• Dr. Mihai Rascu
    Dr. Mihai Rascu
    Medic primar Ortopedie - Traumatologie
  • Dr. Mihai Rascu
    Dr. Mihai Rascu
    Medic primar Ortopedie -Traumatologie

Afectiuni Ortopedice

Sindromul de tunel carpian
Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian se manifesta clinic prin senzatii de amorteala si durere la nivelul mainii. Acest sindrom se intalneste mult mai frecvent la femei decat la barbati.

Anatomie
Tunel carpian este o structura ingusta,ca un tunel – la nivelul incheieturii mainii. Partea de jos si peretii laterali ai acestui tunel sunt formati din oasele carpiene. Partea de sus a tunelului este acoperita de o banda puternica de tesut conjunctiv numit ligament carpian transvers.

Nervul median ajunge de la antebrat la mana prin acest tunel. Nervul median controleaza senzatiile din partea laterala a policelui, degetul aratator si degetul al treilea. Nervul, controleaza, de asemenea, muschii din jurul bazei degetului mare. Tendoanele flexoare ale degetelor trec deasemeni prin canalul carpian.

Cauze
Sindromul de tunel carpian apare atunci cand tesuturile din jurul tendoanelor flexoare se imflameaza, cresc in dimensiuni si pun presiune asupra nervului median. Aceste tesuturi sunt numite teci sinoviale. Sinoviala lubrifiaza tendoanele si face mai usoara miscarea degetelor.

Aceasta imflamatie/ingrosare a sinovialei ingusteaza spatiul limitat al tunelului carpian, si in timp afecteaza nervul.

Multe lucruri contribuie la dezvoltarea sindromului de tunel carpian :

• ereditatea este factorul cel mai important – tunelurile carpiene sunt mai mici, la unele persoane, iar aceasta trasatura poate fi transmisa ereditar.
• utilizarea excesiva a mainii.
• schimbarile hormonale legate de sarcina.
• varsta – boala apare mai frecvent la persoanele in varsta.
• afectiuni medicale, inclusiv diabetul zaharat, artrita reumatoida si dezechilibrul glandei tiroide.
In cele mai multe cazuri de sindrom de tunel carpian, nu exista doar o singura cauza.

Simptomele
Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt:

• amorteala, furnicaturi si durere in mana
• durere asemanatoare unui soc electric – se resimte mai ales la nivelul policelui, indexul si degetul al treilea

• dureri ce iradiaza catre brat si umar.
Simptomele de obicei, incep treptat, fara un o cauza aparenta.
Simptomele pot aparea in orice moment al vietii. Deoarece multi oameni dorm cu incheieturile in pozitie vicioasa, simptomele  sunt mai frecvente in timpul  noptii In timpul zilei, simptomele apar frecvent atunci cand doriti sa apucati ceva, cum ar fi un telefon, sau atunci cand cititi sau conduceti autovehiculul. Miscarea sau scuturarea mainilor ajuta de cele mai multe ori la reducerea durerii.

Simptomele initiale, apar si dispar, dar, in timp, ele pot deveni constante, iar anumite miscari pe care le facem in mod curent in viata de zi cu zi cum ar fi incheierea nasturilor de la camasa, pot deveni dificile.In timp musculatura policelui se atrofiaza.

Examinarea medicului
Pentru a determina daca aveti sindromul de tunel carpian, medicul va discuta simptomele si istoricul medical cu dumneavoastra. Acesta va examina, de asemenea, mana si va efectua o serie de teste , cum ar fi :

• verificarea tonusului musculaturii policelui
• flexia palmara fortata poate declansa amorteala la nivelul mainii.
• presiune exercitata asupra nervului median la nivelul incheieturii mainii pentru a vedea daca declanseaza o senzatie de amorteala sau furnicaturi

• testarea sensibilitatii degetelor

Teste
Teste electrofiziologice.

Testarea electrica a functiei nervului median ( EMG)se face de cele mai multe ori pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului si pentru a evalua cea mai buna optiune de tratament in cazul dumneavoastra.

Radiografii. Daca miscarea incheieturii mainii este limitata, medicul va poate solicita raze X la nivelul incheieturii mainii.

Tratament
In majoritatea cazurilor, sindromul de tunel carpian se va agrava progresiv, daca nu este tratat la timp. In cazul in care simptomele sunt legate in mod clar de o activitate sau de o anumita ocupatie profesionala, starea nu se poate imbunatatii daca aceasta ocupatie sau activitate nu este oprita sau redusa.

Tratamentul nonchirurgical
Sindromul de tunel carpian poate fi tratat fara interventie chirurgicala prin diagnosticare precoce si tratament. In cazul in care diagnosticul este incert, medicul va incerca intotdeauna un tratament simplu.

Atela sau orteza de repaus.

Atela de pumn tine incheietura mainii intr-o pozitie neutra. Acest lucru previne iritarea pe timp de noapte a nervului median, care apare atunci cand incheieturile sunt tinute in pozitii fortate in timpul somnului. Atelele pot fi, de asemenea, purtate in timpul diverselor activitati,care suprasolicita articulatia pumnului.
Medicamente.

Medicamente simple pot ajuta la ameliorarea durerii. Aceste medicamente includ medicamente antinflamatorii, miorelaxante,paracetamol.

Schimbari de activitate.

Schimbarea metodelor de utilizarea a mainii si evitarea anumitor pozitii pot ameliora simptomele. In cazul in care cerintele de la locul de munca agraveaza simptomele, schimbarea sau modificarea locului de munca ar putea incetini sau opri evolutia bolii .

Injectii cu steroizi. O injectie cu corticosteroizi amelioreaza simptomatologia, dar de cele mai multe ori doar temporar.

Tratamentul chirurgical
 Decizia de a interveni chirurgical se bazeaza in mare parte pe severitatea simptomelor,dar si datorita lipsei de raspuns la tratamentul nonchirurgical.

• in cazurile mai severe, interventiile chirurgicale se vor efectua mai rapid, deoarece alte optiuni de tratament conservator, nu vor ajuta.
• in cazurile foarte grave, de lunga durata cu amorteala constanta a degetelor interventiile chirurgicale pot fi recomandate  imediat pentru a preveni leziuni ireversibile.
Tehnica chirurgicala. In cele mai multe cazuri, interventiile chirurgicale de tunel carpian se faccu internare de o zi, sub anestezie locala sau locoregionala.

In timpul interventiei chirurgicale, se face o incizie in palma. Acoperisul ( ligament carpian transversal ) a tunelului carpian este sectionat. Aceasta mareste dimensiunea tunelului si scade presiunea asupra nervului.
Odata ce pielea este inchisa, ligamentul incepe sa se refaca intr o pozitie mult mai laxa permitand astfel mai mult spatiu nervului si tendoanelor flexoare ale degetelor.

Metoda endoscopica. Unii chirurgi fac o incizie a pielii mai mica si folosesc un aparat de fotografiat mic, numit endoscop, pentru a sectiona ligamentul din interiorul tunelului carpian. Aceasta metoda duce la o recuperare mai rapida.
Rezultatele finale ale procedurilor clasice si endoscopice sunt aceleasi.

Recuperare. Imediat dupa operatie, veti fi instruit sa mentineti mana in sus in pozitie procliva si sa miscati degetele. Acest lucru reduce umflarea mainii( edemul).

Unii pacienti prezinta durere, umflare si rigiditate dupa interventie chirurgicala. Uneori este necesare folosirea uneiorteze de pumn pentru 3 saptamani. Dureri minore in palma pot aparea si la cateva luni dupa interventia chirurgicala.

Condusul autovehicului, apucarea diverselor obiecte etc., pot fi permise la scurt timp dupa operatie. Medicul va va spune cand va puteti intoarce la locul de munca si ce restrictii aveti.
Complicatii.

Cele mai frecvente riscuri in timpul operatiei de sindrom de tunel carpian sunt:

• sangerarea
• infectia
• leziuni ale nervilor
Rezultate pe termen lung. Simptomele celor mai multi pacienti se imbunatatesc dupa  interventie chirurgicala ,in medie, forta musculara normala o castigam dupa aproximativ 2 luni de la operatie.

Recuperarea completa poate dura pana la un an. In sindromul de lunga durata de tunel carpian, cu pierderi severe senzitive, recuperarea este mult mai lenta si ar putea sa nu fie completa.

Recidiva de sindromul de tunel carpian poate sa apara uneori si  necesita interventii chirurgicale suplimentare.

Vezi tot
Accidentarile in gimnastica
Accidentarile in gimnastica

1. Care sunt cele mai frecvente accidentari in gimnastica?

- leziune labrala superioara si anteroposterioara la nivelul umarului,
- luxatia de cot,
- entorsa de pumn,
- cele mai frecvente zone afectate de la nivelul membrului inferior sunt cele de la nivelul genunchilor si gleznelor, aceste leziuni apar ca urmare a aterizarilor si includ : leziune de ligament incrucisat anterior si de menisc,ruptura tendonului achilean.
- traumatisme la nivelul coloanei lombare.


a. leziunile labrale apar in timpul exercitiilor de gimnastica dar specialistii la bara si inele sunt cei mai expusi. Se caracterizeaza prin aparitia unei dureri care in timp se amelioreaza dar pot sa reapara la reluarea sportului. RMN-ul este foarte util in diagnosticarea acestei afectiuni.
b. entorsele de pumn. In gimnastica incheietura mainii este supusa unor forte care pot depasi dublul greutatii corporeale. Primul pas in tratamentul inflamatiei pumnului este scaderea volumului de antrenament al sportivului , tratament antiinflamator si participarea la antrenamente care nu suprasolicita pumnul timp de 6 saptamni. Daca durerea persista se poate folosi o orteza pentru imobilizarea temporara.
c. leziunea de ligament incrucisat anterior apare ca urmare a unei aterizari scurte a gimnastului sau a unei rotatii excesive. Un zgomot ca o pocnitura poate fi auzit sau simtit urmat de umflarea genunchiului in urmatoarele ore. Rmn-ul pe langa examinarea clinica este utilizat pentru a confirma leziunea. Ca si in cazul altor sporturi se recomanda interventia chirurgicala pentru revenirea mai rapida in competitii.
d. leziunea tendonului achilean la nivelul insertiei calcaneene, la gimnasti este foarte frecventa datorita stresului repetitiv in urma aterizarilor sau sariturilor. Initial apare o durere la nivelul tendonului achilean care creste in intensitate pe masura repetitiei aterizarilor si sariturilor.
Tratamentul initial este cel de recuperare si consta in proceduri de fizioterapie si exercitii de stretching. In cazul unor simptome mai grave se poate imobiliza glezna in orteza pentru 7 -10 zile.
e. leziuni ale gleznei si piciorului sunt foarte frecvente in gimnastica. Traumatismele acute cele mai frecvente sunt entorsele de glezna care pot imbraca forme diverse de la cele usoare pana la entorse grave. Umflarea, vanataile si durerea la nivelul osului sunt semne ale unei leziuni mai grave si anume fractura. Entorsele usoare se manifesta cu o durere mai mica si de obicei intr-o parte a articulatiei ( mai frecvent in partea externa). In cazul acestora intoarcerea in competitie se poate face dupa o saptamana.
f. traumatismele coloanei lombare. Cauza durerii de coloana lombara poate fi : contractura musculara, intindere ligamentara, fractura sau probleme discale. Durerile de coloana lombara se accentueaza o data cu miscarea, in special la miscarea de extensie.
Durerile lombare aparute din cauza contracturilor musculare sau intinderilor ligamentare raspund bine la repaus si recuperare medicala. Daca durerea de spate persista atunci examinarea clinica trebuie completata cu o investigatie imagistica – RMN.


2. Cum pot fi prevenite traumatismele in gimnastica?

Multe dintre accidentarile gimnastilor pot fi prevenite prin programe de antrenament specializate, utilizand echipament adecvat precum : orteze de sustinere pentru glezna, aparatori pentru incheietura mainii.
    • Nu trebuie sustinut antrenamentul atunci cand apare durerea,
    • Trebuie asigurate masuri de prim ajutor la toate competitiile,
    • Verificarea echipamentelor sa fie in stare buna, pardoseli captusite, covoare securizate sub fiecare aparat, hamuri de siguranta pentru invatarea miscarilor dificile.
    • Exercitiile noi de gimnastica se executa numai in prezenta antrenorului.
    • Respectarea exercitiilor de incalzire cum ar fi sarituri si alergari pe loc inainte de a incepe antrenamentul.


 Cea mai specifica afectiune in gimnastica este Pumnul Gimnastului.
Gimnastica este un sport unic prin faptul ca sportivii petrec mult timp pe maini. In timpul exercitiilor,sportivul este obligat sa si lase toata greutatea pe maini si brate.

3. Ce este Pumnul Gimnastului? 

Termenul de Pumnul Gimnastului este folosit pentru a descrie o varietate de traumatisme prin suprasolicitare aparute la gimnastii adolescenti si reprezinta o combinatie de leziuni ale osului si ligamentelor la nivelul pumnului. Pumnul Gimnastului apare ca rezultat al fortelor repetitive de compresie la nivelul pumnului ,ca urmare a miscarilor de sustinere a greutatii corpului. Poate fi considerata ca si o fractura de stres al radiusului distal la nivelul cartilajului de crestere.

4. Care sunt factorii de risc pentru Pumnul Gimnastului?

- echipament inadecvat,
- tehnica de executare a exercitiilor incorecta,
- existenta unor leziuni anterioare,
- intarziere in maturizarea scheletala,
- cresteri bruste in inaltime,
- cresteri bruste a intensitatii antrenamentelor,
- un numar mare de traumatisme de impact.

5. Care sunt miscarile  gimnastilor care cresc suprasolicitarea la nivelul pumnului :

- arcuirea,
- aterizarea pe maini in proba de de la sol,
- sustinerea pe maini la proba de la bara,
- exercitiile de la proba de cal.
In timpul acestor exercitii pumnul poate sustine o greutate de 16 ori mai mare decat greutatea sportivului.

6. Care sunt simptomele din Pumnul Gimnastului?

 - durere cu debut treptat,
- agravarea durerii in timpul activitatilor cu sustinerea greutatii corpului, cu pumnul in extensie,
- umflarea articulatiei pumnului,
- durere la nivelul pumnului la miscarea de extensie,
- scaderea fortei la nivelul mainii.

7. Care este tratamentul in cazul Pumnului Gimnastului?

    Tratamentul in Pumnul Gimnastului consta in modificarea activitatilor de sustinere a greutatii corpului pe maini. Uneori se pot folosi orteze pentru articulatia pumnului precum si medicamente antiinflamatorii si aplicatii locale reci.
Foarte importanta este kinetoterapia care se focuseaza pe intarirea articulatiei pumnului, antebratului si bratului. Gimnastii nu vor relua activitatile cu sprijin pe maini decat dupa disparitia completa a durerii.
In cazul in care tratamentul conservator nu este eficent atunci se poate intervenii chirurgical.
Exista un risc foarte mare ca durerea sa reapara la reluarea activitatii sportive.

 

Vezi tot
Sindromul de impingement al umarului
Sindromul de impingement al umarului

Sindromul de impingement al umarului / Tendinita rotatorilor
Una dintre cele mai frecvente dureri este durerea de umar. Umarul este format din mai multe articulatii, ligamente si tendoane  care permit o gama mare de miscari. Pentru ca sunt atat de multe structuri diferite in umar, acesta este vulnerabil la diverse afectiuni .

Anatomie
Umarul este o articulatie foarte complexa si reprezinta cea mai mobila articulatie din corpul omenesc. Aceasta este alcatuita din trei oase: osul bratului (humerus), omoplatul (scapula) si clavicula. .

Cavitatea glenoida a scapulei are aspect concav, este acoperita de cartilaj hialin si este marita de catre labrul glenoidal.

Capsula articulara este cea care inveleste articulatia, inserandu-se pe circumferinta cavitatii glenoide, dar si pe fata externa a labrului glenoidal si pe colul anatomic.
Coafa rotatorilor: deasupra capsulei, un strat muscular inconjoara articulatia umarului. Este format din patru muchi scurti care asigura nu numai majoritatea miscarilor umarului, dar si stabilitatea acestuia.
Bursa subacromiala este foarte fina si contine o mica cantitate de tesut sinovial care se interpune intre clavicula si acromion in partea superioara si humerusul in partea inferioara. Rolul sau este de a facilita alunecarea intre coafa muschilor rotatorilor si partea superioara a umarului.

Descriere
Coafa rotatorilor este alcatuita din 4 muschi care incojoara capul humeral. Aceasta manseta mentine umarul constant in articulatie in timp ce se misca bratul. Durerea poate fi rezultatul a:

1.Tendinitei. Tendoanele sunt extensii specializate ale muschilor, formate din tesut conjunctiv care leaga fibrele musculare de capetele osoase. Tendonul poseda proprietati elastice care scad riscul de rupturi. Una din afectiunile acestor structuri este tendinita.Ca si durerea musculara aparuta dupa un efort prelungit, tendinitele sau tenosinovitele reprezinta inflamatii dureroase ale tendoanelor. Tendinita reprezinta de fapt ruptura partiala a unor fibre de collagen,si care este insotita un edem local. Evolutia acestor leziuni poate dura mai multe luni. Netratate, tendinitele se pot agrava si se poate ajunge in stare cronica. Instituirea la timp a unui tratament adecvat poate grabi vindecarea si reluarea cat mai rapida a activitatilor zilnice.
2. Bursita apare cu predilectie la cei care efectueaza actiuni repetitive in viata de zi cu zi. Astfel, sportivii, muncitorii din fabrici, gradinarii, persoanele care stau mult timp pe genunchi, coate etc. sunt predispusi la aceasta afectiune.
3. Impingement apare atunci cand partea superioara a omoplatului (acromion) “preseaza” tesuturile moi (tendoanele coafei rotatorii) subiacente. Atunci cand bratul este ridicat, acromionul (portiunea superioara a omoplatului) “freaca” coafa rotatorilor si face compresie asupra bursei subacromiale. Acest lucru poate duce la bursite si tendinite ce provoaca durere si limiteaza miscarile. Cu timpul, impingementul sever poate duce la ruperea coafei rotatorilor.

Cauze
Durerile la nivelul coafei rotatorilor este o problema comuna atat pentru tinerii sportivi cat si pentru persoanele de varsta mijlocie. Tinerii sportivi care folosesc bratele, radicandu-le deasupra capului pentru inot, baseball, tenis, sunt deosebit de vulnerabili la acest tip de dureri. Deasemenea, mai sunt vulnerabili la acest tip de durere sunt si persoanele care lucreaza in constructii, pictorii, sau toti cei care isi folosesc bratele in astfel de activitati,in mod repetitiv.

Simptome
Durerile datorate leziunor la nivelul coafei rotatorilor, se asociaza cu edem si sensibilitate in partea din fata a umarului. Este posibil sa apara dureri si rigiditate, atunci cand este ridicat bratul. Pot exista, de asemenea, dureri, atunci cand bratul este coborat din pozitia ridicata.

La inceput simptomele pot fi usoare, de aceea pacientii, adesea nu solicita tratament intr-un stadiu incipient. Aceste simptome pot include:

– dureri minore atat in timpul unor activitati ale bratelor cat si in repaus
– durerea merge din partea frontala a umarului spre lateralul acestuia
– durere brusca la ridicare si miscari de apucare
– sportivii pot avea dureri atunci cand arunca o minge de tenis,cand ridica bratele deasupra corpului.

Cand afectiunea se agraveaza si simptomele cresc:

– dureri pe parcursul noptii
– pierderea fortei din brat si limitarea miscarii acestuia
– dificultatea de a face activitati care pun bratul la spate, cum ar fi inchiderea nasturilor sau a fermoarului

In cazul in care durerea apare brusc, umarul poate avea deja probleme grave. Toate miscarile pot fi limitate si dureroase.

Examinarea medicului
Istoricul medical si examinarea fizica

Dupa discutarea simptomele si istoricul medical, medicul va examina umarul. Acesta va verifica gradul de miscare al  umarului sau daca apar dureri la mobilizare. Pentru a masura gradul de miscare din umar, medicul va trebui sa miste bratul  in mai multe directii. Acesta va testa, de asemenea si forta musculara.

Testele imagistice
Alte teste care pot ajuta medicul la confirmarea diagnosticului, sunt:

Radiografiile. Pentru ca radiografia nu arata partile moi ale umarului, cum ar fi coafa rotatorilor, imaginile radiologice sunt de obicei normale sau pot prezenta un mic pinten osos ( osteofit).

Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) si ultrasunete. Aceste teste pot arata imagini mai detaliate ale partilor moi, cum ar fi tendoanele coafei rotatorilor. Ele pot arata depuneri osoase subacromiale, burstita subacromiala, inflamatia tendoanelor coafei rotatorii,uneori ruptura partiala sau totala a acestora,sinovita,leziuni capsulare sau de labrum.

Tratament
Scopul tratamentului este de a reduce durerea si de  a restabili functia umarului. Pentru planificarea tratamentului, medicul  va lua in considerare varsta, nivelul de activitate zilnica si de starea generala de sanatate.

Tratamentul nechirurgical
In cele mai multe cazuri, tratamentul initial este nechirurgical. Desi tratamentul nechirurgical poate dura mai multe saptamani sau luni, multi pacienti prezinta o ameliorare treptata si se reintorc la activitatile zilnice.

Repaus. Medicul va poate recomanda repaus si schimbari in activitatile zilnice, cum ar fi evitarea activitatilor sportive, ca de exemplu tenisul, innotul etc.

Medicamente antiinflamatorii reduc durerea si imflamatia la nivelul umarului.

Kinetoterapia. Un kinetoterapeut se va concentra initial pe restabilirea miscarilor normale ale umarului, prin exercitii de stretching. Daca aveti dificultati in a ajunge cu bratul la spate, este posibil sa fi aparut o retractie a capsulei posterioare a umarului (capsula se refera la captuseala interioara a umarului). Intinderi specifice ale capsulei posterioare pot fi foarte eficiente in ameliorarea durerii umarului si in recastigarea mobilitatii.

Injectii cu steroizi. Daca repausul, medicamentele si kinetoterapia nu calmeaza durerea, o infiltratie cu un anestezic si cortizon, poate fi de ajutor. Cortizonul este un medicament antiinflamator foarte eficient. Injectarea acestuia in bursa subacromiala, poate calma durerea.

Tratamentul chirurgical
Cand tratamentul nechirurgical nu calmeaza durerea, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala.
Scopul interventiei chirurgicale este de a crea mai mult spatiu pentru tendoanele coafei rotatorii. Pentru a face acest lucru, medicul va elimina portiunea inflamata din bursa. Acesta poate efectua, de asemenea, o acromioplastie anteriora, in care o parte din acromion este eliminat. Aceasta este, de asemenea, cunoscut ca o decompresie subacromiala. Aceste proceduri pot fi efectuate fie folosind tehnica artroscopica, fie prin interventia chirurgicala deschisa.

Tehnica artroscopica. In artroscopie, instrumentele chirurgicale subtiri sunt introduse prin doua sau trei incizii mici in umar. Medicul examineaza umarul printr- un instrument cu fibra optica conectat la o camera video( artroscop). In cele mai multe cazuri, marginea din fata a acromionului este eliminata, impreuna cu o parte din bursa subacromiala.

Ortopedul. poate trata, de asemenea si alte probleme ale umarului. Acestea pot include artrita dintre clavicula si acromion (artrita acromioclaviculara), inflamatia tendonului bicepsului, sau o ruptura partiala a tendoanelor coafei rotatorii.

Interventia chirurgicala clasica.Medicul va face o incizie mica in partea din fata a umarului. Acest lucru permite medicului vizibilitatea directa a acromionului si a  coafei rotatorilor.

Recuperare
Dupa operatie, bratul poate fi imobilizat intr o esarfa pentru o perioada scurta de timp. Acest lucru permite o vindecare mai rapida.Medicul va va oferi un program de recuperare in functie de leziunile avute si de rezultatul interventiei chirurgicale Acesta va include exercitii pentru recuperarea miscarilor de umar si cresterea fortei bratului. Acesta, de obicei durează 2-4 luni pentru disparitia completa a durerii, dar poate dura uneori si pana la un an de zile.

Vezi tot
Leziuni ale ligamentelor incrucisate anterioare (LIA)
Leziuni ale ligamentelor incrucisate anterioare (LIA)

Anatomie
Structura genunchiului:
Oase si cartilaje

Articulatia genunchiului este formata din 3 oase – femurul (osul de la nivelul coapsei), tibia (osul mai mare de la nivelul gambei) si patela sau rotula. Patela are intre 5–7 cm latime si intre 7–10 cm lungime. Este asezata in fata celorlalte oase din articulatie si aluneca deasupra femuruui la miscarea genunchiului. Are rol protector asupra genunchiului si actioneaza ca o parghie pentru muschi.
Extremitatile oaselor din articulatie sunt acoperite cu un cartilaj articular – este un tesut puternic, elastic, care absoarbe socul si permite miscarea lina la nivelul genunchiului. Meniscurile sunt formate din tesut conjunctiv, fiind impartite in doua discuri in forma de secera si pozitionate intre tibie si femur, in portiunile interioare si exterioare ale fiecarui genunchi. Cele doua meniscuri de la fiecare genunchi absorb socul, amortizand gamba de greutatea corpului si crescandu-i stabilitatea.

Musculatura
Exista doua tipuri de muschi la nivelul genunchiului. Muschiul cvadriceps cuprinde patru muschi din portiunea anterioara a coapsei si ajuta la miscarea de extensie a piciorului (indreptarea piciorului din pozitia flectata). Muschii din loja posterioara a coapsei realizeaza miscarea de flexie a piciorului.

Ligamente
Ligamentele sunt benzi puternice, elastice, care conecteaza oasele intre ele. Ele aduc stabilitate si forta articulatiei. Exista 4 ligamente care leaga femurul de tibie:
– ligamentul colateral medial: aduce stabilitate in portiunea interna (mediala) a genunchiului
– ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate in portiunea externa (laterala) a genunchiului
– ligamentul incrucisat anterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza rotatia si miscarea anterioara a tibiei
– ligamentul incrucisat posterior: asezat in centrul genunchiului, limiteaza miscarea posterioara a tibiei.
Capsula genunchiului este o structura fibroasa protectoare care inconjoara articulatia genunchiului. In interiorul capsulei, articulatia este captusita cu un tesut subtire, moale, numit sinoviala.

Tendoane
Tendoanele sunt cordoane puternice care leaga muschiul de os. La nivelul genunchiului, tendonul cvadriceps leaga muschiul cvadriceps de patela si asigura forta pentru miscarea de extensie. Tendonul patelar leaga patela de tibie. Tehnic, acesta este un ligament, dar in mod obisnuit este numit tendon.

Descriere
Ligamentul incrucisat anterior, sau LIA, este situat in centrul genunchiului, impreuna cu ligamentul incrucisat posterior , sau LIP. Aceste ligamente sunt bine ancorate pe femur si a tibie, pentru a forma o structura incrucisata in genunchi, care impiedica deplasarea oaselor, inainte sau inapoi.

Ligamentul incrucisat anterior (LIA) este cel mai frecvent afectat ligament  al genunchiului. Anual sunt estimate 200.000 de cazuri de leziuni ale LIA, cu 100.000 de cazuri de reconstructie ale LIA efectuate anual. In general, accidentarile care se lasa cu leziuni ligamentare la genunchi este mai mare la persoanele care practica sport cu risc ridicat, cum ar fi baschet, fotbal si schi.

Aproximativ 50 % din leziunile LIA apar in asociere cu afectarea meniscului, cartilajului articular, sau alte ligamente. In plus, pacientii pot avea leziuni si  pe suprafata cartilajului. Acestea pot fi observate pe o imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) .

Accidentarile  LIA sunt, de obicei, legate de sport. Cu toate acestea, entorsa, intinderea sau ruperea LIA-ului poate fi cauzata si de stresul fizic repetitiv, cum ar fi excesul de pivotare sau rasucire a genunchiului.

Leziunea ligamentelor incrucisate poate sa nu determine durere. Mai degraba pacientul poate sa auda doar un zgomot in articulatie iar piciorul se indoaie la tentativa de a sta in ortostatism (in picioare),ca urmare a lipsei de stabilitate.

Cauze
Se estimeaza ca 70 la suta din leziunile LIA apar prin mecanisme fara contact direct, in timp ce 30 la suta apar ca rezultat al contactului direct cu un alt jucator sau obiect.
Mai multe studii au aratat ca sportivii de sex feminin au o incidenta mai mare a  LIA decat sportivii de sex masculin.Acest lucru se datoreaza diferentelor de conditie fizica, forta musculara si de controlul neuromuscular.
Imediat dupa accident, pacientii prezinta de obicei dureri si edem, iar genunchiul se simte instabil. In termen de cateva ore dupa ruptura LIA, pacientii prezinta umflarea genunchiului, pierderea mobilitatii, durere sau sensibilitate de-a lungul liniei articulare si disconfort in timpul mersului.

Leziunile ligamentului apar atunci cand articulatia genunchiului este flectata si rotata ( sansele de accidentare sunt mai mari cand aceste miscari se asociaza ), sau in cazul unui contact dur: piciorul este fixat la sol si o forta brusca loveste din exterior genunchiul intins sau usor flectat ( lovitura din partea unei persoane sau a unui obiect ) .
Lezarea acestui ligament apare frecvent la cei care practica un sport ce presupune schimbari rapide de directie, opriri si alergari repetate sau aterizari din saritura, precum fotbal, rugby, baschet, ski, gimnastica, arte martiale.
Ratarea unei trepte la coborarea scarilor sau pasitul intr-o groapa poate genera de asemenea lezarea ligamentului incrucisat anterior.
Rezistenta ligamentului incrucisat anterior devine mai mica odata cu inaintarea in varsta, lucru valabil pentru orice alta parte a corpului. Astfel, rupturile apar mai usor la persoanele cu o varsta mai mare de 40 ani.

Examinarea de catre medic
Cand un pacient cu o leziune LIA se prezinta la medic, acesta ii va efectua o evaluare clinica si i se poate recomanda o radiografie pentru a evidentia si o posibila fractura. Medicul poate cere, de asemenea, o imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) pentru a evalua LIA si pentru a verifica celalate ligamente ale genunchiului, meniscurile, sau  cartilajul articular.

In plus fata de efectuarea de teste speciale pentru identificarea leziunilor de menisc si  altor ligamente de la genunchi, medicul va efectua de multe ori testul Lachman pentru a vedea daca LIA este intact.

Daca LIA este rupt tibia are o miscare catre anterior fata de femur mai mare decat la genunchiul sanatos.

Un alt test pentru a verifica prejudiciul LIA este testul de pivot shift. In acest test, daca LIA este rupt, tibia se va duce inainte genunchiului cand acesta este in pozitie complet dreapta si apoi se va deplasa inapoi in pozitia corecta in raport cu femurul cand genunchiul este indoit la 30 de grade.

Istoria naturala
Evolutia naturala a unei leziuni LIA fara interventie chirurgicala, variaza de la pacient la pacient si depinde de nivelul de activitate al pacientului, gradul de lezare si instabilitate simptomatica.

Prognosticul pentru un LIA, partial rupt, este de multe ori favorabil, necesitand recuperare, aproximativ trei luni. Cu toate acestea, unii pacienti cu leziuni partiale LIA, pot avea inca simptome de instabilitate.

Rupturile complete de LIA pot avea un rezultat mai putin favorabil. Dupa o ruptura completa de LIA majoritatea pacientilor sunt incapabili sa practice sporturi care necesita miscari de pivotare pe piciorul afectat,dar exista si pacienti care prezinta instabilitate a genunchiului la mers. Exista unele persoane, un numar mic, care pot practica sport fara nici un simptom de instabilitate. Aceasta variabilitate este legata de severitatea initiala leziunii genunchiului, precum si solicitarile fizice ale pacientului.

Aproximativ jumatate din leziunile LIA apar in asociere cu afectarea meniscului, cartilajului articular sau a altor ligamente. Daune secundare pot sa apara la pacientii care au episoade repetate de instabilitate din cauza leziunii LIA. Cu instabilitate cronica, pana la 90 la suta dintre pacienti vor avea leziuni ale meniscurilor dupa o reevaluare la 10 ani de la leziunea initiala. Similar, prevalenta leziunilor cartilajului articular creste cu pana la 70 la suta la acestia.

Tratament nonchirurgical
In tratamentul nonchirurgical, kinetoterapia progresiva poate aduce genunchiul intr-o stare aproape de normalitate.Este important si educarea pacientului cu privire la modul de a preveni instabilitatea. Acest lucru poate fi completat cu utilizarea unei orteze mobile de genunchi. Cu toate acestea, multi oameni care aleg sa nu aiba o interventie chirurgicala ar putea avea leziuni secundare la genunchi din cauza episoadelor de instabilitate repetitive.

Tratamentul chirurgical este de obicei recomandat in leziunile combinate (leziuni LIA, in combinatie cu alte leziuni la genunchi). Tratamentul nonchirurgical al leziuni LIA izolate, poate fi de succes sau poate fi indicata la pacientii cu:

• cu leziuni partiale si nici un simptom de instabilitate
• cu leziuni complete si nici un simptom de instabilitate la genunchi in timpul activitatilor sportive de intensitate mica, si care sunt dispusi sa renunte la sporturile de intensitate mare
• persoanele care fac munca manuala usoara sau traiesc un stil de viata sedentar
• cei ale caror cartilaje de crestere sunt deschise (copii)

Tratament chirurgical
Leziunile LIA nu sunt de obicei reparate folosind sutura, pentru ca LIA-urile reparate au fost, in general, interventii esuate in timp. Prin urmare, ruptura de LIA se inlocuieste cu o grefa substituita din tendon. Grefele utilizate în mod obisuit, pentru a inlocui LIA includ:

• autogrefa tendonului patelar (autogrefele vin de la pacient)
• autogrefa de tendon semitendinos si gracilis ( cea mai frecventa metoda utilizata)
• autogrefa de tendon cvadriceps
• allogrefa (luata de la un cadavru) tendonului patelar, tendonul lui Ahile, semitendinosului, gracilis, sau tendonul tibial posterior.
Pacientii cu reconstructie chirurgicala a LIA, au o rata de succes pe termen lung de 82- 95 la suta. Instabilitati recurente si insuficienta grefei sunt observate la aproximativ 8 la suta dintre pacienti.

Scopul  reconstructiei LIA prin interventii chirurgicale este de a preveni instabilitatea si de a restabili functia ligamentului rupt, creand astfel un genunchi stabil. Acest lucru permite pacientului sa revina la activitatile sportive anterioare accidentarii. Exista anumiti factori pe care pacientul trebuie sa i ia in considerare atunci cand se decide pentru sau impotriva interventiei chirurgicale de LIA.

Pacientii
Pacientii adulti ce practica sport sau au locuri de munca care necesita multa forta sau munca manuala grea, sunt candidati pentru interventie chirurgicala. Activitatile de zi cu zi,si nu varsta, ar trebui sa fie luate in considerare pentru stabilirea oportunitatii interventiei chirurgicale.

Copiii mici sau adolescenti care au leziuni LIA, o interventie chirurgicala de reconstructie LIA poate fi un risc in dezvoltarea fizica a acestora. Medicul poate amana operatia pana cand copilul este mai aproape de maturitatea scheletului, sau, chirurgul poate modifica tehnica de chirurgie LIA pentru a reduce riscul afectarii cartilajului de crestere.

Un pacient cu o ruptura LIA si  instabilitate semnificativa a genunchiului, prezinta un risc mai mare de a produce leziuni secundare si de aceea  trebuie luata in  considerare o reconstructie a LIA.

Procentual: 50 la suta dintre pacientii cu leziuni LIA ,au asociate si leziuni de  menisc, 30 la suta  leziuni are cartilajului articular, 30 la suta  leziuni ale ligamentelor colaterale, capsula articulara. „Triada nefericita” este frecvent observata la jucatorii de fotbal si schiori, si reprezinta leziuni ale LIA,ligament colateral medial si menisc medial.

Optiuni chirurgicale
Autogrefa de tendon patelar.Treimea medie a tendonului patelar al pacientului, impreuna cu un fragment de os din tibie si rotula este utilizat in autogrefa de tendon patelar. Uneori sunt denumite de unii chirurgi ca „standardul de aur” pentru reconstructie LIA, si este adesea recomandat pentru sportivii de performanta si pacientii a caror locuri de munca nu necesita o suprasolicitare a  genunchiului.

In studiile care au comparat rezultatele tendonului patelar si tendoanele „labei de gasca”  autogrefa cu tendon semitendinos si gracilis, rata de esec pentru grefa a fost mai mica in grupul tendonului patelar (1,9 la suta comparativ cu 4,9 la suta).

In plus, cele mai multe studii arata rezultate egale sau mai bune in ceea ce priveste testele postoperatorii pentru laxitate a genunchiului (Lachman, sertar anterior si teste instrumentare), atunci cand este folosita  grefa tendon patelar in comparatie cu altele. Cu toate acestea, autogrefele de tendon patelar au o incidenta mai mare de dureri postoperatorii (durere in spatele rotulei), disconfort si alte probleme.

Capcanele autogrefei de tendon patelar sunt:
• durere postoperatorie in spatele rotulei
• dureri de genunchi generalizate
• risc usor crescut de rigiditate a genunchiului postoperator
• risc scazut de fractura de rotula
Autogrefa din tendonul semitendinos si gracilis. Tendonul semitendinos care se afla pe partea interioara a genunchiului este utilizat in crearea autogrefei de tendon hamstring pentru reconstructie de LIA. Unii chirurgi utilizeaza un tendon suplimentar, gracilis, care este atasat mai jos de genunchi in aceeasi zona. Cei care sustin autogrefa Hamstring spun ca sunt mai putine probleme de recoltare a grefei, comparativ cu autogrefa de tendon patelar, si anume:

• mai putine probleme legate de dureri de genunchi anterioare sau dureri generalizate de genunchi postoperator
• mai putine probleme de rigiditate a genunchiului postoperator
• incizii mai mici
• recuperare mai rapida

Functia grefei poate fi limitata de puterea si tipul de fixare in tunelele osoase, deoarece grefa tendonul semitendinos si gracilis nu are prize osoase. Dar ramane totusi metoda cea mai des utilizata pentru reconstructia LIA

Vezi tot
Condromalacia rotuliana
Condromalacia rotuliana

Cartilajul de pe suprafata articulara a rotulei este ca un amortizor natural. Suprasolicitarea, uzura sau alti factori pot duce la o stare cunoscuta sub numele de condromalacia patelara sau rotuliana – o definitie generala care indica deteriorarea cartilajului de pe suprafata rotuliana.
Cel mai frecvent simptom este durerea de genunchi, care creste in intensitate atunci cand mergeti pe jos sau cand urcati scarile. Tratamente simple – cum ar fi odihna si gheata – sunt utile pentru calmarea durerii, dar uneori poate fi nevoie si de fiziokinetoterapie, sau chiar interventii chirurgicale pentru a ameliora durerea.

Simptome
Durerea in condromalacia rotuliana apare in partea din fata a genunchiului. Aceasta durere se poate agrava atunci cand:
– mergeti pe jos sau urcati si coborati scarile
– ingenunchiati sau luati pozitia ghemuit
– stati cu un genunchi indoit pentru o perioada lunga de timp

Varsta. Sindromul de durere din condromalacia rotuliana se intalneste de obicei la adolescenti si tineri. Probleme la genunchi apar frecvent la persoane mai in varsta, dar la acestia  cauza cea mai frecventa este artroza.
Sex. Femeile sunt mult mai predispuse sa dezvolte afectiunea.
Anumite sporturi. Alergatul si sariturile pot pune un stress suplimentar pe genunchi.

Complicatiile
Durerile din condromalacia rotuliana pot duce la dificultati in desfasurarea activitatilor de rutina, cum ar fi pozitia ghemuit sau urcatul scarilor.

Teste si diagnostic
Examenul clinic identifica zonele de durere si poate stabili un diagnostic prezumtiv .
Pentru a ajuta la determinarea cauzei durerii de genunchi, medicul poate recomanda teste imagistice, cum ar fi:

Radiografiile. Aceasta tehnica vizualizeaza osul, dar este mai putin eficenta pentru a vizualiza partile moi.
Tomografie computerizata (CT). CT-ul combina imagini de raze X luate din unghiuri diferite pentru a crea imagini transversale ale structurilor interne. CT-ul poate vizualiza atat oasele cat si tesuturile moi, dar procedura ofera o doza mult mai mare de radiatii decat o simpla radiografie.
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Prin intermediul undelor radio si a unui camp magnetic puternic, RMN-ul produce imagini mult mai detaliate ale oaselor si a partilor moi. Dar RMN-urile sunt mult mai scumpe decat radiografiile sau CT-urile.

Tratamente si medicamentatie
Tratamentul durerii din  condromalacia rotuliana de multe ori incepe cu masuri simple:
– Punerea in repaus a genunchiul pentru o saptamana.
– Evitarea activitatilor suprasolicitante ce provoaca cresterea durerii, cum ar fi urcatul scarilor,activitati sportive,ridicare de greutati.

Medicamente
Daca este necesar, se vor administra antiinflamatoare, analgezice, corticosteroizi.
Exercitii de recuperare. Exercitii specifice pot creste tonusul muscular, la nivelul musculaturii care sustine genunchiul : cvadriceps, hamstring si ischiogambierii.
Orteze de genunchi. Ortezele de genunchi pot ajuta la protejarea articulatiei si de la imbunatatirea pozitiei rotulei.
Taping. Terapeutul va poate arata cum se aplica benzile kinesiotape la nivelul genunchiului pentru a reduce durerea si de a imbunatati mobilitatea .
Gheata. Impachetarea genunchiului cu gheata dupa exercitiile fizice poate duce la ameliorarea durerii.
Sporturi „prietenoase” pentru genunchi. In timpul recuperarii, sunt recomandate activitati fizice usoare, cum ar fi mersul pe bicicleta sau innotul.

Proceduri chirurgicale si alte proceduri
In cazul in care tratamentele nonchirurgicale nu sunt eficiente, medicul ar putea sugera:
Artroscopia. In timpul acestei proceduri, medicul introduce un artroscop – un dispozitiv de dimensiunea unui creion – subtire, echipat cu lentila si lumina pentru camera foto – in genunchi printr-o incizie mica. Instrumentele chirurgicale sunt introduse prin alte 2-3 incizii mici pentru a elimina fragmente de cartilaj deteriorate.
Realiniere. In cazurile mai severe, un chirurg ar putea avea nevoie in interventia chirurgicala la genunchi o  repozitionare a rotulei daca pozitia vicioasa a acesteia ar fi cauza aparitiei condromalaciei rotuliene.

Profilaxie
Anumite masuri pot ajuta la prevenirea durerii :
Mentinerea tonusului muscular. Cvadricepsul si muschii ischiogambieri ai pot ajuta la mentinerea echilibrului genunchiului in timpul diferitelor activitati.
Pierderea kilogramelor in exces. Daca sunteti supraponderal, scaderea in greutate reprezinta un plus in eliberarea stresului la  nivelul genunchilor.
Incalzirea. Înainte de inceperea  oricarui  exercitiu de gimnastica, trebuie sa  faceti o incalzire de aproximativ 5 minute.
Stretching-ul / Intinderea musculara. Cresterea flexibilitatii  musculare prin exercitii fizice usoare si stretching.
Cresterea treptata a intensitatii exercitiilor fizice. Evitati cresterea  brusca a  intensitatii  antrenamentelor dumneavoastra.
Incalataminte adecvata. Asigurati-va ca pantofii sunt comfortabili si ofera absorbtie buna a socului la mers. Daca aveti  platfus, trebuie sa purtati in pantofi talonete speciale.

Vezi tot
LEZIUNILE ARTICULATIEI ACROMIOCLAVICULARE
LEZIUNILE ARTICULATIEI ACROMIOCLAVICULARE

DEFINITIE
Reprezinta leziunea articulatiei acromioclaviculare, cu afectarea ligamentelor acromioclaviculare si cu/ fara afectarea ligamentului coracoclavicular.
 
EPIDEMIOLOGIE
Incidenta crescuta, leziunile  reprezinta apriximativ 9% din traumatismele umarului, mai frecvente la barbati si atleti.
Mecanismele de producere-caderea directa pe umar precum si caderea pe mana.
 
CE ESTE ARTICULTIA ACROMIOCLAVICULARA? 
Articulatia dintre scapula ( acromion) si marginea laterala a claviculei. Este orientata oblic, contine un disc fibrocartilaginos intre capetele osoase( acromion si clavicula) asemanator cu meniscul genunchiului, si care se degenereaza cu varsta, dupa 40 de ani.
Miscarea la nivelul articulatiei, este reprezentate de miscarea de alunecare si o miscarea de rotatie minima.
Stabilitatea a nivelul articulatiei este statica, data de capsula articulara, de ligamentele acromioclaviculare, de ligamentele coracoclaviculare si dinamica- oferita de muschiul deltoid si muschiul trapez.

CARE SUNT SIMPTOMELE ?
• durere la nivelul  articulatiei acromioclaviculare, iar la examinarea fizica, durere la apasare pe articulatia acromioclaviculara;
• deformarea articulatiei fata de umarul sanatos;
• instabilitatea articulara - care poate fi orizontala sau verticala. 
 
CE INVESTIGATII IMAGISTICE FOLOSIM?
• RX- prin  care putem vizualiza imagini anteroposterioare bilaterale ( care pot compara deplasarea la nivelul articulatiei fata de umarul sanatos si pot masura distanta de la varful coracoidei la clavicula).
• CT;
• RMN.

CU CE PUTEM FACE DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL?
• fracturi de coracoida;
• fracturi ale articulatiei distale.
 
IN CE CONSTA TRATAMENTUL?
• Majoritatea leziunilor articulatiei acromioclaviculare necesita tratament conservator, o disjunctie minima vindecandu-se in cateva saptamani, in timp ce disjunctiile severe pot necesita pana la cateva luni pentru a se vindeca;
• Medicamentele antiinflamatorii sau analgezice, pot reduce durerea la nivelul umarului;
• Repausul;
• Evitarea activitatilor care pot provoca durere la nivelul umarului, cum ar fi ridicarea bratului deasupra capului;
• De asemenea se poate imobiliza cu un bandaj in 8 care pune presiune pe articulatia acromioclaviculara si o mentine in pozitie corecta  favorizand vindecarea;
• Aplicatiile locale reci pot scadea edemul , aplicatii de 15-20 de min , de cateva ori pe zi;
• Exercitiile de stretching pot imbunatati tonusul si mobilitatea umarului.
 
CARE SUNT TIPURILE DE INTERVENTII CHIRURGICALE FOLOSITE?
• Fixarea coraco-claviculara cu ajutorul unui surub;
• Fixarea cu ajutorul suturii ligamentului coraco-clavicular;
• Fixarea articulatiei acromio-claviculare cu brosa;
• Fixarea articulatiei acromio-claviculare cu placa HOOK;
• Reconstructia ligamentului coraco-clavicular cu ligament coraco-acromial;
• Reconstructia ligamentului coraco-clavicular cu grefa libera de tendon.

CARE SUNT COMPLICATIILE INTERVENTIEI CHIRURGICALE?
• Persistenta durerii la niv articulatiei acrtomio-calviclara in 30%-50% din cazuri;
• Artroza acromio-claviculara;
• Deteriorarea implanturilor si fracturile de coracoida.

Vezi tot
Osteotomiile de genunchi
Osteotomiile de genunchi

Este procedura chirurgicala recomandata atunci cand artroza afecteaza un singur compartiment al genunchiului.

Osteotomia se poate folosi in combinatie cu alte tipuri de interventii chirugicale cum ar fi cele adresate refacerii cartilajului. Osteotomia implica scoaterea sau aditia unei bucati de os la nivelul femurului sau tibiei, descarcand presiunea de incarcare ( data de greutatea corpului) la nivelul compartimentului afectat al genunchiului.
 
Osteotomia de genunchi, se aplica in general persoanelor mai tinere de 60 de ani, active. Persoanele mai in varsta, cu artroza avansata, vor beneficia de proteza totala de genunchi.
Cartilajul articular acopera capetele oaselor intr-un genunchi sanatos si permit ca oasele sa se miste usor intre ele. Artroza afecteaza cartilajul, creand o suprafata rugoasa care reduce miscarea si provoaca durere. Datorita cartilajului afectat, se miscoreaza spatiul articular dintre femur si tibie. Indepartand sau adaugand un fragment osos la nivelul femurului sau tibiei, putem creste spatiul in zona afectata, scazand frictiunea si durerea de la nivelul acesteia.

CARE SUNT COMPLICATIILE OSTEOTOMIEI?
-Infectia la nivelul osului sau partilor moi;
-Lipsa de integrare a fragmentului osos introdus;
-Leziunea nervilor si vaselor din jurul genunchiului;
-Persistenta durerii.
 
PREGATIREA PREOPERATORIE  pentru evaluarea oportunitatii osteotomiei. ortopedul recomanda radiografii sau CT prin care se  stabileste necesitatea osteotomiei, precum si tipul osteotomiei.

CE SE INTAMPLA IN TIMPUL PROCEDURII CHIRURGICALE?
Anestezia folosita poate fi generala sau rahianestezie.
Se practica o incizie la nivelul femurului sau tibiei, cea mai frecventa osteotomie fiind la nivelul tibiei.  
In osteotomia simpla de genunchi, chirurgul face o taietura simpla deasupra genunchiului, creeaza un spatiu, pe care il umple cu o grefa osoasa, si fixeaza osul in pozitie corecta cu placa si suruburi, aceasta numindu-se osteotomie de deschidere.
O alta varianta, o reprezinta indepartarea unui fragment osos, se practica incizie la nivelul osului, se extrage un fragment osos si se fixeaza osul cu placa si suruburi - osteotomie de inchidere. 
Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 2 ore.

CE SE INTAMPLA DUPA INTERVENTIA CHIRURGICALA?
In functie de complexitatea interventiei si dupa cum se simte pacientul postoperator, acesta poate pleca in aceeasi zi acasa, sau poate ramane o noapte in spital.
Pt deplasare sunt necesare carje, pentru aproximativ 2 luni, perioada in care osul se va vindeca.
Recuperarea completa poate dura pana la 6 luni si necesita recuperare medicala carre intareste musculatura coapsei-cvadricepsul, creste mobilitatea genunchiului, imbunatateste echilibrul.
Uneori se poate folosi o orteza de genunchi.

CE REZULTATE ARE OSTEOTOMIA?
In majoritatea cazurilor, osteotomia genunchiului reduce durerea data de artroza si amana proteza de genunchi pentru 10-15 ani.

Vezi tot
Refacerea cartilajului articular
Refacerea cartilajului articular

Cartilajul articular este un tesut alb linear, care se gaseste la nivelul capetelor osoase ce formeaza o articulatie.

Cartilajul ajuta la alunecarea armonioasa a oaselor in timpul miscarii.
Afectarile articulare determina lezarea cartilajului, care nu se poate reface singur.
Cartilajul poate fi afectat odata cu inaintarea in varsta sau prin trauma. Cartilajul afectat nu poate sustine miscarea normala in articulatie, ducand la aparitia durerii si inflamatie.
Refacerea cartilajului este o procedura chirurgicala prin care ortopezii stimuleaza cresterea unui cartilaj nou, redand functia normala a articulatiei.
 
CARE SUNT TEHNICILE DE REFACERE A CARTILAJULUI?
    • Suplimente alimentare –suplimente care contin glucozamina si condroitina – reprezinta optiune de tratament conservator. Condroitinsulfatul si glucozamina sunt substante care se gasesc in mod normal in corp si care previn degradarea cartilajului si ajuta la refacerea lui. Condroitinsulfatul si glucozamina obtinute din surse animale si pe care le gasim sub forma de suplimente alimentare pot reprezenta  o posibilitate de tratament pentru refacerea cartilajului;
    • Microfracturile – la nivelul suprafetei articulare afectate se realizeaza mini-gauri cu ajutorul unui dispozitiv ascutit, care stimuleaza vindecarea prin neovascularizare;
• Abrazarea  suprafetei articulare cu ajutorul unui shaver pentru indepartarea cartilajului afectat. Aceasta tehnica se realizeaza artroscopic;
• Autotransplant osteocondral – grefa de cartilaj sanatos este recoltata dintr-o zona a articulatiei care nu este solicitata la miscarile obisnuite realizate in timpul mersului si este transferata in zona articulara afectata. Aceasta metoda este utilizata pentru defecte de cartilaj mici;
    • Transplant cu allogrefa – o grefa de cartilaj, recoltata de la un donor, si transplantata in zona de cartilaj afectata. Aceasta metoda este indicata in cazul defectelor de cartilaj mai mari;
 • Implant autolog cu condrocite – O bucata de cartilaj sanatos, dintr-o alta zona a articulatiei, este recoltat prin tehnica artroscopica si apoi se cultiva celulele stem in laborator. Cultura de celule , sub forma unui petic, este apoi implantat in zona afectata prin chirurgie deschisa;
    • Sistem de transfer osteoarticular – este o tehnica chirurgicala prin care se trateaza defectele de cartilaj izolate cu dimensiuni intre 10 -20mm. Aceasta procedura implica transferul unei portiuni de cartilaj, recoltat dintr-o portiune  a articulatie care nu este implicata in sprijin la mers, si este implantata in zona defectului de cartilaj. Procedura se realizeaza prin artroscopie, se aviveaza marginile zonei afectate pana cand ramane o margine de cartilaj sanatos, se practica mici foraje la nivelul osului, cartilajul recoltat este implantat in spatiul creat. Dimensiunea cartilajului recoltat trebuie sa fie putin mai mare decat cel al gaurii formate, pentru o acoperire fixa. Aceasta procedura permite refacerea cartilajului la nivelul defectelor.
 
CARE SUNT COMPLICATIILE ACESTEI PROCEDURI?
    • Durere;
    • Necroza avasculara;
    • Fracturi;
    • Hemartroza.
    • Dupa aceasta interventie este recomandata utilizarea carjelor si limitarea miscarii pentru 6 saptamani.

Vezi tot
Epicondilita laterala
Epicondilita laterala

CE ESTE EPICONDILITA LATERALA/TENNIS ELBOW?

Epicondilita laterala este o conditie dureroasa a cotului, cauzata de o utilizare excesiva. Nu este surprinzator faptul ca tenisul, sau alte sporturi pot provoca aceasta afectiune. Cu toate acestea, mai multe activitati sportive si miscari repetitive pot reprezenta un factor de risc in aparitia acestei afectiuni.
Epicondilita laterala este o inflamatie a tendoanelor care se unesc cu muschii antebratului din exteriorul cotului. Muschii si tendoanele din antebrat sunt deteriorate din cauza utilizarii excesive – repetand aceleasi miscari din nou si din nou. Acest lucru duce la durere si sensibilitate la exteriorul cotului.
Exista mai multe optiuni de tratament pentru epicondilita laterala. In cele mai multe cazuri, tratamentul implica o abordare de echipa, cu medici , terapeuti si in unele cazuri si chirurgi, care lucreaza impreuna pentru a va oferi ingrijirea cea mai eficienta.
 
ANATOMIE
Articulatia cotului este formata din 3 oase: osul superior al bratului ( humerus) si cele 2 oase ale antebratului ( ulna si radius). Exista mici proeminente osoase aflate la baza humerusului, numite epicondili. Epicondilul de pe partea exterioara ( partea laterala) a cotului, se numeste epicondil lateral.
Muschii, tendoanele si ligamentele tin articulatia cotului impreuna.
Epicondilita laterala sau tennis elbow, afecteaza tendoanele musculaturii posterioare a antebratului. Muschii antebratului va permit extensia mainii si a degetelor. Tendoanele antebratului, numite si extensori, ataseaza muschii pe os. Acestia se ataseaza pe epicondilul lateral. Tendonul implicat de obicei in epicondilita laterala se numeste tendonul muschiului scurt extensor radial al carpului ( SERC).
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI EPICONDILITEI LATERALE?
Suprasolicitare
Studiile recenta au aratat ca epicondilita laterala este datorata in principal afectarii unui anumit muschi al antebratului. Muschiul scurt extensor radial al carpului ( SERC) ajuta la stabilizarea incheieturii mainii atunci cand cotul se afla in extensie ( mana este intinsa). Asta se intampla mai frecvent in timpul practicarii tenisului. Cand SERC este afectat prin suprasolicitare, apar rupturi microscopice la nivelul tendonului, in locul unde acesta se ataseaza la epicondilul lateral. Acest lucru genereaza inflamatie si durere.
 
Activitati excesive 
Nu doar sportivii se pot cofrunta cu acest tip de afectiune. Multe persoane care sufera de epicondilita laterala sunt persoane care efectueaza o munca sau participa la activitati recreationale ce presupun utilizarea excesiva si repetitiva a muschilor antebratului, cum ar fi pictorii, instalatorii, tamplarii, bucatarii, mecanicii auto,etc. In cazul acestor profesii, miscarea repetata si ridicarea greutatilor sunt actiunile care conduc la aparitia acestei afectiuni.
 
Varsta
Majoritatea pacientilor ce dezvolta epicondilita laterala, au varste intre 30 si 50 de ani, desi afectiunea poate aparea la orice varsta daca exista factori de risc predispozanti. In tenis, efectuarea necorespunzatoare a loviturii mingiei si echipamentul neadecvat constituie factori de risc.
 
Cauze necunoscute
Epicondilita laterala poate aparea si in absenta unei suprasolicitari repetitive, caz in care este denumita “ idiopatica” sau de cauze necunoscute.
 
CARE SUNT SIMPTOMELE EPICONDILITEI LATERALE?
Simptomele epicondilitei laterale apar treptat. In majoritatea cazurilor, durerea este usor suportabila la inceput si se accentueaza incet in decurs de cateva saptamani sau luni. Debutul simptomelor nu poate fi asociat cu o anumita lovitura la nivelul cotului.
Semnele si simptomele generale prin care se manifesta epicondilita laterala, includ:
-durerea sau senzatia de arsura la exteriorul cotului;
-imposibilitate sau greutate in strangerea pumnului.
 
Simptomele se agraveaza adesea la efectuarea unor miscari precum tinerea unei rachete de tenis, rasucirea unei surubelnite sau salutul prin strangerea de mana. Cel mai afectat este de regula membrul dominant.

IN CE CONSTA EXAMINAREA MEDICALA?
Pentru stabilirea unui diagnostic corect, medicul trebuie sa ia in considerare mai multi factori, precum modul de aparitie al simptomelor, factorii de risc ocupationali sau participarea la activitati sportive.
Medicul ortoped va va spune despre activitatile care genereaza simptomele si unde anume apar acestea la nivelul antebratului. Asigurati-va ca ati informat medicul daca ati suferit vreun traumatism la nivelul cotului si comunicati orice informatie cu privire la istoricul medical de artrita reumatoida sau diverse afectiuni nervoase.
In timpul examinarii, medicul examinator va folosi mai multe teste pentru stabilirea diagnosticului. Unul dintre acestea consta in intinderea fortata a incheieturii mainii si degetelor cu cotul aflat in extensie. Daca testul este pozitiv, apare o durere pe traiectul tendoanelor si muschilor extensori ai mainii.
 
TESTE PARACLINICE
Radiografia - ajuta la eliminarea suspiciunii de artrita a cotului;
RMN - medicul poate solicita un examen RMN in cazul in care acesta considera ca simptomele sunt specific unei afectiuni cervicale;
EMG – electromiografie - pentru eliminarea suspiciunii de compresie a nervilor, deoarece simtomele de compresie nervoasa sunt adesea similare cu cele din epicondilita laterala a cotului.
 
TRATAMENTUL EPICONDILITEI LATERALE
Tratamentul nechirurgical - este eficient pentru aproximativ 80-95% din pacienti si consta in :
- Repaus;
- Administratea de antiinflamatoare nesteroidiene, precum ketonal/ketoproxin sau ibuprofen, ce pot reduce durerea si inflamatia;
- Verificarea echipamentului sportiv - pentru a verifica daca este adecvat dumneavoastra;
- Fizio-kinetoterapia - anumite exercitii sunt benefice pentru intarirea musculaturii antebratului. Tratamentul cu ultrasunet, masajul cu gheata sau proceduri de stimulare musculara, pot grabi si ele vindecarea;
- Ortezele - utilizarea ortezelor aplicate in 1/3 superioara a antebratului poate contribui la ameliorarea simptomelor prin relaxarea muschilor si tendoanelor;
- Injectii cu steroizi - precum cortizonul, sunt antiinflamatoare foarte eficiente, a caror injectare in muschiul sau tendonul lezat poate fi recomandata de catre medicul ortoped;
- Terapia cu unde soc (Shokwave therapy) - procedura prin care se transmit unde sonore catre cot. Aceste unde creeaza o “microtrauma” ce faciliteaza procesul natural de vindecare al organismului.
 
Tratamentul chirurgical
In cazul in care simptomele nu dispar dupa o perioada de 6 pana la 12 luni de tratamente nechirurgicale, medicul ortoped va poate recomanda interventia chirurgicala.
Majoritatea interventiilor chirurgicale in caz de epicondilita laterala presupun excizia tesutului muscular lezat si reatasarea muschiului la os.
Procedura chirugicala depinde de mai multi factori, cum ar fi cauza leziunii, starea generala de sanatate a pacientului si nevoile pacientului. Este important sa cereti toate detaliile medicului ortoped si sa discutati rezultatele si riscurile asociate oricarei proceduri.
Interventia chirurgicala deschisa - presupune o incizie la nivelul cotului. Chirurgia deschisa se efectueaza de obicei in ambulator si nu necesita spitalizarea peste noapte.
 
Chirurgia artroscopica - se poate face cu ajutorul unor instrumente si incizii mici. Ca si in cazul interventiei deschise, pacientul este externat in aceeasi zi.
Care sunt ricurile chirurgicale in cazul interventiei pentru epicondilita laterala?
La fel ca in cazul oricarei interventii chirurgicale, exista unele riscuri si in cazul interventiei pentru epicondilita laterala, cum ar fi:
-lezarea nervilor sau a vaselor de sange;
-o perioada de recuperare mai lunga;
-pierderea fortei musculare.
 
RECUPERAREA DUPA INTEREVENTIA CHIRUGICALA
Este posibil ca dupa interventia chirurgicala, sa aveti bratul imobilizat cu o atela gipsata. Firele de sutura si atela pot fi indepartate la aprozimativ o saptamana dupa interventie. Dupa indepartarea atelei, se incep exercitiile de mobilizare a cotului.
Medicul curant va va spune cand puteti relua activitatile sportive, acest lucru fiind posibil de regula la 4- 6 luni dupa interventie.
Interventia chirurgicala in cazul epicondilitei laterale are o rata de success de 80-90%, dar , in unele cazuri, este posibil ca pacientul sa se confrunte cu o pierdere a fortei musculare.
 

Vezi tot
Epicondilita mediala
Epicondilita mediala

CE ESTE EPICONDILITA MEDIALA?
Epicondilita mediala este o afectiune cauzata de inflamatia tendoanelor flexoare, la insertia pe epicondilul medial al humerusului si caracterizata prin durere la nivelul epicondilului medial. Aceasta durere poate iradia catre antebrat si pumn.
Aceasta afectiune poate aparea din cauza miscarilor repetitive ale tendoanelor antebratului.

CARE SUNT SIMPTOMELE?
Tabloul clinic al epicondilitei mediale este caracterizat de durere si scaderea fortei musculare.
- Durerea aparuta in portiunea mediala a cotului, uneori iradiata de-a lungul antebratului si accentuata de anumite miscari ale acestuia.
- Redoarea cotului;
- Slabiciunea musculara la nivelul pumnului si mainii;
- Parestezii la nivelul degetelor.
Durerea din epicondilita mediala poate aparea brusc sau gradual.

CAND TREBUIE SA MERGETI LA MEDIC?
Cand cotul este cald, inflamat, cu stare generala febrila;
Cand nu puteti flecta cotul;
Cand cotul arata deformat;
Cand suspicionati o fractura a cotului.
 
CARE SUNT CAUZELE EPICONDILITEI MEDIALE?
Epicondilita mediala este cauzata de afectarea muschilor si tendoanelor care realizeaza miscari ale pumnului si degetelor. Aceasta afectare apare prin solicitare excesiva si repetitiva a pumnului si degetelor.
Anumite activitati sau profesii predispun la aparitia epicondilitei mediale, ca de exemplu : tenisul de camp sau tenisul de masa.
- sporturile care presupun aruncarea unui obiect– baseball, volei, trasul cu arcul;
- antrenamente cu greutati – in special antrenamentele pentru biceps;
- miscari ocupationale repetitive – apar mai frecvent la cei care lucreaza in constructii, fabrica de mobila, tamplarie.
Pentru a provoca epicondilita mediala, aceste activitati trebuiesc facute cel putin 1 ora pe zi, mai multe zile.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC PENTRU EPICONDILITA MEDIALA ?
- Varsta peste 40 de ani;
- Activitati repetitive , cel putin 2 ore pe zi;
- Obezitatea;
- Fumatul.
 
PREVENTIA
Intarirea musculaturii antebratului prin manipularea unei mingi in mana;
Exercitii de stretching care trebuiesc facute pentru cateva minute inaintea unui efort fizic;
Evitarea suprasolicitarii musculare in activitatile sportive;
Utilizarea unui echipament adecvat;
In cazul jucatorilor de tenis – alegerea rachetei de tenis potrivita;
In cazul ridicarii de greutati, antebratul trebuie mentinut rigid si stabil, pentru a scadea forta aplicata cotului.
 
DIAGNOSTIC
Epicondilita mediala este in mod normal diagnosticata pe baza istoricului medical si a examinarii fizice.
Pentru evaluarea durerii si a redorii articulare, medicul poate aplica o presiune pe zona afectata, sau poate realiza anumite miscari cu cotul, antebratul si pumnul.
O radiografie poate ajuta diagnosticul in cazul unei fracturi sau artroze.
 
CARE ESTE TRATAMENTUL EPICONDILITEI MEDIALE ?
Dupa aparitia durerii, se recomanda o perioada de repaus fizic si aplicatii locale reci.
Medicatia – pacientului  i se pot recomanda medicamente antiinflamatorii, infiltratii cu cortizon sau cu PRP.
Terapia presupune:
- repaus fizic – pentru scaderea utilizarii tendonului afectat;
- aplicatii locale reci, timp de 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi;
- folosirea unei orteze pentru o perioada de cateva zile;
- exercitii de stretching pentru musculatura antebratului.
- terapia cu unde soc – ESWT.

INTERVENTII CHIRURGICALE
Chirurgia este mai rar utilizata in tratamentul epicondilitelor mediale care nu raspund la tratament conservator timp de 12 luni.
O noua procedura, denumita procedura TENEX, este o procedura minim invaziva , ghidata ecografic si consta in indepartarea tesutului cicatricial din zona tendonului dureros.
Dupa interventia chirurgicala este important sa efectuam un program de recuperare medicala, care are ca scop cresterea tonusului muscular si a mobilitatii articulare.

Vezi tot
Excizia capetelor osoase
Excizia capetelor osoase

CE ESTE ARTROPLASTIA?
Durerile articulare pot scadea calitatea vietii multor pacienti. Articulatiile sunt supuse uzurii, leziunilor, traumatismelor sau artrozei care apare o data cu inaintarea in varsta. Indiferent de tipul problemelor articulare, avem mai multe optiuni de tratament, una din acestea se numeste artoplastie sau excizie a capetelor osoase la nivelul articulatiei deteriorate. 
Artroplastia este tehnica chirurgicala de reconstructie a articulatiei. Rezectia osoasa este interventia chirurgicala prin care medicul indeparteaza o parte din articulatie pentru a reduce simptomele. In timp, spatiul creat prin rezectie ,se umple cu tesut cicatricial.
Pentru unele afectiuni articulare aceasta tehnica reprezinta  o procedura obisnuita, dar pentru altele reprezinta ultima solutie.

CAND AVEM NEVOIE DE ARTOPLASTIE?
    Chirurgia nu reprezinta in mod obisnuit prima indicatie de tratament pentru durerile articulare. Se incepe de obicei cu un tratament conservator cum ar fi : orteza, medicamente antiinflamatorii si recuperare medicala. Daca acestea nu ajuta si durerile se intensifica, este necesara interventia chirugicala. 
Excizia osoasa/ artroplastia se adreseaza:
- Degetelor, pentru tratarea atrozelor, calcificarilor si altor probleme cum ar fi hallus valgus, degete in ciocan si degete rigide;
- Pentru a reduce durerea asociata artrozei articulatiei carpometacarpiana a policelui. 
- Umarului, pentru a trata artroza acromioclaviculara.

CARE SUNT INDICATIILE ARTROPLASTIEI?
Excizia osoasa / artroplastia poate ajuta prin scaderea durerii, dar poate in acelasi timp reduce functionalitatea articulatiei, cum ar fi in interventia chirurgicala dupa artroza articulatiilor degetelor de la picioare, cand este redusa forta halucelui, iar in cazul policelui, scade forta acestuia in miscarea de prindere a obiectelor.
 
IN CE CONSTA EXAMINAREA MEDICALA?
Medicul se asigura de starea de sanatate a pacientului in vederea interventiei chirurgicale, si incepe printr-un examen fizic,  teste de analize uzuale de sange si teste de imagistica- radiografie pulmonara, EKG,etc.
 
CARE SUNT IMPLICATIILE INTERVENTIEI CHIRURGICALE?
Excizia extremitatilor osoase se poate face prin tehnica deschisa, printr-o incizie mai mare sau artroscopic, printr-o incizie mai mica la nivelul pielii. In cazul degetelelor de la picioare, ortopedul face o incizie la nivelul pielii pentru indepartarea capetelor osoase articulare. Pacientul poate pleca acasa in aceeasi zi. 
La nivelul policelui , interventia se face printr-o incizie la nivelul articulatiei carpometacarpiene , se indeparteaza un os mic numit trapez si se pune un tendon in locul lui. 
La nivelul articulatiei acromioclaviculare, rezectia artroplastica poate fi facuta prin incizie clasica sau artroscopica.
In perioada postoperatorie, este necesara recuperarea medicala, iar in cazul interventiei de artroplastie a degetelor de la picioare, sprijinul pe picior se poate face dupa cateva saptamani.
In cazul rezectiei artroplastice a policelui, se foloseste o orteza de police pentru 6 sapatamani. Recuperarea poate dura pana la 6 luni.
Dupa artroplastia acromioclaviculara mentinem o esarfa pentru 4 saptamani, iar pacientul se intoarce la activitatile obisnuite la 6 luni dupa intereventie.

Vezi tot
Sindromul Dupuytren
Sindromul Dupuytren

Boala Dupuytren este o afectiune care afecteaza fascia palmara - tesut fibros care se afla sub piele, pe palma si degete. La pacientii cu aceasta afectiune, fascia se ingroasa, si in timp incepe sa se retracte. Acest lucru face ca degetele sa fie trase spre interior, spre palma, rezultand ceea ce este cunoscut sub numele de “ contractura lui Dupuytren”.

La unii pacienti, o progresie a contracturii lui Dupuytren poate interfera cu functia mainii, facand dificila desfasurarea activitatilor zilnice. In cazul in care se intampla acest lucru, sunt disponibile atat tratamente conservatoare, cat si chirurgicale care ajuta la incetinirea progresiei bolii si la imbunatatirea miscarilor  degetelor afectate.
 
DESCRIEREA AFECTIUNII
Fascia este un strat de tesut care ajuta la ancorarea si stabilizarea pielii la palma. Fara fascie, pielea de pe palma ar fi la fel de libera si mobila ca pielea de pe exteriorul mainii. La pacientii cu afectare Dupuytren, fascia palmara incepe sa se ingroase incet, apoi se retracta.
Adesea, boala Dupuytren este diagnosticata atunci cand apar noduli sub piele, in palma. Acest lucru poate duce la leziuni  palmare pe masura ce afectarea fasciei progreseaza.
Contractura Dupuytren. Pacientul nu isi poate extinde complet degetul inelar.
Pe masura ce boala progreseaza, fibrele fasciei palmare se transforma in cordoane groase si pot afecta unul sau mai multe degete retractandu-le. Aceasta pozitie reprezinta contractura lui Dupuytren. Desi cordoanele palmare pot arata ca niste tendoane, tendoanele nu sunt afectate in cazul bolii Dupuytren.
In multe cazuri, contractura Dupuytren progreseaza foarte lent, in ani de zile si poate ramane intr-un stadiu incipient astfel incat nu necesita tratament. In cazuri severe, insa, pacientul nu mai este capabil sa realizeze indreptarea degetelor afectate. Cand se intampla acest lucru, este necesar un tratament care ajuta la reducerea contracturii si imbunatatirea miscarilor degetelor afectate.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI BOLII DUPUYTREN?
Cauza bolii Dupuytren nu este complet cunoscuta, dar cele mai multe dovezi relateaza faptul ca genetica are cel mai important rol.
Exista studii despre aparitia sau progresia bolii Dupuytren dupa ce pacientul a suferit o accidentare sau a avut o plaga ( inclusiv interventie chirurgicala) la mana; cu toate acestea, nu exista dovezi clare care sa sustina acest lucru. De asemenea nu exista dovezi convingatoare care sa sugereze ca si cauza utilizarea excesiva a mainii.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC IN APARITIA BOLII DUPUYTREN?
Exista o serie de factori despre care se crede ca contribuie la dezvoltarea sau agravarea bolii Dupuytren. Acestia sunt:
- Sexul- barbatii sunt mai predispusi la a dezvolta afectiunea decat femeile.
-Originea- Oamenii din Nordul Europei si scandinavii au o predispozitie crescuta;
- Ereditatea- Boala Dupuytren se transmite in familie;
- Alcoolul- consumul de alcool poate fi asociat bolii;
- Anumite conditii medicale-persoanele cu diabet zaharat si tulburari convulsive sunt mai susceptibile de a avea copii cu boala Dupuytren;
- Varsta-incidenta afectiunii creste o data cu varsta.
 
SIMPTOME
Contractura Dupuytren progreseaza de obicei foarte incet, intr-o perioada de cativa ani. Semnele si simptomele pot include:
- Noduli- pot aparea unul sau mai multi noduli in palma. Nodulii se pot ingrosa, contribuind la formarea de cordoane dense si dure de tesut, sub piele.
-Contractura fasciei- pe masura ce fascia palmara se strange, unul sau mai multe degete pot fi retractate catre palma si nu se pot indeparta unul de celalalt. Degetul inelar si degetul mic sunt cel mai frecvent afectate.
Pe masura ce gradul de retractare al degetelor  creste, indreptarea completa a acestora si miscarile de prindere a obiectelor mari devine dificila.
 
EXAMINAREA MEDICALA
Medicul va examina apoi cu atentie degetele si mana. In timpul examinarii va putea :
- observa localizarea nodulilor si a cordoanelor formate pe palma;
- evaluarea gradului  de miscare a degetelor;
- testarea sensibilitatii degetelor.

TRATAMENTUL BOLII DUPUYTREN
Desi variaza ca evolutie de la pacient la pacient, boala Dupuytren progreseaza foarte incet si poate sa nu fie deranjanta multi ani.

Tratamentul conservator
- Injectii cu corticosteroizi- antiinflamatoare puternice injectate in nodulul dureros. In unele cazuri, o injectie cu cortizosteroizi poate incetini progresia unei contracturi. Eficacitatea unei injectii cu corticosteroizi variaza de la un pacient la altul.
- Orteze - nu este cunoscuta eficacitatea lor preoperator.

Tratamentul chirugical
Daca contractura interfereaza cu functionalitatea normal a mainii, medicul va poate recomanda interventia chirugicala. Scopul interventiei chirurgicale este de a reduce contractura si de a imbunatati mobilitatea degetelor afectate.
Nu exista niciun tratament cunoscut pentru contractura lui Dupuytren, cu toate acestea, interventia chirurgicala este menita sa “dea timpul inapoi” prin remiterea efectului restrictiv al cordoanelor, prin rezectia lor. Din pacate, tesuturile vindecate care se vor reface, vor avea acelasi potential de a dezvolta cordoane fibroase in viitor, insa sunt castiguri substantiale in ceea ce priveste functionalitatea mainii.
Procedurile chirurgicale cel mai des efectuate pentru contractura lui Dupuytren sunt:
+ Fasciectomia simpla;
+ Fasciectomia palmara subtotala.

Fasciectomia simpla
Se va face o incizie in palma si prin sectionarea tegumentului si tesutului subcutanat, se evidentiaza cordoanele fasciale ingrosate care se vor sectiona. Desi cordonul in sine nu este indepartat, sectionarea acestuia ajuta la scaderea contracturii si la cresterea mobilitatii degetului afectat.
Fasciectomia este efectuata folosind un anestezic local care amorteste doar mana, fara ca pacientul sa adoarma. Va trebui sa purtati o atela pe perioada recuperarii.

Fasciectomia palmara subtotala
Pentru aceasta procedura, medicul va face o incizie la nivelul tegumentului, tesutului celular subcutanat, apoi va indeparta cat mai mult din tesutul si cordonul format, pentru a indrepta degetul (degetele). Pot fi folosite mai multe tipuri de incizii intr-o fasciectomie, dar de obicei se face o incizie in “zig-zag”, de-a lungul liniilor naturale ale palmei.
 In alte cazuri, cand apar probleme de vindecare la nivelul plagii incizionale, va fi necesara o grefa de piele pentru a ajuta la vindecarea ranii. Pentru grefa de piele, medicul va recolta  piele sanatoasa dintr-o alta zona a corpului si o va folosi pentru a inchide rana. Pe perioada recuperarii este nevoie sa imobilizam mana intr-o atela.
Fasciectomia palmara subtotala este o procedura cu zona de incizie mai mare decat fasciectomia simpla. Acest lucru implica  o rana mai mare, o perioada de ingrijire a ranii mai lunga, terapie fizica si un timp mai mare de vindecare.

COMPLICATII
Ca si in cazul oricarei interventii chirugicale, exista riscuri asociate interventiilor chirurgicale pentru contractura Dupuytren. Probabilitatea aparitiei complicatiilor creste o data cu:
- Severitatea contracturii;
- Numarul de contracturi rezolvate intr-o singura procedura;
- Prezenta oricaror alte afectiuni medicale asociate.
Medicul va discuta despre fiecare dintre aceste riscuri si va lua masuri specifice pentru a evita eventualele complicatii. Posibilele riscuri si complicatii ale interventiei chirurgicale pentru contractura Dupuytren includ:
- Durere;
- Cicatrici;
- Leziuni ale nervilor/ vaselor de sange;
- Rigiditate la nivelul mainilor si degetelor;
- Pierderea sensibiltatii. Pierderea temporara a sensibilitatii poate fi rezultatul elongarii nervilor care au fost contractati pentru o perioada lunga de timp;
- Pierderea viabilitatii unui deget/ pierderea unui deget ( foarte rar).

RECUPERAREA
Dupa interventie pot aparea unele dureri, inflamatie si rigiditate. Desi scopul chirurgiei este de a imbunatatii postura degetelor, uneori pacientii pot pierde flexia degetelor afectate, datorita rigiditatii postoperatorii. Mana trebuie ridicata deasupra nivelului inimii pentru a scadea inflamatia si a imbunatati mobilitatea.
Gimnastica medicala ajuta la recuperarea fortei si functiei degetelor si a mainii, la scaderea inflamatia si ajuta la vindecarea ranilor. Puteti purta o atela pe perioada recuperarii.
 
REZULTATE
Majoritatea pacientilor si-au imbunatatit mobilitatea degetelor dupa operatie, dar aproximativ 20% dintre pacienti vor avea un grad semnificativ de reaparitie a contracturii. Pentru unii pacienti poate fi necesara o noua interventie chirurgicala.
 
DESCOPERIRI RECENTE IN TRATAMENT
Injectiile cu enzime
Injectarea unei solutii enzimatice pentru tratamentul contracturii de tip Dupuytren a fost recent aprobata de catre Administratia Nationala a medicamentelor. Enzima, o colagenaza, se administreaza ca tratament in ambulator.
 Solutia enzimatica se va injecta direct în cordonul format. Pe parcursul a 24 pana la 72 de ore de la injectare, enzima va degrada tesutul contractat.
 Apoi se realizeaza manipularea degetelor sub anestezie, lucru care duce la ameliorarea contracturii si marirea gradului de miscare a degetelor.
 Injectarea cu enzime are de obicei rezultate mai putin dureroase si inflamatie mai mica decat interventiile chirurgicale majore. Desi rar, injectia poate provoca o reactie alergica sau o ruptura a tendonului flexor al mainii. 
Rezultatele initiale dupa injectarea enzimelor sunt promitatoare, insa rezultatele pe termen lung si ratele de recurenta nu sunt inca cunoscute.
Aponevrotomie percutana cu ac 
Aceasta procedura relativ noua, minim invaziva, se efectueaza de asemnea in ambulatoriu.
In timpul procedurii, medicul va amorti mai intai mana cu un anestezic local. Va trece apoi capatul ascutit al unui ac hipodermic inainte si inapoi prin cordoanele ingrosate pentru a slabi tesutul fibros contractat.  
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL CLASIC 
Aponevrotomia regionala – se face uneori doar excizia nodulului;
Aponevrotomia extensiva – se face in stadiile tardive, cand se incearca o excizie larga, care merge cat mai distal la nivelul degetelor;
Dermofasciectomia – dupa excizia larga, se scoate si tegumentul supraiacent, deoarece acesta este neviabil si uneori chiar necrozat.
 
Complicațiile aponevrotomiei  percutane cu ac sunt similare cu cele ale interventiei chirurgicale clasice, in ceea ce priveste recurenta, afectarea  nervului sau a vaselor sanguine, durerea si rigiditatea.
 
Rezultatele timpurii ale aponevrotomiei percutane cu ac, par similare cu cele ale chirurgiei clasice  si injectiilor  cu enzime, dar ratele de recurenta pe termen lung nu sunt inca cunoscute.
 

Vezi tot
Instabilitate umar bankart
Instabilitate umar bankart

Leziunea Bankart reprezinta afectarea unei parti din articulatia umarului numita labrum. Articulatia umarului este reprezentata de capul humeral ( sferic), care se articuleaza cu cavitatea glenoida ( are aspectul unei farfurii plate), care prezinta pe marginea ei o structura ( ca o garnitura) ce poarta numele de labrum, care participa la stabilizarea capului humeral in articulatie.

Ce este o leziune Bankart?
Cand labrumul din articulatia umarului este rupt, stabilitatea articulatiei este compromisa. Un anumit tip de leziune labrala se numeste leziune Bankart. O leziune Bankart apare atunci cand o persoana sufera o luxatie de umar. Acest aspect se intampla de obicei la pacientii tineri. (Detasarea labrului antero-inferior de pe glena cu implicarea ligamentului gleno-humeral inferior). Continuitatea intre cartilaj si labrum este rupta, dar periostul ramane intact. In cazul leziunii acute, este prezenta hemoragia interstitiala, in timp ce luxatiile recurente lasa un tesut franjurat. Este foarte importanta inspecțarea acestei leziuni pentru ca de multe ori se asociaza si  cu alte modificari (fracturi, detasari periostale) care nu au rezolvare artroscopica.

Ce se intampla dupa un prejudiciu Bankart?
Simptomele tipice ale unei leziuni Bankart sunt:
• o senzatie de instabilitate a umarului
• luxatii repetate
• dureri de umar
Deseori, pacientii se plang ca nu pot  avea „incredere” in umarul lor, temandu-se ca l-ar putea disloca din nou.

Cum se diagnosticheaza o leziune Bankart?
 Exista o suspiciune mare a acestei leziuni oricand un pacient isi disloca umarul. La o examinare, pacientii vor avea de multe ori sentimentul ca umarul lor este pe cale de a disloca in cazul in care bratul  este plasat in spatele capului lor ( bratul in abductie si rotatie externa). Radiografiile sunt uneori normale, dar de multe ori ele pot indica o leziune a capului humeral ( prin impactare cu glena in momentul luxarii umarului) numita leziune Hill-Sachs (consta intr-o impactare condrala sau osteocondrala a partii postero-laterale a capului humeral. Are forma de V si reprezinta una din contraindicatiile repararii artroscopice). Pentru o vizualizare mai buna a leziunii Bankart se poate face un RMN nativ sau ARTRORMN (injectarea unei substante de contrast in articulatia umarului)

Care este tratamentul pentru o leziune Bankart?
Exista doua optiuni generale pentru tratamentul leziunilor Bankart. Prima optiune este de a pune umarul in repaus, prin imobilizarea bratului intr o esarfa . Aceasta este de obicei urmata de kinetoterapie pentru a  recastiga mobilitatea in articulatia umarului.Dar de obicei ,datorita detasarii labrumului de pe glena ,capul humeral poate iesi oricand din articulatie, aparand astfel reluxarea capului humeral.
Cealalta optiune este de a efectua interventia chirurgicala pentru a repara labrumul rupt( reatasarea printr o sutura a labrumului la glena inchizand astfel spatiul prin care capul humeral se luxeaza). Rezultatele interventiei chirurgicale sunt de obicei foarte bune,  peste 90 % dintre pacienti reveniti la activitatile de zi cu zi fara dislocari ulterioare ale umarului. Deobicei aceasta operatie se face artroscopic.
Care sunt sansele de o dislocare repetata dupa o accidentare Bankart?
Sanse de luxare a umarului dupa o leziune Bankart depinde de varsta pacientilor. Tinerii sunt cei mai  predispusi la leziuni Bankart, si prin urmare, sunt mult mai susceptibili de a o repeta. Statistic, sansele de redislocare a umarului sunt mai mari cu 80 % la pacientii mai tineri de 30 de ani. Peste 30 de ani, sansele de  dislocare repetata scad in mod semnificativ.

Dupa o dislocare initiala a umarului este recomandata o interventie chirurgicala?
Unii ortopezi recomanda interventia chirurgicala pentru a repara o leziune Bankart dupa o luxatie a umarului la tinerii sportivi. Tratamentul obisnuit consta intr-o perioada de imobilizare a umarului, urmata de kinetoterapie  intensiva. Apoi, o revenire treptata la activitatile de zi cu zi. In cazul in care umarul este dislocat din nou, interventia chirurgicala este obligatorie.
Cu toate acestea, unii ortopezi vor repara o leziune Bankart dupa o prima dislocare a umarului la tinerii sportivi, deoarece sansa de a repeta o dislocare a umarului este mare, mai ales la sportivii care practica sporturi de contact. O leziune Bankart are nevoie de cel putin sase luni pentru a se vindeca, iar multi pacienti doresc sa se intoarca la activitatile de zi cu zi cat mai curand posibil, fara teama de o eventuala dislocare repetata, de aceea de cele mai multe ori interventia chirurgicala reprezinta solutia optima.

Care este cea mai buna solutie?
Nu exista un raspuns „corect” la aceasta intrebare. Este adevarat ca tinerii sportivi, in special cei care participa la sporturi de contact (ex. fotbal), isi disloca umarul frecvent si au o sansa foarte mare de a o redisloca, in lipsa unei interventii chirurgicale.
Este important sa ne amintim ca o reparatie Bankart este o interventie chirurgicala importanta, iar recuperarea nu este usoara. Kinetoterapia poate fi incercata, dar pacientul trebuie sa inteleaga ca o redislocare a umarului este foarte posibila.
In luare unei decizii corecte trebuie sa tinem cont si de varsta . Pacientii peste 30 de ani, au sanse mai mici de o redislocare. Pacientii peste 30 de ani, in general, nu au nevoie de interventii chirurgicale, cu exceptia pacientilor care au suferit deja luxatii repetate ale umarului.

Vezi tot
Instabilitatile cotului
Instabilitatile cotului

 Instabilitatile de cot reprezinta slabiciunea articulatiei cotului,  in care articulatia poate prezenta miscari anormale, insotite de zgomote si blocaje.

Instabilitatile de cot apar cel mai frecvent dupa traumatisme care duc la dislocarea cotului. Acest tip de leziuni pot afecta atat osul cat si ligamentele din jurul articulatiei cotului.
 
ANATOMIE
Cotul este articulatia dintre humerus si oasele antebratului ( radius si ulna). Este stabilizat prin capsula articulara precum si prin ligamente puternice, ligamentele colaterale. Sunt doua ligament importante – ligamentul colateral lateral si ligamentul colateral medial. De asemenea, musculatura care traverseaza cotul la nivelul bratului, ajuta la stabilizarea acestuia. 

CATE TIPURI DE INSTABILITATI DE COT EXISTA?
Exista 3 tipuri de instabilitati de cot:
1. instabilitate posterolaterala rotatorie – care apare printr-un traumatism ce afecteaza complexul ligamentar colateral extern;
2. instabilitate  in valg – prin afectarea ligamentului colateral ulnar;
3. instabilitate rotatorie posteromediala in varus – care consta in leziunea ligamentului posterolateral medial  asociata cu o fractura a procesului coronoid al ulnei.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI INSTABILITATILOR COTULUI?
Instabilitatea rotatorie posterolaterala - este cea mai frecventa instabilitate de cot si este cauzata de un traumatism cum ar fi  : caderea pe mana, cu cotul in flexie si rotatie externa.
Instabilitatea in valg - este cel mai frecvent cauzata de stresul repetitiv, si apare mai frecvent in cazul atletilor.
Instabilitatea rotatorie posteromediala in varus – este frecvent cauzata de un traumatism, cum ar fi caderea pe mana.

CARE SUNT SIMPTOMELE INSTABILITATII COTULUI?
Instabilitatea se poate manifesta prin aparitia de cracmente, miscari anormale in articulatia cotului. De asemenea poate aparea o senzatie de mic blocaj la miscarea de flexie- extensie.
La atleti, se poate manifesta cu durere in articulatia cotului sau scaderea vitezei de miscare.
 
CUM SE FACE EXAMINAREA FIZICA?
Se face prin miscarea bratului in mai multe directii, pentru a testa stabilitatea cotului si uneori se pot identifica miscari de blocaj sau cracmente. De asemenea se verifica tonusul muscular pentru a depista eventualele leziuni nervoase.
 
CE TESTE IMAGISTICE FOLOSIM?
Radiografia- care este utila pentru identificarea fracturilor, dislocatiei sau pozitiilor vicioase ale cotului.

CARE ESTE TRATAMENTUL INSTABILITATILOR COTULUI?
TRATAMENTUL CONSERVATOR- este eficient in special la pacientii cu instabilitate in valgus si se adreseaza reducerii simptomatologiei.
In unele cazuri de instabilitate rotatorie posterolaterala, functionalitatea se poate imbunatati prin tratamente conservatoare, dar chirurgia este necesara daca instabilitatea cotului persista.
Instabilitatea posteromediala in varus necesita intotdeauna interventie chirurgicala pentru  fixarea fracturii si stabilizare ligamentara.
Tratamentul conservator include:
- recuperare medicala – care ajuta la reducerea simptomatologiei si cresterea capacitatii musculare si tonusului muscular.
- inlocuirea activitatilor curente cu  activitati in care articulatia cotului nu este solicitanta;
- imobilizarea in orteza pentru o perioada scurta poate reduce simptomatologia.
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
1.Reconstructie ligamentara – este necesara pentru a stabiliza articulatia cotului, de cele mai multe ori ligamentul rupt putand fi suturat. In situatiile in care ruptura ligamentara este mare, poate fi folosita grefa de ligament – autogrefa sau allogrefa.
2. Fixarea fracturii la pacientii cu instabilitate rotatorie  posteromediala in varus, este importanta fixarea fracturii de coronoida cu ajutorul suruburilor sau uneori a unei placute de metal cu sururburi , precum si repararea ligamentului.
 
CUM SE FACE RECUPERAREA POSTOPERATOR?
In prima saptamana dupa chirurgie, articulatia cotului este pusa in repaus cu ajutorul unei orteze de sustinere. Recuperarea incepe din a 2 a saptamana postoperatorie, orteza este indepartata si se incepe cu exercitii de mobilizare pasiva pentru a creste gradul de miscare al cotului.
Recuperarea mobilitatii complete a cotului se asteapta sa se obtina la aproximativ 6 saptamani postoperator, dupa care urmeaza recuperarea tonusului muscular, pacientul putand efectua orice activitate la 6 luni dupa interventie.
In cazul sportivilor de performanta, perioada de recuperare poate dura pana la 1 an.

Vezi tot
Sindrom de tunel cubital
Sindrom de tunel cubital

Reprezinta o conditie medicala prin care nervul ulnar este comprimat sau iritat. Nervul ulnar reprezinta unul din nervii importanti de la nivelul antebratului. El porneste de la nivelul coloanei cervicale  in jos, spre mana si poate fi comprimat in anumite zone. Cea mai frecventa localizare a compresiei nervului este la nivelul cotului si poarta numele de sindromul de tunel cubital.
Amorteala si senzatia de furnicatura in degete sunt simptomele cele mai frecvente in cazul sindromului  de tunel cubital.
In mod normal, aceste simptome pot fi tinute sub control prin tratament conservator, dar in situatiile in care amorteala si furnicaturile persista, este nevoie de o interventie chirurgicala.

CARE SUNT CAUZELE APARITIEI SINDROMULUI DE TUNEL CUBITAL? 
In multe situatii, cauza exacta nu este cunoscuta. Nervul ulnar este vulnerabil la compresii la nivelul cotului, deoarece traverseaza cotul printr-un spatiu ingust si este protejat de un strat subtire de parti moi.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
- Fracturi sau dislocatii ale cotului;
- Osteofite in cazul artrozei cotului;
- Edemul articulatiei cotului;
- Chist sinovial la nivelul cotului;
- Activitati repetitive sau de lunga durata cu cotul in pozitie de flexie.
 
CARE SUNT SIMPTOMELE?
- Amorteala si durere in ultimele 3 degete- acestea se simt mai accentuat cand cotul este in flexie si uneori poate trezi pacientul din somn;
- Scaderea sensibiltatii la nivelul ultimelor 3 degete atunci cand cotul este indoit, facand dificila miscarea degetelor sau apucarea obiectelor;
- Slabiciunea si scaderea coordonarii la nivelul degetelor;
- Daca nervul a fost foarte comprimat o perioada lunga de timp, apare atrofia musculara. In acest caz, refacerea musculara completa este mai putin posibila, de aceea este foarte important, daca prezentati simptome severe sau care dureaza de mai mult de 6 saptamani, sa va prezentati la medic.
 
CE PUTETI FACE ACASA?
Evitarea activitatilor cu cotul in  flexie o perioada lunga de timp, in cazul in care utilizati un calculator frecvent, trebuie sa va asigurati ca scaunul nu este prea jos si nu va sprijiniti cu cotul de bratul scaunului;
In cazul conducatorilor auto, nu stati foarte mult cu mana sprijinita pe cotiere;
Mentineti bratul intins in timpul somnului.
 
CE METODE IMAGISTICE FOLOSIM?
Radiografia- care poate identifica anumiti factori care duc la aparitia sindromului de tunel cubital cum ar fi: osteofiti, artroza sau fracturi ale cotului vicios consolidate, cu fragmente osoase care pot comprima sau elonga nervul;
EMG-electromiografie- este testul prin care nervul este stimulat  cu un curent de joasa intensitate, urmarindu-se conducerea acestuia de-a lungul nervului si putand identifica zonele in care nervul este comprimat si conducerea incetinita.
De asemenea poate sa determine afectarea musculara, care apare secundar afectarii nervului, cu ajutorul unor ace mici introduse in musculature.
 
IN CE CONSTA TRATAMENTUL?
Tratamentul conservator
Este tratamentul antiinflamator, cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare, injectiilor cu cortizon ( in cazul acestora, trebuie efectuate cu grija pentru a nu leza si mai mult nervul);
Orteza de cot- care poate fi folosita in timpul noptii pentru a mentine cotul in extensie;
Gimnastica medicala- care permite alunecarea mai usoara a nervului la nivelul cotului si previne redorile de cot;

Tratamentul chirurgical
Este necesar atunci cand tratamentul conservator nu are rezultate, cand nervul este foarte comprimat si cand compresia nervului duce la afectare musculara.
Exista cateva proceduri chirurgicale care scad presiunea asupra nervului la nivelul cotului:
- interventia de eliberare a nervului cubital- in timpul operatiei, ligamentul care inchide tunelul cubital este taiat, ducand la cresterea spatiului la nivelul tunelui si eliberarea nervului. Dupa procedura , nervul are mai mult spatiu de alunecare la nivelul cotului.
- transpozitia anterioara de nerv cubital- in multe situatii nervul este mutat din spatele epicondilului medial in fata acestuia. Mutand nervul in fata epicondilului medial, se previne compresia acestuia. Atunci cand nervul este mutat imediat sub piele, protectia lui nu este buna , de aceea se foloseste transpozitia lui la nivel intramuscular sau submuscular;
- epicondilectomia mediala- care consta in eliminarea unei parti a epicondilului medial.
 
RECUPERAREA DUPA INTERVENTIA CHIRUGICALA  depinde tipul de interventie chirurgicala folosit.
Este nevoie uneori de o orteza dupa cateva saptamani de la operatie.
In cazul interventiei de transpozitie submusculara orteza de protectie poate fi folosita pentru o perioada de 6 saptamani.
Dupa perioada de imobilizare, este necesara o perioada de kinetoterapie.

Vezi tot
Leziunile de menisc
Leziunile de menisc

Genunchiul este cea mai mare articulatie a corpului. Prin pozitia sa, prin rolul sau in biomecanica statica si dinamica a membrului inferior, ca si prin slaba sa acoperire cu tesuturi moi, el este deosebit de predispus si vulnerabil atat la traumatismele directe, cit si la cele indirecte. Genunchiul se poate resimti si in cazul unor imobilizari impuse de tratamentul anumitor afectiuni sau traumatisme.
Leziunile de menisc sunt printre cele mai frecvente leziuni la genunchi. Sportivii, in special cei care practica un sport de contact, sunt predispusi la a face rupturi de menisc. Cu toate acestea, oricine, la orice varsta poate suferi o leziune  de menisc.

Anatomie
Articulatiile in general, sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele. Genunchiul, cea mai mare articulatie a corpului omenesc, este alcatuit din:
- suprafete articulare, acoperite de cartilaj: capatul distal al femurului (epifiza); capatul proximal al tibiei si suprafata posterioara a rotulei.
- mijloace de unire: capsula si ligamentele (colaterale medial si lateral, incrucisate anterior si posterior, patelar, etc)
- meniscurile intern si extern, se situeaza intre suprafetele articulare fiind doua formatiuni fibrocartilaginoase. Rolul lor este de a amortiza socurile si de stabilizare a genunchiului.

Leziunile meniscale (rupturile de menisc) – pot fi posttraumatice sau degenerative.
Cele doua meniscuri (meniscul intern si meniscul extern) pot fi lezate usor printr-o miscare de rotatie a genunchiului in timpul unui efort sustinut. Ruptura partiala sau totala a meniscului apare la o miscare brusca de torsiune sau de rotatie a coapsei, in timp ce piciorul sta pe loc (de exemplu, la intoarcerea brusca pentru a lovi mingea de tenis). Gravitatea unei rupturi depinde de localizare si extensie.

Descriere
Leziunile de menisc sunt diferite. Leziunile cele mai frecvente ale meniscului, sunt: longitudinală, oblica sau in „cioc de papagal” si radiara.
Leziunile de menisc legate de sport apar adesea impreuna cu alte leziuni ale genunchiului,cum ar fi: leziunile de ligament incrucisat anterior, ligament colateral medial si lateral,leziuni de cartilaj.

Cauza
Leziunile de menisc apar de multe ori in timpul practicarii sportului. Jucatorii se pot lasa pe genunchi si rasuci ,existand astfel riscul sa apara leziunea de menisc. Contactul direct, cum ar fi un atac, poate fi deasemenea cauza aparitiei unor leziuni de menisc.
Persoanele mai in varsta sunt mai predispuse de a face o leziune de menisc degenerativa. Cartilajul se slabeste si se subtiaza in timp. Cu trecerea anilor, tesutul se uzeaza si este mai predispus la leziuni. Doar o rasucire usoara la ridicarea de pe scaun poate fi suficienta pentru a provoca o leziune, in cazul in care meniscul este degenerat odata cu inaintarea in varsta.

Simptome
Pacientul poate percepe un zgomot, sa un „click”, atunci cand apare leziunea de  menisc. Cei mai multi oameni isi pot desfasura in continuare activitateade zi cuzi, in ciuda leziunii de menisc. Multi atleti continua sa joace cu o leziune. Peste 2 sau 3 zile, genunchiul va deveni treptat mai rigid,mai umflat si mai dureros.
Cele mai frecvente simptome ale rupturii de menisc sunt :
• durerea
• rigiditatea si umflarea genunchiului
• blocarea genunchiului
• senzatie de instabilitate a genunchiului
• neputinta genunchilor de a face o miscare completade flexie/extensie.

Fara tratament, o bucata de menisc se poate desprinde si se poate deplasa in articulatie. Acest lucru poate duce la aparitia genunchiului blocat ( pacientul neputand face flexie/extensie completa de genunchi.

Examinarea la medic
Dupa ce se discuta simptomele si se verifica istoricul medical, medicul va examina genunchiul.
Unul dintre principalele teste pentru leziunile de menisc este testul McMurray. Medicul va flexa genunchiul, apoi va face extensie cu rotatie interna/externa. Acest lucru pune tensiune pe o ruptura de menisc provocand durere.

Testele imagistice
Deoarece alte afectiuni ale genunchi determina simptome similare, medicul poate solicita teste imagistice pentru a l ajuta la confirmarea diagnosticului.
Radiografii. Desi razele X nu arata leziunile de menisc, ele pot arata alte cauze ale durerilor de genunchi, cum ar fi gonartroza,fracturi ale epifizei tibiale/femurale,tumori.
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN). Acest test poate arata imagini mult mai concludente ale partilor moi din articulatia genunchiului.

Tratament
Ortopedul va trata leziunea in functie de dimensiunea si localizarea acesteia.
O treime din menisc este bogat vascularizata( denumita si zona rosie a meniscului). O leziune in aceasta zona , se poate vindeca de la sine, sau poate fi de multe ori reparata prin suturi chirurgicale artroscopice.
Pe de alta parte, doua treimi ale meniscului nu sunt alimentate cu sange(denumita si zona alba). Fara elementele nutritive din sange, leziunile din aceasta zona, nu se pot vindeca singure sau prin sutura chirurgicala. Aceste leziuni complexe sunt de multe ori in partea subtire a  cartilajului uzat. Pentru ca meniscul din aceasta zona nu se poate reface, de obicei,este nevoie de eliminarea leziunii. .
Tratamentul se adapteaza fiecarui pacient  in functie de tipul de leziune, varsta, nivelul de activitate etc.

Tratamentul nechirurgical
Daca leziunea  este mica si este pozitionata pe marginea externa a meniscului, acesta nu necesita interventie  chirurgicala. Atata timp cat simptomele nu persista si genunchiul este stabil, tratamentul nechirurgical este cea mai buna alternativa.

Protocolul RICE este eficient pentru cele mai multe leziuni legate de sport. RICE reprezinta initialele pentru: Rest, Ice, Compression, and Elevation.

• odihna( Rest). Se va lua o pauza de la activitatea care a cauzat prejudiciu . Medicul va poate recomanda sa utilizati carje pentru a evita punerea greutatii pe picior.
• gheata( Ice). Folositi comprese reci pentru 20 de minute, de mai multe ori pe zi. Nu se aplica gheata direct pe piele.
• compresii( Compression). Pentru a preveni umflarea excesiva a genunchiului, purtati un bandaj ce produce usoara compresie elastica.
• Ridicarea piciorului(Elevation/). Pentru a reduce umflarea genunchiului, va intindeti pe pat si ridicati piciorul mai sus de nivelul inimii.
Medicamente antiinflamatorii. Medicamentele cum ar fi aspirina si ibuprofenul reduc durerea si umflarea.


Tratamentul chirurgical
Daca simptomele persista in ciuda tratamentului nechirurgical, medicul va poate sugera rezolvarea problemei prin chirurgie artroscopica.
Artroscopia genunchiului este una dintre procedurile chirurgicale cele mai frecvent efectuate. O camera video  in miniatura este introdusa in articulatia genunchiului printr-o incizie mica. Acesta ofera o imagine clara a interiorului genunchiului si a leziunilor existente. Ortopedul introduce instrumente chirurgicale de mici dimensiuni prin alte mici incizii pentru a trata leziunile depistate.

Dupa operatie, medicul va poate pune genunchiul in repaus intr o orteza.
Odata ce vindecarea este completa, medicul poate va poate recomanda exercitii de recuperare. Pentru a restabili mobilitatea genunchiului si pentru a creste forta musculara, se pot recomanda exercitii fizice regulate.
Pentru cea mai mare parte dintre pacienti, recuperarea se poate efectua la domiciliul.
Leziunile de menisc sunt leziuni extrem de frecvente. Cu un diagnostic corect, tratament si recuperare optima, de cele mai multe ori pacientii revin la activitatiilor lor de zi cu zi,in cateva saptamani.

Vezi tot
Tenosinovita DeQuervain
Tenosinovita DeQuervain

Tenosinovita De Quervain este o afectiune dureroasa, care implica tendoanele degetului mare la incheietura mainii. 

Desi cauza exacta a tenosinovitei De Quervain nu este cunoscuta, orice miscari repetitive ale mainii- cum ar fi munca in gradina, jocul de golf , tenisul sau ridicarea unui bebelus in brate-pot accentua afectiunea.
 
SIMPTOMELE TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Simptomele tenosinovitelor De Quervain includ:
• Durere la baza degetului mare;
• Umflarea degetului mare, la baza lui;
• Dificultate in miscarea degetului mare si a incheieturii mainii atunci cand faceti miscari ce implica apucarea sau ridicarea obiectelor;
• O senzatie de sacadare la miscarea degetului mare;
Daca afectiunea nu este tratata la timp, durerea poate iradia de la deget pana in antebrat. Strangerea obiectelor, apucarea lor si miscari ale degetului accentueaza durerea.
 
CAUZELE TENOSINOVITEI  DE QUERVAIN
Tenosinovita De Quervain este frecvent asociata cu suprasolicitarea cronica a incheieturii mainii.
Tendoanele sunt structuri asemanatoare  unei franghii, care ataseaza muschiul la os. Repetarea unei anumite miscari zilnic, poate duce la iritatia tecii din jurul celor doua tendoane, determinand ingrosarea acestuia si limitarea miscarilor.

Alte cauze ale tenosinovitei De Quervain :
- Leziuni  la nivelul incheieturii mainii si a tendonului; tesutul cicatriceal format poate restrictiona miscarea tendoanelor;
- Artrita inflamatorie, cum ar fi artrita reumatoida.

FACTORI DE RISC IN TENOSINOVITA DE QUERVAIN
Factorii de risc pentru tenosinovita De Quervain includ:
- Varsta - pacientii cu varsta cuprinsa intre 30 si 50 de ani au risc crescut de a dezvolta aceasta afectiune;
- Sexul- afectiunea apare mai frecvent la femei;
- Sarcina - Afectiunea poate fi asociata sarcinii prin ingrijirea unui  bebelus- ridicarea copilului implica utilizarea repetata a degetului mare;
- Locul de munca/ hobby-uri- care implica miscari repetitive ale incheieturii mainii. Acestea pot contribuii la aparitia tenosinovitei De Quervain.
 
COMPLICATIILE TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Netratata, tenosinovita De Quervain poate face dificila utilizarea normal a mainii si a incheieturii mainii limitand gradul de miscare al degetelor.
 
DIAGNOSTICUL TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Pentru un diagnostic corect medicul va trebui sa examineze mana afectata punand presiune pe degetul mare, la nivelul incheieturii maini, pentru a provoca aparitia durerii.
Se va efectua un test Finkelstein, care presupune strangerea pumnului cu degetul mare in interior, apoi este nevoie sa indoiti mana spre degetului mic. Daca aceasta manevra provoaca durere la nivelul incheieturii mainii, la degetul mare, probabil ca aveti o tenosinovita De Quervain.
Testele imagistice, cum ar fi radiografia, in general, nu sunt necesare pentru diagnosticare tenosinovitei De Quervain.
 
TRATAMENTUL TENOSINOVITEI DE QUERVAIN
Tratamentul tenosinovitei De Quervain are ca scop reducerea inflamatiei, mentinerea mobilitatii degetului mare si prevenirea recurentei.
Inceput precoce, tratamentul imbunatateste si amelioreaza simptomele intr-un interval de 4 pana la 6 saptamani. Daca tenosinovita apare la inceputul unei sarcini, simptomele pot disparea fie la sfarsitul sarcinii, fie la sfarsitul alaptarii copilului.
Tratamentul medicamentos
Pentru a scadea durerea si inflamatia, medicul recomanda si medicamente antiinflamatoare.
Daca tratamentul medicamentos nu a dat rezultate atunci se pot folosi si infiltratii cu cortizon in teaca tendonului, pentru a reduce inflamatia. Daca tratamentul este inceput in primele 6 luni de la aparitia simptomelor, majoritatea pacientilor se recupereaza complet dupa administrarea injectiilor cu cortizon, adesea dupa o singura administrare a acestora.
Terapii in tratamentul tenosinovitei De Quervain
Tratamentul initial al tenosinovitei De Quervain poate include:
- Imobilizarea degetului mare si incheieturii mainii, mentinandu-le in repaus cu ajutorul unei orteze;
- Evitarea apucarii obiectelor in timpul miscarii mainii in lateral;
- Aplicatii locale cu gheata pe zona afectata;
- Kinetoterapie- kinetoterapeutul va poate invata exercitii pentru incheietura mainii, palma si brat, pentru intarirea musculaturii, exercitii ce vor reduce durerea si vor creste mobilitatea tendoanelor.
 
INTERVENTIA CHIRURGICALA IN TENOSINOVITA DE QUERVAIN
In cazul in care afectiunea este  avansata si nu raspunde la tratamentul conservator, medicul va poate recomanda interventia chirurgicala. Aceasta procedura presupune inspectia tecii ce inconjoara tendonul sau tendoanele implicate , apoi incizarea tecii pentru a eliberea presiunea exercitata de aceasta pe tendon, astfel incat tendoanele pacientului sa se miste usor.
Dupa interventie, medicul va va indruma catre un program de recuperare pentru a va recapata cat mai repede forta si mobilitatea.

Vezi tot
Leziunile coafei rotatorii
Leziunile coafei rotatorii

Coafa rotatorie reprezinta un grup muschi si tendoane, care inconjoara articulatia umarului si mentin capul humeral in articulatie. Lezarea coafei rotatorii, poate cauza o durere surda in umar, mai ales in timpul somnului, cand dormim pe partea afectata.

Leziunile coafei rotatorii apar mai frecvent la persoanele care realizeaza miscari foarte ample in timpul serviciului , cum ar fi : pictori, tamplari, jucatori de baseball sau tenis.
Riscurile de lezare a coafei rotatorii creste o data cu varsta.
Multi oameni se recupereaza dupa leziunile coafei rotatorii prin exercitii de gimnastica medicala care cresc flexibilitatea si tonusul la nivelul articulatiei scapulohumerale.
Leziunile mari de coafa rotatorie pot necesita sutura chirugicala, transfer tendinos sau proteza de umar.

CARE SUNT SIMPTOMELE LEZIUNII COAFEI ROTATORII?
Durerea este descrisa ca o durere profunda in umar- afecteaza somnul, mai ales cand dormim pe umarul afectat; poate deasemenea afecta miscarea de a duce mana la ceafa sau ducerea mainii la spate. Se poate insoti si de o scadere a fortei la nivelul bratului.
 
CARE SUNT CAUZELE APARITIEI LEZIUNILOR DE COAFA ROTATORIE?
Leziunile coafei rotatorii pot aparea prin traumatism sau pot fi leziuni degenerative progresive.
Miscari repetitive ample sau ridicarea obiectelor grele deasupra capului, pot afecta tendoanele coafei rotatorii;
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
Varsta- cu cat inaintam in varsta riscul de aparitiei creste, cu o frecventa mai mare la persoanele de peste 40 de ani;
Activitatile sportive- atletii care folosesc regulat umarul, cu miscari ample- jucatorii de baseball, tenis, handbal- au un mare risc de afectare a coafei rotatorii;
Activitati ocupationale- pictori, tamplari, care fac miscari repetitive cu bratul deasupra capului;
Istoricul familial- ereditar- riscul creste daca unul din membrii familiei a dezvoltat aceasta afectiune.
 
Fara tratament, leziunile coafei rotatorii, pot duce la pierderea completa a miscarii la nivelul umarului si scaderea fortei la nivelul bratului.
Uneori, punerea in repaus a umarului, prin imobilizarea acestuia, poate cauza aparitia unui tesut fibros cicatricial, care reduce si mai mult mobilitatea articulatie, ducand la aparitia afectiunii numite frozen shoulder( umar blocat).
 
IN CE CONSTA PREVENTIA?
Daca esti o persoana cu risc de aparitie a leziunii de coafa rotatorie datorita activitatilor si hobbyurilor solicitante sau daca ai avut in trecut o astfel de leziune,  exercitiile de stretching la nivelul coafei rotatorii pot ameliora simptomatologia.
Exercitiile de stretching trebuie sa se adreseze atat musculaturii anterioare cat si celei posterioare ale umarului.
 
CUM SE POATE PUNE DIAGNOSTICUL?
In timpul examinarii umarului, exista mai multe teste clinic care indica afectarea unuia sau mai multor tendoane ale coafei rotatorii. Examinarea fizica poate fi asociata cu investigatii imagistice cum ar fi:
 Radiografia- prin Rx putem vizualiza existenta unor depuneri de calciu sau artoze ale articulatiei acromioclaviculare si scapulohumerale.
Ecografia- putem vizualiza leziuni ale muschilor si tendoanelor, de asemenea putem vizualiza aceste structuri dinamic in timpul unor miscari si putem face o comparatie cu tendoanele si musculatura de la umarul sanatos.
RMN-  putem obtine aceleasi imagini ca la ecografie, dar mult mai detaliate.
 
TRATAMENTUL CONSERVATOR
Cum ar fi: repaus, gheata si recuperarea medicala, uneori sunt necesare pentru a recupera leziunea minima de coafa rotatorie, dar in afectarile severe poate fi necesara interventia chirurgicala.
Injectiile- daca tratamentul conservator nu poate reduce durerea, atunci poate fi necesara o infiltratie cu cortizon, in special daca durerea scade calitatea somnului sau incomodeaza in activitatile zilnice. Acestea, facute in cantitate redusa, pot ajuta temporar, dar in timp pot duce la afectarea tendoanelor.
Recuperarea medicala este de multe ori tratamentul de prima intentie, exercitiile de stretching pot creste fexibilitatea si tonusul la nivelul umarului. De asemenea recuperarea medicala este o parte importanta in procesul de recuperare dupa o interventie chirurgicala la nivelul coafei rotatorii.
 
INTERVENTIILE CHIRURGICALE
Exista mai multe tipuri, cum ar fi:
sutura artroscopica - care se face cu ajutorul camerei video, prin incizii minime;
reparatia prin incizie clasica - in unele situatii este necesara sutura coafei rotatorii prin incizie clasica, cand chirurgul realizeaza o incizie larga pt a reatasa tendonul afectat, la os. Comparativ cu interventia artroscopica, interventia cu incizie clasica realizeaza refacerea tendonului in aceeasi perioada de timp, dar recuperarea este mult mai rapida in cazul interventiei artroscopice.
transferuri tendinoase - daca tendonul lezat este mult prea afectat pt a fi reatasat la capul humeral, chirurgul poate decide sa foloseasca un tendon alaturat pt a-l inlocui.
protezele de umar - sunt necesare in cazul unor leziuni masive de coafa rotatorie si vor imbunatati stabilitatea articulara. Acestea se realizeaza prin inlocuirea capului humeral si glenei  cu implanturi adecvate.
 

Vezi tot
Ruptura tendonului biceps distal
Ruptura tendonului biceps distal

Muschiul biceps este localizat in partea anterioara a bratului. Este atasat la umar si cot prin tendoane care sunt cordoane puternice de tesut fibros care ataseaza muschii la oase.

Rupturile tendonului biceps la nivelul cotului nu sunt foarte frecvente. Cel mai adesea sunt cauzate de un traumatism brusc si dau o disfunctionalitate mai mare a bratului decat ruptura  tendonului lung al bicepsului.
 Alti muschi ai bratului pot realiza flexia cotului destul de bine in contextul rupturii tendonului biceps. Cu toate acestea, ei nu pot indeplinii toate functiile cotului, in special miscarea de rotatie a antebratului  (supinatia).
Pentru ca forta bratului sa revina aproape de normal, este recomandata interventia chirurgicala de reatasare a tendonul la radius. Cu toate astea, tratamentul conservator este o optiune rezonabila pentru pacientii care nu fac miscari solicitante cu mainile. 
 
ANATOMIA
Muschiul biceps are doua tendoane la nivelul umarului si un tendon care se ataseaza la cot. Tendonul care se ataseaza pe radius se numeste tendonul bicep distal. Acesta se leaga de o parte a radiusului numita tuberozitate radiala.
Muschiul biceps ajuta la flexia si rotatia antebratului.
 
DESCRIERE
Rupturile tendonului biceps pot sa fie partiale sau complete.
Rupturile partiale. Aceste rupturi afecteaza tendonul dar nu-l intrerup complet .
Rupturile complete. In ruptura completa, tendonul se detaseaza de pe radius.
In majoritatea cazurilor, rupturile tendonului biceps distal sunt complete. Asta inseamna ca intregul muschi este detasat de os si ascensionat spre umar.
Alti muschi ai bratului pot suplini tendonul afectat rezultand o miscare completa si o functionalitate rezonabila. Fara reatasarea chirurgicala , bratul afectat va avea o scadere a fortei cu 30% - 40%, in principal la miscarea de supinatie.
Ruptura tendonului biceps distal este putin frecventa. Apare numai la 3 - 5 persoane la 100.000 pe an, rareori la femei.
 
CARE SUNT CAUZELE RUPTURII DE TENDON BICEPS DISTAL?
Cauza principala a rupturii tendonului biceps distal este printr-un traumatism brusc. 
 
CARE SUNT LEZIUNILE?
Leziunile la nivelul tendonului biceps distal apar de obicei atunci cand cotul este in extensie si realizam miscarea de flexie  contra rezistentei. 
Un exemplu este ridicarea unei cutii grele. Poate ca o ridicati fara sa va dati seama cat cantareste. Va incordati muschii si tendoanele bicepsului incercand sa tineti bratele indoite, dar greutatea fiind prea mare,  va forteaza sa intindeti bratele. In timp ce faceti acest efort, stresul asupra bicepsului creste si tendonul se poate detasa de la insertia pe radius.
 
CARE SUNT FACTORII DE RISC?
Barbatii cu varsta peste 30 de ani au probabilitate mai mare de a-si rupe tendonul biceps distal.
Alti factori de risc pentru ruperea tendonului biceps distal :
-Fumatul. Utilizarea de nicotina poate afecta rezistenta si calitatea tendonului;
-Medicatie cu corticosteroizi. Utilizarea indelungata a corticosteroizilor poate afecta rezistenta tendoanelor.

CARE SUNT SIMPTOMELE?
Se poate auzi o “pocnitura” la nivelul cotului atunci cand tendonul se rupe. La inceput durerea este severa, dar se poate ameliora dupa o saptamana sau doua. Alte simptome includ:
• Edem pe fata anterioara a cotului;
• Invinetirea vizibila a cotului si antebratului;
• Slabiciune la flexia cotului;
• Slabiciune la miscarea de supinatie (rotire);
• O umflatura in partea de sus a bratului creeata de scurtarea muschiului biceps;
• O depresiune in partea din fata a cotului, creeata de absenta tendonului.
 
EXAMINAREA DE CATRE MEDIC
Examinarea fizica
In timpul examenului fizic, medicul va palpa fata anterioara a cotului cautand o depresiune acolo unde tendonul s-a rupt. Apoi va testa miscarea de supinatie la nivelul antebratului afectat comparativ cu cel sanatos.
 
TESTE DE IMAGISTICA
Pe langa examinarea fizica, medicul poate recomanda teste imagistice pentru a confirma diagnosticul.
Radiografia. Desi radiografia nu poate evidentia partile moi, ea poate fi utila in excluderea altor probleme care pot provoca dureri la nivelul cotului.
Ecografia. Aceasta tehnica de imagistica poate arata capatul liber al tendonului biceps care s-a retractat la nivelul bratului. 
RMN. Aceste scanari redau imagini mai bune ale partilor moi. 
 
CARE ESTE TRATAMENTUL?
Pentru a recastiga forta si functia completa a bratului, este necesara interventia chirurgicala de reatasare a tendonului la radius.
Tratamentul ne-chirurgical poate fi luat in considerare la pacientii varstnici si mai putin activi, sau daca afectiunea este la bratul nedominant si puteti tolera scaderea functionalitatii antebratului.
Tratamentul ne-chirurgical poate fi de asemenea o optiune pentru persoanele care au probleme medicale care pot creste riscul complicatiilor in timpul interventiei chirurgicale.
 
TRATAMENTUL CONSERVATOR
Optiunile tratamentului conservator se focuseaza pe ameliorarea durerii si mentinerea functionalitatii membrului superior. Recomandarile pivind tratamentul pot include:
• Odihna. Evitati activitatile ce presupun ridicarea obiectelor grele .Medicul va poate recomanda sa folositi o esarfa de sustinere.
• Antiinflamatoarele nesteroidiene. Medicamente precum ibuprofenul si naproxenul reduc durerea si edemul.
• Kinetoterapie. Dupa diminuearea durerii, medicul va poate recomanda exercitii de recuperare pentru a creste tonusul muscular si de a restabili functionalitatea cat mai aproape de normal .
 
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Interventia chirurgicala de reparare a tendonului ar trebui facauta in primele 2-3 saptamani dupa accidentare. Dupa aceasta perioada tendonul si muschiul biceps incep sa se  cicatrizeze si sa se retracte si nu va mai fi posibila reatasarea tendonului la radius.
Procedura  
Exista mai multe tipuri de proceduri de ratasare a tendonului biceps distal pe tuberozitatea radiala. Unii medici prefera sa faca o singura incizie pe fata anterioara a cotului, in timp ce altii fac mici incizii pe fata anterioara si posterioara a cotului.
Una din optiunile chirurgicale indicate este aceea de a atasa tendonul  cu suturi facute prin orificiile forate in radius. O alta metoda este atasarea tendonului la os folosind mici implanturi de metal ( numite ancore de sutura).

COMPLICATII
 Complicatiile chirurgicale sunt, in general, rare si temporare.
• Poate sa apara senzatie de amorteala si/ sau slabiciune in antebrat, care de obicei dispare in timp;
• Calcificari la nivelul cotului care limiteaza miscarile in special cea de supinatie;
• Desi mai putin frecvent, tendonul se poate rupe din nou dupa vindecarea completa.
 
 RECUPERAREA
Imediat dupa operatie, bratul trebuie  imobilizat in esarfa.
Dupa imobilizarea de aproximativ 4 saptamani, este necesara recuperarea medicala prin miscari pasive pana la recuperarea mobilitatii si ulterior miscari active.
Exercitiile de rezistenta cum ar fi contractia usoara a bicepsului sau utilizarea benzilor elastice, pot fi adaugate treptat in planul de recuperare.
Deoarece dureaza mai mult de 3 luni pana la vindecarea completa a tendonului biceps distal, este important sa protejati bratul si sa nu-l suprasolicitati.

Vezi tot
Ruptura tendonului biceps proximal
Ruptura tendonului biceps proximal

Tendoanele ataseaza muschii la os. Tendonul biceps ataseaza muschiul biceps la umar si cot.  In cazul ruperii tendonului biceps proximal( care se ataseaza la umar), pierdeti o parte din forta in brat si  apare durere la miscarea de rotire a maini din pozitia cu palma in jos, in cea cu palma in sus (supinatie).

Multe persoane pot functiona in conditii bune cu o ruptura a tendonului biceps si necesita doar tratamente conservatoare pentru ameliorarea simptomelor. Daca simptomele nu pot fi ameliorate prin tratament conservator, sau daca pacientul necesita recuperarea completa a rezistentei, poate fi necesara interventia chirurgicala pentru repararea tendonului rupt.
 
ANATOMIE
Umarul  este format din 3 oase: humerus, scapula si clavicula.
Capul humeral intra in spatiul rotund(concav) al scapulei. Acest spatiu se numeste cavitatea glenoida( fosa glenoida).  Mai multi muschi si tendoane mentin capul humeral in centrul fosei glenoide. Aceste tesuturi formeaza coafa rotatorie. Acestea acopera capul humeral si il ataseaza la scapula.
Partea proximala a muschiului biceps se ataseaza la umar prin doua tendoane. Capul lung al tendonului biceps se ataseaza la fosa glenoida. Capul scurt al tendonului biceps se ataseaza la protuberanta  scapulei, numica proces coracoid.
 
DESCRIERE 
Rupturile tendonului biceps pot fi partiale sau complete.
Rupturile partiale - sunt rupturile care nu afecteaza foarte sever tendonul.
Rupturile complete - ruptura completa va rupe tendonul in doua bucati.
 In majoritatea cazurilor, rupturile de tendon apar in ruma unei  fracturi. Pe masura ce leziunile progreseaza, tendonul se poate rupe complet, uneori la ridicarea unui obiect greu.
De obicei, cel mai frecvent afectat este capul lung al tendonului biceps. Acest lucru se datoreaza faptului ca acesta este mai vulnerabil pe masura ce se deplaseaza prin articulatia umarului pana la punctul de atasare  la fosa glenoida. Din fericire, bicepsul are doua zone de insertie la umar. Capul scurt al bisepsului se rupe foarte rar. Datorita celei de-a doua zone de insertie, multe persoane isi pot folosi inca bicepsul chiar si dupa o ruptura a capului lung.
Cand se rupe tendonul bicepsului, pt fi afectate si alte parti ale umarului, cum ar fi tendoanele coafei rotatorii.
 
CAUZE
Sunt 2 cauze importante ale rupturii de tendon biceps: accidentare sau suprasolicitare.
 
1.ACCIDENTAREA
Va puteti rupe tendonul biceps in cazul in care cadeti pe mana intinsa sau ridicati ceva foarte greu.
 
2.SUPRASOLICITARE
O mare parte din rupturile tendonului biceps apar ca rezultat al suprasolicitarii prin degenerarea progresiva a tendonului. Acest lucru apare o data cu inaintarea in varsta. Prin suprasolicitare se poate inrautati afectiunea- prin repetarea acelorasi miscari ale umarului din nou si din nou.
 
FACTORI DE RISC
Riscul rupturilor de tendon poate creste o data cu:
a) Varsta- persoanele in varsta au o uzura mai mare a tendoanelor decat persoanele tinere;
b) Activitati cu ridicari de greutati- haltere, innot, tenis;
c) Fumatul- utilizarea de nicotina poate afecta tendoanele;
d) Corticosteroizi- utilizarea lor este legata de slabirea muschilor si a tendoanelor.

SIMPTOME
-Durei aparute brusc in brat;
-Uneori se poate auzi un pocnet;
-Crampe ale muschiului biceps, la suprasolicitare;
-Inflamatie de la umar spre cot;
-Slabiciune in umar si cot;
-Dificultate la rotirea palmei si intoarcerea bratului;
-Deoarece un tendon rupt nu mai poate mentine muschiul biceps, este posibil sa apara o umflatura in brat, deasupra cotului (“Popeye Muscle”), in apropierea umarului.
 
EXAMINAREA  MEDICALA
Istoricul medical si examinarea fizica 
Dupa discutarea simptomelor si a istoricului medical, medical va examina umarul. Diagosticul este adesea evident pentru ruptura completa, datorita deformarii bratului ( muschiul lui Popeye).
Rupturile partiale sunt mai putin evidente. Pentru a diagnostica o ruptura partiala, medicul va poate cere sa indoiti bratul si sa incordati muschiul biceps. Durerea aparuta cand folositi acest muschi, poate insemna ca aveti o ruptura partiala.
De asemenea, pentru un plan de tratament corect, este foarte important ca medicul sa identifice orice alte probleme de la nivelul  umarului. Bicepsul se poate rupe si langa cot, desi acest lucru este mai putin frecvent. O ruptura a tendoului biceps in apropierea cotului va cauza un “gol” in partea anterioara a cotului. Medicul va verifica daca exista afectare pe aceasta zona.
In plus, leziunile coafei rotatorii, sindromul de impingement si tendinitele sunt cateva situatii care pot insoti o ruptura a tendonului biceps. Medicul poate cere teste suplimentare pentru a identifica si alte probleme la umar.
Teste de imagistica recomandate
Radiografia. Desi radiografia nu analizeaza tesuturile moi, ea poate fi utilizata in excluderea altor afectiuni care pot provoca dureri la umar si cot.
RMN. Aceste scanari redau o imagine mai buna a tesuturilor moi. RMN-ul poate  depista atat rupturile partiale si cele complete.
 
TRATAMENTUL
Tratamentul conservator
In multe cazuri, durerea datorata ruperii capului lung  al tendonului biceps se rezolva in timp. Slabiciunea usoara a bratelor sau deformarea bratelor nu ii deranjeaza pe unii pacienti, cum ar fi persoanele mai in varsta si persoanele mai putin active.
 
In plus, daca nu este afectata o structura critica, cum ar fi coafa rotatorie, tratamentul coservator este o optiune rezonabila. Acesta poate include:
 
Gheata.  Aplicati pachete reci pentru 20 de minute, de cateva ori pe zi pentru a scadea inflamatia. Nu aplicati gheata direct pe piele.
 
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.  Medicamente precum ibuprofenul, aspirina sau naproxenul reduc durerea si inflamatia.
 
Repaus.  Evitati ridicarea  greutatilor pentru a usura durerea si a limita inflamarea. Medicul dumneavoastra vă poate recomanda sa utilizati o esarfa/ orteza pentru o perioada scurta de timp.

Gimnastica medicala.  Exercitiile de mobilitate si intarire a musculaturii  va vor ajuta sa restabiliti aria de miscare si va vor intari umarul.
 
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical pentru ruptura capului lung al tendonului biceps este rareori necesar. Cu toate astea, pacientii care dezvolta crampe musculare sau durere, sau care necesita recuperarea completa a fortei, cum ar fi sportivii sau muncitorii manuali, pot necesita interventii chirurgicale. Chirurgia poate fi, de asemenea, optiunea potrivita pentru cei cu rupturi partiale, ale caror simptome nu sunt ameliorate prin tratament conservator.

Vezi tot
Trapeziectomii
Trapeziectomii

Artroza articulatiei bazei policelui este foarte comuna si apare intre metacarpianul I si osul trapez, care este cel mai mic os de la nivelul pumnului. Aceasta articulatie se numeste prima articulatie carpometacarpiana.

Datorita faptului ca aceasta articulatie are un grad de miscare mare, se poate degrada in timp, degradare care poate cauza initial dureri doar la miscarile policelui, putand merge pana la reducerea miscarii si deformarea articulatiei in artroza severa.

CARE SUNT SIMPTOMELE ?
Initial simptomele pot sa apara sub forma de durere la folosirea policelui in activitati cum ar fi : ridicatul unor obiecte, decojirea legumelor, desfacerea conservelor. Pe masura ce artroza avanseaza, scade miscarea in articulatie, aparand dureri crescute in intensitate.
 
CUM TRATAM  ARTROZA ARTICULATIEI CARPOMETACARPIENE?
Tratamentul este diferit in functie de simptome si de modificarile artrozice evidentiate pe radiografie.
Variante de tratament:
- modificarea activitatilor cu scaderea folosirii policelui;
- recuperare medicala;
- antiinflamatorii;
- orteze;
- injectii cu cortizon;
- chirurgie.
Exista 2 variante chirugicale:
1.Trapeziectomia- este cea mai comuna forma chirurgicala si implica indepartarea completa a osului trapez. Uneori se poate umple spatiul ramas prin indepartarea osului, folosind o bucata de tendon de la nivelul pumnului. Alteori se poate umple spatiul cu o proteza metalica, de plastic sau silicon.
2.Artrodeza – este mai putin folosita datorita scaderii functionalitatii mainii.
Complicatii ale interventiei chirurgicale:
- leziuni nervoase- au o probabilitate mai mica, si dau parestezii de-a lungul policelui, parestezii care se remit in timp;
- cicatrici retractile- care inconjoara tendoanele si articulatia si reduc mobilitatea;
- infectiile- care pot fi tratate cu antibiotic;
- sindrom complex regional de durere- afecteaza aproximativ 5% din pacienti dupa chirurgia mainii, si consta in durere si redoare la nivelul acesteia.
 
CUM DECURGE RECUPERAREA?
Pacientul poate sa mentina mana in pozitie ridicata cel putin 48 de ore pentru a preveni umflarea excesiva a acesteia.
In timpul mersului, mana nu trebuie lasata pe langa corp, ci trebuie mentinuta ridicata.
Timpul de recuperare este variabil. In primele 2 saptamani dupa operatie mana trebuie tinuta intr-o orteza, firele de sutura trebuie indepartate la 2 saptamani, iar orteza se indeparteaza la 4- 6 sapatamani, dupa care se incepe recuperarea medicala, gimnastica avand un rol important in restabilirea functionalitatii normale a mainii.

Vezi tot
Trigger finger - deget in resort
Trigger finger - deget in resort

Ce este Trigger Finger  (deget in resort)?

Trigger Finger  (deget in resort) este o afectiune a unuia dintre degetele mainii care ramane blocat in pozitie flectata. Degetul poate fi indreptat dupa o miscarea sacadata asemanatoare unui arc.
Trigger Finger mai este cunoscut si ca o tenosinovita stenozanta a tendoanelor flexoare a degetelor mainii. Persoanele care muncesc sau au hobbyuri care presupun miscari repetitive ale degetelor, dezvolta mai frecvent acest tip de afectiune. De asemenea apare mai frecvent la persoanele cu diabet.

Care sunt simptomele Trigger Finger ? 
Semnele si simptomele pot progresa de la forme medii la forme severe :
- redoarea degetelor( mai ales dimineata);
- o senzatie de click – pocnitura- cand miscam degetul;
- un nodul in palma, la baza degetului afectat;
-degete fixate in flexie, care printr-o “pocnitura” trec in extensie;
- deget in pozitie de flexie, care nu poate fi indreptat.
 
Trigger Finger poate afecta oricare deget de la mana. De asemenea, mai multe degete pot fi afectate in acelasi timp la ambele maini Redoarea articulatiilor este mai pronuntata dimineata.
 
Cand trebuie sa ne adresam medicului?
• Cand articulatia degetelor este rosie si calda- acest lucru poate insemna un puseu artritic;
• Cand degete sunt intepenite in pozitie de flexie sau extensie;
 
Care sunt cauzele Trigger Finger ?
Tendoanele sunt cordoane fibroase, prin care muschiul se ataseaza la os.
Fiecare tendon este inconjurat de o teaca protectiva- teaca tendonului.
Trigger Finger, afecteaza tendonul, care se inflameaza si se ingroasa, lucru care duce la reducerea mobilitatii acestuia prin teaca tendonului. Iritarea de lunga durata a tecii tendonului, duce la ingrosarea acesteia, rigidizarea si aparitia de noduli la nivelul tendonului, lucru care duce la scaderea mobilitatii acestuia.
 
Care sunt factorii de risc ?
Miscarile repetitive;
- activitatile de munca sau hobbyuri care include miscari repetitive ale degetelor;
- alte afectiuni medicale cum ar fi diabetul sau artrita reumatoida;
- apare mai frecvent la femei;
- chirurgia sindromului de tunel carpian. Apare in primele 6 luni dupa decompresia tunelului carpian.
 
Cum se pune diagnosticul ?
Nu necesita teste elaborate.
Medicul poate pune diagnosticul prin anamneza si examinarea fizica, in timpul careia medicul inchide si deschide mana cercetand zona dureroasa sau o limitare de miscare.
De asemenea va examina palma, pt a vedea daca exista un nodul prezent.
 
Care este tratamentul ?
Depinde de severitatea si durata afectiunii.
Tratament medicamentos: medicamente antiinflamatorii, pot reduce durerea, dar nu pot rezolva inflamatia tecii tendonului.
Terapii noninvasive:
- repaus;
- evitarea activitatilor care presupun miscari repetitive;
- orteza – care mentine degetele in pozitie de extensie pentru 6 saptamani
- exercitii de stretching ce pot creste mobilitatea;
Injectii cu cortizon in teaca tendonului, reduc inflamatia si permit miscarea libera a tendonului.Uneori este necesara o singura injectie, dar alteori este nevoie de mai multe. Injectia cu cortizon nu este indicate la pacientii diabetici.
Eliberarea percutana, cu ajutorul unui ac introdus in tendonul afectat, prin miscarea cu varful acului, se pot rupe constrictiile care blocheaza miscarea tendonului. Aceste tratament se face sub control ecografic, pentru a evita lezarea nervilor din jurul tendonului.
Interventia chirurgicala,se face cu o mica incizie in apropierea bazei tendonului afectat prin care chirurgul poate taia constrictia, poate sectiona zona sclerotica care impiedica miscarea tendonului. Acest lucru se face in sala de interventie chirurgicala.

Vezi tot
Frozen Shoulder
Frozen Shoulder

Ce este frozen shoulder ( umarul blocat) ?
Reprezinta o afectiune a umarului, caracterizata prin durere si scaderea mobilitatii la nivelul articulatiei scapulohumerale cunoscuta si sub denumirea de capsulita adeziva. Semnele clinice apar progresiv si cresc in intensitate gradual, afectiunea putandu-se intinde pana la 3 ani.

Riscul de a dezvolta frozen shoulder creste la cei care au suferit interventii chirurgicale, care limiteaza miscarea bratului postoperator cum ar fi : AVC sau mastectomie.
De obicei nu recidiveaza pe acelasi umar dar uneori poate aparea pe celalalt umar.

Care sunt simptomele frozen shoulder (umarului inghetat)?
Frozen shoulder(umarul inghetat) este o afectiune care se dezvolta progresiv trecand prin 3 etape :
• Faza de inghetare : orice miscare la nivelul umarului cauzeaza durere iar miscarile incep sa devina limitate.
• Faza inghetata : durerea incepe sa scada in aceasta perioada dar umarul este intepenit iar miscarile se realizeaza cu dificultate.
• Faza de revenire : gradul de miscare la nivelul umarului incepe sa se imbunatateasca.
Unii pacienti pot avea mai frecvent dureri nocturne care scad calitatea somnului.
 
Care sunt cauzele frozen shoulder (umarului inghetat)?
Exista o serie de factori de risc asociati cu aceasta afectiune cum ar fi :
• Varsta si sexul : pacientii cu varsta peste 40 ani si in special femeile pot dezvolta mai frecvent aceasta afectiune;
• Imobilizarea umarului :Poate sa apara la pacientii care au avut umarul imobilizat o perioada de timp din cauza urmatoarelor afectiuni : leziune de coafa rotatorie, fracturi de humerus, AVC;
• Afectiuni sistemice : diabet, hipo si hipertiroidism, afectiuni cardiovasculare, tuberculoza, boala Parkinson.
 
Cum se poate pune diagnosticul de frozen shoulder (umar inghetat)?
La examenul clinic efectuat de medic se constata o reducere a mobilitatii atat active cat si pasive la nivelul umarului.
Uneori examinarea clinica poate fi insotita de explorari imagistice cum ar fi radiografia, ecografia sau RMN .
 
Cum se trateaza frozen shoulder(umarul inghetat)?
Majoritatea tratamentelor vizeaza o scadere a durerii precum si o mentinere a mobilitatii articulatiei umarului.
• Medicamente antiinflamatorii;
• Recuperare medicala : fizioterapie pentru reducere inflamatiei si kinetoterapie pentru cresterea gradului de miscare;
• Interventii invazive cum ar fi :
Infiltratiile cu corticosteroizi pot reduce semnificativ durerea si pot creste gradul de miscare la nivelul umarului, in special in faza de debut a umarului inghetat;
Infiltratiile sub presiune cu ser fiziologic, pot destinde capsula si duc la o crestere a gradului de miscare la nivelul umarului;
Manipularile sub anestezie pot duce la o crestere a gradului de miscare;
Interventiile chirurgicale artroscopice prin care se indeparteaza aderentele si tesuturile cicatriciale.
 

Vezi tot
Tendinita achileana
Tendinita achileana

Ce este tendonul achilean?
Tendonul achilean reprezinta cel mai puternic tendon al corpului uman ce face legatura intre musculatura posterioara a gambei si calcai, fiind astfel responsabil de ridicarea calcaiului de la sol in timpul mersului. Inflamatia acestui tendon poarta numele de tendinita achileana.

Cum se manifesta tendinita achileana?
Tendinita achileana se manifesta prin dureri ce apar la nivelul insertiei tendonului pe calcai sau la 2-3 cm mai sus, se accentueaza dimineata la primii pasi, ulterior scad usor in intensitate.

Clinic pot aparea :
- o zona mai umflata in partea posterioara a calcaiului,
- durere la insertia tendonului achilean pe calcai,
- roseata locala

Pot apare pinteni calcaneeni (ciocuri la calcaie) in tendinita achileana?
O inflamatie cronica a tendonului poate duce la hipertrofia calcaneului posterior –pinten calcanean posterior care, la randul lui reprezinta o sursa de inflamatie prin contact direct (frecare) cu partea posterioara a pantofului.

Cum putem afirma cu certitudine ca s-au format pinenii calcaneeni posteriori?
Diagnosticul este completat printr-o radiografie pentru a evidentia aparitia pintenului in zona posterioara a calcaiului.

Ce metode de tratament sunt folosite in cazul tendinitei achileene?
Tratamentul cuprinde :
medicatie antiinflamatorie,
gheata aplicata 20 de minute cu o pauza de 40 minute intre aplicatii,
gimnastica medicala,
talonete,
fizioterapie,
Terapia Shocwave - terapia cu unde de soc si-a dovedit eficenta crescuta mai ales in cazul tendinitelor achilene cronice dar si a pintenilor calcaneni posteriori.

Vezi tot
Artroza cotului
Artroza cotului

Artroza cotului apare atunci când suprafața cartilajului este lezată sau deteriorată. Acest lucru se poate întâmpla din cauza unei leziuni anterioare, cum ar fi luxația sau o fractura la nivelul cotului .
Cauza cea mai frecventă care duce la uzura cartilajului articular, o reprezintă vârsta. 
Artroza afectează de obicei articulațiile care susțin greutatea, precum genunchii sau șoldul. Cotul este una dintre articulațiile cel mai puțin afectate datorită suprafețelor articulare mai mici și a ligamentelor care o stabilizeaza. Ca rezultat, articulația cotului poate tolera forțe mari, fără a deveni instabilă.


Cauzele artrozei cotului 

Unii pacienți diagnosticați cu artroză la nivelul cotului au suferit in trecut leziuni ale cotului, cum ar fi o fractură care a implicat suprafața articulației sau o luxație a cotului. Riscul pentru artroza cotului crește dacă:
    • Pacientul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a repara leziunea sau a reconstrui articulația.
    • Există o lipsă a cartilajului articular.
    • Suprafața articulației nu poate fi reparată sau reconstruită.


Lezarea ligamentelor care stabilizeaza articulatia cotului poate duce, de asemenea, la artroză, chiar dacă suprafața cotului nu este deteriorată, deoarece axele normale de-a lungul cotului sunt modificate, determinând uzura mai rapidă articulației.
Munca sau activitățile fizice pot duce la artroza cotului dacă pacientul solicită articulația mai mult decât aceasta poate suporta.
De exemplu, jucătorii profesioniști de baseball suprasolicită cotul, ceea ce poate duce la leziunea ligamentelor stabilizatoare. Când se întâmplă acest lucru, este necesară reconstrucția lor chirurgicală.
După o perioadă mai lungă de timp, din cauza forțelor de forfecare aparute la nivelul articulației,cartilajul articular se deterioreaza.

Cea mai bună modalitate de prevenire a  artrozei cotului o reprezintă evitarea traumatismelor. Atunci când acestea apar, este important să consultați medicul și să primiți tratamentul adecvat. Persoanele cu un loc de muncă sau care practică activități fizice ce solicită articulația cotului, ar trebui să mențină forța musculară din jurul cotului.


 Simptomele artrozei cotului

Cele mai frecvente simptome ale artrozei cotului sunt:

    • Durerea
    • Pierderea amplitudinii de mișcare


Aceste simptome pot să nu apară în același timp. Pacienții raportează de obicei o senzație de „pocnet” sau „blocare” a cotului.
 „ Pocnetul” se datorează pierderii suprafeței normale a articulației netede. Acest lucru este cauzat de deteriorarea sau uzura cartilajului.

„Blocarea” este cauzată de bucăți libere de cartilaj sau os care se desprind din articulație și sunt prinse între suprafețele articulare, blocând mișcarea.
Poate apărea și umflarea articulațiilor, dar acest lucru nu se întâmplă de obicei de la început. Umflarea apare mai târziu, pe măsură ce boala progresează. 

În etapele ulterioare ale artrozei cotului, pacienții pot resimții amorțeală în degetul inelar și degetul mic. Acest lucru poate fi cauzat de umflarea cotului sau de o mișcare limitată a articulației.
Nervul ulnar este situat într-un tunel ingust, în spatele părții interioare si mediale a cotului. Umflarea articulației cotului poate exercita o presiune crescută asupra nervului, provocând furnicături.
Dacă cotul nu poate fi mișcat la amplitudinea normală de mișcare, acesta se poate fixa în poziție de flexie. Acest lucru poate provoca, de asemenea, o creștere a presiunii în jurul nervului.


Examinarea medicală

Un medic poate diagnostica de obicei artroza cotului pe baza simptomelor și a unei radiografii standard. Radiografiile arată modificările artrozice. Diagnosticarea imagistică avansată, cum ar fi CT (tomografie computerizată) sau RMN (imagistica prin rezonanță magnetică), nu este de obicei necesară pentru a diagnostica artroza cotului.

Poza 5 Artroza cotului care apare fără antecedente traumatice este mai frecventă la bărbați decât la femei. Debutul apare de obicei la pacienții cu vârsta de 50 de ani sau mai mult, dar unii pacienți pot prezenta simptome și mai devreme.


Tratamentul artrozei cotului

Opțiunile de tratament depind de stadiul bolii, de istoricul medical, de dorințele pacientului, de starea medicală generală și de rezultatele radiografiei și ale altor teste.


Tratament conservator

Pentru stadiile incipiente ale artrozei cotului, cel mai frecvent tratament este conservator.
Acesta include medicamente administrate oral pentru reducerea sau ameliorarea durerii, kinetoterapie și modificarea activitățiilor solicitante.
Injecțiile cu corticosteroizi sunt uneori folosite pentru tratarea simptomelor artrozei cotului. Medicamentele cu steroizi funcționează la majoritatea pacienților, dar nu la toți. Deși efectele injecțiilor sunt temporare, ele pot oferi o ameliorare a durerii până când simptomele progresează suficient pentru a avea nevoie de tratament suplimentar.
Poza  9 hya joint plus O alternativă a cortizonului este injectarea acidului hialuronic sub diferite forme, numită solutie viscoelastica. Viscosuplimentarea implică injectarea de substanțe în articulație pentru a îmbunătăți calitatea fluidului articular. Cu toate acestea viscosuplimentarea, are un rol limitat în articulația cotului și necesită în continuare studii medicale suplimentare pentru a afla dacă este cu adevărat benefică.


Tratament chirurgical

Atunci când tratamentul conservator nu este suficient pentru a controla simptomele, poate fi necesară o intervenție chirurgicală.
 Chiar dacă uzura și osteofitele sunt severe, artroscopia poate oferi o ameliorare a durerii dupa un tratament chirurgical minim invaziv.

S-a demonstrat că artroscopia oferă o îmbunătățire a simptomelor și îmbunătățire a aplitudinii mișcării. Aceasta implică îndepărtarea oricăror fragmente de os / cartilaj liber sau țesut inflamator / degenerativ din articulație. De asemenea, artroscopia încearcă să netezească suprafețele neregulate și să îndepărteze osteofitele. Mai multe incizii mici sunt utilizate pentru efectuarea intervenției chirurgicale. Se poate face cu internare de o zi, iar recuperarea este destul de rapidă.

Dacă suprafața articulației s-a uzat complet, este puțin probabil ca altceva decât o înlocuire a articulației să reducă simptomele. Există mai multe tipuri diferite de înlocuire a articulației cotului disponibile. La majoritatea pacienților s-a observat o reducere dramatică a durerii și îmbunătațirea funcționalității cotului după înlocuirea articulației acestuia.
 Pentru pacienții care sunt prea tineri sau prea activi pentru a avea o înlocuire articulară, există și alte opțiuni chirurgicale rezonabile. Dacă pierderea mișcării este principalul simptom, chirurgul poate elibera aderentele și netezi suprafața articulației.
În unele cazuri, se poate reconstrui o nouă suprafață din propriile țesuturi ale pacientului. Aceste proceduri pot oferi unele îmbunătățiri ale simptomelor și funcțiilor.


Cercetări 

La pacienții cu pierderea sau deteriorarea anumitor zone ale articulației cotului, poate fi luată în considerare  înlocuirea cu o grefă de cartilaj/ os. Scopul acestei proceduri este de a readuce articulația la aspectul și forma normla, în încercarea de a preveni deteriorarea avansată. Pe măsură ce se înțelegem mai bine creșterea și regenerarea cartilajului, aceasta poate permite înlocuirea unor zone mai mari de deteriorare sau degenerare a articulațiilor. Au fost proiectate modele mai noi de protezare a cotului care să asigure o montare mai ușoară și cu o longevitate mai extinsă. 

Vezi tot
 Fractura de paletă humerală
Fractura de paletă humerală

O fractură de paletă humerală este o ruptură la nivelul capătului inferior al osului brațului (humerus), unul dintre cele trei oase care se reunesc pentru a forma articulația cotului. O fractură în această zonă poate fi foarte dureroasă și poate sa duca la redoare articulara.
Majoritatea fracturilor de paletă humerală sunt cauzate de un traumatism de mare impact - cum ar fi primirea unei lovituri directe la cot în timpul unui accident auto.

Cu toate acestea, la o persoană mai în vârstă care are oase mai putin rezistente, chiar și o cădere minoră poate fi suficientă pentru a provoca o fractură de paleta humerala.
Tratamentul pentru o fractură de paletă humerală implică, de obicei, o intervenție chirurgicală pentru a restabili anatomia normală și mișcarea cotului.
 

Anatomia cotului

Cotul este o articulație formată din trei oase:

    • Humerusul (osul brațului )
    • Radius (osul antebrațului pe partea degetului mare)
    • Ulna (osul antebrațului pe partea degetului mic)

Articulația cotului se îndoaie și se îndreaptă precum o balama.

De asemenea, este important pentru rotația antebrațului; adică abilitatea de a întoarce mâna palma în sus (cum ar fi acceptarea restului de la un casier) sau palma în jos (precum scrisul sau cântatul la pian).


Cotul este format din extermitatile celor trei oase:

    • Humerusul distal este capătul inferior al humerusului. Formează partea superioară a cotului și este bobina în jurul căreia se îndoaie și se îndreaptă antebrațul.
    • Capul radial este capătul proximal al radiusului unde se întâlnește cu cotul. Alunecă în sus și în jos pe partea din față a humerusului distal când îndoiți brațul și se rotește în jurul ulnei când vă întoarceți încheietura mâinii în sus sau în jos.
    • Olecranul este partea cubitusului care „se cuplează” cu capătul inferior al humerusului, creând o balama pentru mișcarea cotului.
    • „Reperul” osos al olecranului poate fi ușor simțit sub piele, deoarece este acoperit doar de un strat subțire de țesut.

Cotul este ținut împreună de construcția sa osoasă, precum și de ligamente, tendoane și mușchi. Trei nervi majori traversează articulația cotului.
 

Descrierea fracturii de paleta humerala

O fractură de paletă humerală apare atunci când există o ruptura oriunde în regiunea distală (capătul inferior) a humerusului.
Osul se poate se poate rupe în mai multe fragmente (fractură cominutiva).
Fragmentele de os rupte, pot sa ramana nedeplasate sau pot fi împrăștiate (fractură deplasată).
În unele cazuri, osul se rupe astfel încât fragmentele osoase să iasă prin piele sau o rană pătrunde până la os. Aceasta se numește fractură deschisă.
Fracturile deschise sunt deosebit de grave deoarece, odată ce pielea este ruptă, este destul de probabil să apară infecții atât la nivelul ​​plagii, cât și la nivelul osului.
Este necesar un tratament imediat pentru a preveni infecția.
Fracturile distale ale humerusului sunt mai puțin frecvente; ele reprezintă doar aproximativ 2% din toate fracturile la adulți.
Ele pot apărea singure, fără alte leziuni, dar pot face parte și dintr-o leziune mai complexă a cotului.


Cauzele fracturii de paleta humerala

Fracturile de paletă humerală sunt cel mai adesea cauzate de:
    • Cădere direct pe cot,
    • Primirea unei lovituri directe în cot, cum ar fi o bată de baseball sau de bordul sau ușa mașinii în timpul unei coliziuni a vehiculului
    • Cădere cu brațul întins, cu cotul ținut strâns pentru a ne proteja in timpul caderii. În această situație, ulna (unul dintre oasele antebrațului) este impactata în humerusul distal și acest lucru îl face să se rupă.
De asemenea, fracturile de paletă humerală sunt uneori cauzate de scaderea rezistentei osoase. Acest lucru este mai frecvent la pacienții vârstnici ale căror oase au devenit mai putin rezistente din cauza osteoporozei. La acești pacienți, poate apărea o fractură chiar și după o cădere minoră.


Simptomele fracturii de paleta humerala

O fractură de paletă humerală poate fi foarte dureroasă și vă poate împiedica să vă mișcați cotul. Alte semne și simptome ale unei fracturi pot include: 
    • Umflături
    • Vânătaie
    • Sensibilitate la atingere
    • Rigiditate
    • Un sentiment de instabilitate în articulație, de parcă cotul  va „sări”
    • În cazuri rare, osul fracturat poate ieși prin piele (fractură deschisă)


Examinarea medicală

Majoritatea pacienților cu fractură de paletă humerală vor merge la un centru de primiri urgențe sau la o cameră de urgență pentru tratamentul inițial.
 

Examinare fizică

Medicul vă va întreba despre istoricul medical, starea generală de sănătate și vă va întreba despre simptomele pe care le aveți, apoi va examina cotul pentru a determina gravitatea leziunii.
 În timpul examinării, medicul dumneavoastră va:

    • analiza pielea pentru a vedea dacă există tăieturi. În fracturile severe, fragmentele osoase pot pătrunde prin piele, crescând riscul de infecție.
    • palpa în jurul cotului pentru a determina dacă există alte zone de sensibilitate. Acest lucru ar putea indica alte oase rupte sau răni, cum ar fi un cot dislocat.
    • verifica pulsul la încheietura mâinii pentru a se asigura că există un flux sangvin bun al mâinii și degetelor.
    • verifica dacă puteți mișca degetele și încheietura mâinii și puteți simți lucrurile cu degetele. În unele cazuri, nervul ulnar poate fi lezat în același timp în care apare fractura. Acest lucru poate duce la slăbiciune și amorțeală în inelar și degetul mic.

Deși este posibil să aveți dureri doar la cot, medicul vă poate examina, de asemenea, umărul, partea superioară a brațului, antebrațul, încheietura mâinii și pumnul pentru a vă asigura că nu aveți  si alte leziuni.


Radiografia

Radiografiile oferă imagini ale structurilor dense, cum ar fi osul. Medicul vă va recomanda efectuarea unor radiografii ale cotului pentru a diagnostica fractura. În funcție de simptome, medicul vă poate recomanda și radiografii ale brațului, antebrațului, umărului, încheieturii mâinii și / sau ale pumnului pentru a vă asigura că nu aveți alte leziuni.


Tratament

În timp ce vă aflați în camera de urgență, medicul vă va aplica o atelă gipsata pe cot și vă va oferi o esarfa, pentru a vă menține cotul în poziție fixă. Tratamentul imediat poate include, de asemenea:

    • Aplicarea de gheață pentru a reduce durerea și umflatura
    • Medicamente pentru ameliorarea durerii

Atunci se va stabili și dacă fractura dumneavoastră necesită o intervenție chirurgicală.
Unele fracturi de paletă humerală pot fi tratate fără o operație, dar acest lucru este rar.
 

Tratament conservator

Tratamentul conservator poate fi recomandat pentru fracturile stabile în care fragmentele de os nu sunt deplasate. Poate fi recomandat și pacienților cu risc operator crescut.
De exemplu, este posibil ca pacienții cu osteoporoză severă sau alte afecțiuni medicale să nu poată tolera intervenția chirurgicală.
Medicul va aplica o atelă sau o orteză pentru a menține cotul în poziție fixă în timpul necesar vindecării.
În timpul procesului de vindecare, medicul va efectua frecvent radiografii pentru a se asigura că evolutia fracturii este favorabila.
Atelele sunt de obicei purtate timp de 6 săptămâni înainte de a începe mișcarea supravegheată de kinetoterapeut. Dacă fractura se deplasează in perioada de imobilizare, este posibil să aveți nevoie de o intervenție chirurgicală pentru tratamentul fracturii.
 

Tratament chirurgical

Chirurgia este de obicei necesară pentru fracturile de paletă humerală în care:
    • Fragmentele osoase s au deplasat (fractură deplasată)
    • Fragmentele de os au perforat pielea (fractură deschisă)

Din cauza riscului crescut de infecție, fracturile deschise sunt programate pentru operație cât mai rapid, de obicei în câteva ore.
Pacientului i se administrează antibiotice intravenos în camera de urgență și poate primi o doză antitetanos. În timpul intervenției chirurgicale, se realizeaza o toaleta chimico-chirurgicala minutioasa.
Osul va fi de obicei fixat în timpul aceleiași intervenții chirurgicale. Cu toate acestea, în unele cazuri, fracturile deschise vor necesita mai multe intervenții chirurgicale.
 

Proceduri chirurgicale

Fixare externă. Pentru fracturile deschise, severe, medicul aplica un fixator extern pentru a menține oasele în poziție până când poate avea loc o a doua intervenție chirurgicală.

În această operație, medicul face mici incizii în piele și se introduc brose metalice in oase. Celalalt capat al broselor raman în afara pielii și sunt atașate la bare de fibră de carbon.

Fixatorul extern acționează ca un cadru pentru a ajuta la menținerea cotului într-o poziție bună până când se poate efectua o a doua intervenție chirurgicală. Oferă pielii deteriorate timp să se vindece înainte de intervenția chirurgicală pentru a remedia fractura și poate reduce riscul de infecție.
Poza 9 Operația de reducere și fixare internă. 
Aceasta este procedura cea mai des utilizată pentru tratarea fracturilor de paletă humerală.
În timpul procedurii, fragmentele osoase sunt mai întâi repoziționate (reduse) în pozitie normală și apoi ținute în poziție cu plăci și șuruburi.
 

Considerente chirurgicale.

 În funcție de tipul de fractură, medicul poate avea considerente specifice în timpul intervenției, inclusiv:

Identificarea nervului ulnar.
În majoritatea cazurilor, medicul va trebui să identifice nervul cubital pentru a preveni lezarea acestuia în timpul intervenției chirurgicale. La sfârșitul procedurii, nervul va fi repus în poziție.

Grefa. Dacă o parte din os s-a pierdut prin rană( in cazul fracturilor deschise)sau este zdrobit, fractura poate necesita  o grefa osoasă pentru a umple golurile. Grefa osoasă poate fi preluată de la un donator (allogrefă) sau de la un alt os din propriul corp (autogrefă) - cel mai adesea de la nivelul pelvisului. În unele cazuri, se poate utiliza un material artificial.

Osteotomia. Uneori, medicul va tăia vârful cotului (olecranul) pentru a vedea mai bine fragmentele osoase. Osul tăiat este dat la o parte în timpul reparării fracturii de plaeta humerala.
După ce fractura este remediată, olecranul tăiat este pus din nou în locul inițial și reparat cu plăci și șuruburi, cu un singur șurub, sau brose și sârme.
In cazul protezarii cotului, un implant din metal și plastic este atașat de humerus după îndepărtarea bucăților de os rupte.
Un alt implant din metal și plastic este atașat la ulna (osul antebrațului), iar cele două implanturi sunt conectate pentru a forma o balama. Aceste implanturi sunt fixate la os cu ciment osos.


Pacienților cu proteză de cot nu li se permite să ridice mai mult de 5 kilograme cu brațul afectat pentru tot restul vieții.

Din acest motiv, procedura este de obicei recomandată pacienților mai în vârstă și care nu trebuie să ridice obiecte grele.

Artrodeză (fuziunea). La un pacient mai tânăr, mai activ, un humerus grav deteriorat poate fi tratat uneori cu artrodeză, mai degrabă decât cu înlocuirea totală a cotului.

În timpul artrodezei, medicul va aplica plăci și șuruburi pentru a face ca humerusul și olecranul să se sudeze si să funcționeze ca un singur os.
Deși pacientul își va pierde capacitatea de a-și îndoi cotul după fuziune, acesta își va menține capacitatea de a roti mâna și va recâștiga o articulație puternică a cotului. Acest lucru poate fi deosebit de important pentru pacienții mai tineri sau pentru lucrătorii care lucrează cu brațele și mâinile.
 

Complicații chirurgicale ale fracturii de paleta humerala

Există riscuri asociate tuturor intervențiilor chirurgicale. 
Dacă medicul vă recomandă o intervenție chirurgicală, consideră că beneficiile posibile sunt mai mari decât riscurile.

Infecţie. Există riscul de infecție la orice intervenție chirurgicală. Medicul va lua măsuri specifice pentru a preveni infecția.

Lezarea nervilor și a vaselor de sânge. Există un risc minor de afectare a nervilor și vaselor de sânge din jurul cotului. Pot apărea amorțeli temporare la nivelul mâinii sau senzația de slăbiciune în mână și pumn. Aceasta lucru este cauzat de întinderea nervului cubital în timpul intervenției chirurgicale și poate dura câteva săptămâni sau luni. În cazuri rare, nervul ulnar poate fi lezat în timpul intervenției chirurgicale și poate fi necesară o intervenție chirurgicală suplimentară pentru repararea nervului.


Deteriorarea montajului si deplasarea fracturii. Uneori, o fractură nu se vindecă. Fractura se poate desprinde , iar șuruburile, plăcile sau suruburile se pot deplasa sau rupe. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive: 
    • Pacientul nu urmează recomandările după operație.
    • Pacientul are o problemă de sănătate, cum ar fi diabetul, care încetinește vindecarea. Fumatul sau utilizarea altor produse din tutun încetinește, de asemenea, vindecarea.
    • Dacă fractura a fost asociată cu o leziune a pielii (fractură deschisă), vindecarea este adesea mai lentă
    • Infecțiile pot, de asemenea, încetini sau preveni vindecarea.

Dacă fractura nu se vindecă, poate fi necesară o intervenție chirurgicală suplimentară.
 

Perioada de recuperare

Gestionarea durerii
În majoritatea cazurilor de fracturi, durerea este moderata de la câteva zile până la câteva săptămâni.
 Mulți pacienți consideră că tot ceea ce este necesar pentru ameliorarea durerii reprezintă compresele cu gheață, pozitia ridicata a brațului (ținând brațul ridicat deasupra inimii) și medicamente analgezice.
Dacă durerea este severă, medicul vă poate sugera un medicament antiinflamator pentru o perioadă de câteva zile

Recuperarea 
Indiferent dacă tratamentul este chirurgical sau conservator, recuperarea după o fractură de paletă humerală este de lunga durata.

Tratament conservator
În cazul tratamentului conservator, cotul poate deveni foarte rigid din cauza perioadei foarte lungi de imobilizare.

Din acest motiv, este posibil să aveți nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare.

În perioada recuperării, kinetoterapeutul vă va oferi exerciții pentru a vă ajuta:
    • Îmbunătățirea mobilitatii
    • Reducerea rigiditatii
    • Întărirea mușchiilor din zona cotului
Nu vi se va permite să ridicați, să împingeți sau să trageți ceva cu brațul accidentat pentru o perioadă destul de lunga de timp. Medicul vă va spune care sunt restricțiile specifice.

Kinetoterapie. Majoritatea pacienților vor începe exercițile de îmbunătățire a mișcării cotului și antebrațului la scurt timp după operație, uneori încă din ziua imediat următoare. Este extrem de important să efectuați exercițiile de câte ori v-i s-a recomandat. Exercițiile vor avea rezultate doar dacă sunt efectuate în mod regulat.

Restricții. În funcție de gravitatea fracturii, medicul vă poate permite să vă folosiți brațul pentru a mânca, a vă spala și a vă îmbrăca.
Cu toate acestea, vi se pot interzice activități de ridicare, împingere sau tragere (inclusiv deschiderea sau închiderea ușilor) cu brațul afectat timp de 6 până la 12 săptămâni.
Dacă a fost montată o proteză de cot, veți avea restricții permanente cu privire la modul în care vă puteți folosi brațul. De exemplu, nu vi se va permite să ridicați, să împingeți sau să trageți tot ce cântărește mai mult de 5 kilograme cu brațul respectiv pentru tot restul vieții.

Înainte de a fi externat, este important să înțelegeți clar restricțiile privind utilizarea brațului.
De asemenea, medicul vă va anunța când este sigur pentru dvs. să conduceți o mașină.


Complicații în cazul fracturilor de paletă humerală
Chiar și cu un tratament încheiat cu succes, unii pacienți cu fracturi de paletă humerală pot prezenta complicații pe termen lung.

Pierderea mișcării (rigiditate)
Cotul este o articulație delicată care nu tolerează bine fractura.
Mulți pacienți nu vor putea recâștiga mobilitatea deplină a cotului afectat, indiferent de tipul de tratament pe care îl primesc. În majoritatea acestor cazuri, pacientul nu își poate extinde sau îndrepta complet brațul. Din fericire, pierderea câtorva grade de extensie nu afectează de obicei funcția generală a brațului

Pacienții care au pierderi semnificative de mișcare pot necesita kinetoterapie intensivă, orteze speciale sau intervenții chirurgicale suplimentare. Acest lucru este mai puțin frecvent pentru fracturile de paletă humerală.

Artroza posttraumatică
Artroza posttraumatică este un tip de artroză care se dezvoltă după o fractura intraarticulara. Chiar și atunci când oasele se vindecă normal, cartilajul care protejează oasele poate fi deteriorat, ducând la durere și rigiditate în timp.

Artroza posttraumatică este o complicație relativ frecventă a fracturilor de paletă humerală. Poate apărea la scurt timp după apariția fracturii sau poate dura ani de zile pentru a se dezvolta.

Unii pacienți cu artroză posttraumatică pot necesita intervenții chirurgicale suplimentare pentru ameliorarea simptomelor. Cu toate acestea, pentru mulți pacienți, durerea este mică și nu este nevoie de intervenții chirurgicale ulterioare.


Osificarea Heterotopică
O problemă rară care poate apărea după intervenția chirurgicală este depunerea de  os în mușchii, tendoanele și ligamentele din jurul cotului. Această afecțiune se numește osificare heterotopică. Când se întâmplă acest lucru, osul crește acolo unde nu ar trebui să fie și poate bloca mișcarea cotului.
În cazurile în care cantitatea de os suplimentar este suficient de mare pentru a interfera cu flexibilitatea și funcția cotului, este necesară îndepărtarea chirurgicală.
 

Rezultate

Majoritatea pacienților pot reveni la activitățile lor normale în decurs de aproximativ 6 luni, deși vindecarea completă poate dura până la 2 ani.
Recuperarea forței în braț durează adesea mai mult - uneori până la 6 luni sau chiar mai mult.
Deși radiografiile pot arăta dacă fractura s-a vindecat complet, mulți pacienți raportează că încă au limitări de mișcare. Starea acestor pacienți va continua, de obicei, să se îmbunătățească în timp.

Vezi tot
Artroza de umăr
Artroza de umăr

Umărul alcătuit din trei oase: osul brațului (humerus), omoplatul (scapula) și clavicula.
Extremitatea proximala a humerusului se potrivește într-o cavitate articulară din omoplat. Aceasta se numește glena.
O combinație de mușchi și tendoane vă mențin osul brațului fixat în glena. Acesti muschi sunt cunoscuti sub numele de coafa rotatorie.
Există două articulații în umăr și ambele pot fi afectate de artroză. O articulație este situată acolo unde clavicula se întâlnește cu vârful omoplatului (acromion). Aceasta se numește articulația acromioclaviculară (AC). 
Locul unde capul humerusului intră în scapula se numește articulația glenohumerală.

Pentru a vă oferi un tratament eficient, medicul va trebui să stabilească ce articulație este afectată și de ce tip de artroză suferiți.
 

Descriere

De obicei, umărul este afectat de cinci tipuri majore de artroză. 
 

Artroza idiopatica

Cunoscută și sub denumirea de artroza de „uzură”, artroza idiopatica este o afecțiune care distruge învelișul neted exterior (cartilajul articular) al osului. Pe măsură ce cartilajul se uzează, devine rugos,aspru, iar spațiul protector dintre oase scade. În timpul mișcării, oasele articulației se freacă unul împotriva celuilalt, provocând durere.

Artroza afectează de obicei persoanele cu vârsta de peste 50 de ani și este mai frecventă la nivelul articulației acromioclaviculare decât la ​​articulația glenohumerala.
 

Artrita reumatoidă

Artrita reumatoidă este o boală cronică care atacă multiple articulații din tot corpul. Este simetrică, ceea ce înseamnă că afectează de obicei aceeași articulație de pe ambele părți ale corpului. Articulatiile sunt inchise complet intr o capsula articulara, care este tapetata de un tesut – numit tesut sinovial - care lubrifiază articulația și facilitează mișcarea. Artrita reumatoidă provoacă inflamatia tesutului sinovial, ceea ce provoacă durere și rigiditate la nivelul articulației.
Artita reumatoidă este o boală autoimună. Aceasta înseamnă că sistemul imunitar își atacă propriile țesuturi.
În cazul artritei reumatoide, anticorpii care protejează corpul de infecție incep sa afecteaze țesutul normal (cum ar fi cartilajul și ligamentele) și scade rezistenta osoasa.
Artrita reumatoidă este la fel de frecventă în ambele articulații ale umărului.
 

Artroza posttraumatică

Artroza posttraumatică este o formă de artroză care se dezvoltă după o leziune, cum ar fi o fractură sau luxatia umărului.
 

Artropatie a leziunii coafei rotatorii

Artroza se poate dezvolta și după o leziune aparuta la nivelul coafei rotatorii care nu mai poate ține perfect capătul humerului în cavitatea glenoidă, astfel humerusul se deplasează în sus și se freacă de acromion. Acest lucru poate deteriora suprafețele oaselor, provocând dezvoltarea artrozei. Combinația dintre o leziune a coafei rotatorilor și artroza avansată poate duce la durere severă și slabiciune, iar pacientul poate să nu fie în măsură să ridice brațul lateral ( abductie).


Necroza avasculară

Necroza avasculară a umărului este o afecțiune dureroasă care apare atunci când alimentarea cu sânge a capului humerusului este întreruptă.
Deoarece celulele osoase mor fără aport de sânge, necroza avasculara poate duce în cele din urmă la distrugerea articulației umărului și la apariția artrozei.
Necroza avasculară se dezvoltă în etape. Pe măsură ce progresează, osul mort se resoarbe treptat, ceea ce afectează cartilajul articular care acoperă osul și duce la artroză.
La început, necroza avasculara afectează doar capul humerusului, dar pe măsură ce, necroza avasculara progresează, capul deteriorat al humerusului poate deteriora cavitatea glenoidă.

Cauzele aparitiei necrozei avasculare includ utilizarea de doze mari de steroizi, consumul excesiv de alcool, anemia  și leziuni traumatice, cum ar fi fracturile umărului. În unele cazuri, nu poate fi identificată nici o cauză; aceasta fiind denumită necroza avsculara idiopatică.
 

Simptomele artrozei umarului 

Durerea 
Cel mai comun simptom în cazul artrozei umărului este durerea, care este agravată de activități fizice și se intensifica progresiv.
Dacă este afectată articulația glenohumerală a umărului, durerea este centrată în partea din spate a umărului și poate crește în intensitate o dată cu modificările vremii. Pacienții se plâng de o durere profundă în articulație.
Durerea în cazul artrozei articulației acromioclaviculare (AC) este localizată pe partea superioară a umărului. Această durere poate radia uneori spre o parte a gâtului.

Pacienții cu artroză reumatoidă pot resimții durere în tot umărul dacă 
sunt afectate atât articulațiile glenohumerale, cât și cele articulare.


Limitările de mișcare
Limitările de mișcare reprezintă un alt simptom des întâlnit. În cazul acesta poate deveni dificil să ridicați brațul pentru acțiuni simple cum sunt dusul ceștii la gură sau pieptănatul părului.
S-ar putea să auziți un sunet sub forma unei pocnituri (crepitatii) atunci când vă mișcați umărul.
Pe măsură ce boala progresează, orice mișcare a umărului provoacă durere. Durerea nocturnă apare frecvent și dormitul devine dificil.
 

Examinarea medicala

Istoric medical și examinare fizică
După ce ați discutat despre simptomele și istoricul medical, urmează examinarea umărului.
În timpul examinării clinice, medicul va evalua următoarele:
    • Slăbiciunea (atrofie) la nivelul mușchilor.
    • Sensibilitate la atingere. 
    • Gradul de mișcare pasiv (asistat) și activ. 
    • Orice semne de lezare a mușchilor, tendoanelor și ligamentelor din jurul articulației.
    • Semne ale traumatismelor anterioare.
    • Implicarea altor articulații (artrită reumatoida).
    • Cracmente (pocnituri, trosnituri).
    • Durere atunci când se pune presiune pe articulație. 


Radiografia

Radiografiile sunt teste imagistice care creează imagini detaliate ale structurilor dense, precum osul. Ele pot ajuta la distingerea diferitelor forme de artroză.
Radiografiile unui umăr artrozic vor arăta o îngustare a spațiului articular, modificări ale oaselor (humerus și cavitatea glenoidă), precum și formarea de osteofite (pinteni).
Pentru a confirma diagnosticul, există posibilitatea ca medicul să injecteze un anestezic local. Dacă acesta ameliorează temporar durerea, se confirmă diagnosticul de artroză.


Tratament 

Tratamentul conservator 
La fel ca în cazul multor afecțiuni artrozice, tratamentul inițial al artrozei umărului este unul conservator. Medicul vă poate recomanda următoarele metode de tratament : 
    • Odihna sau schimbarea activităților fizice pentru a evita intensificarea durerii.
    • Exercițiile de kinetoterapie care vă pot îmbunătăți mobilitatea umărului.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina sau ibuprofenul, pot reduce inflamația și durerea. Aceste medicamente pot irita insa mucoasa stomacului și pot provoca sângerări interne. Ar trebui luate impreuna cu medicamente care protejeaza mucoasa gastrica. 
Injecțiile cu corticosteroizi în umăr pot reduce mult inflamația și durerea. Cu toate acestea, efectul este de cele mai multe ori temporar.
    • Unguent sau cremă cu efect de încălzire
    • Gheață - timp de 20 până la 30 de minute de două sau trei ori pe zi pentru a reduce inflamația și durerea.
    • Dacă aveți artroză reumatoidă, medicul vă poate prescrie medicamente specifice pentru tratamentul bolii, precum metotrexatul.
    • Suplimentele alimentare, cum ar fi glucozamina și sulfatul de condroitină pot ajuta la ameliorarea durerii

Tratament chirurgical
În cazul în care durerea cauzează incapacitatea de a mișca umărul sau tratamentul nonchirurgical nu dă rezultate, se apelează la tratamentul chirurgical. 
Poza 7 Artroscopie. Cazurile de artroză glenohumerală ușoară pot fi tratate prin artroscopie. În timpul artroscopiei, chirurgul introduce o cameră mică, numită artroscop, în articulația umărului.
Camera afișează imagini pe un monitor, iar chirurgul folosește aceste imagini pentru a ghida instrumentele chirurgicale în interiorul umărului.
Deoarece artroscopul și instrumentele chirurgicale sunt subțiri, se realizează incizii (tăieturi) foarte mici, față de inciziile mari necesare în cazul unei intervenții chirurgicale clasice.
În timpul procedurii, chirurgul poate debrida (curăța) interiorul articulației. Deși procedura asigură ameliorarea durerii, nu va elimina artroza din articulație.

Dacă artroza progresează, poate fi necesară o intervenție chirurgicală suplimentară.


Protezarea articulației umărului (artroplastie).

Artroza avansată a articulației glenohumerale poate fi tratată cu o intervenție chirurgicală de înlocuire a umărului, în care părțile deteriorate ale umărului sunt îndepărtate și înlocuite cu componente metalice, numite proteze de umar.

Opțiunile chirurgicale de înlocuire includ:

    • Hemiartroplastie. Doar capul humerusului este înlocuit de o componentă artificială.
    • Artroplastia totală a umărului. Atât capul humerusului, cât și glena sunt înlocuite. O „cupă” de plastic este montată în glena și o „bilă” metalică este atașată la partea superioară a humerusului.
    • Artroplastia inversată de umăr. Prin acest tip de proteză a umărului, capătul și bila metalică sunt opuse unei artroplastii convenționale totale de umăr. Bila metalică este fixată pe glena și cupa de plastic este fixată pe capătul superior al humerusului. O astfel de înlocuire funcționează mai bine la persoanele cu leziune mare a coafei rotatorii.
    • Rezecție. Cea mai frecventă procedură chirurgicală utilizată pentru tratarea artrozei articulației acromioclaviculare este o artroplastie de rezecție. 
Prin această procedură, o cantitate mică de os de la capătul claviculei este îndepărtată, lăsând un spațiu care se umple treptat cu țesut cicatricial.

    • Recuperare. 

    • Tratamentul chirurgical al artrozei umărului este, în general, foarte eficient în reducerea durerii și restabilirea mișcării.
    • Timpul de recuperare și programul de recuperare depind de tipul de intervenție chirurgicală efectuat.

Gestionarea durerii

După operație, veți simți o durere moderata. Aceasta, este un lucru natural al procesului de vindecare. 
Postoperator pentru ameliorarea durerii vi se prescriu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) și anestezice locale.
 

Complicații. 

La fel ca în toate intervențiile chirurgicale, există unele riscuri și posibile complicații. Acestea includ infecții, sângerări excesive, cheaguri de sânge și lezarea vaselor de sânge sau a nervilor. Despre riscuri și complicații veți discuta cu medicul chirurg înaintea intervenției. 

Vezi tot
Metatarsalgia
Metatarsalgia

Ce este metatarsalgia?

Este o afectiune in care pernuta de la nivelul piciorului devine inflamata si dureroasa.Apare mai frecvent la cei care practica sporturi ce implica sarituri si alergari.Mai sunt si alte cauze care pot duce la aparitia metatarsalgiei precum diformitati ale piciorului sau pantofi prea largi sau prea stramti.
Desi in general nu este o afectiune grava, uneori ea poate sa incomodeze in timpul desfasurarii activitatilor zilnice.Din fericire tratamentele efectuate acasa precum repausul si aplicatiile locale reci reusesc sa amelioreze simptomele.Deasemenea purtarea unor pantofi comozi cu suport plantar pot preveni aparitia metatarsalgiei.


 Care sunt simptomele metatarsalgiei?

    • Durere ascutita,intensa in zona metatarsiana,
    • Durerea se accentueaza la statul in picioare,alergat,atunci cand flectam piciorul, la mers in special pe suprafete dure si se calmeaza la repaus,
    • Durere ascutita sau furnicaturi in degetele de la picioare
    • Apare senzatia ca avem o pietricica in pantof.
Nu intotdeauna problemele de la nivelul piciorului necesita neaparat atentie medicala.Uneori ne dor piciorele dupa o zi de munca ,de stat in picioare sau de mers mult.Dar nu e bine sa ignoram o durere la nivelul piciorului care persista de cateva zile.


Care sunt cauzele care duc la aparitia metatarsalgiei?

Exista o serie de factori care pot creste incidenta metatarsalgiei:
    •  Activitati sau antrenamente intense.Cei care alearga pe distante lungi au un risc crescut sa dezvolte metatarsalgie deoarece partea din fata a piciorului absoarbe o energie mare cand o persoana alearga.Dar oricine care practica sporturi cu impact mare, are un risc crescut de aparitie a durerilor in zona metatarsiana, mai ales daca pantofii de sport nu sunt corespunzatori.
    •  Deformari ale piciorului.In cazul unui picior hiperboltit, zona metatarsiana suporta o presiune crescuta de incarcare.
Atunci cand degetul al doilea este mai lung decat primul deget, se pune o presiune mai mare pe metatarsianul al doilea la mers.
Purtarea unor pantofi prea stramti sau cu tocuri mari pot duce la deformari ale piciorului.Hallux valgusul ( monturile) sau degetul in ciocan pot produce metatarsalgia.
    •  Greutatea in exces.Deoarece cea mai mare parte a greutatii corpului este suportata de partea din fata a piciorului la mers,kilogramele in plus pot duce la inflamatia zonei metatarsiene.Daca reusim sa slabim atunci metatarsalgia se va reduce semnificativ.
    •  Pantofii cu toc care transfera greutatea pe partea din fata a piciorului ,reprezinta o cauza frecventa de aparitie a metatarsalgiei la femei.Incaltamintea ingusta la varf sau pantofii de sport fara suport de absorbtie a socurilor pot duce la aparitia metatarsalgiei.
    •  Fracturile de stress la nivelul metatarsienelor sau degetelor pot fi dureroase obligandu ne sa schimbam stilul de mers.
    •  Neurom Morton  reprezinta o ingrosare fibroasa in jurul nervului in spatiul dintre al III lea si al IV lea metatarsian.El poate da o simptomatologie asemanatoare cu metatarsalgia.


 Care sunt factorii de risc in aparitia metatarsalgiei?

    • Exista un risc crescut de aparitie a metatarsalgiei la cei care practica sporturi ce implica sarituri sau alergari.
    • Pantofii cu toc
    • Persoanele supraponderale,
    • Alte probleme la nivelul piciorului precum deget in ciocan
    • Artrite inflamatorii precum artrita reumatoida sau guta
 

 Care sunt complicatiile in cazul unei metatarsalgii?

Lasata netratata, o metatarsalgia poate determina dureri in alta parte a piciorului, de aceeasi parte sau de partea opusa precum si in alte zone ale corpului precum la nivelul coloanei lombare sau sold din cauza mersului schiopatat.


Cum stabilim diagnosticul de metatarsalgia?

Numeroase probleme ale piciorului pot avea simptome similare cu cele din metatarsalgia.Pentru identificarea zonei dureroase medicul va va examina piciorul atat in picioare cat si in pozitia de repaus si va va chestiona legat de stilul de viata si nivelul de activitate.Uneori este necesara o radiografie pentru identificarea unei fracturi de stress sau altor probleme.
 Care este tratamentul metatarsalgiei?
Masuri conservatoare precum repausul,schimbarea incaltamintei sau folosirea unui suport pentru zona metatarsiana pot ameliora durerea .
In putine cazuri tratamentul conservator nu este eficent si metatarsalgia este complicata de o deformare a piciorului  precum degetul in ciocan si atunci este necesara interventia chirurgicala de corectare a pozitiei metatarsianului.


Care sunt remediile pe care le putem folosi acasa in cazul metatarsalgiei?

    • Repausul, cu piciorul in pozitie ridicata dupa o zi de munca.In cazul aparitiei metatarsalgiei trebuie evitate o perioada activitati precum alergatul dar puteti face o serie de sporturi in care nu se pune presiune pe zona metatarsiana precum inotul sau bicicleta.
    • Aplicatii locale reci timp de 20 de minute de cateva ori pe zi reusesc sa reduca inflamatia.
    • Putem folosi medicamente antiinflamatorii si analgezice
    • Evitarea pantofiilor prea stramti sau prea largi sau cu tocuri inalte.Trebuie utilizati pantofi de sport corespunzatori sportului practicat.
    • Folosirea talonetelor pentru zona metatarsiana care reusesc sa absoarba o parte din presiune.
    • Folosirea talonetelor personalizate atunci cand exista deformari ale piciorului.

Vezi tot
Luxatia umarului
Luxatia umarului

Ce este o luxatie a umarului ?

Articulatia umarului este ca o bila asezata pe un suport mic si este formata din capul humeral ( bila) si o scobitura a osului scapulei - glena ( suportul mic)
Termenul de luxatie a umarului se refera la situatia in care capul humeral pierde contactul cu glena.


Poate fi o dislocare de scurta durata,incompleta si se numeste subluxatie sau o luxatie completa atunci cand capul humeral si glena sunt complet dislocate si blocate in aceasta pozitie.
 Luxaţiile de umăr se împart în luxaţii: antero-interne (cele mai frecvente, în 95% din cazuri), posterioare şi inferioare. Acestea se produc prin căderi pe umăr, pe mână sau pe cot cu braţul ridicat la 90 de grade.

Atunci cand se producere luxatia dintre capul humeral si glena pot aparea si alte leziuni la nivelul umarului cum ar fi : 

- leziuni ale labrumului ( inelul fibrocartilaginos care inconjoara glena si care măreşte capacitatea glenei de a cuprinde capul humeral),
- leziuni de cartilaj, 
- leziuni ale coafei rotatorii sau chiar fracturi.


Luxatia de umar poate sa apara dupa un eveniment traumatic cum ar fi căderile pe umăr, pe mână sau pe cot cu braţul ridicat la 90 de grade sau coliziunea cu un alt sportiv sau obiect.Dar poate sa apara de asemnea fara un traumatism, la persoanele cu hiperlaxitate capsuloligamentara sau cu probleme ale tesutului conjuctiv.
În luxaţia antero-internă se rupe marginea anterioară a labrumului (aşa numita leziune Bankart) . Uneori se detaşează şi o porţiune din marginea osoasă a glenei (leziune numită Bankart osos). Prin această breşă capul humeral iese din articulaţie şi dacă nu este tratată la timp va constitui o cauză a luxaţiilor repetate sau recidivante.
 

Care sunt semnele si simptomele unei luxatii a umarului? 

- simtim sau auzim o pocnitura la nivelul umarului
- apare o durere mare si incapacitatea de a misca umarul, acesta fiind intr o poziţie antalgică caracteristică, de “umăr cazut”. Acesta constă în aplecarea în faţă a umărului afectat, dureros şi susţinerea antebraţului de partea bolnavă cu mâna sănătoasă.
- slabiciune sau dificultate in ridicarea bratului deasupra capului


Cand ne prezentam la medic ? 

Trebuie sa ne prezentam la medic imediat, dupa un traumatism care se soldeaza cu semne si simptome ale unei luxatii de umar.
Unele luxatii se reduc spontan, altele necesita manevre de reducere din partea medicului ortoped.
Daca luxatiile se repeta atunci este posibil sa avem si leziuni asociate  : cartilaj, labrum, coafa rotatorie si este bine sa ne prezentam la medic pentru un diagnostic corect si un tratament eficent.
Tinerii sub 30 de ani au un risc mai mare de recidiva a luxatiei de umar ( datorita activitatii fizice crescute care implica miscari de amplitudine si forta crescute)
 

Care sunt cauzele instabilitatilor de umar?

-  alunecari si caderi pe mana
- coliziune cu un alt sportiv sau obiect
- suprasolicitari ale umarului care duc la oboseala musculara
- crize convulsive in diverse afectiuni neurologice
 Care sunt factorii de risc pentru aparitia unui umar instabil? 
- pacientii tineri care practica sporturi de contact cum  ar fi fotbal, handbal, polo, baschet, gimnastica, lupte, rugby
- accidentari la umar in trecut
- hiperlaxitate ligamentara asa cum apare la inotatori, jucatori de volei, dansatori sau la cei cu afectiuni ale tesutului conjunctiv
- afectiuni neurologice cu crize convulsive repetate


Care sunt complicatiile luxatiei umarului ? 

Complicatiile imediate  :
   – osoase: prin fracturarea capului humeral şi/sau a glenei
   – nervoase: prin întinderea nervilor care alcătuiesc plexul brahial responsabil de inervaţia membrului superior
   – vasculare: prin compresiunea de către capul luxat a unui vas sau chiar prin ruperea acestuia

Complicatii tardive : 
In timp pacientii cu luxatie de umar au un risc crescut de a dezvolta in timp o artroza a umarului.Cu cat instabilitatea umarului este mai mare cu atat exista riscul aparitiei leziunilor asociate : leziuni de cartilaj,os sau coafa rotatorie de aceea tratamentul are ca obiectiv scaderea gradului de instabilitate a umarului prevenind astfel aparitia acestor leziuni
 Cum se pune diagnosticul de luxatie a umarului ?
Se pune pe baza examenului clinic asociat cu examenul radiologic.

Radiografiile de umăr (de faţă şi de profil) tranşează diagnosticul specificând poziţionarea capului humeral faţă de glenă. Ȋn luxaţiile antero-interne acesta este situat anterior şi inferior.

RMN de umăr este foarte util în luxaţiile recidivante (care se repetă), pentru a aprecia gradul de rupere a părţilor moi (labrum şi muşchi) în vederea tratamentului chirugical.

CT de umăr este necesar când există fracturi ale capului humeral sau ale marginii anterioare ale glenei. 
Ecografie de umar este utila pentru diagnosticul leziunilor asociate


Care este tratamentul luxatiei umarului ?

Scopul tratamentului luxatiei umarului este de a preveni o noua dislocare si de a ameliora simptomele instabilitatii in principal durerea si teama de redislocare care apare la anumite miscari in principal la rotirea bratului in afara, deasupra umarului.
Daca ne referim la pacientii care au dezvoltat instabilitate ca urmare a unui traumatism soldat cu luxatia umarului riscul de recidiva (de a se luxa din nou) scade cu varsta astfel pacientii la care luxatia umarului se produce inainte de 20 de ani au o probabilitate de aproape 100% de a-si luxa iar umarul. Intre 20 si 30 de ani acest risc este de aproximativ 50% pt ca dupa 30 de ani sa scada la 10% ca urmare a rigidizarii articulare ce vine cu varsta.

Tratamentul incepe aproape intotdeauna cu un program de fiziokinetoterapie format din exercitii de intarire musculara menit sa stabilizeze articulatia gleno-humerala. Kinetoterapia ajuta in special pacientii cu instabilitate multidirectionala si este principala metoda de tratament pt aceasta categorie de pacienti. 
Deoarece instabilitatea umarului este o afectiune complexa este necesara o discutie cu un specialist in chirurgia umarului pentru a alege varianta optima de tratament in functie de tipul de instabilitate.
 

Ce se intampla daca umarul continua sa se disloce in ciuda tratamentului de recuperare corect efectuat?

In acest caz este necesar un RMN de umar de preferat cu substanta de contrast pentru a  evalua severitatea leziunilor de parti moi  dar si pierderea osoasa suferita.
Cea mai comuna leziune este leziunea de tip Bankart in care labrumul este desprins de pe glena si se creaza in acest fel laxitate ligamentara in parte anterioara a umarului favorizand redislocarea.
 In acest caz se recomanda stabilizarea chirurgicala a umarului care poate avea loc deschis dar mai ales artroscopic. Este de preferat chirurgia minim invaziva datorita atat efectului cosmetic cat si recuperarii mai rapide. Durerea postoperatorie este mai redusa si rezultatele sunt similare sau superioare chirurgiei deschise.
Interventia incepe printr o evaluare a articulatiei umarului. Se verifica starea labrumului daca este desprins de pe glena si daca exista un defect la nivelul cartilajului capului humeral ,cunoscut sub denumirea de leziune Hill Sachs.
Interventia se desfasoare sub anestezie generala si sunt necesare 3 mici incizii la nivelul pielii, una in spate si 2 in fata umarului. Prin partea din spate se introduce camera video (artroscopul) cu sursa de lumina iar prin portalurile anterioare se introduc instrumente ce ajuta la reatasarea labrumului.
Daca traumatismul care a dus la dislocarea umarului s-a produs cu mai mult de 2-3 luni inaintea interventiei chirurgicale,labrumul se vindeca intr o pozitie gresita , ligamentele sunt laxe si umarul se disloca foarte usor. Este necesara detasarea labrumului de pe glena pentru a putea fi retensionate ligamentele si restabilita stabilitatea. 
Tipic reatasarea se face prin utilizarea a 3 ancore bioresorbabile.
Interventia dureaza 45 de minute si necesita spitalizare de o zi in majoritatea cazurilor.

Vezi tot
Scolioza
Scolioza

Ce este Scolioza ?

Scolioza este o deviere de ax a coloanei vertebrale  atat în planurile frontal cat si sagital şi orizontal. În general, apare la coloana toracică si/sau în partea de jos a spatelui (coloana lombară). Este o afecţiune deosebit de gravă şi frecvent întâlnită la copii şi adolescenţi, cu repercusiuni severe la vârsta maturităţii.

 Este foarte importantă examinarea periodică a copiilor încă de la vârsta preşcolară. Cele mai frecvente cazuri, 80%, sunt întâlnite la fete. Este important de stiut faptul ca scolioza nu apare din cauza unei poziții defectuoase in banca sau pe scaun, ci are o cauză genetică şi hormonală. De aceea este necesară depistarea precoce când gradul de curbură a scoliozei este mic şi nu apar modificări semnificative ale coloanei vertebrale şi ale cutiei toracice cu repercusiuni asupra funcțiilor cardio-respiratorii, precum şi a tulburărilor de echilibru. În cele mai multe cazuri scolioza este depistată prea târziu, pacienţii prezentându-se la un prim control medical după luni sau chiar după ani de evoluţie a scoliozei.

 Scolioza are efecte asupra întregului organism, caracterizându-se printr-un complex de modificări morfologice ale coloanei vertebrale, cutiei toracice şi organelor interne.

Scolioza beneficiaza de 3 tipuri de tratament: kinetoterapia, corsetul (stopează temporar avansarea scoliozei) și intervenția chirurgicală.
 

Ce tipuri de scolioza exista ?

    •   Scolioza congenitală – apare  de la naștere și este cauzată de o anomalie osoasă.

    •   Scolioza neuromusculară - este un tip de scolioză cauzată de afecțiuni precum paralizia cerebrală sau spina bifida

    •  Scolioza idiopatică - este cel mai frecvent tip de scolioză, apare în perioada de creștere, când coloana este încă în formare, dar se poate manifesta abia în perioada adultă, si nu are nici o cauza cunoscuta.
 

Care sunt semnele si simptomele scoliozei ?

Aceasta afecțiune poate fi identificata la copii începând cu vârsta de 8 ani. Scolioza, cu cât apare mai devreme, cu atât riscul de agravare este mai mare. Deformarea coloanei vertebrale este vizibilă clinic din stadii incipiente și medii, dar nu aspectul estetic este cel care impune instituirea măsurilor de corectare, ci evoluţia deformării şi, mai ales, consecinţele acestor modificări, de statică vertebrală care în stadiile avansate se traduc prin:

    • modificarea formei şi scaderea volumului cutiei toracice, cu instalarea sindromului de insuficienţă toracică
    • Schimbarea pozitiei şi a raporturilor anatomice între organele interne toracice şi abdominale


 Cele mai comune simptome pe care părinții le pot observa la copii sunt:
    • curbura coloanei în plan lateral, având uneori o formă de S sau de C,
    • vertebrele sunt mai proeminente pe o parte a corpului,
    • postura deficitară,
    • asimetria umerilor și a bazinului - unul dintre omoplați iese mai mult în evidență,
    • brațele au lungimi diferite ,
    • apariția problemelor de respirație datorate modificarilor la nivelul cutiei toracice,
    • dureri de spate de la forme usoare pana la cele cu dureri intense,
    • slăbiciune musculară,
    • uneori apare si oboseală,
    • diverse probleme cardiace.
 

Care sunt cauzele aparitiei scoliozei ?

Statistic, scolioza predomină la adolescenţii de sex feminin (80%), iar formele severe apar în proporţie de 10:1 tot la fete. 
Scoliozele se evidenţiază mai ales în perioada de creştere rapidă din timpul pubertăţii, existând însă şi forme care apar mai devreme.
 În 90% dintre cazuri, cauzele care determină apariția scoliozei nu sunt cunoscute exact - scolioza idiopatică, dar există posibili factori de risc care contribuie la instalarea bolii.

Factori de risc:
    • factorii genetici şi de mediu,
    • factorii hormonali – hormonii de creştere,
    • melatonina – distrugerea sau ablaţia glandei pineale duce la apariţia scoliozei,
    • rahitismul poate fi o cauză a dereglărilor creşterii coloanei vertebrale,
    • factorii de echilibru şi neurologici.
 

Cum se stabileste diagnosticul de scolioza ?

Pentru un tratament cât mai eficient  sau cel puţin o incetinire a progresiei scoliozei, depistarea acesteia ar trebui să se realizeze cât mai repede. Medicul din cabinetul şcolar este cel care depistează cel mai adesea scolioza la copiii preşcolari şi în rândul elevilor.
Diagnosticul este în primul rând clinic, iar semnul de alertă este reprezentat de observarea unei asimetrii de tip cocoasa atât în ortostatism, cât și în flexia anterioară a trunchiului.
Examenul radiografic confirmă diagnosticul. Explorările imagistice oferă şi posibilitatea stadializării scoliozei, şi stabilirea prognosticului în vederea alegerii programului de recuperare adecvat.
 

Care este tratamentul scoliozei ?

Asociația Mondială a Scoliozei afirmă că :
    • scoliozele cu o deviere între 0-20 grade (unghiul Cobb), trebuie supravegheate de medicul specialist și necesită kinetoterapie specifică,
    •  cele între 20 și 50 de grade indică asocierea kinetoterapiei cu corset Cheneau,
    •  iar cele peste 50 de grade recomandă, obligatoriu, intervenția chirurgicală.

 Kinetoterapia 
Kinetoterapia se adresează pacienţilor cu deviaţii ale coloanei vertebrale şi cuprinde:

    • masaj care se realizeze o asa zisa „dezlipire” a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
    • educaţia posturii corecte;
    • exerciţii dinamice cu scop de asuplizare articulară;
    • exerciţii statice pentru creşterea tonusului muscular;
    • exerciţii de respiraţie dirijată, în vederea imbunatatirii respiratiei.

Programele de kinetoterapie cele mai eficiente sunt:

    • Exerciţii specifice terapiei Schroth;
    • Exerciţii dinamice şi statice din metoda Klapp.

Kinetoterapia trebuie efectuată de kinetoterapeuti specializati in probleme ale coloanei vertebrale iar la copii cu scolioză având un unghi peste 25-30 de grade daca este folosită ca unică metodă de tratament nu dă rezultate. În aceste cazuri se asociază cu purtarea corsetului. Kinetoterapia este folosită şi postoperator. 
Kinetoterapia nu are nici o eficacitate în scoliozele evolutive când este utilizată ca unic tratament.
 

Tratamentul pe baza de orteze scolioza 

Corsetul este o modalitate destul de eficientă prin care poate fi incetinita agravarea scoliozei.Rolul corsetului este de a reduce evolutia şi nu de a vindeca o scolioză. 
Corsetul este inutil la o scolioză cu curburi sub 20-25 grade. 
Corsetul previne, dar nu corectează creşterea curburii scoliotice. Corsetul trebuie purtat între 20-22 ore pe zi, alternând cu kinetoterapia. Corsetul se poartă maximum 3 ani de la apariția menarhei la fete şi până la 17 ani la băieți. 
Dacă scolioza este depistată tardiv sau este vorba despre o forma  evolutivă rapida se decide intervenția chirurgicală chiar la o vârstă mai mică.
 

Tratament chirurgical scolioza 

Scopul intervenţiei chirurgicale este de a îndrepta şi sprijini coloana. Îndreptarea se realizează prin fuzionarea câtorva vertebre ale coloanei şi sprijinirea acestora cu o instrumentaţie metalică: tije, cârlige, racorduri. Intervenția chirurgicală nu limitează semnificativ mişcările trunchiului, iar implantele rămân toată viața. Are rolul de a corecta complicaţiile, în special cele cardio-respiratorii ale scoliozei şi de a ameliora calitatea vieţii pacienţilor


Tratamentul dietetic scolioza

Se recomandă pacienţilor cu scolioză o dietă adecvată astfel încât greutatea lor corporală să fie optimă în raport cu înălţimea şi vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienţii supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviaţiile coloanei vertebrale.

Vezi tot