Loading...

Artroscopie genunchi

Artroscopia este o procedura chirurgicala ce permite doctorului sa vada articulatiile corpului cu ajutorul unei camere video miniaturale. Artroscopia ofera medicilor o vedere clara a interiorului genunchiului. Acest lucru ii ajuta la diagnosticarea si la tratarea problemelor genunchiului.

Progresele tehnice au dus la realizarea unor monitoare si camere de inalta rezolutie si performanta. Acestea si multe alte imbunatatiri au facut artroscopia un instrument foarte eficient pentru tratarea problemelor la genunchi. Potrivit Societatii Americane de Ortopedie in Medicina Sportiva, mai mult de 4 milioane de artroscopii la genunchi sunt realizate anual in intreaga lume.

 


Descriere
Artroscopia se face prin mici incizii . In timpul procedurii, chirurgul ortoped introduce artroscopul (o camera video miniaturala, de marimea unui creion) in interiorul genunchiului. Artroscopul trimite imaginea catre un monitor. Pe monitor, chirurgul poate vedea structura genunchiului in cel mai mic detaliu

Chirurgul poate folosi artroscopia sa vada,  sa repare sau sa elimine tesutul deteriorat. Pentru a face acest lucru, instrumente chirurgicale de mici dimensiuni sunt introduse in  genunchi prin alte incizii.

Pregatirea pentru operatie
Pacientul are nevoie de o examinare fizica completa inainte de interventia chirurgicala. Inainte de operatie, trebuie sa informeze ortopedul despre orice medicamente sau suplimente pe care le ia si deasemenea despre alte boli de care mai sufera. Acesta va va spune ce medicamente nu trebuiesc luate inainte de interventia chirurgicala.
Pentru a ajuta la o buna planificare a interventiei chirurgicale, chirurgul dvs. ortoped poate solicita efectuarea de teste pre-operatorii. Acestea pot include hemoleucograma sau un EKG (electrocardiograma).

Interventia chirurgicala
Toate interventiile artroscopice se fac in blocul operator.

Internarea in spital
Spitalul sau clinica de chirurgie ortopedica va contacta pacientul pentru mai multe detalii legate de programare. Probabil pacientul va fi rugat sa ajunga la spital sau clinica cu o ora sau doua inainte de inteventie. Deasemenea pacientul nu are voie sa manance sau bea lichide cu o noapte inainte de interventie.

Anestezia
Odata internat pentru interventia chirurgicala, primul cadru medical ce va discuta cu pacientul va fi anestezistul.
Artroscopia poate fi efectuata sub anestezie locala, regionala sau generala.
–   Anestezia locala se realizeaza numai la genunchi
–   Anestezia regionala inseamna amortirea de la talie in jos
–   Anestezia generala inseamna adormirea pacientului pentru o perioada de timp (o ora, doua ore )

Anestezistul va ajuta pacientul sa decida metoda cea mai eficienta.
Daca va opta pentru anestezia locala sau regionala, va avea posibilitatea sa urmareasca interventia pe un monitor.

Procedura
Ortopedul va face cateva incizii mici in genunchi.Va fi folosita o solutie sterila( ser fiziologic) pentru a destinde articulatia genunchiului. Acest lucru ajuta chirurgul  la o vedere clara si in detaliu a genunchiului.

Prima sarcina a chirurgului este de a diagnostica corect problema pacientului. Chirurgul va introduce artroscopul si se va folosi de imaginea proiectata pe ecran pentru ghidare. Daca este nevoie de tratament chirurgical, acesta va introduce instrumentele necesareprintr-o alta incizie mica: foarfeca,palpator, shaver.
Aceasta procedura dureaza, de obicei, intre 30 de minute si o ora.
Artroscopia la genunchi este cel mai des utilizata pentru:
–  Inlaturarea sau sutura rupturii de  menisc
–  Reconstructia ligamentului anterior incrucisat
–  Indepartarea bucatilor de cartilaj articular
–  Eliminarea de fragmente desprinse de os sau cartilaj
–  Indepartarea tesutului sinovial inflamat

Chirurgul poate inchide inciziile printr-o sutura sau poate aplica benzi sterile (bandaje mici).

Recuperarea
Recuperarea dupa artroscopia de genunchi este mult mai rapida decat recuperarea dupa interventii chirurgicale traditionale, deschise la genunchi. Totusi, este important ca pacientul sa urmeze cu atentie instructiunile ortopedului, dupa ce se intoarce acasa.

Umflarea genunchiului
Piciorul trebuie sa stea ridicat cat mai mult timp posibil in primele cateva zile de la operatie. Trebuie aplicata gheata pentru calmarea edemului si durerilor.

Ingrijirea plagii postoperatorii
De la spitalul sau clinica de ortopedie unde se va efectua artroscopia, pacientul va pleca cu un pansament ce acopera genunchiul. Incizia trebuie pastrata curata si uscata. Medicul va hotari cand pacientul va putea face dus sau baie si cand trebuie schimbat pansamentul.

La cateva zile de la interventie, medicul  va chema pacientul la un control pentru a vedea  rezultatele interventiei chirurgicale si pentru a incepe programul de tratament postoperator.

Mersul dupa operatie

Cei mai multi pacienti au nevoie de carje sau alte tipuri de asistenta dupa  artroscopie. Medicul c va hotari cand este sigur ca pacientul sa lase greutatea pe picior.

Condusul automobilului
Medicul va discuta cu pacientul atunci cand va putea conduce. Aceasta decizie se bazeaza pe o serie de factori, printre care:
–  Implicarea genunchiului
–  Tipul de masina automata sau manuala
–  Natura procedurii
–  Nivelul de durere
–  Medicatia
–  Cat de bine puteti controla genunchiul.

De obicei, pacientii sunt apti de a conduce dupa o saptamana, maxim trei saptamani de la interventia chirurgicala.

Medicamentatia
Medicul  va prescrie analgezice pentru a ajuta la ameliorarea disconfortului dupa interventie. Acesta poate recomanda, de asemenea, medicamente cum ar fi aspirina/anticuagulante orale pentru a reduce riscul de formare a cheagurilor de sange si diverse antibiotice.

Exercitii fizice pentru recuperarea genunchiului
Dupa operatie, ar trebui ca pacientul sa faca exercitii fizice pentru genunchi, cateva saptamani la rand. Acest lucru va duce la recuperarea functiei si intarirea muschilor de la nivelul picioarelor si a genunchiului.

Exercitiul terapeutic va juca un rol important in recuperarea genunchiului. Un program de fizioterapie / kinetoterapie va imbunatati rezultatul in mod vizibil

Complicatii si semne de avertizare
Ca la orice interventie chirurgicala, exista riscuri asociate cu artroscopia la genunchi. Acestea apar rar, sunt minore si tratabile.

Complicatiile
Potentialele probleme postoperatorii la artroscopia de genunchi sunt:
–   infectiile
–   tromboze venoase profunde si superficale
–   acumularea de sange in genunchi

Semne de avertizare
Pacientul trebuie sa sune chirurgul ortoped, daca apar oricare dintre următoarele probleme:
–  febra
–  frisoane
–  caldura persistenta sau roseata in jurul genunchiului
–  durere persistenta
–  umflarea semnificativa a genunchiului

Rezultate
Daca pacientul nu a avut o reconstructie de ligament incrucisat, ar trebui sa fie capabil de a se intoarce la activitatile fizice obisnuite, după 6 – 8 saptamani sau uneori, mult mai devreme. Activitatile cu impact mai mare ar trebui evitate pentru un timp mai indelungat.
Daca slujba pacientului presupune munca grea, s-ar putea ca intoarcerea la acesta sa se faca dupa o perioada mai lunga de timp.
Rezultatul final al operatiei va fi probabil determinată de gradul de deteriorare a genunchiului. De exemplu, in cazul in care cartilajul articular din genunchi a fost indepartat complet, atunci recuperarea completa nu este posibila. S-ar putea sa fie nevoie ca pacientul sa si schimbe stilul de viata. Acest lucru ar putea insemna limitarea activitatilor si gasirea unor exercitii cu solicitare redusa.



logo

Programare consultatii

Copyright ©2021 Dr. Mihai Rascu