CE ESTE EPICONDILITA LATERALA/TENNIS ELBOW?
Epicondilita laterala este o conditie dureroasa a cotului, cauzata de o utilizare excesiva. Nu este surprinzator faptul ca tenisul, sau alte sporturi pot provoca aceasta afectiune. Cu toate acestea, mai multe activitati sportive si miscari repetitive pot reprezenta un factor de risc in aparitia acestei afectiuni.
Epicondilita laterala este o inflamatie a tendoanelor care se unesc cu muschii antebratului din exteriorul cotului. Muschii si tendoanele din antebrat sunt deteriorate din cauza utilizarii excesive – repetand aceleasi miscari din nou si din nou. Acest lucru duce la durere si sensibilitate la exteriorul cotului.
Exista mai multe optiuni de tratament pentru epicondilita laterala. In cele mai multe cazuri, tratamentul implica o abordare de echipa, cu medici , terapeuti si in unele cazuri si chirurgi, care lucreaza impreuna pentru a va oferi ingrijirea cea mai eficienta.
ANATOMIE
Articulatia cotului este formata din 3 oase: osul superior al bratului ( humerus) si cele 2 oase ale antebratului ( ulna si radius). Exista mici proeminente osoase aflate la baza humerusului, numite epicondili. Epicondilul de pe partea exterioara ( partea laterala) a cotului, se numeste epicondil lateral.
Muschii, tendoanele si ligamentele tin articulatia cotului impreuna.
Epicondilita laterala sau tennis elbow, afecteaza tendoanele musculaturii posterioare a antebratului. Muschii antebratului va permit extensia mainii si a degetelor. Tendoanele antebratului, numite si extensori, ataseaza muschii pe os. Acestia se ataseaza pe epicondilul lateral. Tendonul implicat de obicei in epicondilita laterala se numeste tendonul muschiului scurt extensor radial al carpului ( SERC).
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI EPICONDILITEI LATERALE?
Suprasolicitare
Studiile recenta au aratat ca epicondilita laterala este datorata in principal afectarii unui anumit muschi al antebratului. Muschiul scurt extensor radial al carpului ( SERC) ajuta la stabilizarea incheieturii mainii atunci cand cotul se afla in extensie ( mana este intinsa). Asta se intampla mai frecvent in timpul practicarii tenisului. Cand SERC este afectat prin suprasolicitare, apar rupturi microscopice la nivelul tendonului, in locul unde acesta se ataseaza la epicondilul lateral. Acest lucru genereaza inflamatie si durere.
Activitati excesive
Nu doar sportivii se pot cofrunta cu acest tip de afectiune. Multe persoane care sufera de epicondilita laterala sunt persoane care efectueaza o munca sau participa la activitati recreationale ce presupun utilizarea excesiva si repetitiva a muschilor antebratului, cum ar fi pictorii, instalatorii, tamplarii, bucatarii, mecanicii auto,etc. In cazul acestor profesii, miscarea repetata si ridicarea greutatilor sunt actiunile care conduc la aparitia acestei afectiuni.
Varsta
Majoritatea pacientilor ce dezvolta epicondilita laterala, au varste intre 30 si 50 de ani, desi afectiunea poate aparea la orice varsta daca exista factori de risc predispozanti. In tenis, efectuarea necorespunzatoare a loviturii mingiei si echipamentul neadecvat constituie factori de risc.
Cauze necunoscute
Epicondilita laterala poate aparea si in absenta unei suprasolicitari repetitive, caz in care este denumita “ idiopatica” sau de cauze necunoscute.
CARE SUNT SIMPTOMELE EPICONDILITEI LATERALE?
Simptomele epicondilitei laterale apar treptat. In majoritatea cazurilor, durerea este usor suportabila la inceput si se accentueaza incet in decurs de cateva saptamani sau luni. Debutul simptomelor nu poate fi asociat cu o anumita lovitura la nivelul cotului.
Semnele si simptomele generale prin care se manifesta epicondilita laterala, includ:
- durerea sau senzatia de arsura la exteriorul cotului;
- imposibilitate sau greutate in strangerea pumnului.
Simptomele se agraveaza adesea la efectuarea unor miscari precum tinerea unei rachete de tenis, rasucirea unei surubelnite sau salutul prin strangerea de mana. Cel mai afectat este de regula membrul dominant.
IN CE CONSTA EXAMINAREA MEDICALA?
Pentru stabilirea unui diagnostic corect, medicul trebuie sa ia in considerare mai multi factori, precum modul de aparitie al simptomelor, factorii de risc ocupationali sau participarea la activitati sportive.
Medicul ortoped va va spune despre activitatile care genereaza simptomele si unde anume apar acestea la nivelul antebratului. Asigurati-va ca ati informat medicul daca ati suferit vreun traumatism la nivelul cotului si comunicati orice informatie cu privire la istoricul medical de artrita reumatoida sau diverse afectiuni nervoase.
In timpul examinarii, medicul examinator va folosi mai multe teste pentru stabilirea diagnosticului. Unul dintre acestea consta in intinderea fortata a incheieturii mainii si degetelor cu cotul aflat in extensie. Daca testul este pozitiv, apare o durere pe traiectul tendoanelor si muschilor extensori ai mainii.
TESTE PARACLINICE
Radiografia – ajuta la eliminarea suspiciunii de artrita a cotului;
RMN – medicul poate solicita un examen RMN in cazul in care acesta considera ca simptomele sunt specific unei afectiuni cervicale;
EMG – electromiografie – pentru eliminarea suspiciunii de compresie a nervilor, deoarece simtomele de compresie nervoasa sunt adesea similare cu cele din epicondilita laterala a cotului.
TRATAMENTUL EPICONDILITEI LATERALE
Tratamentul nechirurgical – este eficient pentru aproximativ 80-95% din pacienti si consta in:
- Repaus;
- Administratea de antiinflamatoare nesteroidiene, precum ketonal/ketoproxin sau ibuprofen, ce pot reduce durerea si inflamatia;
- Verificarea echipamentului sportiv – pentru a verifica daca este adecvat dumneavoastra;
- Fizio-kinetoterapia – anumite exercitii sunt benefice pentru intarirea musculaturii antebratului. Tratamentul cu ultrasunet, masajul cu gheata sau proceduri de stimulare musculara, pot grabi si ele vindecarea;
- Ortezele – utilizarea ortezelor aplicate in 1/3 superioara a antebratului poate contribui la ameliorarea simptomelor prin relaxarea muschilor si tendoanelor;
- Injectii cu steroizi – precum cortizonul, sunt antiinflamatoare foarte eficiente, a caror injectare in muschiul sau tendonul lezat poate fi recomandata de catre medicul ortoped;
- Terapia cu unde soc (Shokwave therapy) – procedura prin care se transmit unde sonore catre cot. Aceste unde creeaza o “microtrauma” ce faciliteaza procesul natural de vindecare al organismului.
Tratamentul chirurgical
In cazul in care simptomele nu dispar dupa o perioada de 6 pana la 12 luni de tratamente nechirurgicale, medicul ortoped va poate recomanda interventia chirurgicala.
Majoritatea interventiilor chirurgicale in caz de epicondilita laterala presupun excizia tesutului muscular lezat si reatasarea muschiului la os.
Procedura chirugicala depinde de mai multi factori, cum ar fi cauza leziunii, starea generala de sanatate a pacientului si nevoile pacientului. Este important sa cereti toate detaliile medicului ortoped si sa discutati rezultatele si riscurile asociate oricarei proceduri.
Interventia chirurgicala deschisa – presupune o incizie la nivelul cotului. Chirurgia deschisa se efectueaza de obicei in ambulator si nu necesita spitalizarea peste noapte.
Chirurgia artroscopica – se poate face cu ajutorul unor instrumente si incizii mici. Ca si in cazul interventiei deschise, pacientul este externat in aceeasi zi.
Care sunt ricurile chirurgicale in cazul interventiei pentru epicondilita laterala?
La fel ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, exista unele riscuri si in cazul interventiei pentru epicondilita laterala, cum ar fi:
- lezarea nervilor sau a vaselor de sange;
- o perioada de recuperare mai lunga;
- pierderea fortei musculare.
RECUPERAREA DUPA INTEREVENTIA CHIRUGICALA
Este posibil ca dupa interventia chirurgicala, sa aveti bratul imobilizat cu o atela gipsata. Firele de sutura si atela pot fi indepartate la aprozimativ o saptamana dupa interventie. Dupa indepartarea atelei, se incep exercitiile de mobilizare a cotului.
Medicul curant va va spune cand puteti relua activitatile sportive, acest lucru fiind posibil de regula la 4- 6 luni dupa interventie.
Interventia chirurgicala in cazul epicondilitei laterale are o rata de success de 80-90%, dar , in unele cazuri, este posibil ca pacientul sa se confrunte cu o pierdere a fortei musculare.