- Afectari nervoase intraoperatorii.
    
COMPLICATIILE POSTOPERATORII TARDIVE
- Degenerarea cartilajului glenoidal;
- Instabilitatea umarului;
- Infectii tardive;
- Neuropatii;
- Osificari heterotopice;
- Hipertensiune;
- Fracturi periprotetice;
- Persistenta durerii.

Vezi tot
Proteza de cot
Proteza de cot

Desi proteza de cot este mai putin frecventa decat proteza de genunchi sau de sold, aceasta are acelasi grad de reusita in ameliorarea durerilor articulare si permite pacientului sa revina la activitatile normale.

ANATOMIE
Cotul este o articulatie formata din 3 oase:
-Humerus,
-Ulna,
-Radius.
Suprafetele osoase articulare sunt acoperite cu cartilaj neted, care protejeaza oasele si le permite sa se miste usor in articulatie. Un tesut subtire, numit membrana sinoviala, acopera toate suprafetele ramase din interiorul articulatiei. La un cot sanatos, membrana sinoviala produce o cantitate mica de lichid care lubrifiaza cartilajul si elimina aproape orice grad de  frictiune la mobilizarea cotului.

DESCRIEREA PROTEZEI  DE COT
In procesul de protezare a cotului, partile deteriorate ale humerusului si ale ulnei sunt inlocuite cu componente artificiale. Proteza este formata dintr-o balama metalica si o componeta(chinga) de plastic cu doua tije metalice. Tijele se introduc in interiorul partii goale a osului, numit canal.
Exista diferite tipuri de proteze de cot si componentele sunt de dimensiuni diferite. Exista de asemenea si proteze partiale de cot. 

INDICATII PENTRU PROTEZA TOTALA DE COT
Exista mai multe afectiuni ce pot provoca dureri la nivelul cotului si pot produce disfunctionalitati ale acestuia, necesitand interventia chirurgicala de protezare a cotului. Acestea pot fi:
1. Artrita reumatoida
Este o afectiune in care membrana sinoviala care inconjoara articulatia cotului se inflameaza si se ingroasa. Aceasta inflamatie cronica poate deteriora cartilajul pana la distrugerea in totalitate a acestuia manifestandu-se prin durere si rigiditate.
Poliartrita reumatoida estea forma cea mai comuna din grupul “artritelor inflamatorii”.
2. Artroza cotului (boala articulara degenerativa)
Artroza este o afectiune corelata cu varsta pacientului si se manifesta prin degradare progresiva a articulatiei. Apare de obicei la persoanele de peste 50 de ani, dar uneori  poate  sa apara si la tineri. Cartilajul care acopera oasele cotului se degradeaza progresiv ducand la frictiunea dintre oase. In timp, articulatia cotului devine rigida si dureroasa.
3. Artroza posttraumatica
Acest tip de artroza poate produce o disfunctionalitate severa a cotului. Fracturile oaselor care formeaza cotul sau rupturile tendoanelor si ligamentelor inconjuratoare, in timp, pot duce la leziuni ale cartilajului articular. Acest lucru provoaca durere si limiteaza functia cotului.
4. Fracturile severe
O fractura severa a unuia sau mai multor oase care alcatuiesc cotul, este un alt motiv frecvent de protezare al cotului. Daca fractura este cominutiva, poate fi dificil pentru chirurg sa refaca suprafata articulara. In plus, vascularizatia fragmentelor osoase fracturate  poate fi intrerupta. In acest caz, chirurgul poate recomanda protezarea cotului. Pacientii in varsta, cu osteoporoza sunt cei mai expusi la riscul fracturilor severe de cot.
In plus, unele fracturi care nu sunt reduse perfect, pot necesita protezarea cotului, pentru a rezolva artroza aparuta ulterior.
5. Instabilitatea cotului
Instabilitatea apare atunci cand ligamentele care stabilizeaza articulatia, sunt deteriorate si nu isi mentin functia. Cotul este predispus la dislocare (instabilitate cronica).

PREGATIREA PENTRU INTERVENTIA CHIRURGICALA
Evaluarea medicala
Daca va hotarati sa faceti  interventia de protezare a cotului, medicul ortoped va solicita un set de analize de sange si un examen fizic riguros. 
Pacientii cu afectiuni cronice, cum ar fi afectiunile cardiovasculare, trebuie de asemenea evaluati inainte de interventia chirurgicala.
Medicamente
Este important sa anuntati medicul despre tratamentele medicamentoase pe care le luati. Este posibil sa fie nevoie sa opriti administrarea unor medicamente inainte de operatie. Medicamente ca antiinflamatoarele nesteroidiene-aspirina, ibuprofenul, majoritatea medicamentelor pentru artrita, anticuagulantele trebuiesc oprite cu 2 saptamani inainte de operatie, la indicatia medicului.

PROCEDURA CHIRURGICALA
Pentru a patrunde in articulatia cotului, chirurgul va face o incizie pe fata posterioara a cotului. Dupa efectuarea inciziei, chirurgul  va indeparta usor muschii, pentru a avea acces la os. Dupa indepartarea tesutului cicatricial si a depunerilor calcare din jurul articulatiei, chirurgul va face pregatirea humerusului pentru a se introduce componenta metalica care va inlocui partea afectata a extremitatii humerale distale. Acelasi lucru se face si pentru ulna.
Tijele vor fi plasate  in interiorul humerusului si al ulnei, si vor fi fixate in os cu un ciment. Cele doua tije se vor conecta la articulatie printr-o agrafa metalica .  Dupa sutura, se izoleaza plaga postoperatorie printr-un pansament steril.
Uneori se  lasa un tub de drenaj, pentru evacuarea secretiilor postoperatorii. Acesta poate fi scos dupa primele 2 zile, foarte usor, in camera de pansamente, fara sa necesite intrarea din nou in sala de operatie.
Implanturile
Implanturile sunt fabricate din aliaj de crom-cobalt sau titan, si o componenta din polietilena(plastic). Cimentul  este fabricat din polimetacrilat (acril).

RECUPERAREA POST- PROTEZA DE COT
Postoperator se va administra antibiotic pentru a preveni infectia. Majoritatea pacientilor sunt capabili sa manance si sa se dea jos din pat la cateva ore dupa operatie, cand dispare efectul anesteziei. Zilele de spitalizare pot varia de la 2 pana la 4 zile.
Managementul durerii
Dupa interventia chirurgicala este normal sa resimtiti durere la nivelul cotului, aceasta facand parte din procesul de vindecare. Medicul  va prescrie medicamente antiinflamatorii si analgezice.

RECUPERAREA MEDICALA
Este esential sa urmati un program  atent de recuperare pentru a asigura succesul interventiei. Kinetoterapeutul va va instrui si asista in efectuarea si invatarea unor exercitii care sa va ajute sa va recuperati cat mai bine dupa interventie.
In primele 6 saptamani de la interventia chirugicala, nu veti avea voie sa efectuati exercitii grele. 

CE COMPLICATII POT APAREA IN CAZUL PROTEZEI DE COT?
1.Infectia –infectia poate aparea la orice interventie chirurgicala. Poate aparea in spital sau dupa ce pacientul este externat sau uneori dupa cativa ani. Orice infectie din corp poate afecta articulatia inlocuita. Infectiile minore sunt tratate cu antibiotice, iar cele severe pot necesita noi interventii chirurgicale de asanare a focarului infectios si indepartare a protezei.
2. Probleme legate de implanturi –desi implanturile si tehnicile chirurgicale continua sa avanseze, uneori unele componente se pot deteriora.
3. Afectarea nervilor
Nervii din vecinatatea protezei pot fi lezati in timpul interventiei chirurgicale, desi acest tip de afectare este foarte rar intalnit. 
4. Vindecarea plagii
Este foarte important sa protejati incizia pentru a nu aparea probleme in vindecarea ranii.

REZULTATE PE TERMEN LUNG
Majoritatea pacientilor au prezentat o imbunatatire a calitatii vietii dupa  interventia  chirurgicala de inlocuire totala a articulatiei cotului( proteza totala). Prezinta mai putina durere, cresterea gradului de miscare si a fortei musculare, pacientul putand sa efectueze toate activitatile de baza ale vietii de zi cu zi. De evitat sunt sporturile de contact si activitatile cu risc major ( calarit, alpinism), precum si ridicare greutatilor, deoarece acestea cresc riscul slabirii sau deteriorarii componentelor protezei sau ale fracturii periprotetice.

Vezi tot
Sindrom de tunel cubital
Sindrom de tunel cubital

Reprezinta o conditie medicala prin care nervul ulnar este comprimat sau iritat. Nervul ulnar reprezinta unul din nervii importanti de la nivelul antebratului. El porneste de la nivelul coloanei cervicale  in jos, spre mana si poate fi comprimat in anumite zone. Cea mai frecventa localizare a compresiei nervului este la nivelul cotului si poarta numele de sindromul de tunel cubital.
Amorteala si senzatia de furnicatura in degete sunt simptomele cele mai frecvente in cazul sindromului  de tunel cubital.
In mod normal, aceste simptome pot fi tinute sub control prin tratament conservator, dar in situatiile in care amorteala si furnicaturile persista, este nevoie de o interventie chirurgicala.

CARE SUNT CAUZELE APARITIEI SINDROMULUI DE TUNEL CUBITAL? 
In multe situatii, cauza exacta nu este cunoscuta. Nervul ulnar este vulnerabil la compresii la nivelul cotului, deoarece traverseaza cotul printr-un spatiu ingust si este protejat de un strat subtire de parti moi.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
- Fracturi sau dislocatii ale cotului;
- Osteofite in cazul artrozei cotului;
- Edemul articulatiei cotului;
- Chist sinovial la nivelul cotului;
- Activitati repetitive sau de lunga durata cu cotul in pozitie de flexie.
 
CARE SUNT SIMPTOMELE?
- Amorteala si durere in ultimele 3 degete- acestea se simt mai accentuat cand cotul este in flexie si uneori poate trezi pacientul din somn;
- Scaderea sensibiltatii la nivelul ultimelor 3 degete atunci cand cotul este indoit, facand dificila miscarea degetelor sau apucarea obiectelor;
- Slabiciunea si scaderea coordonarii la nivelul degetelor;
- Daca nervul a fost foarte comprimat o perioada lunga de timp, apare atrofia musculara. In acest caz, refacerea musculara completa este mai putin posibila, de aceea este foarte important, daca prezentati simptome severe sau care dureaza de mai mult de 6 saptamani, sa va prezentati la medic.
 
CE PUTETI FACE ACASA?
Evitarea activitatilor cu cotul in  flexie o perioada lunga de timp, in cazul in care utilizati un calculator frecvent, trebuie sa va asigurati ca scaunul nu este prea jos si nu va sprijiniti cu cotul de bratul scaunului;
In cazul conducatorilor auto, nu stati foarte mult cu mana sprijinita pe cotiere;
Mentineti bratul intins in timpul somnului.
 
CE METODE IMAGISTICE FOLOSIM?
Radiografia- care poate identifica anumiti factori care duc la aparitia sindromului de tunel cubital cum ar fi: osteofiti, artroza sau fracturi ale cotului vicios consolidate, cu fragmente osoase care pot comprima sau elonga nervul;
EMG-electromiografie- este testul prin care nervul este stimulat  cu un curent de joasa intensitate, urmarindu-se conducerea acestuia de-a lungul nervului si putand identifica zonele in care nervul este comprimat si conducerea incetinita.
De asemenea poate sa determine afectarea musculara, care apare secundar afectarii nervului, cu ajutorul unor ace mici introduse in musculature.
 
IN CE CONSTA TRATAMENTUL?
Tratamentul conservator
Este tratamentul antiinflamator, cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare, injectiilor cu cortizon ( in cazul acestora, trebuie efectuate cu grija pentru a nu leza si mai mult nervul);
Orteza de cot- care poate fi folosita in timpul noptii pentru a mentine cotul in extensie;
Gimnastica medicala- care permite alunecarea mai usoara a nervului la nivelul cotului si previne redorile de cot;

Tratamentul chirurgical
Este necesar atunci cand tratamentul conservator nu are rezultate, cand nervul este foarte comprimat si cand compresia nervului duce la afectare musculara.
Exista cateva proceduri chirurgicale care scad presiunea asupra nervului la nivelul cotului:
- interventia de eliberare a nervului cubital- in timpul operatiei, ligamentul care inchide tunelul cubital este taiat, ducand la cresterea spatiului la nivelul tunelui si eliberarea nervului. Dupa procedura , nervul are mai mult spatiu de alunecare la nivelul cotului.
- transpozitia anterioara de nerv cubital- in multe situatii nervul este mutat din spatele epicondilului medial in fata acestuia. Mutand nervul in fata epicondilului medial, se previne compresia acestuia. Atunci cand nervul este mutat imediat sub piele, protectia lui nu este buna , de aceea se foloseste transpozitia lui la nivel intramuscular sau submuscular;
- epicondilectomia mediala- care consta in eliminarea unei parti a epicondilului medial.
 
RECUPERAREA DUPA INTERVENTIA CHIRUGICALA  depinde tipul de interventie chirurgicala folosit.
Este nevoie uneori de o orteza dupa cateva saptamani de la operatie.
In cazul interventiei de transpozitie submusculara orteza de protectie poate fi folosita pentru o perioada de 6 saptamani.
Dupa perioada de imobilizare, este necesara o perioada de kinetoterapie.

Vezi tot
Leziunile de menisc
Leziunile de menisc

Genunchiul este cea mai mare articulatie a corpului. Prin pozitia sa, prin rolul sau in biomecanica statica si dinamica a membrului inferior, ca si prin slaba sa acoperire cu tesuturi moi, el este deosebit de predispus si vulnerabil atat la traumatismele directe, cit si la cele indirecte. Genunchiul se poate resimti si in cazul unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor afectiuni sau traumatisme.
Leziunile de menisc sunt printre cele mai frecvente leziuni la genunchi. Sportivii, in special cei care practica un sport de contact, sunt predispusi la a face rupturi de menisc. Cu toate acestea, oricine, la orice varsta poate suferi o leziune  de menisc.

Anatomie
Articulatiile in general, sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Genunchiul, cea mai mare articulatie a corpului omenesc, este alcatuit din:
- suprafete articulare, acoperite de cartilaj: capatul distal al femurului (epifiza); capatul proximal al tibiei si suprafata posterioara a rotulei.
- mijloace de unire: capsula si ligamentele (colaterale medial si lateral, incrucisate anterior si posterior, patelar, etc)
- meniscurile intern si extern, se situeaza intre suprafetele articulare fiind doua formatiuni fibrocartilaginoase. Rolul lor este de a amortiza socurile si de stabilizare a genunchiului.

Leziunile meniscale (rupturile de menisc) – pot fi posttraumatice sau degenerative.
Cele doua meniscuri (meniscul intern si meniscul extern) pot fi lezate usor printr-o miscare de rotatie a genunchiului in timpul unui efort sustinut. Ruptura partiala sau totala a meniscului apare la o miscare brusca de torsiune sau de rotatie a coapsei, in timp ce piciorul sta pe loc (de exemplu, la intoarcerea brusca pentru a lovi mingea de tenis). Gravitatea unei rupturi depinde de localizare si extensie.

Descriere
Leziunile de menisc sunt diferite. Leziunile cele mai frecvente ale meniscului, sunt: longitudinală, oblica sau in „cioc de papagal” si radiara.
Leziunile de menisc legate de sport apar adesea impreuna cu alte leziuni ale genunchiului,cum ar fi: leziunile de ligament incrucisat anterior, ligament colateral medial si lateral,leziuni de cartilaj.

Cauza
Leziunile de menisc apar de multe ori in timpul practicarii sportului. Jucatorii se pot lasa pe genunchi si rasuci ,existand astfel riscul sa apara leziunea de menisc. Contactul direct, cum ar fi un atac, poate fi deasemenea cauza aparitiei unor leziuni de menisc.
Persoanele mai in varsta sunt mai predispuse de a face o leziune de menisc degenerativa. Cartilajul se slabeste si se subtiaza in timp. Cu trecerea anilor, tesutul se uzeaza si este mai predispus la leziuni. Doar o rasucire usoara la ridicarea de pe scaun poate fi suficienta pentru a provoca o leziune, in cazul in care meniscul este degenerat odata cu inaintarea in varsta.

Simptome
Pacientul poate percepe un zgomot, sa un „click”, atunci cand apare leziunea de  menisc. Cei mai multi oameni isi pot desfasura in continuare activitateade zi cuzi, in ciuda leziunii de menisc. Multi atleti continua sa joace cu o leziune. Peste 2 sau 3 zile, genunchiul va deveni treptat mai rigid,mai umflat si mai dureros.
Cele mai frecvente simptome ale rupturii de menisc sunt :
• durerea
• rigiditatea si umflarea genunchiului
• blocarea genunchiului
• senzatie de instabilitate a genunchiului
• neputinta genunchilor de a face o miscare completade flexie/extensie.

Fara tratament, o bucata de menisc se poate desprinde si se poate deplasa in articulatie. Acest lucru poate duce la aparitia genunchiului blocat ( pacientul neputand face flexie/extensie completa de genunchi.

Examinarea la medic
Dupa ce se discuta simptomele si se verifica istoricul medical, medicul va examina genunchiul.
Unul dintre principalele teste pentru leziunile de menisc este testul McMurray. Medicul va flexa genunchiul, apoi va face extensie cu rotatie interna/externa. Acest lucru pune tensiune pe o ruptura de menisc provocand durere.

Testele imagistice
Deoarece alte afectiuni ale genunchi determina simptome similare, medicul poate solicita teste imagistice pentru a l ajuta la confirmarea diagnosticului.
Radiografii. Desi razele X nu arata leziunile de menisc, ele pot arata alte cauze ale durerilor de genunchi, cum ar fi gonartroza,fracturi ale epifizei tibiale/femurale,tumori.
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Acest test poate arata imagini mult mai concludente ale partilor moi din articulatia genunchiului.

Tratament
Ortopedul va trata leziunea in functie de dimensiunea si localizarea acesteia.
O treime din menisc este bogat vascularizata( denumita si zona rosie a meniscului). O leziune in aceasta zona , se poate vindeca de la sine, sau poate fi de multe ori reparata prin suturi chirurgicale artroscopice.
Pe de alta parte, doua treimi ale meniscului nu sunt alimentate cu sange(denumita si zona alba). Fara elementele nutritive din sange, leziunile din aceasta zona, nu se pot vindeca singure sau prin sutura chirurgicala. Aceste leziuni complexe sunt de multe ori in partea subtire a  cartilajului uzat. Pentru ca meniscul din aceasta zona nu se poate reface, de obicei,este nevoie de eliminarea leziunii. .
Tratamentul se adapteaza fiecarui pacient  in functie de tipul de leziune, varsta, nivelul de activitate etc.

Tratamentul nechirurgical
Daca leziunea  este mica si este pozitionata pe marginea externa a meniscului, acesta nu necesita interventie  chirurgicala. Atata timp cat simptomele nu persista si genunchiul este stabil, tratamentul nechirurgical este cea mai buna alternativa.

Protocolul RICE este eficient pentru cele mai multe leziuni legate de sport. RICE reprezinta initialele pentru: Rest, Ice, Compression, and Elevation.

• odihna( Rest). Se va lua o pauza de la activitatea care a cauzat prejudiciu . Medicul va poate recomanda sa utilizati carje pentru a evita punerea greutatii pe picior.
• gheata( Ice). Folositi comprese reci pentru 20 de minute, de mai multe ori pe zi. Nu se aplica gheata direct pe piele.
• compresii( Compression). Pentru a preveni umflarea excesiva a genunchiului, purtati un bandaj ce produce usoara compresie elastica.
• Ridicarea piciorului(Elevation/). Pentru a reduce umflarea genunchiului, va intindeti pe pat si ridicati piciorul mai sus de nivelul inimii.
Medicamente antiinflamatorii. Medicamentele cum ar fi aspirina si ibuprofenul reduc durerea si umflarea.


Tratamentul chirurgical
Daca simptomele persista in ciuda tratamentului nechirurgical, medicul va poate sugera rezolvarea problemei prin chirurgie artroscopica.
Artroscopia genunchiului este una dintre procedurile chirurgicale cele mai frecvent efectuate. O camera video  in miniatura este introdusa in articulatia genunchiului printr-o incizie mica. Acesta ofera o imagine clara a interiorului genunchiului si a leziunilor existente. Ortopedul introduce instrumente chirurgicale de mici dimensiuni prin alte mici incizii pentru a trata leziunile depistate.

Dupa operatie, medicul va poate pune genunchiul in repaus intr o orteza.
Odata ce vindecarea este completa, medicul poate va poate recomanda exercitii de recuperare. Pentru a restabili mobilitatea genunchiului si pentru a creste forta musculara, se pot recomanda exercitii fizice regulate.
Pentru cea mai mare parte dintre pacienti, recuperarea se poate efectua la domiciliul.
Leziunile de menisc sunt leziuni extrem de frecvente. Cu un diagnostic corect, tratament si recuperare optima, de cele mai multe ori pacientii revin la activitatiilor lor de zi cu zi,in cateva saptamani.

Vezi tot
Tenosinovita DeQuervain
Tenosinovita DeQuervain

Tenosinovita De Quervain este o afectiune dureroasa, care implica tendoanele degetului mare la incheietura mainii. 

Desi cauza exacta a tenosinovitei De Quervain nu este cunoscuta, orice miscari repetitive ale mainii- cum ar fi munca in gradina, jocul de golf , tenisul sau ridicarea unui bebelus in brate-pot accentua afectiunea.
 
SIMPTOMELE TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Simptomele tenosinovitelor De Quervain includ:
• Durere la baza degetului mare;
• Umflarea degetului mare, la baza lui;
• Dificultate in miscarea degetului mare si a incheieturii mainii atunci cand faceti miscari ce implica apucarea sau ridicarea obiectelor;
• O senzatie de sacadare la miscarea degetului mare;
Daca afectiunea nu este tratata la timp, durerea poate iradia de la deget pana in antebrat. Strangerea obiectelor, apucarea lor si miscari ale degetului accentueaza durerea.
 
CAUZELE TENOSINOVITEI  DE QUERVAIN
Tenosinovita De Quervain este frecvent asociata cu suprasolicitarea cronica a incheieturii mainii.
Tendoanele sunt structuri asemanatoare  unei franghii, care ataseaza muschiul la os. Repetarea unei anumite miscari zilnic, poate duce la iritatia tecii din jurul celor doua tendoane, determinand ingrosarea acestuia si limitarea miscarilor.

Alte cauze ale tenosinovitei De Quervain :
- Leziuni  la nivelul incheieturii mainii si a tendonului; tesutul cicatriceal format poate restrictiona miscarea tendoanelor;
- Artrita inflamatorie, cum ar fi artrita reumatoida.

FACTORI DE RISC IN TENOSINOVITA DE QUERVAIN
Factorii de risc pentru tenosinovita De Quervain includ:
- Varsta - pacientii cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani au risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune;
- Sexul- afectiunea apare mai frecvent la femei;
- Sarcina - Afectiunea poate fi asociata sarcinii prin ingrijirea unui  bebelus- ridicarea copilului implica utilizarea repetata a degetului mare;
- Locul de munca/ hobby-uri- care implica miscari repetitive ale incheieturii mainii. Acestea pot contribuii la aparitia tenosinovitei De Quervain.
 
COMPLICATIILE TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Netratata, tenosinovita De Quervain poate face dificila utilizarea normal a mainii si a incheieturii mainii limitand gradul de miscare al degetelor.
 
DIAGNOSTICUL TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Pentru un diagnostic corect medicul va trebui sa examineze mana afectata punand presiune pe degetul mare, la nivelul incheieturii maini, pentru a provoca aparitia durerii.
Se va efectua un test Finkelstein, care presupune strangerea pumnului cu degetul mare in interior, apoi este nevoie sa indoiti mana spre degetului mic. Daca aceasta manevra provoaca durere la nivelul incheieturii mainii, la degetul mare, probabil ca aveti o tenosinovita De Quervain.
Testele imagistice, cum ar fi radiografia, in general, nu sunt necesare pentru diagnosticare tenosinovitei De Quervain.
 
TRATAMENTUL TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Tratamentul tenosinovitei De Quervain are ca scop reducerea inflamatiei, mentinerea mobilitatii degetului mare si prevenirea recurentei.
Inceput precoce, tratamentul imbunatateste si amelioreaza simptomele intr-un interval de 4 pana la 6 saptamani. Daca tenosinovita apare la inceputul unei sarcini, simptomele pot disparea fie la sfarsitul sarcinii, fie la sfarsitul alaptarii copilului.
Tratamentul medicamentos
Pentru a scadea durerea si inflamatia, medicul recomanda si medicamente antiinflamatoare.
Daca tratamentul medicamentos nu a dat rezultate atunci se pot folosi si infiltratii cu cortizon in teaca tendonului, pentru a reduce inflamatia. Daca tratamentul este inceput in primele 6 luni de la aparitia simptomelor, majoritatea pacientilor se recupereaza complet dupa administrarea injectiilor cu cortizon, adesea dupa o singura administrare a acestora.
Terapii in tratamentul tenosinovitei De Quervain
Tratamentul initial al tenosinovitei De Quervain poate include:
- Imobilizarea degetului mare si incheieturii mainii, mentinandu-le in repaus cu ajutorul unei orteze;
- Evitarea apucarii obiectelor in timpul miscarii mainii in lateral;
- Aplicatii locale cu gheata pe zona afectata;
- Kinetoterapie- kinetoterapeutul va poate invata exercitii pentru incheietura mainii, palma si brat, pentru intarirea musculaturii, exercitii ce vor reduce durerea si vor creste mobilitatea tendoanelor.
 
INTERVENTIA CHIRURGICALA IN TENOSINOVITA DE QUERVAIN
In cazul in care afectiunea este  avansata si nu raspunde la tratamentul conservator, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala. Aceasta procedura presupune inspectia tecii ce inconjoara tendonul sau tendoanele implicate , apoi incizarea tecii pentru a eliberea presiunea exercitata de aceasta pe tendon, astfel incat tendoanele pacientului sa se miste usor.
Dupa interventie, medicul va va indruma catre un program de recuperare pentru a va recapata cat mai repede forta si mobilitatea.

Vezi tot
Leziunile coafei rotatorii
Leziunile coafei rotatorii

Coafa rotatorie reprezinta un grup muschi si tendoane, care inconjoara articulatia umarului si mentin capul humeral in articulatie. Lezarea coafei rotatorii, poate cauza o durere surda in umar, mai ales in timpul somnului, cand dormim pe partea afectata.

Leziunile coafei rotatorii apar mai frecvent la persoanele care realizeaza miscari foarte ample in timpul serviciului , cum ar fi : pictori, tamplari, jucatori de baseball sau tenis.
Riscurile de lezare a coafei rotatorii creste o data cu varsta.
Multi oameni se recupereaza dupa leziunile coafei rotatorii prin exercitii de gimnastica medicala care cresc flexibilitatea si tonusul la nivelul articulatiei scapulohumerale.
Leziunile mari de coafa rotatorie pot necesita sutura chirugicala, transfer tendinos sau proteza de umar.

CARE SUNT SIMPTOMELE LEZIUNII COAFEI ROTATORII?
Durerea este descrisa ca o durere profunda in umar- afecteaza somnul, mai ales cand dormim pe umarul afectat; poate deasemenea afecta miscarea de a duce mana la ceafa sau ducerea mainii la spate. Se poate insoti si de o scadere a fortei la nivelul bratului.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI LEZIUNILOR DE COAFA ROTATORIE?
Leziunile coafei rotatorii pot aparea prin traumatism sau pot fi leziuni degenerative progresive.
Miscari repetitive ample sau ridicarea obiectelor grele deasupra capului, pot afecta tendoanele coafei rotatorii;
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
Varsta- cu cat inaintam in varsta riscul de aparitiei creste, cu o frecventa mai mare la persoanele de peste 40 de ani;
Activitatile sportive- atletii care folosesc regulat umarul, cu miscari ample- jucatorii de baseball, tenis, handbal- au un mare risc de afectare a coafei rotatorii;
Activitati ocupationale- pictori, tamplari, care fac miscari repetitive cu bratul deasupra capului;
Istoricul familial- ereditar- riscul creste daca unul din membrii familiei a dezvoltat aceasta afectiune.
 
Fara tratament, leziunile coafei rotatorii, pot duce la pierderea completa a miscarii la nivelul umarului si scaderea fortei la nivelul bratului.
Uneori, punerea in repaus a umarului, prin imobilizarea acestuia, poate cauza aparitia unui tesut fibros cicatricial, care reduce si mai mult mobilitatea articulatie, ducand la aparitia afectiunii numite frozen shoulder( umar blocat).
 
IN CE CONSTA PREVENTIA?
Daca esti o persoana cu risc de aparitie a leziunii de coafa rotatorie datorita activitatilor si hobbyurilor solicitante sau daca ai avut in trecut o astfel de leziune,  exercitiile de stretching la nivelul coafei rotatorii pot ameliora simptomatologia.
Exercitiile de stretching trebuie sa se adreseze atat musculaturii anterioare cat si celei posterioare ale umarului.
 
CUM SE POATE PUNE DIAGNOSTICUL?
In timpul examinarii umarului, exista mai multe teste clinic care indica afectarea unuia sau mai multor tendoane ale coafei rotatorii. Examinarea fizica poate fi asociata cu investigatii imagistice cum ar fi:
 Radiografia- prin Rx putem vizualiza existenta unor depuneri de calciu sau artoze ale articulatiei acromioclaviculare si scapulohumerale.
Ecografia- putem vizualiza leziuni ale muschilor si tendoanelor, de asemenea putem vizualiza aceste structuri dinamic in timpul unor miscari si putem face o comparatie cu tendoanele si musculatura de la umarul sanatos.
RMN-  putem obtine aceleasi imagini ca la ecografie, dar mult mai detaliate.
 
TRATAMENTUL CONSERVATOR
Cum ar fi: repaus, gheata si recuperarea medicala, uneori sunt necesare pentru a recupera leziunea minima de coafa rotatorie, dar in afectarile severe poate fi necesara interventia chirurgicala.
Injectiile- daca tratamentul conservator nu poate reduce durerea, atunci poate fi necesara o infiltratie cu cortizon, in special daca durerea scade calitatea somnului sau incomodeaza in activitatile zilnice. Acestea, facute in cantitate redusa, pot ajuta temporar, dar in timp pot duce la afectarea tendoanelor.
Recuperarea medicala este de multe ori tratamentul de prima intentie, exercitiile de stretching pot creste fexibilitatea si tonusul la nivelul umarului. De asemenea recuperarea medicala este o parte importanta in procesul de recuperare dupa o interventie chirurgicala la nivelul coafei rotatorii.
 
INTERVENTIILE CHIRURGICALE
Exista mai multe tipuri, cum ar fi:
sutura artroscopica - care se face cu ajutorul camerei video, prin incizii minime;
reparatia prin incizie clasica - in unele situatii este necesara sutura coafei rotatorii prin incizie clasica, cand chirurgul realizeaza o incizie larga pt a reatasa tendonul afectat, la os. Comparativ cu interventia artroscopica, interventia cu incizie clasica realizeaza refacerea tendonului in aceeasi perioada de timp, dar recuperarea este mult mai rapida in cazul interventiei artroscopice.
transferuri tendinoase - daca tendonul lezat este mult prea afectat pt a fi reatasat la capul humeral, chirurgul poate decide sa foloseasca un tendon alaturat pt a-l inlocui.
protezele de umar - sunt necesare in cazul unor leziuni masive de coafa rotatorie si vor imbunatati stabilitatea articulara. Acestea se realizeaza prin inlocuirea capului humeral si glenei  cu implanturi adecvate.
 

Vezi tot
Ruptura tendonului biceps distal
Ruptura tendonului biceps distal

Muschiul biceps este localizat in partea anterioara a bratului. Este atasat la umar si cot prin tendoane care sunt cordoane puternice de tesut fibros care ataseaza muschii la oase.

Rupturile tendonului biceps la nivelul cotului nu sunt foarte frecvente. Cel mai adesea sunt cauzate de un traumatism brusc si dau o disfunctionalitate mai mare a bratului decat ruptura  tendonului lung al bicepsului.
 Alti muschi ai bratului pot realiza flexia cotului destul de bine in contextul rupturii tendonului biceps. Cu toate acestea, ei nu pot indeplinii toate functiile cotului, in special miscarea de rotatie a antebratului  (supinatia).
Pentru ca forta bratului sa revina aproape de normal, este recomandata interventia chirurgicala de reatasare a tendonul la radius. Cu toate astea, tratamentul conservator este o optiune rezonabila pentru pacientii care nu fac miscari solicitante cu mainile. 
 
ANATOMIA
Muschiul biceps are doua tendoane la nivelul umarului si un tendon care se ataseaza la cot. Tendonul care se ataseaza pe radius se numeste tendonul bicep distal. Acesta se leaga de o parte a radiusului numita tuberozitate radiala.
Muschiul biceps ajuta la flexia si rotatia antebratului.
 
DESCRIERE
Rupturile tendonului biceps pot sa fie partiale sau complete.
Rupturile partiale. Aceste rupturi afecteaza tendonul dar nu-l intrerup complet .
Rupturile complete. In ruptura completa, tendonul se detaseaza de pe radius.
In majoritatea cazurilor, rupturile tendonului biceps distal sunt complete. Asta inseamna ca intregul muschi este detasat de os si ascensionat spre umar.
Alti muschi ai bratului pot suplini tendonul afectat rezultand o miscare completa si o functionalitate rezonabila. Fara reatasarea chirurgicala , bratul afectat va avea o scadere a fortei cu 30% - 40%, in principal la miscarea de supinatie.
Ruptura tendonului biceps distal este putin frecventa. Apare numai la 3 - 5 persoane la 100.000 pe an, rareori la femei.
 
CARE SUNT CAUZELE RUPTURII DE TENDON BICEPS DISTAL?
Cauza principala a rupturii tendonului biceps distal este printr-un traumatism brusc. 
 
CARE SUNT LEZIUNILE?
Leziunile la nivelul tendonului biceps distal apar de obicei atunci cand cotul este in extensie si realizam miscarea de flexie  contra rezistentei. 
Un exemplu este ridicarea unei cutii grele. Poate ca o ridicati fara sa va dati seama cat cantareste. Va incordati muschii si tendoanele bicepsului incercand sa tineti bratele indoite, dar greutatea fiind prea mare,  va forteaza sa intindeti bratele. In timp ce faceti acest efort, stresul asupra bicepsului creste si tendonul se poate detasa de la insertia pe radius.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
Barbatii cu varsta peste 30 de ani au probabilitate mai mare de a-si rupe tendonul biceps distal.
Alti factori de risc pentru ruperea tendonului biceps distal :
-Fumatul. Utilizarea de nicotina poate afecta rezistenta si calitatea tendonului;
-Medicatie cu corticosteroizi. Utilizarea indelungata a corticosteroizilor poate afecta rezistenta tendoanelor.

CARE SUNT SIMPTOMELE?
Se poate auzi o “pocnitura” la nivelul cotului atunci cand tendonul se rupe. La inceput durerea este severa, dar se poate ameliora dupa o saptamana sau doua. Alte simptome includ:
• Edem pe fata anterioara a cotului;
• Invinetirea vizibila a cotului si antebratului;
• Slabiciune la flexia cotului;
• Slabiciune la miscarea de supinatie (rotire);
• O umflatura in partea de sus a bratului creeata de scurtarea muschiului biceps;
• O depresiune in partea din fata a cotului, creeata de absenta tendonului.
 
EXAMINAREA DE CATRE MEDIC
Examinarea fizica
In timpul examenului fizic, medicul va palpa fata anterioara a cotului cautand o depresiune acolo unde tendonul s-a rupt. Apoi va testa miscarea de supinatie la nivelul antebratului afectat comparativ cu cel sanatos.
 
TESTE DE IMAGISTICA
Pe langa examinarea fizica, medicul poate recomanda teste imagistice pentru a confirma diagnosticul.
Radiografia. Desi radiografia nu poate evidentia partile moi, ea poate fi utila in excluderea altor probleme care pot provoca dureri la nivelul cotului.
Ecografia. Aceasta tehnica de imagistica poate arata capatul liber al tendonului biceps care s-a retractat la nivelul bratului. 
RMN. Aceste scanari redau imagini mai bune ale partilor moi. 
 
CARE ESTE TRATAMENTUL?
Pentru a recastiga forta si functia completa a bratului, este necesara interventia chirurgicala de reatasare a tendonului la radius.
Tratamentul ne-chirurgical poate fi luat in considerare la pacientii varstnici si mai putin activi, sau daca afectiunea este la bratul nedominant si puteti tolera scaderea functionalitatii antebratului.
Tratamentul ne-chirurgical poate fi de asemenea o optiune pentru persoanele care au probleme medicale care pot creste riscul complicatiilor in timpul interventiei chirurgicale.
 
TRATAMENTUL CONSERVATOR
Optiunile tratamentului conservator se focuseaza pe ameliorarea durerii si mentinerea functionalitatii membrului superior. Recomandarile pivind tratamentul pot include:
• Odihna. Evitati activitatile ce presupun ridicarea obiectelor grele .Medicul va poate recomanda sa folositi o esarfa de sustinere.
• Antiinflamatoarele nesteroidiene. Medicamente precum ibuprofenul si naproxenul reduc durerea si edemul.
• Kinetoterapie. Dupa diminuearea durerii, medicul va poate recomanda exercitii de recuperare pentru a creste tonusul muscular si de a restabili functionalitatea cat mai aproape de normal .
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Interventia chirurgicala de reparare a tendonului ar trebui facauta in primele 2-3 saptamani dupa accidentare. Dupa aceasta perioada tendonul si muschiul biceps incep sa se  cicatrizeze si sa se retracte si nu va mai fi posibila reatasarea tendonului la radius.
Procedura  
Exista mai multe tipuri de proceduri de ratasare a tendonului biceps distal pe tuberozitatea radiala. Unii medici prefera sa faca o singura incizie pe fata anterioara a cotului, in timp ce altii fac mici incizii pe fata anterioara si posterioara a cotului.
Una din optiunile chirurgicale indicate este aceea de a atasa tendonul  cu suturi facute prin orificiile forate in radius. O alta metoda este atasarea tendonului la os folosind mici implanturi de metal ( numite ancore de sutura).

COMPLICATII
 Complicatiile chirurgicale sunt, in general, rare si temporare.
• Poate sa apara senzatie de amorteala si/ sau slabiciune in antebrat, care de obicei dispare in timp;
• Calcificari la nivelul cotului care limiteaza miscarile in special cea de supinatie;
• Desi mai putin frecvent, tendonul se poate rupe din nou dupa vindecarea completa.
 
 RECUPERAREA
Imediat dupa operatie, bratul trebuie  imobilizat in esarfa.
Dupa imobilizarea de aproximativ 4 saptamani, este necesara recuperarea medicala prin miscari pasive pana la recuperarea mobilitatii si ulterior miscari active.
Exercitiile de rezistenta cum ar fi contractia usoara a bicepsului sau utilizarea benzilor elastice, pot fi adaugate treptat in planul de recuperare.
Deoarece dureaza mai mult de 3 luni pana la vindecarea completa a tendonului biceps distal, este important sa protejati bratul si sa nu-l suprasolicitati.

Vezi tot
Ruptura tendonului biceps proximal
Ruptura tendonului biceps proximal

Tendoanele ataseaza muschii la os. Tendonul biceps ataseaza muschiul biceps la umar si cot.  In cazul ruperii tendonului biceps proximal( care se ataseaza la umar), pierdeti o parte din forta in brat si  apare durere la miscarea de rotire a maini din pozitia cu palma in jos, in cea cu palma in sus (supinatie).

Multe persoane pot functiona in conditii bune cu o ruptura a tendonului biceps si necesita doar tratamente conservatoare pentru ameliorarea simptomelor. Daca simptomele nu pot fi ameliorate prin tratament conservator, sau daca pacientul necesita recuperarea completa a rezistentei, poate fi necesara interventia chirurgicala pentru repararea tendonului rupt.
 
ANATOMIE
Umarul  este format din 3 oase: humerus, scapula si clavicula.
Capul humeral intra in spatiul rotund(concav) al scapulei. Acest spatiu se numeste cavitatea glenoida( fosa glenoida).  Mai multi muschi si tendoane mentin capul humeral in centrul fosei glenoide. Aceste tesuturi formeaza coafa rotatorie. Acestea acopera capul humeral si il ataseaza la scapula.
Partea proximala a muschiului biceps se ataseaza la umar prin doua tendoane. Capul lung al tendonului biceps se ataseaza la fosa glenoida. Capul scurt al tendonului biceps se ataseaza la protuberanta  scapulei, numica proces coracoid.
 
DESCRIERE 
Rupturile tendonului biceps pot fi partiale sau complete.
Rupturile partiale - sunt rupturile care nu afecteaza foarte sever tendonul.
Rupturile complete - ruptura completa va rupe tendonul in doua bucati.
 In majoritatea cazurilor, rupturile de tendon apar in ruma unei  fracturi. Pe masura ce leziunile progreseaza, tendonul se poate rupe complet, uneori la ridicarea unui obiect greu.
De obicei, cel mai frecvent afectat este capul lung al tendonului biceps. Acest lucru se datoreaza faptului ca acesta este mai vulnerabil pe masura ce se deplaseaza prin articulatia umarului pana la punctul de atasare  la fosa glenoida. Din fericire, bicepsul are doua zone de insertie la umar. Capul scurt al bisepsului se rupe foarte rar. Datorita celei de-a doua zone de insertie, multe persoane isi pot folosi inca bicepsul chiar si dupa o ruptura a capului lung.
Cand se rupe tendonul bicepsului, pt fi afectate si alte parti ale umarului, cum ar fi tendoanele coafei rotatorii.
 
CAUZE
Sunt 2 cauze importante ale rupturii de tendon biceps: accidentare sau suprasolicitare.
 
1.ACCIDENTAREA
Va puteti rupe tendonul biceps in cazul in care cadeti pe mana intinsa sau ridicati ceva foarte greu.
 
2.SUPRASOLICITARE
O mare parte din rupturile tendonului biceps apar ca rezultat al suprasolicitarii prin degenerarea progresiva a tendonului. Acest lucru apare o data cu inaintarea in varsta. Prin suprasolicitare se poate inrautati afectiunea- prin repetarea acelorasi miscari ale umarului din nou si din nou.
 
FACTORI DE RISC
Riscul rupturilor de tendon poate creste o data cu:
a) Varsta- persoanele in varsta au o uzura mai mare a tendoanelor decat persoanele tinere;
b) Activitati cu ridicari de greutati- haltere, innot, tenis;
c) Fumatul- utilizarea de nicotina poate afecta tendoanele;
d) Corticosteroizi- utilizarea lor este legata de slabirea muschilor si a tendoanelor.

SIMPTOME
-Durei aparute brusc in brat;
-Uneori se poate auzi un pocnet;
-Crampe ale muschiului biceps, la suprasolicitare;
-Inflamatie de la umar spre cot;
-Slabiciune in umar si cot;
-Dificultate la rotirea palmei si intoarcerea bratului;
-Deoarece un tendon rupt nu mai poate mentine muschiul biceps, este posibil sa apara o umflatura in brat, deasupra cotului (“Popeye Muscle”), in apropierea umarului.
 
EXAMINAREA  MEDICALA
Istoricul medical si examinarea fizica 
Dupa discutarea simptomelor si a istoricului medical, medical va examina umarul. Diagosticul este adesea evident pentru ruptura completa, datorita deformarii bratului ( muschiul lui Popeye).
Rupturile partiale sunt mai putin evidente. Pentru a diagnostica o ruptura partiala, medicul va poate cere sa indoiti bratul si sa incordati muschiul biceps. Durerea aparuta cand folositi acest muschi, poate insemna ca aveti o ruptura partiala.
De asemenea, pentru un plan de tratament corect, este foarte important ca medicul sa identifice orice alte probleme de la nivelul  umarului. Bicepsul se poate rupe si langa cot, desi acest lucru este mai putin frecvent. O ruptura a tendoului biceps in apropierea cotului va cauza un “gol” in partea anterioara a cotului. Medicul va verifica daca exista afectare pe aceasta zona.
In plus, leziunile coafei rotatorii, sindromul de impingement si tendinitele sunt cateva situatii care pot insoti o ruptura a tendonului biceps. Medicul poate cere teste suplimentare pentru a identifica si alte probleme la umar.
Teste de imagistica recomandate
Radiografia. Desi radiografia nu analizeaza tesuturile moi, ea poate fi utilizata in excluderea altor afectiuni care pot provoca dureri la umar si cot.
RMN. Aceste scanari redau o imagine mai buna a tesuturilor moi. RMN-ul poate  depista atat rupturile partiale si cele complete.
 
TRATAMENTUL
Tratamentul conservator
In multe cazuri, durerea datorata ruperii capului lung  al tendonului biceps se rezolva in timp. Slabiciunea usoara a bratelor sau deformarea bratelor nu ii deranjeaza pe unii pacienti, cum ar fi persoanele mai in varsta si persoanele mai putin active.
 
In plus, daca nu este afectata o structura critica, cum ar fi coafa rotatorie, tratamentul coservator este o optiune rezonabila. Acesta poate include:
 
Gheata.  Aplicati pachete reci pentru 20 de minute, de cateva ori pe zi pentru a scadea inflamatia. Nu aplicati gheata direct pe piele.
 
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.  Medicamente precum ibuprofenul, aspirina sau naproxenul reduc durerea si inflamatia.
 
Repaus.  Evitati ridicarea  greutatilor pentru a usura durerea si a limita inflamarea. Medicul dumneavoastra vă poate recomanda sa utilizati o esarfa/ orteza pentru o perioada scurta de timp.

Gimnastica medicala.  Exercitiile de mobilitate si intarire a musculaturii  va vor ajuta sa restabiliti aria de miscare si va vor intari umarul.
 
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical pentru ruptura capului lung al tendonului biceps este rareori necesar. Cu toate astea, pacientii care dezvolta crampe musculare sau durere, sau care necesita recuperarea completa a fortei, cum ar fi sportivii sau muncitorii manuali, pot necesita interventii chirurgicale. Chirurgia poate fi, de asemenea, optiunea potrivita pentru cei cu rupturi partiale, ale caror simptome nu sunt ameliorate prin tratament conservator.

Vezi tot
Trapeziectomii
Trapeziectomii

Artroza articulatiei bazei policelui este foarte comuna si apare intre metacarpianul I si osul trapez, care este cel mai mic os de la nivelul pumnului. Aceasta articulatie se numeste prima articulatie carpometacarpiana.

Datorita faptului ca aceasta articulatie are un grad de miscare mare, se poate degrada in timp, degradare care poate cauza initial dureri doar la miscarile policelui, putand merge pana la reducerea miscarii si deformarea articulatiei in artroza severa.

CARE SUNT SIMPTOMELE ?
Initial simptomele pot sa apara sub forma de durere la folosirea policelui in activitati cum ar fi : ridicatul unor obiecte, decojirea legumelor, desfacerea conservelor. Pe masura ce artroza avanseaza, scade miscarea in articulatie, aparand dureri crescute in intensitate.
 
CUM TRATAM  ARTROZA ARTICULATIEI CARPOMETACARPIENE?
Tratamentul este diferit in functie de simptome si de modificarile artrozice evidentiate pe radiografie.
Variante de tratament:
- modificarea activitatilor cu scaderea folosirii policelui;
- recuperare medicala;
- antiinflamatorii;
- orteze;
- injectii cu cortizon;
- chirurgie.
Exista 2 variante chirugicale:
1.Trapeziectomia- este cea mai comuna forma chirurgicala si implica indepartarea completa a osului trapez. Uneori se poate umple spatiul ramas prin indepartarea osului, folosind o bucata de tendon de la nivelul pumnului. Alteori se poate umple spatiul cu o proteza metalica, de plastic sau silicon.
2.Artrodeza – este mai putin folosita datorita scaderii functionalitatii mainii.
Complicatii ale interventiei chirurgicale:
- leziuni nervoase- au o probabilitate mai mica, si dau parestezii de-a lungul policelui, parestezii care se remit in timp;
- cicatrici retractile- care inconjoara tendoanele si articulatia si reduc mobilitatea;
- infectiile- care pot fi tratate cu antibiotic;
- sindrom complex regional de durere- afecteaza aproximativ 5% din pacienti dupa chirurgia mainii, si consta in durere si redoare la nivelul acesteia.
 
CUM DECURGE RECUPERAREA?
Pacientul poate sa mentina mana in pozitie ridicata cel putin 48 de ore pentru a preveni umflarea excesiva a acesteia.
In timpul mersului, mana nu trebuie lasata pe langa corp, ci trebuie mentinuta ridicata.
Timpul de recuperare este variabil. In primele 2 saptamani dupa operatie mana trebuie tinuta intr-o orteza, firele de sutura trebuie indepartate la 2 saptamani, iar orteza se indeparteaza la 4- 6 sapatamani, dupa care se incepe recuperarea medicala, gimnastica avand un rol important in restabilirea functionalitatii normale a mainii.

Vezi tot
Trigger finger - deget in resort
Trigger finger - deget in resort

Ce este Trigger Finger  (deget in resort)?

Trigger Finger  (deget in resort) este o afectiune a unuia dintre degetele mainii care ramane blocat in pozitie flectata. Degetul poate fi indreptat dupa o miscarea sacadata asemanatoare unui arc.
Trigger Finger mai este cunoscut si ca o tenosinovita stenozanta a tendoanelor flexoare a degetelor mainii. Persoanele care muncesc sau au hobbyuri care presupun miscari repetitive ale degetelor, dezvolta mai frecvent acest tip de afectiune. De asemenea apare mai frecvent la persoanele cu diabet.

Care sunt simptomele Trigger Finger ? 
Semnele si simptomele pot progresa de la forme medii la forme severe :
- redoarea degetelor( mai ales dimineata);
- o senzatie de click – pocnitura- cand miscam degetul;
- un nodul in palma, la baza degetului afectat;
-degete fixate in flexie, care printr-o “pocnitura” trec in extensie;
- deget in pozitie de flexie, care nu poate fi indreptat.
 
Trigger Finger poate afecta oricare deget de la mana. De asemenea, mai multe degete pot fi afectate in acelasi timp la ambele maini Redoarea articulatiilor este mai pronuntata dimineata.
 
Cand trebuie sa ne adresam medicului?
• Cand articulatia degetelor este rosie si calda- acest lucru poate insemna un puseu artritic;
• Cand degete sunt intepenite in pozitie de flexie sau extensie;
 
Care sunt cauzele Trigger Finger ?
Tendoanele sunt cordoane fibroase, prin care muschiul se ataseaza la os.
Fiecare tendon este inconjurat de o teaca protectiva- teaca tendonului.
Trigger Finger, afecteaza tendonul, care se inflameaza si se ingroasa, lucru care duce la reducerea mobilitatii acestuia prin teaca tendonului. Iritarea de lunga durata a tecii tendonului, duce la ingrosarea acesteia, rigidizarea si aparitia de noduli la nivelul tendonului, lucru care duce la scaderea mobilitatii acestuia.
 
Care sunt factorii de risc ?
Miscarile repetitive;
- activitatile de munca sau hobbyuri care include miscari repetitive ale degetelor;
- alte afectiuni medicale cum ar fi diabetul sau artrita reumatoida;
- apare mai frecvent la femei;
- chirurgia sindromului de tunel carpian. Apare in primele 6 luni dupa decompresia tunelului carpian.
 
Cum se pune diagnosticul ?
Nu necesita teste elaborate.
Medicul poate pune diagnosticul prin anamneza si examinarea fizica, in timpul careia medicul inchide si deschide mana cercetand zona dureroasa sau o limitare de miscare.
De asemenea va examina palma, pt a vedea daca exista un nodul prezent.
 
Care este tratamentul ?
Depinde de severitatea si durata afectiunii.
Tratament medicamentos: medicamente antiinflamatorii, pot reduce durerea, dar nu pot rezolva inflamatia tecii tendonului.
Terapii noninvasive:
- repaus;
- evitarea activitatilor care presupun miscari repetitive;
- orteza – care mentine degetele in pozitie de extensie pentru 6 saptamani
- exercitii de stretching ce pot creste mobilitatea;
Injectii cu cortizon in teaca tendonului, reduc inflamatia si permit miscarea libera a tendonului.Uneori este necesara o singura injectie, dar alteori este nevoie de mai multe. Injectia cu cortizon nu este indicate la pacientii diabetici.
Eliberarea percutana, cu ajutorul unui ac introdus in tendonul afectat, prin miscarea cu varful acului, se pot rupe constrictiile care blocheaza miscarea tendonului. Aceste tratament se face sub control ecografic, pentru a evita lezarea nervilor din jurul tendonului.
Interventia chirurgicala,se face cu o mica incizie in apropierea bazei tendonului afectat prin care chirurgul poate taia constrictia, poate sectiona zona sclerotica care impiedica miscarea tendonului. Acest lucru se face in sala de interventie chirurgicala.

Vezi tot
Frozen Shoulder
Frozen Shoulder

Ce este frozen shoulder ( umarul blocat) ?
Reprezinta o afectiune a umarului, caracterizata prin durere si scaderea mobilitatii la nivelul articulatiei scapulohumerale cunoscuta si sub denumirea de capsulita adeziva. Semnele clinice apar progresiv si cresc in intensitate gradual, afectiunea putandu-se intinde pana la 3 ani.

Riscul de a dezvolta frozen shoulder creste la cei care au suferit interventii chirurgicale, care limiteaza miscarea bratului postoperator cum ar fi : AVC sau mastectomie.
De obicei nu recidiveaza pe acelasi umar dar uneori poate aparea pe celalalt umar.

Care sunt simptomele frozen shoulder (umarului inghetat)?
Frozen shoulder(umarul inghetat) este o afectiune care se dezvolta progresiv trecand prin 3 etape :
• Faza de inghetare : orice miscare la nivelul umarului cauzeaza durere iar miscarile incep sa devina limitate.
• Faza inghetata : durerea incepe sa scada in aceasta perioada dar umarul este intepenit iar miscarile se realizeaza cu dificultate.
• Faza de revenire : gradul de miscare la nivelul umarului incepe sa se imbunatateasca.
Unii pacienti pot avea mai frecvent dureri nocturne care scad calitatea somnului.
 
Care sunt cauzele frozen shoulder (umarului inghetat)?
Exista o serie de factori de risc asociati cu aceasta afectiune cum ar fi :
• Varsta si sexul : pacientii cu varsta peste 40 ani si in special femeile pot dezvolta mai frecvent aceasta afectiune;
• Imobilizarea umarului :Poate sa apara la pacientii care au avut umarul imobilizat o perioada de timp din cauza urmatoarelor afectiuni : leziune de coafa rotatorie, fracturi de humerus, AVC;
• Afectiuni sistemice : diabet, hipo si hipertiroidism, afectiuni cardiovasculare, tuberculoza, boala Parkinson.
 
Cum se poate pune diagnosticul de frozen shoulder (umar inghetat)?
La examenul clinic efectuat de medic se constata o reducere a mobilitatii atat active cat si pasive la nivelul umarului.
Uneori examinarea clinica poate fi insotita de explorari imagistice cum ar fi radiografia, ecografia sau RMN .
 
Cum se trateaza frozen shoulder(umarul inghetat)?
Majoritatea tratamentelor vizeaza o scadere a durerii precum si o mentinere a mobilitatii articulatiei umarului.
• Medicamente antiinflamatorii;
• Recuperare medicala : fizioterapie pentru reducere inflamatiei si kinetoterapie pentru cresterea gradului de miscare;
• Interventii invazive cum ar fi :
Infiltratiile cu corticosteroizi pot reduce semnificativ durerea si pot creste gradul de miscare la nivelul umarului, in special in faza de debut a umarului inghetat;
Infiltratiile sub presiune cu ser fiziologic, pot destinde capsula si duc la o crestere a gradului de miscare la nivelul umarului;
Manipularile sub anestezie pot duce la o crestere a gradului de miscare;
Interventiile chirurgicale artroscopice prin care se indeparteaza aderentele si tesuturile cicatriciale.
 

Vezi tot
Tendinita achileana
Tendinita achileana

Ce este tendonul achilean?
Tendonul achilean reprezinta cel mai puternic tendon al corpului uman ce face legatura intre musculatura posterioara a gambei si calcai, fiind astfel responsabil de ridicarea calcaiului de la sol in timpul mersului. Inflamatia acestui tendon poarta numele de tendinita achileana.

Cum se manifesta tendinita achileana?
Tendinita achileana se manifesta prin dureri ce apar la nivelul insertiei tendonului pe calcai sau la 2-3 cm mai sus, se accentueaza dimineata la primii pasi, ulterior scad usor in intensitate.

Clinic pot aparea :
- o zona mai umflata in partea posterioara a calcaiului,
- durere la insertia tendonului achilean pe calcai,
- roseata locala

Pot apare pinteni calcaneeni (ciocuri la calcaie) in tendinita achileana?
O inflamatie cronica a tendonului poate duce la hipertrofia calcaneului posterior –pinten calcanean posterior care, la randul lui reprezinta o sursa de inflamatie prin contact direct (frecare) cu partea posterioara a pantofului.

Cum putem afirma cu certitudine ca s-au format pinenii calcaneeni posteriori?
Diagnosticul este completat printr-o radiografie pentru a evidentia aparitia pintenului in zona posterioara a calcaiului.

Ce metode de tratament sunt folosite in cazul tendinitei achileene?
Tratamentul cuprinde :
medicatie antiinflamatorie,
gheata aplicata 20 de minute cu o pauza de 40 minute intre aplicatii,
gimnastica medicala,
talonete,
fizioterapie,
Terapia Shocwave - terapia cu unde de soc si-a dovedit eficenta crescuta mai ales in cazul tendinitelor achilene cronice dar si a pintenilor calcaneni posteriori.

Vezi tot